11 NOIEMBRIE
Romani 12.1-8
Până aici am văzut ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi; capitolele 12-15 ne învaţă ceea ce El aşteaptă acum de la noi. Domnul Şi-a câştigat toate drepturile asupra vieţilor noastre. Să-I prezentăm ceea ce Ii aparţine Lui: trupurile noastre, ca o jertfa vie (spre deosebire de jertfele moarte aduse potrivit cultului iudaic), astfel ca El să poată lucra prin ele. Înainte însă de a-I sluji, trebuie ca priceperea noastră reînnoită să discearnă voia Domnului (citiţi Coloseni 1.9,10). Oricare i-ar fi înfăţişarea, ea este întotdeauna „bună şi plăcută şi desăvârşită" (întărim aceste cuvinte)... pentru singurul motiv că este voia Sa (v. 2; Ioan 4.34). De asemenea este important să ne controlăm gândurile şi să le judecăm, în aşa fel încât ele să rămână gânduri ale umilinţei, nu ale propriei satisfacţii; gânduri sănătoase, nu întinate.
In versetele 6-8 sunt enumerate câteva daruri ale harului: profeţia, slujirea în adunare, învăţătura, îndemnarea, administrarea, conducerea turmei... Toate aceste activităţi — vor spune unii - nu mă privesc; ele sunt pentru creştini mai în vârstă şi cu experienţă. In tot cazul, ultima din versetul 8 poate fi împlinită de orice credincios, indiferent de vârstă: „cine arată îndurare, s-o facă cu bucurie".