Hrana ta zilnica!

20 IUNIE

Luca 21.25-38

Începând cu versetul 25, semnele anunţate se referă la evenimente încă aparţinând viitorului. Vor fi vremuri cumplite. Lucrurile cele mai stabile vor fi bulversate, la fel şi sufletele oamenilor. Deja teama planează asupra lumii. Oamenii gândesc să se salveze săpându-şi adăposturi (Apocalipsa 6.15...). Dar, pentru credincioşii acestor timpuri, eliberarea (numită „răscumpărarea" în v. 28) va veni de sus. Aceasta va fi întoarcerea Domnului în glorie; în ce ne priveşte, noi, credincioşii de astăzi, aşteptăm venirea Sa pe nori. 

Ce promisiune sigură! 

„Cerurile şi pământul vor trece", dar cuvintele Lui „nicidecum nu vor trece" (v. 33).

De regulă nu considerăm îmbuibarea cu mâncare (v. 34) ca fiind un păcat foarte grav. Cu toate acestea, ea este pusă alături de beţie, pentru că duce la împovărarea inimii. Ea cultivă egoismul; uităm de nevoile celor din jur (comp. cu cap. 16.19).

 Bucuria de a-L aştepta pe Domnul dispare dintr-o inimă împovărată (v. 34b); o invadează grijile vieţii. Din acest motiv, epistolele asociază deseori îndemnul „să fim treji" cu „Să veghem"

 (1 Tesaloniceni 5.6,7; 1 Petru 1.13; 4.7; 5.8).

 Aici însuşi Domnul este Cel care ne recomandă: „Fiţi atenţi la voi înşivă, ... vegheaţi deci, rugându-vă în orice timp" (v. 34,36).

Hrana ta zilnica!

19 IUNIE

Luca 21.10-24

Încă din capitolul 17, Isus îi prevenise pe ucenici cu privire la pedepsele neaşteptate care pândeau Israelul şi lumea, din cauza respingerii Sale. În mijlocul unui popor condamnat însă, Domnul a ştiut întotdeauna să-i deosebească pe cei care-I aparţin. Ca şi în capitolul 12, El îi avertizează şi îi încurajează mai dinainte cu privire la aceste timpuri grele (comp. v. 14,15 cu cap. 12.11,12). „Prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele" (v. 19). Acest îndemn ne priveşte pe toţi. „Fiţi deci îndelung-răbdători, fraţilor...", ne recomandă Iacov, „pentru că venirea Domnului este aproape" (Iacov 5.7,8). Dumnezeu este răbdător (cap. 18.7) şi doreşte ca şi copiii Lui să aibă aceleaşi trăsături de caracter.

Versetele 20 şi 21 descriu ad-litteram, într-un mod anticipat, distrugerea Ierusalimului de către romani, care urma să aibă loc în anul şaptezeci. După ce vor fi împresurat o primă dată cetatea, armatele atacatoare ridică asediul, aparent fără niciun motiv, şi pleacă înspre nord.

 Atunci creştinii, amintindu-şi de cuvintele Domnului, profită de acest răgaz pentru a părăsi cetatea în grabă, înainte ca legiunile romane să revină ca s-o cotropească. 

Versetul 24 corespunde perioadei care urmează; ea durează de două mii de ani.

Hrana ta zilnica!

18 IUNIE

Luca 20.41-47; 21.1-9

Mergând alături de bogaţi şi de săraci, de învăţaţi şi de ignoranţi, de linguşitori şi de împotrivitori, Isus, în înţelepciunea Sa desăvârşită, discerne motivaţiile şi sentimentele tuturor şi ia faţă de fiecare atitudinea care corespunde stării sale. El demască falsitatea conducătorilor poporului în acelaşi timp cu lăcomia lor şi îi pune în gardă pe cei care ar fi putut fi înşelaţi de ei. El găseşte plăcere să sublinieze, în contrast, devotamentul uneia dintre aceste văduve sărace care era victima rapacităţii cărturarilor. Aruncând în vistieria templului ultimele ei resurse, ea se abandona în întregime lui Dumnezeu, dovedind că nu depindea decât de El (1 Timotei 5.5; comp. cu 2 Corinteni 8.1-5). Domnul ţine mai puţin cont de ceea ce dă fiecare, decât de ceea ce păstrează pentru sine. El nu face socotelile în felul nostru (v. 3) şi aceasta poate fi o încurajare pentru cei care nu pot da mult (2 Corinteni 8.12).

 Câţi bănuţi nu vor deveni o avere pentru vistieria cerului (comp. cu 12.33 şi cu 18.22)!

Unii sunt încântaţi de frumoasele pietre şi ornamente ale templului. însă şi în această privinţă, Isus judecă într-un mod diferit. El cunoaşte interiorul acestui templu şi îl compară cu „o peşteră de tâlhari" (cap. 19.46). Apoi afirmă care va fi soarta acestor lucruri pe care oamenii le admiră (v. 6).

Hrana ta zilnica!

17 IUNIE

Luca 20.19-40

La întrebarea perfidă pe care o pun aceste „iscoade", Isus răspunde, ca de obicei, adresându-Se conştiinţei: Trebuie să dăm fiecăruia ce i se cuvine şi, în primul rând, lui Dumnezeu să-I dăm ascultare şi cinste (Romani 13.7).

Cât despre saduchei, Domnul le demonstrează realitatea învierii în mod simplu, prin titlul pe care Dumnezeu Şi-1 dă: Diumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov11 (v. 37; Exod 3.6). Atunci când Domnul (Iahve) îi vorbea în felul acesta lui Moise, patriarhii de mult nu mai erau pe pământ. Însă El Se proclama întotdeauna ca fiind Dumnezeul lor. Pentru El, ei erau încă vii şi trebuiau să învieze. Aceşti oameni ai credinţei se ataşaseră de „lucrurile promise" dincolo de viaţa prezentă şi arătaseră că le aşteptau plini de siguranţă. „De aceea - se accentuează - lui Dumnezeu nu-I este ruşine ... să Se numească Dumnezeul lor" (Evrei 11.13-16).

Iubiţi credincioşi, să arătăm şi noi în jur, prin practică, faptul că avem o speranţă vie!

Fariseii şi saducheii sunt exponenţii a două tendinţe religioase care au existat în toate timpurile: pe de o parte formalismul legalist, ataşat de tradiţii, iar pe de altă parte, opusă acesteia, raţionalismul (sau modernismul) care pune la îndoială Cuvântul şi adevărurile lui fundamentale.

De ce merg la biserica?

Cand am timp, imi place sa mai rasfoiesc carti peste care am trecut. Luand in mana calendarul "Samanta buna"" din 2014, am intalnit intr-una din lectii o intrebare: 

"noi pentru ce mergem la biserica?"

Intr-o duminica un rege a mers la  biserica. Dupa ce a intrat in biserica, a privit in jur, dar avut o mare surpriza... nu era nimeni. 

 Intrebandu-l pe episcop, de ce este biserica goala si n-a venit nici un enorias, episcopul i-a raspuns:

"Am dorit sa aflati cine vine cu adevarat sa se inchine si cine vine doar ca sa va impresioneze, de-aceea am anuntat in biserica ca Majestatea voastra nu va veni azi"

De foarte multe ori am avut si noi poate motivatii gresite atunci cand am mers la biserica, si cu siguranta fiecaruia ni s-a intamplat acest lucru.

Mergem doar daca....canta "X", doar daca predica "Y", mergem doar daca este ziua cand se imparte cina, si intotdeauna exista un ..."doar daca". Uitam insa motivatia adevarata. 

Noi mergem sa ne inchinam inaintea unui Dumnezeu care este vrednic de lauda si inchinare, iar acest lucru trebuie sa-l facem indiferent de cine este prezent.

Unii merg la biserica doar daca au anume scop, o anumita problema, daca e bolnav, daca intra in sesiune, daca firma intra in faliment... daca avem cu ce sa impresionam pe cei din jur si multe alte motivatii gresite, de-aici porneste si starea care este in biserica. 

Neglijam  motivatia adevarata!

In Fapte 2 spune: " Toti erau nelipsiti de la templu...", ba mai mult atunci cand veneau ei "staruia in invatatura apostolilor, in legatura frateasca, in frangerea painii si in rugaciune"

Ma intreb, daca toti am veni cu acest gand curat, oare care ar fi starea bisericilor de azi...?

Imi doresc din toata inima ca acest gand sa ne insufleteasca pe fiecare, 

"gandul inchinarii adevarate"

Hrana ta zilnica!

16 IUNIE

Luca 20.1-18

Dacă fariseii ar fi fost de faţă la botezul făcut de loan, atunci n-ar mai fi avut nevoie să-L întrebe pe Domnul cu ce autoritate făcea „acestea" (vezi cap. 7.30). Dumnezeu îl desemnase acolo în mod solemn pe Fiul Său preaiubit şi-L îmbrăcase cu putere pentru slujba Sa (cap. 3.22). De altfel, tot ceea ce Isus făcea sau vorbea nu ne arăta oare cu claritate că Tatăl era Cel care îl trimisese?

 (loan 12.49,50).

Domnul le dă acestor oameni de rea-credinţă încă o ocazie de a se recunoaşte în parabola viticultorilor celor răi. Refuzând să-I dea lui Dumnezeu rodul ascultării, Israel i-a dispreţuit, i-a bătut şi uneori i-a ucis pe mesagerii şi pe profeţii Lui (2 Cronici 36.15), iar când dragostea lui Dumnezeu li L-a trimis pe propriul Său Fiu, ei nu s-au sfiit să-L scoată „afară din vie" şi să-L omoare (v. 15). Domnul însă enumera consecinţele cumplite ale acestei ultime crime: Dumnezeu va face să piară acest popor rău. El va încredinţa altora (luaţi dintre naţiuni) grija de a purta roade pentru El. De asemenea, dacă din templul pământesc nu va mai rămâne piatră pe piatră (cap. 19.44; 21.5,6), Hristos, „piatra pe care au lepădat-o ziditorii" (v. 17; Psalmul 118.22), prin înviere, va deveni temelia preţioasă a casei spirituale şi cereşti, care este Adunarea (cititi 1 Petru 2.4...).

Scapa-ti viata!

Atunci cand ne trezim dimineata si privim intinderea cerului cu rasaritul soarelui atat de minunat, fiecare dintre noi avem mii de motive sa-i multumim Domnului.
Multumiri pentru ca suntem in viata si credinciosia Lui este revarsata in fiecare zi peste noi.
Ieremia spunea:
"Bunatatile Domnului nu s-au sfarsit si indurarile Lui nu sunt la capat"
De fapt, fiecare zi este o noua speranta!
Fiecare dintre noi vede in noua zi o speranta, perspective noi, o zi de raspunsuri, de solutii.
Toti asteptam ceva....de la noua zi ...

Cum ar fi daca intr-o seara am afla ca soarele nu va mai rasari dimineata urmatoare?
Ooooo.....ganduri negre ne-ar cuprinde mintea, doar intuneric ...fara sfarsit....noapte vesnica...negura adanca.Plantele s-ar usca, florile s-ar vesteji, copacii ar muri si intreaga viata a planetei ar pieri in lipsa luminii soarelui!

Cam  o asemenea zi s-a abatut peste  cetatea Sodoma cand judecata lui Dumnezeu s-a abatut asupra ei.Pentru acei oameni soarele a rasarit pentru ultima data in acea zi...in care au refuzat dreptatea, schimbarea lui Dumnezeu, si au intrat in intunericul vesnic.

 Pentru Lot  Dumnezeu a avut un alt mesaj:"scapa-ti viata".
Ce bine e sa fii ocrotit de Dumnezeu!

Sa ascultam si noi acest mesaj, orice amanare poate fi o intarziere vesnica.
Sa nu incetam....sa dam slava Domnului, Dumnezeului nostru pana nu vine intunericul...
Ieremia spune: "Veti astepta lumina, dar EL o va preface in umbra mortii si o va preface in negura adanca"(Ieremia 13:16).

Hrana ta zilnica!

15 IUNIE

Luca 19.29-48

Călătoria Domnului se apropie de ţinta ei: această cetate a Ierusalimului spre care, încă din capitolul 9.51, îşi îndreptase faţa hotărât, ştiind ce-L aştepta acolo. Totuşi, pentru un scurt moment, ucenicii gândesc că împărăţia Lui se va arăta imediat (comp. cu v. 11). Isus îşi arată suveranitatea cerând măgăruşul (oare nu sunt şi în viaţa noastră atâtea lucruri despre care am putea auzi spunându-se: „Domnul are nevoie de el” -V. 34?). Împăratul îşi face intrarea triumfală în cetate aclamat de mulţime şi de ucenici. Dar, în contrast cu această bucurie, fariseii îşi arată indiferenţa duşmănoasă (v. 39). Într-adevăr, până şi pietrele aveau să fie mai ascultătoare în faţa acţiunilor puterii divine decât inima împietrită a nefericitului popor iudeu. Văzând cetatea, Isus plânge pentru ea. El ştie care aveau să fie tragicele consecinţe ale orbirii ei. El vede deja legiunile lui Titus, patruzeci de ani mai târziu, asediind cetatea vinovaţi (comp. cu Isaia 29.3,6).

 Scene indescriptibile, de masacru şi de distrugere, îi trec prin faţa ochilor.

Apoi, intrând în cetate şi în templu, El observă, nicidecum cu mai puţină durere, afacerile care umplu templul şi, cu o energie sfântă, Se angajează să le pună capăt (comp. cu Ezechiel 8.6).