Versetul zilei

20 iunie 2015

Hrana ta zilnica!

20 IUNIE
Luca 21.25-38
Începând cu versetul 25, semnele anunţate se referă la evenimente încă aparţinând viitorului. Vor fi vremuri cumplite. Lucrurile cele mai stabile vor fi bulversate, la fel şi sufletele oamenilor. Deja teama planează asupra lumii. Oamenii gândesc să se salveze săpându-şi adăposturi (Apocalipsa 6.15...). Dar, pentru credincioşii acestor timpuri, eliberarea (numită „răscumpărarea" în v. 28) va veni de sus. Aceasta va fi întoarcerea Domnului în glorie; în ce ne priveşte, noi, credincioşii de astăzi, aşteptăm venirea Sa pe nori. 
Ce promisiune sigură! 
„Cerurile şi pământul vor trece", dar cuvintele Lui „nicidecum nu vor trece" (v. 33).
De regulă nu considerăm îmbuibarea cu mâncare (v. 34) ca fiind un păcat foarte grav. Cu toate acestea, ea este pusă alături de beţie, pentru că duce la împovărarea inimii. Ea cultivă egoismul; uităm de nevoile celor din jur (comp. cu cap. 16.19).
 Bucuria de a-L aştepta pe Domnul dispare dintr-o inimă împovărată (v. 34b); o invadează grijile vieţii. Din acest motiv, epistolele asociază deseori îndemnul „să fim treji" cu „Să veghem"
 (1 Tesaloniceni 5.6,7; 1 Petru 1.13; 4.7; 5.8).
 Aici însuşi Domnul este Cel care ne recomandă: „Fiţi atenţi la voi înşivă, ... vegheaţi deci, rugându-vă în orice timp" (v. 34,36).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu