In asteptarea anesteziei...!

Nu este o noutate in a spune ca multi "crestini autentici" sufera pentru starea in care se gasesc bisericile noastre de azi.

Este o apasare a sufletului, o inima plina de durere si intristare.Suntem uneori ca acei bolnavi care asteptam cu ardoare o anestezie sa ne mai aline durerea.

Ma intreb uneori....care ar fi atmosfera din bisericile noastre daca am avea dorinta fierbinte a lui Iov: 

"Vreau sa-mi uit suferintele, sa-mi las intristarea si sa fiu voios"(Iov9:27).

Vointa este la noi!

Astazi avem momente de "anestezie"prin  unele Biserici, doar cand vine cate un evanghelist cu ungere, constient de vremurile de razboi spiritual,"matur" care inseamna "incercat", cu dorinta de a  ne transmite ceea ce Dumnezeu a asezat pe paginile Scripturii cu multa, multa vreme in urma: 

 "Toate lucrurile sunt ale voastre...."(1Corinteni3:21-23). 

 Pana la urma...este normala aceasta atitudine!

Nimeni nu este asezat mai sus decat ceilalti; suntem cu totii fii si fiice ale lui Dumnezeu prin credinta in Isus Hristos.

Dar normalitatea din Bisericii a ajuns sa se limiteze la scurtele momente de "anestezie".

Cand trec aceste momente de suprimare temporara a sensibilitatii si revii la forma initiala de "somn", unii constata ca durerea nu a plecat dimpotriva, realizeza in ce stare se  afla de: 

"ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol'(Apoc 3:17).  

Gratie providentei lui Dumnezeu, EL ne indeamna:"sa cumparam doftorie pentru ochi"(Apoc 3:18).

Asa cum nu l-a lasat pe Petru trantit la pamant asa nu v-a lasa pe niciunul dintre copiii Lui. 

Sa nu mai asteptam momentele de "anestezie", aceasta inseamna sa avem asteptari de la oameni, si nimic nu este mai gresit!!!

Sa ascultam sfatul Domnului Isus "...daca grauntele de grau care a cazut pe pamant nu moare...."

(Ioan 12:24-25).

Asadar, sa murim fata de lumea aceasta si fata de eul nostru ....asa cum Domnul Isus a murit ...pentru noi, altfel doar "anesteziati" vom mai rezista in Biserica! 

Este un Singur Dumnezeu si nimeni nu este ca EL!

In urma cu trei zile citeam din cartea Isaia cap. 45. Nu stiu de ce...dar doua zile la rand am stat si am meditat la acest capitol. Astazi inainte de a pleca la servici, l-am citit din nou...
Mi-au ramas cateva versete in mod special.
"Eu sunt Domnul si nu mai este altul, afara de Mine nu este alt Dumnezeu"
Aceste cuvinte se repeta foarte des  in acest capitol, de sase ori.
Nu cu mult timp in urma(saptamana aceasta) citeam una din afirmatiile Suveranului Pontif  de la Vatican:
Isus Hristos, Alah, Mahomed, Jehova...toti sunt una si aceeasi
 Coranul  si Biblia sunt acelasi lucru.

Cu siguranta declaratia lui i-a lasat fara grai pe multi...asa cum m-a lasat pe mine personal.
Cuvantul pe care l-am citit imi spune altceva,
"Eu sunt Domnul si nu este altul !"
 Mirarea mea este  ca acesta declaratie nu vine din partea unuia care nu cunoaste Scriptura, ci vine chiar de la cineva care este pus sa propavaduiasca Adevarul. Dar trecand peste acesta declaratie  facuta care de altfel cred ca este o parere personala a domniei Sale, ceea ce nu inseamna ca este si adevarul, pentru ca Biblia imi spune altceva:
"EU (adica Isus Hristos) sunt Calea, Adevarul si Viata si nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine(prin Isus Hristos).
In nimeni altul nu este mantuire, caci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti! 
El este Facatorul nostru si Facatorul intregului univers. La porunca Lui a luat fiinta totul, El aduce binecuvantarea si propasirea si tot El aduce si vremurile de stramtorare.
El  ne da bogatia si tot El ne aduce si saracia, El a facut lumina, dar tot El a facut si intunericul.
Si-atunci stau si ma intreb..."oare de cate ori nu ne-am certat noi cu Dumnezeu, cu  Facatorul nostru?" In versetul 9 am gasit un verset tare ...."interesant"
 "Vai de cine se cearta cu Facatorul sau"
Cuvantul "VAI" ma face sa ma cutremur inainte de a mai scoate vreodata din gura..."DE CE, Doamne?"
Nu o data, chiar de mai multe ori am avut momente in viata in care lucrurile nu au decurs dupa calendarul  si agenda mea, ci dupa calendarul  si agenda lui Dumnezeu, si nu intotdeauna mi-a placut lucrul acesta. De-aceea in aceste situatii, recunosc ca am fost un "ciob dintre cioburile pamantului", asa cum continua versetul 9 si mi-am permis sa-L iau la rost pe Dumnezeu.
 Pot eu oare sa-I pun intrebari Facatorului meu?
Oh, Doamne...iarta-ne ca de atatea ori, noi cioburile pamantului am indraznit sa Te intrebam, de ce ai hotarat sau de ce ai ingaduit asta pentru noi....?
El este Singurul Dumnezeu si nu este altul ca EL, de-aceea chiar El ne spune:
"Pe Mine Insusi Ma jur, Adevarul iese din gura mea, si Cuvantul Meu nu va fi luat inapoi, orice genunchi se va pleca inaintea Mea....."
ISUS HRISTOS ESTE DOMNUL, nimeni nu este ca EL si nu este alt Dumnezeu in afara de EL!

Hrana ta zilnica!

11 IUNIE
Luca 18.1-5
Parabola cu văduva şi cu judecătorul nedrept ne încurajează să ne rugăm cu perseverenţă (Romani 12.12b; Coloseni 4.2). Într-adevăr, dacă un om rău sfârşeşte prin a se lăsa înduplecat, cu atât mai mult va interveni Dumnezeul dragostei pentru a-i scăpa pe „aleşii Săi"! 

Uneori El zăboveşte să o facă, pentru că fructul pe care-1 aşteaptă nu este copt, dar să nu uităm că El însuşi uzează de răbdare (sau de amânare) (doar constrâns, câtă vreme dragostea din inima Lui ÎI impulsionează să acţioneze în grabă (v. 7b). Va veni un timp, cel al Necazului celui mare, când acest pasaj va prinde întreaga sa forţă pentru aleşii din poporul iudeu.
Fariseul cel plin de sine, care prezintă înaintea lui Dumnezeu propria dreptate, şi vameşul care se ţine deoparte, profund convins de păcat, sunt, din punct de vedere moral, descendenţii lui Cain şi ai lui Abel (dar acesta din urmă se stia îndreptăţit). Singurul titlu care ne dă dreptul să ne apropiem de Dumnezeu este acela de păcătos. Este umilitor pentru om să fie nevoit să lase deoparte atât lucrările lui (v. 11), cât și raţionamentele lui, înţelepciunea lui, experienţa lui. Dar adevărurile divine ale împărăţiei nu pot fi însuşite decât prin credinţa curată, simplă, căreia încrederea copilaşului ne oferă o imagine atât de mişcătoare. 

Va găsi Domnul în noi o asemenea credinţă atunci când va veni? (v. 8).

Hrana ta zilnica!

10 IUNIE
Luca 17.20-37
Contrar oricărei logici, fariseii se preocupă de momentul când va veni împărăţia lui Dumnezeu, ... în timp ce refuză să-L recunoască şi să-L primească pe împăratul care Se găseşte în mijlocul lor (y. 21). Împărăţia lui Dumnezeu, amintită deseori în Evanghelia după Luca, este sfera sau teritoriul în care drepturile lui Dumnezeu sunt recunoscute. Ea cuprinde în primul rând cerul - şi din acest motiv găsim, în special în Evanghelia după Matei, expresia de „împărăţia cerurilor" - dar ea trebuia să se întindă şi peste Israel şi peste pământ, împăratul însă, pentru a-Şi pune la încercare supuşii, vine între ei sub o înfăţişare smerită, fără să izbească privirile: „nu ... în mod văzut" (v. 20); şi, venind în felul acesta, El a fost respins. Care este rezultatul? Faptul că împărăţia nu mai există decât sub forma ei cerească! Ea se va stabili, desigur, pe pământ, într-un moment care va veni, dar prin judecăţi. Acestea vor fi neaşteptate şi cumplite. Potopul şi nimicirea fulgerătoare a Sodomei sunt ilustrări solemne ale acestui fapt (iar v. 27-30 ar putea caracteriza la fel de bine şi epoca actuală). Totodată există şi un alt teritoriu, în care drepturile morale ale Domnului sunt recunoscute
încă de acum: sunt inimile celor care-I aparţin.

 Drag prieten, este şi inima ta o „provincie" a împărăţiei lui Dumnezeu?

Hrana ta zilnica!

9 IUNIE
Luca 17.1-19
Este normal ca lumea în care domneşte răul să fie plină de scandaluri şi de prilejuri de cădere; dar, când un creştin ajunge să fie o capcană pentru un altul mai slab decât el, acest lucru este infinit mai trist... şi mai solemn.
Cel care iartă (cap. 7.48) ne învaţă aici cum trebuie să iertăm (v. 3,4). Oricum, apostolii simt că, pentru a acţiona conform acestor principii ale harului, ei au nevoie de mai multă credinţă şi de aceea o cer de la Domnul. El le răspunde că o sfiită virtute este indispensabilă: ascultarea, pentru că numai cunoscând şi împlinind voia lui Dumnezeu vom putea să ne bizuim pe El. într-adevăr, credinţa nu se desparte de ascultare şi nici ascultarea de smerenie. ,Robi nevrednici": aceasta trebuie să gândim despre noi înşine, pentru că Dumnezeu poate lucra şi fară noi; iar dacă Se foloseşte de noi, aceasta este doar un gest de mila din partea Sa. Domnul însă nu gândeşte aşa despre cei care sunt prietenii Lui (comp. v. 7,8 cu cap. 12.37; loan 15.15). 

 Zece leproşi, întâlnindu-L pe Isus, îşi ridică glasul spre El fi sunt vindecaţi. Unul singur însă, un samaritean, ţine să-I mulţumească Mântuitorului său. Tot astfel, din marea masă a creştinătăţii, printre toţi cei care sunt salvaţi, numai un mic numar ştie să „se întoarcă înapoi" pentru a se închina înaintea Domnului. 

Faci şi tu parte dintre aceştia?

Hrana ta zilnica!

8 IUNIE

Luca 16.14-31

Isus le declară acestor farisei avari că Dumnezeu le cunoaşte inima şi că îi judecă altfel decât oamenii. Cele mai mari lucrări, cele mai spectaculoase reuşite şi cele mai puternice

ambiţii pământeşti sunt înscrise sub cumplita apreciere pe care o face versetul 15: „o urâciune înaintea lui Dumnezeu". 

Câte răsturnări de situaţii vom vedea pe lumea cealaltă!

Si ca sa fac o paranteza la aceasta afirmatiecineva spunea ca in vesnicie ne vom mira de trei lucruri:

-cum de ..."X"( persoane care aici au un renume si par foarte religiose) nu sunt acolo

-cum de "X" ...(persoane care credem noi ca nu merita)...sunt acolo

-cum de noi suntem acolo....?

 Domnul dă un exemplu tulburător. Acest bogat era, cu siguranţă, un administrator necredincios. Deşi îl avea pe aproapele lui la uşă, totuşi folosea pentru sine, în lux şi egoism, ceea ce-i dăduse Dumnezeu să administreze pe pământ. Acelaşi eveniment survine însă şi pentru bogat şi pentru sărac: este moartea; mai devreme sau mai târziu, fiecare o întâlnim. Şi această relatare, făcută de Cel care nu poate să mintă, ne arată că istoria noastră nu se sfârşeşte doar pentru atât. Ea mai are încă un capitol încheiat, din care Domnul, întorcând o clipă pagina, ne îngăduie să citim câteva rânduri.

 Ce descoperim noi din acest dincolo, cu privire la care atâţia oameni se întreabă înfioraţi? 

Un loc de fericire şi un loc de chin! Atunci va fi imposibil să treci dintr-un loc în altul, prea târziu pentru a crede şi de asemenea prea târziu pentru a vesti Evanghelia „Iată, acum este ziua mântuirii" 

(2 Corinteni 6.2).

Curat in toate!

Stau si ma uit la slujirea din multe biserici, chiar diverse filmari din biserici si puse pe internet ...si nu pot decat sa am inima intristata deseori.

Cel mai raspandit lucru azi printre credinciosi este amagirea cu privire la propria stare spirituala, faima si ganduri increzute.

Nu poate fii un crestin mai nesabuit decat atunci cand glumeste cu mantuirea.

Orice har are si versiunea falsa.

Credinciosii pot progresa in schimbarea la exterior, insa pot fi departe de Raiul lui Dumnezeu.

Carturarii si fariseii prezentau un spectacol "exterior" de evlavie, iar rezultatul era unul de exterior si neglijau cautarea schimbarii adevarate, mantuitoare.

Harul nu poate fii prieten cu un comportament ursuz, necioplit, lipsit de maniere, desi unii nici macar nu mai sesizeaza acesta, nici macar nu mai fac diferenta.

Actiunea interioara de inchinare conduce la reflectarea bunatatii la exterior.Nu este prea greu de a ne da seama de cei care imita.

Se poate sa fii curat in sfintenie si sa nu fii curat in dragoste?

Scriptura spune exact inversul.

Nimic mai nepotrivit decat Dumnezeu si o inima lumeasca.

Inima oricarui "neregenerat" este "nespus de inselatoare", se inseala singuri gresesc cu privire la starea lor, crezand ca sunt bine, ca lucrarea sau vechimea in biserica, implicarea si calitatile le sunt de ajuns, cred ca sunt in siguranta, dar in realitate starea lor este rea si chiar periculoasa.

Cartea Prov spune in 28:26:

"Cine se increde in inima lui este un nebun"

Intalnim la tot pasul credinciosi mandri cu pretentia de a fi credinciosi, cu falsa  parere proprie de a fi neprihaniti.

Ni se porunceste sa fim "intelepti ca serpi" si fara "rautate ca porumbeii"

(Matei 10:16), cu alte cuvinte atunci cand evlavia este fara intelepciune, lipseste siguranta, integritatea.

Cred ca este  frecvent gandul credinciosilor cu privire la standardul lui Dumnezeu si traiesc cu impresia ca El va cobori stacheta, ca Dumnezeu va acoperi restul poruncilor neimplinite...

Sunt multi care  cred aceasta, dar eu ma rog ca Domnul sa ne ajute sa nu fim gasiti nebuni la final....

Hrana ta zilnica!

7 IUNIE

Luca 16.1-13

Ne uimeşte acest stăpân care 1-a aprobat pe administratorul necinstit, aşa cum ne uimeşte şi concluzia Domnului: „Faceţi-vă prieteni prin bogăţia nedreptăţii ..." (v. 9). Dar chiar acest cuvânt, „nedreptate", oferă cheia parabolei. Nimic nu-i aparţine omului în lumea aceasta. Bogăţiile pe care pretindem că le posedăm sunt, în realitate, toate ale lui Dumnezeu; sunt deci „bogăţii nedrepte". Pus pe pământ ca administrator, omul s-a purtat ca un hoţ. El a folosit în interesul lui, pentru a-şi satisface poftele, tocmai lucrurile pe care Dumnezeu i le dăduse pentru a-I sluji Lui. Totuşi, el încă mai poate să se pocăiască şi să folosească pentru alţii bunurile pe care Proprietarul divin i le-a încredinţat. Administratorul din capitolul 12.42 fusese credincios si chibzuit; cel de aici, deşi necredincios, lucrează totuşi cu chibzuinţă, fapt recunoscut de stăpânul lui. Dacă oamenii din lume se arată atât de prevăzători, n-ar trebui noi, care suntem „fii luminii", să ne gândim mai mult la adevăratele bogăţii (v. 11; cap. 12.33)?

Versetul 13 ne aminteşte că nu avem două inimi: una pentru Hristos şi alta pentru Mamona şi pentru lucrurile lumii. Pe cine vrem noi să iubim şi cui dorim să-i slujim? (I Împăraţi 18.21).