Fiecare zi este o lectie!

Ma lupt de ceva vreme cu....cu mine insumi. Prin multe experiente m-a trecut Dumnezeu in viata si prin  fiecare experienta stiu ca singurul scop al LUI, a fost ca sa-I vad Atotputernicia si sa ma invete tot mai mult ce inseamna dependenta de EL. Nu intotdeauna experientele au fost pe placul meu, dar mi-au fost benefice.

Zi de zi ne trece Dumnezeu prin tot felul de situatii, bineinteles toate ingaduite de El.

 Multe dintre situatiile acestea sunt cu scop divin si ne este testata credinta noastra, dar totodata au rolul de a scoate la iveala adevaratul nostru caracter in momente mai dificile.
Am observat ca fiecare lucru cat de mic imi dezvaluie adevarata mea fire. Un telefon primit intr-un moment nepotrivit, o aglomeratie in trafic in timp ce sunt la volanul masinii, o criza financiara, un schimb de replici si discutii cu copilul sau orice lucru aparent banal, toate acestea ma fac sa ma deschid ca o carte, nu  inaintea Domnului, pentru ca El ma cunoaste in totalitate doar sunt creatura Mainilor Sale, insa pana si eu descopar despre mine lucruri care poate am crezut ca nu ma mai caracterizeaza.

De o perioada de timp am vazut ca in ciuda eforturilor si stradaniilor mele pe care le fac ca sa raman credincioasa si  pe placul Domnului, constat ca  aproape in fiecare situatie dau cu "batul in balta", cum e vorba la noi la romani.
 De sunt la volan si e un blocaj in trafic sau o strada in lucru, ce repede aflu ca furia si  mania, aceste fapte ale firii nu m-au parasit definitiv. De face copilul vreo pozna, constat cu stupoare ca imi lipseste rabdarea si imediat imi sare tandara. O cheltuiala neprevazuta care imi afecteaza bugetul de ma face sa intru in criza financiara  ma face sa vad ca mai am si alte pacate, apare nemultumirea, cartesc si ma vaicaresc ca un copil plangacios. Si numai Dumnezeu stie cate mai sunt....
Iata ca micile incidente de peste zi pe pot fi lectii din care putem invata tot mai mult.
Sunt lucruri marunte aparent, insa in fiecare zi nu am facut altceva decat le-am neglijat, le-am tratat cu indiferenta, le-am pus pe seama ca "toti suntem stresati" si acum nu fac decat constatari ...le-am descoperit, le stiu care sunt, insa aceste constatari nu m-ajuta la nimic daca nu  ma lupt in fiecare zi cu ele sa nu le mai fac. Nadajduiesc ca nu va aflati in aceeasi situatie ca mine, ci a-ti fost mult mai atenti si mai cu bagare de seama, altfel nu avem de facut altceva, decat sa ne pregatim de lupta.
Dar cum putea face fata acestor ispite care ne pandesc la tot coltul?
Numai prin post si rugaciune. Nu rugaciune de a fi scutiti de aceste situatii, ci putere de a iesi biruitori din ele.
Doamne ajuta-ne!

 

Hrana ta zilnica!

26 FEBRUARIE
Psalmul 89.1-14
Îl găsim pe Etan ezrahitul - ca şi pe Heman, autorul psalmului precedent - printre înţelepţii pe care numai Solomon îi întrecea în înţelepciune (1 Impăraţi 4.31). Deşi proveneau amândoi din aceeaşi familie a lui Zerah, fiul lui Iuda, înclinaţiile lor spirituale erau total diferite. In timp ce Heman nu ne vorbea decât de gropi („groapa cea mai adâncă"), de locuri întunecoase, de furie şi de mânie, cuvintele care revin fără încetare în psalmul lui Etan sunt: „bunătate" şi „credincioşie". 

Aceste caracteristici divine sunt reamintite şi celebrate tocmai pentru a da un răspuns în faţa neliniştii care umpluse psalmul anterior. Este ca şi cum Etan ar fi scris această „învăţătură" pentru a reanima credinţa fratelui său. Doi prieteni credincioşi au astfel privilegiul de a se încuraja unul pe altul la a avea sau la a-şi întări încrederea (Proverbe 27.17; 1 Samuel 23.16). 

Dumnezeu este bun, Dumnezeu este credincios - aşa ÎI cunoaştem şi noi şi de un astfel de Dumnezeu se leagă credinţa noastră, chiar dacă evenimentele par uneori să contrazică această bunătate şi această credincioşie (citiţi 1 Corinteni 1.9; 10.13). Privind la împrejurări, suntem adesea cuprinşi de nelinişte, însă, dacă ne gândim la Domnul şi la dragostea Lui plină de credincioşie, nu ne vom pierde niciodată curajul.
Versetele 3 şi 4 ne readuc în atenţie promisiuni făcute lui David şi seminţei Lui, adică lui Hristos (comp. cu 2 Samuel 7.16).

Control total (pecetea fiarei, cip, antihrist)

Hrana ta zilnica!

25 FEBRUARIE
Psalmul 88
Acest psalm constituie una dintre cele mai sumbre pagini din întreg Cuvântul lui Dumnezeu. In el nu găsim decât întuneric şi moarte. Nicio rază de lumină nu răzbate acolo; sufletul adâncit în necaz nu întrevede nicio cale de eliberare. Cu toate acestea, un slujitor al lui Dumnezeu a afirmat despre acest psalm că a fost singurul care 1-a putut mângâia într-un timp de necaz. Mărturisindu-şi gândurile unui alt credincios, îi argumenta că, deşi trecuse prin zguduitoare nelinişti ale sufletului, când cerul i se părea închis, totuşi, consolat de acest psalm, a putut rămâne credincios. Este şi vreunul dintre cititorii acestor rânduri tulburat şi în aşteptare ca Dumnezeu să-1 lumineze cu privire la starea lui şi să-i dea - sau să-1 facă să regăsească - siguranţa mântuirii? Ei bine, însuşi zbuciumul său şi suspinele pe care le îndreaptă către Dumnezeu sunt o dovadă că el are viaţa divină în el însuşi; un necredincios n-ar suspina niciodată după Dumnezeu.
„Dimineaţa Te întâmpină rugăciunea mea", spune psalmistul (v. 13). Să-1 imităm şi noi! Şi astfel, de îndată ce ne-am trezit la o nouă zi, să-I prezentăm Domnului întreaga agendă a zilei care începe, nu numai ceea ce ne nelinişteşte (Psalmul 5.3).
Profunzimea neliniştii, a durerii şi a singurătăţii din unele versete ale acestui psalm ne îndreaptă gândurile înspre Acela care a suferit cel mai mult, înspre întristatul suprem

 (de exemplu, v. 6-8 şi v. 16-18)

Avem nevoie de prospetime!

Am primit pe email un mesaj cu cateva inregistari din Egipt. Uitandu-ma la ele, am inceput sa inteleg tot mai mult ceea ce  se intampla in lumea araba.

 Mii de credinciosi ortodocsi s-au strans intr-o pestera unde s-au rugat timp de 12 ore. Apoi s-au  inchinat prin cantare si aduceau lauda Domnului Isus.Modul de inchinare este unul de-a dreptul uimitor. Imi doream sa fiu in mijlocul lor! Timp de 10 minute consecutiv strigau numele lui JESHUA

Oamenii care cantau din tot sufletul si aveau lacrimi in ochii.

 Am revenit insa repede cu picioarele pe pamant si brusc mi-am amintit starea bisericilor noastre....

Este trist...

Traim o pocainta ieftina, si mi-o spun in primul rand mie, si-apoi fiecare  sa se cerceteze in dreptul lui. Unii sunt doar consumatori de spectacole, altii jucam rolul actorilor de piesa. 

Am citit noi oare Psalmul 100?

Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului!   Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui.

Ma  intreb atunci ce inseamna la noi crestini strigati sau inchinati-va cu bucurie?

Strigati...cum?  Pe modul "Silence"?

Daca,  Doamne fereste iti scapa o mana  de sub control, ridicand-o mai sus decat trebuie, te trezesti ca toti ochii sunt indreptati spre tine, intrebandu-se...

"oare ce a patit?"

 Astazi multi traiesc din amintirile pe care le-au avut candva cu Domnul.

Din pacate este o problema fundamentala  si strigenta a vremurilor noastre. Pentru multi dintre crestini Dumnezeu este un Dumnezeu al trecutului, nu al prezentului si al viitorului. De-aceea nu exista un viitor, pentru ca ramanem agatati de multe experiente din trecut.

Prospetimea este vitala inaintea Domnului si trebuie sa devina  un obicei  pe care trebuie sa-l mentinem, nicidecum sa stam si sa ne complacem in rutina aceasta in care am intrat cu totii.

Lipsa aceasta de atitudine a prospetimii din viata de crestin conduce pe multi in cealalata extrema a plafonarii si automat devenim multumitori cu starea noastra, avand "experienta anilor din trecut".

Numai ca si Isus ne spune ca si El lucreaza asa cum si Tatal Sau lucreaza,
''Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea, lucrez.”(Ioan 5:17)

A lucra-este o stare de actiune in prezent si e o stare continuua.

Personal imi doresc o stare permanenta de prospetime, a mea si a tuturor bisericilor lui Hristos.

Doar cei "proaspeti" sunt in asteptare!

Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare?

Isaia 43:19

Doamne deschide-mi ochii si lasa puterea Duhului Tau peste starea mea.

Vreau o inviorare a sufletului meu. Vreau o trezire in tara, in biserica. Vreau prospetimea Duhului Tau!

 Va las sa urmariti aceste inregistrari din pestera.

 

Hrana ta zilnica!

24 FEBRUARIE

Psalmul 87
Ce contrast puternic între Sion, cetatea sfântă întemeiată de însuşi Dumnezeu, şi puternicele naţiuni ale pământului: Egiptul, Babilonul, Tirul imperii construite de oameni pentru propria lor glorie!

 Vine momentul „când Domnul va înscrie popoarele", dând fiecăruia drept de cetăţenie.
Două origini - sau două cetăţenii - sunt recunoscute în dreptul oamenilor, iar împărţirea lor se face după cum au fost sau nu născuţi din nou. Cetăţenia credinciosului este în ceruri (Filipeni 3.20). El este pentru veşnicie cetăţean al Ierusalimului ceresc şi Dumnezeu îl consideră ca fiind născut în el (v. 5). O altă apartenenţă este cea a lumii. Cetăţenia lumii este efemeră, deoarece „chipul lumii acesteia trece" (1 Corinteni 7.31); spre deosebire de ea, „temelia tare a lui Dumnezeu rămâne" (2 Timotei 2.19). Despre oamenii pământului, despre iluştrii săi, se va vorbi la trecut: „acesta era născut acolo" (v. 4).
„Toate izvoarele mele sunt în Tine", intonează cei răscumpăraţi (v. 7). Noi, cei care prin har suntem cetăţeni ai cerului, ne vom putea căuta oare bucuriile pe la izvoarele lumii? Fie ca Domnul să ne dea puterea să dovedim contrariul! Şi să-I cântăm din toată inima:
Izvor de lumină şi-avântul de viaţă,
Izvor de haruri pentru credinţa,
Izvor de iubire mereu înnoită,
In Tine, -al meu Domn, eu le-am găsit!

Hrana ta zilnica!

23 FEBRUARIE
Psalmul 86
În acest psalm al lui David (singurul din această a treia Carte), psalmistul I se adresează Domnului (lui Iahve) de sub mai multe înfăţişări: ca unul „întristat şi sărac", ca „unul dintre sfinţi" şi, de asemenea, ca „robul Lui". El se prezintă în felurile acestea pentru a cere, respectiv, eliberarea (v. 2), bucuria (v. 4) şi, de asemenea, puterea (v. 16), pentru că acest „servitor" îşi cunoaşte Stăpânul, ştie că este Dumnezeu, numai El (v. 10), ştie că „este bun şi gata să ierte..." (v. 5), „îndurător şi milos, încet la mânie şi bogat în bunătate şi adevăr" (v. 15; vezi şi Iona 4.2). Sunt aceiaşi termeni în care Se revelase El odinioară lui Moise pe muntele Sinai (Exod 34.6).
Psalmistul însă îşi resimte întreaga slăbiciune şi incapacitate de a se îndrepta. „Învaţă-mă calea Ta", cere el, apoi: „fă-mi inima neîmpărţită, ca să se teamă de Numele Tău" (v. 11).
«Pentru că inima are tendinţa de a fi distrasă prin mii de lucruri, prin mii de gânduri fugare, psalmistul îi cere Domnului să-i dea un singur obiectiv. Cât de mult ne trebuie să avem inima concentrată în întregime asupra lui Hristos! 

În El este puterea! Şi în a Sa măreţie se pierde nimicnicia noastră!» (J.N.D.).
Fie ca această rugăciune a lui David, în special versetul 11, să fie şi rugăciunea fiecăruia dintre noi!

Fugar ca Agar, dar pazit de Dumnezeu!

Citindu-se astazi textul din Geneza care ne vorbeste despre Agar, m-am gandit ca de multe ori ne regasim si ne-am regasit  in situatia lui Agar.
Geneza 21:14:20
A doua zi, Avraam s-a sculat de dimineaţă; a luat pâine şi un burduf cu apă, pe care l-a dat Agarei şi i l-a pus pe umăr; i-a dat şi copilul şi i-a dat drumul. Ea a plecat şi a rătăcit prin pustiul Beer-Şeba.
Când s-a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiş şi s-a dus de a şezut în faţa lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: „Să nu văd moartea copilului!” A şezut, dar, în faţa lui, la o parte, a ridicat glasul şi a început să plângă.
Dumnezeu a auzit glasul copilului; şi Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar şi i-a zis: „Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este.
Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mână; căci voi face din el un neam mare.”
   Şi Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea. Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit în pustiu şi a ajuns vânător cu arcul.

Vazand lungimea vietii omului, pentru mine este clar si pentru fiecare cred, ca scurta noastra viata pe pamant este doar o calatorie. O calatorie care a avut un START si va avea un FINIS, insa cand va fi finalul pentru fiecare, depinde doar de hotararea Domnului.
Cum bine stim fiecare, in aceasta calatorie pe care o avem de parcurs putem avea parte de un drum linistit sau plin de obstacole, la fel ca si o calatorie pe care o facem cu masina. Poate fi drum liber, fara sa facem pana la cauciuc, fara sa prindem timp nefavorabil, fara sa avem parte de accidente pe traseu, dar tot asa putem avea parte de un drum greu sau foarte greu. In calatoria vietii pe pamant obstacolele pot fi,  problemele care ne incoltesc, boala sau incercarile.
Mie, sincer imi este greu sa cred ca exista cineva, si aici ma refer la crestini, care au parte pe acest  drumu  doar calcand pe roze...
Imi amintesc, pe vremea cand stateam departe de Domnul am  avut parte de o viata tare linistita si fara probleme. Nu stiu, ori nu le vedeam, ori nu aveam incercari, nu aveam de luptat (spiritual)cu nimeni, nu existau neajunsuri, parca aveam de toate,  efectiv eram vesnic "happy", ca sa zic asa.
Lucrurile s-au schimbat insa de cand m-am intors la Domnul. Intalnesc tot felul de obstacole, incercari, lupte, probleme, nu scap de una dau de alta, daca nu e un copil, e celalat, dar vesnic ceva ma tine  pe genunchi. Nu este usor, insa stiu ca la capat ma asteapta o cununa.
Agar, in calatoria ei a avut parte si ea de probleme. Marea problema a lui Agar, pe care  doresc sa NU o avem noi, este ca ea ratacea prin pustiu, "Ea a plecat şi a rătăcit prin pustiul Beer-Şeba."(v.14)
Cred din tot sufletul ca fiecare din noi care am plecat in aceasta calatorie, stim destinatia spre care ne indreptam, pentru ca altfel riscam si noi ca  Agar sa ratacim.
Cateva lucruri pe care trebuie sa le stim:
- acest drum este un drum cu sens unic
-nimeni nu poate face calatoria in locul nostru
-contientizarea ca fiecare avem un inceput si un sfarsit
-"Cineva" ne asteapta la capatul drumului.
 Inapoi nu este cale de intoarcere sau te poti intoarce, insa la destinatie nu vei ajunge niciodata. Nimeni nu poate parcurge acesta calatorie in locul tau, cum la fel de bine trebuie sa stim ca pentru fiecare inceput va exista si un final, iar la capatul de drum ne asteapta Isus Hristos.
      In calatorie Agar si-a luat paine si un burduf cu apa(vers.14). Numai ca ratacind prin pustiu, apa din burduf s-a terminat(v.15)
Prin pustiul acestei lumi si noi ajungem in situatii limita ca Agar, bajbaim si suntem fara apa.
Suntem coplesiti de probleme, suntem fara putere si disperati, insa farmecul acestei calatorii este ca in toata disperarea ei Dumnezeu i-a fost alaturi si a vazut toate problemele ei.

Atunci când treci si tu ca Agar prin pustiu, atunci când ești izgonit de oameni, nu uita ca Dumnezeu este Cel care vede si burduful tau fara apa dar vede si pustiul in mijlocul caruia te gasesti.

„Ce ai tu, Agar? 
Ce ai tu, cititorule drag?
Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul tau!