Versetul zilei

25 februarie 2015

Hrana ta zilnica!

25 FEBRUARIE
Psalmul 88

Acest psalm constituie una dintre cele mai sumbre pagini din întreg Cuvântul lui Dumnezeu. In el nu găsim decât întuneric şi moarte. Nicio rază de lumină nu răzbate acolo; sufletul adâncit în necaz nu întrevede nicio cale de eliberare. Cu toate acestea, un slujitor al lui Dumnezeu a afirmat despre acest psalm că a fost singurul care 1-a putut mângâia într-un timp de necaz. Mărturisindu-şi gândurile unui alt credincios, îi argumenta că, deşi trecuse prin zguduitoare nelinişti ale sufletului, când cerul i se părea închis, totuşi, consolat de acest psalm, a putut rămâne credincios. Este şi vreunul dintre cititorii acestor rânduri tulburat şi în aşteptare ca Dumnezeu să-1 lumineze cu privire la starea lui şi să-i dea - sau să-1 facă să regăsească - siguranţa mântuirii? Ei bine, însuşi zbuciumul său şi suspinele pe care le îndreaptă către Dumnezeu sunt o dovadă că el are viaţa divină în el însuşi; un necredincios n-ar suspina niciodată după Dumnezeu.
„Dimineaţa Te întâmpină rugăciunea mea", spune psalmistul (v. 13). Să-1 imităm şi noi! Şi astfel, de îndată ce ne-am trezit la o nouă zi, să-I prezentăm Domnului întreaga agendă a zilei care începe, nu numai ceea ce ne nelinişteşte (Psalmul 5.3).
Profunzimea neliniştii, a durerii şi a singurătăţii din unele versete ale acestui psalm ne îndreaptă gândurile înspre Acela care a suferit cel mai mult, înspre întristatul suprem
 (de exemplu, v. 6-8 şi v. 16-18)

24 februarie 2015

Avem nevoie de prospetime!

Am primit pe email un mesaj cu cateva inregistari din Egipt. Uitandu-ma la ele, am inceput sa inteleg tot mai mult ceea ce  se intampla in lumea araba.
 Mii de credinciosi ortodocsi s-au strans intr-o pestera unde s-au rugat timp de 12 ore. Apoi s-au  inchinat prin cantare si aduceau lauda Domnului Isus.Modul de inchinare este unul de-a dreptul uimitor. Imi doream sa fiu in mijlocul lor! Timp de 10 minute consecutiv strigau numele lui JESHUA
Oamenii care cantau din tot sufletul si aveau lacrimi in ochii.
 Am revenit insa repede cu picioarele pe pamant si brusc mi-am amintit starea bisericilor noastre....
Este trist...
Traim o pocainta ieftina, si mi-o spun in primul rand mie, si-apoi fiecare  sa se cerceteze in dreptul lui. Unii sunt doar consumatori de spectacole, altii jucam rolul actorilor de piesa. 
Am citit noi oare Psalmul 100?
Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului!   Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui.
Ma  intreb atunci ce inseamna la noi crestini strigati sau inchinati-va cu bucurie?
Strigati...cum?  Pe modul "Silence"?
Daca,  Doamne fereste iti scapa o mana  de sub control, ridicand-o mai sus decat trebuie, te trezesti ca toti ochii sunt indreptati spre tine, intrebandu-se...
"oare ce a patit?"
 Astazi multi traiesc din amintirile pe care le-au avut candva cu Domnul.
Din pacate este o problema fundamentala  si strigenta a vremurilor noastre. Pentru multi dintre crestini Dumnezeu este un Dumnezeu al trecutului, nu al prezentului si al viitorului. De-aceea nu exista un viitor, pentru ca ramanem agatati de multe experiente din trecut.
Prospetimea este vitala inaintea Domnului si trebuie sa devina  un obicei  pe care trebuie sa-l mentinem, nicidecum sa stam si sa ne complacem in rutina aceasta in care am intrat cu totii.
Lipsa aceasta de atitudine a prospetimii din viata de crestin conduce pe multi in cealalata extrema a plafonarii si automat devenim multumitori cu starea noastra, avand "experienta anilor din trecut".
Numai ca si Isus ne spune ca si El lucreaza asa cum si Tatal Sau lucreaza,
''Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea, lucrez.”(Ioan 5:17)
A lucra-este o stare de actiune in prezent si e o stare continuua.
Personal imi doresc o stare permanenta de prospetime, a mea si a tuturor bisericilor lui Hristos.
Doar cei "proaspeti" sunt in asteptare!
Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare?
Isaia 43:19

Doamne deschide-mi ochii si lasa puterea Duhului Tau peste starea mea.
Vreau o inviorare a sufletului meu. Vreau o trezire in tara, in biserica. Vreau prospetimea Duhului Tau!
 Va las sa urmariti aceste inregistrari din pestera.

 

Hrana ta zilnica!

24 FEBRUARIE
Psalmul 87
Ce contrast puternic între Sion, cetatea sfântă întemeiată de însuşi Dumnezeu, şi puternicele naţiuni ale pământului: Egiptul, Babilonul, Tirul imperii construite de oameni pentru propria lor glorie!
 Vine momentul „când Domnul va înscrie popoarele", dând fiecăruia drept de cetăţenie.
Două origini - sau două cetăţenii - sunt recunoscute în dreptul oamenilor, iar împărţirea lor se face după cum au fost sau nu născuţi din nou. Cetăţenia credinciosului este în ceruri (Filipeni 3.20). El este pentru veşnicie cetăţean al Ierusalimului ceresc şi Dumnezeu îl consideră ca fiind născut în el (v. 5). O altă apartenenţă este cea a lumii. Cetăţenia lumii este efemeră, deoarece „chipul lumii acesteia trece" (1 Corinteni 7.31); spre deosebire de ea, „temelia tare a lui Dumnezeu rămâne" (2 Timotei 2.19). Despre oamenii pământului, despre iluştrii săi, se va vorbi la trecut: „acesta era născut acolo" (v. 4).
„Toate izvoarele mele sunt în Tine", intonează cei răscumpăraţi (v. 7). Noi, cei care prin har suntem cetăţeni ai cerului, ne vom putea căuta oare bucuriile pe la izvoarele lumii? Fie ca Domnul să ne dea puterea să dovedim contrariul! Şi să-I cântăm din toată inima:
Izvor de lumină şi-avântul de viaţă,
Izvor de haruri pentru credinţa,
Izvor de iubire mereu înnoită,
In Tine, -al meu Domn, eu le-am găsit!

23 februarie 2015

Hrana ta zilnica!

23 FEBRUARIE
Psalmul 86

În acest psalm al lui David (singurul din această a treia Carte), psalmistul I se adresează Domnului (lui Iahve) de sub mai multe înfăţişări: ca unul „întristat şi sărac", ca „unul dintre sfinţi" şi, de asemenea, ca „robul Lui". El se prezintă în felurile acestea pentru a cere, respectiv, eliberarea (v. 2), bucuria (v. 4) şi, de asemenea, puterea (v. 16), pentru că acest „servitor" îşi cunoaşte Stăpânul, ştie că este Dumnezeu, numai El (v. 10), ştie că „este bun şi gata să ierte..." (v. 5), „îndurător şi milos, încet la mânie şi bogat în bunătate şi adevăr" (v. 15; vezi şi Iona 4.2). Sunt aceiaşi termeni în care Se revelase El odinioară lui Moise pe muntele Sinai (Exod 34.6).
Psalmistul însă îşi resimte întreaga slăbiciune şi incapacitate de a se îndrepta. „Învaţă-mă calea Ta", cere el, apoi: „fă-mi inima neîmpărţită, ca să se teamă de Numele Tău" (v. 11).
«Pentru că inima are tendinţa de a fi distrasă prin mii de lucruri, prin mii de gânduri fugare, psalmistul îi cere Domnului să-i dea un singur obiectiv. Cât de mult ne trebuie să avem inima concentrată în întregime asupra lui Hristos! 
În El este puterea! Şi în a Sa măreţie se pierde nimicnicia noastră!» (J.N.D.).
Fie ca această rugăciune a lui David, în special versetul 11, să fie şi rugăciunea fiecăruia dintre noi!

22 februarie 2015

Fugar ca Agar, dar pazit de Dumnezeu!

Citindu-se astazi textul din Geneza care ne vorbeste despre Agar, m-am gandit ca de multe ori ne regasim si ne-am regasit  in situatia lui Agar.
Geneza 21:14:20
A doua zi, Avraam s-a sculat de dimineaţă; a luat pâine şi un burduf cu apă, pe care l-a dat Agarei şi i l-a pus pe umăr; i-a dat şi copilul şi i-a dat drumul. Ea a plecat şi a rătăcit prin pustiul Beer-Şeba.
Când s-a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiş şi s-a dus de a şezut în faţa lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: „Să nu văd moartea copilului!” A şezut, dar, în faţa lui, la o parte, a ridicat glasul şi a început să plângă.
Dumnezeu a auzit glasul copilului; şi Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar şi i-a zis: „Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este.
Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mână; căci voi face din el un neam mare.”
   Şi Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea.
Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit în pustiu şi a ajuns vânător cu arcul.

Vazand lungimea vietii omului, pentru mine este clar si pentru fiecare cred, ca scurta noastra viata pe pamant este doar o calatorie. O calatorie care a avut un START si va avea un FINIS, insa cand va fi finalul pentru fiecare, depinde doar de hotararea Domnului.
Cum bine stim fiecare, in aceasta calatorie pe care o avem de parcurs putem avea parte de un drum linistit sau plin de obstacole, la fel ca si o calatorie pe care o facem cu masina. Poate fi drum liber, fara sa facem pana la cauciuc, fara sa prindem timp nefavorabil, fara sa avem parte de accidente pe traseu, dar tot asa putem avea parte de un drum greu sau foarte greu. In calatoria vietii pe pamant obstacolele pot fi,  problemele care ne incoltesc, boala sau incercarile.
Mie, sincer imi este greu sa cred ca exista cineva, si aici ma refer la crestini, care au parte pe acest  drumu  doar calcand pe roze...
Imi amintesc, pe vremea cand stateam departe de Domnul am  avut parte de o viata tare linistita si fara probleme. Nu stiu, ori nu le vedeam, ori nu aveam incercari, nu aveam de luptat (spiritual)cu nimeni, nu existau neajunsuri, parca aveam de toate,  efectiv eram vesnic "happy", ca sa zic asa.
Lucrurile s-au schimbat insa de cand m-am intors la Domnul. Intalnesc tot felul de obstacole, incercari, lupte, probleme, nu scap de una dau de alta, daca nu e un copil, e celalat, dar vesnic ceva ma tine  pe genunchi. Nu este usor, insa stiu ca la capat ma asteapta o cununa.
Agar, in calatoria ei a avut parte si ea de probleme. Marea problema a lui Agar, pe care  doresc sa NU o avem noi, este ca ea ratacea prin pustiu, "Ea a plecat şi a rătăcit prin pustiul Beer-Şeba."(v.14)
Cred din tot sufletul ca fiecare din noi care am plecat in aceasta calatorie, stim destinatia spre care ne indreptam, pentru ca altfel riscam si noi ca  Agar sa ratacim.
Cateva lucruri pe care trebuie sa le stim:
- acest drum este un drum cu sens unic
-nimeni nu poate face calatoria in locul nostru
-contientizarea ca fiecare avem un inceput si un sfarsit
-"Cineva" ne asteapta la capatul drumului.
 Inapoi nu este cale de intoarcere sau te poti intoarce, insa la destinatie nu vei ajunge niciodata. Nimeni nu poate parcurge acesta calatorie in locul tau, cum la fel de bine trebuie sa stim ca pentru fiecare inceput va exista si un final, iar la capatul de drum ne asteapta Isus Hristos.
      In calatorie Agar si-a luat paine si un burduf cu apa(vers.14). Numai ca ratacind prin pustiu, apa din burduf s-a terminat(v.15)
Prin pustiul acestei lumi si noi ajungem in situatii limita ca Agar, bajbaim si suntem fara apa.
Suntem coplesiti de probleme, suntem fara putere si disperati, insa farmecul acestei calatorii este ca in toata disperarea ei Dumnezeu i-a fost alaturi si a vazut toate problemele ei.

Atunci când treci si tu ca Agar prin pustiu, atunci când ești izgonit de oameni, nu uita ca Dumnezeu este Cel care vede si burduful tau fara apa dar vede si pustiul in mijlocul caruia te gasesti.

„Ce ai tu, Agar? 
Ce ai tu, cititorule drag?
Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul tau!

Hrana ta zilnica!

22 FEBRUARIE
Psalmul 85

Subiectul acestui psalm este iertarea pe care Dumnezeu o va acorda poporului Său, Israel. Credincioşii nu se îndoiesc nicidecum de bunătatea Lui, însă în acelaşi timp simt apăsarea dreptei Lui mânii împotriva poporului Său vinovat. Dumnezeu este bun - «nu va ierta El, în bunătatea Lui?». El este însă şi sfânt, drept şi adevărat - «atunci cum va putea trece El cu vederea un singur păcat?» 
Cu toate că aceste trăsături divine - bunătatea şi adevărul, dreptatea şi pacea - par imposibil de împăcat după părerea omului, totuşi ele „s-au întâlnit” (v. 10). La cruce, eu văd păcatul condamnat, dreptatea satisfăcută, harul curgând liber (Romani 5.21). 
Ce glorioasă armonie!
 Câte persoane, vai, nu cunosc nicidecum acest minunat punct de întâlnire de la cruce! Işi fac despre Dumnezeu o idee total greşită: fie văd în El un judecător sever, care-Şi provoacă bucuros creatura la suferinţă, fie, mai degrabă, şi-L imaginează un „Dumnezeu bun", indulgent cu „micile păcate" şi uşor de mulţumit prin bunele intenţii şi prin strădaniile de a face bine. Ce gânduri greşite! 
Dumnezeul dreptăţii condamnă păcatul, orice fel de păcat, însă Dumnezeul dragostei îl iartă pe păcătos. Iar la cruce, locul unde s-a împlinit această lucrare, eu învăţ să-L cunosc pe acest Dumnezeu al dreptăţii şi al iubirii.

21 februarie 2015

De-ale mele....

Si pentru ca incet, incet iarna isi strange mantaua si pleaca, urmatorul anotimp isi face loc sa intre pe usa inimii noastre.
Iubesc iarna, insa primavara imi aduce in suflet un chef de viata.
Imi doresc sa fiu in mijlocul naturii cat mai mult, imi doresc sa ascult fiecare fir de iarba cum creste, imi doresc sa ma plimb si sa calatoresc, imi doresc sa ma bucur de tot ceea ce a creat Dumnezeu pentru mine.
Am cateva "placeri", daca le pot spune asa, care ma fac sa-mi aduc aminte de copilarie.
Astazi una dintre ele mi-a amintit de copilarie. 
Trezindu-ma  dis de dimineata si fiind geamul deschis, in linistea noptii auzeam motorul masinilor care treceau rar pe sosea. Au un zgomot total diferit noaptea, fata de cum se aud ziua.
Imi amintesc, mica fiind, de fiecare data cand plecam mai departe cu mama si asteptam autobuzul dis de dimineata (trecea prin satul meu, undeva la 4.30 dimineata), in linistea aceea se auzea motorul autobuzului cu kilometri intregi inainte. Era bucuria plecarii.
Acel zgomot mi-a ramas si azi....
Este doar una din amintirile mele, insa mai am multe...si altele....spre exemplu sunetul trenului cand intra in gara...
Deh, fiecare om are cate o pasarica....asa ca si eu sunt om, si sunt doar un om.
Va doresc o zi minunata de primavara alaturi de cei dragi.
Domnul sa va binecuvinteze!

Un motiv suficient pentru a-L iubi!

Daca citim cartile Vechiului Testament, de-a lungul timpului Scriptura ne vorbeste despre multi imparati pe care i-a avut Israelul si Iuda. Atunci cand imparatul era la finalul domniei sale, autorul cartilor scrise spunea despre fiecare, fie ca a fost un imparat care facea tot ce era placut inaintea Domnului, fie ca facea tot ce era rau si umbla in caile unuia dintre inaintasii sai.
Tot asa avem scris si despre imparatul Asa, fiul lui Abia. 
Asa, a fost un imparat care a cautat sa faca ce este placut inaintea Domnului. Incepand inca de pe vremea lui Ieroboam, poporul s-a departat de toate lucrurile bune, s-au departat de Domnul si in locul inchinarii, idolatria si-a luat locul de cinste. Dupa Ieroboam a venit Abia imparat, iar mai apoi fiul sau Asa i-a luat locul. Acesta a indepartat idolii din tara sa, a poruncit poporului sa-L caute pe Domnul, a zidit cetati intarite in Iuda si poporul n-a  avut parte de razboi pe tot timpul domniei sale, timp de 35 de ani au avut pace si odihna pentru ca Domnul le-a dat odihna.(2 Cronici 14)
Dar a venit un moment in viata lui Asa cand, cu toate ca a cautat sa indeparteze idolatria din popor, Asa nu s-a bazat pe Domnul pana l-a capat, ci s-a sprijinit pe oameni.
Urmarind viata lui imparatului Asa pana la capat, avem de luat aminte la cateva lucruri.
 Chiar daca startul nostru cu Domnul a fost unul bun, chiar daca am avut revelatii deosebite, chiar daca am avut experiente minunate, daca nu perseveram in cautarea Lui si daca nu cautam sa ramanem si sa facem pana la capat voia Lui, toate acestea vor fi doar "amintire". 
La un moment dat Asa nu s-a mai sprijinit pe Domnul (vers. 2-3, cap 16), iar acest lucru l-a costat (vers.7).
 "Ai lucrat ca un nebun in privinta aceasta", ii spune Hanani, "iar de acum vei avea razboaie"
Fiecare miscare a lui Asa era privita de Domnul, asa spune in vers. 9,
Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui" 

Asadar, Dumnezeu in fiecare zi face aprecieri si constatari cu privire la viata mea, si la viata ta.
 Oricat am incerca sa pozam in "oameni credinciosi", "oameni super-spirituali", Dumnezeu este Acela care vede cu adevarat nivelul credinciosiei fiecaruia.
Daca suntem gasiti credinciosi, avem parte de tot sprijinul Lui, asa spune Cuvantul, insa la fel de valabil este si invers. Daca la cantarirea facuta nu suntem gasiti asa cum cere Domnul, suntem lasati si abandonati de Dumnezeu.
Doamne fereste-ne pe toti, dar eu nu-mi doresc sa fiu parasita de Dumnezeu nici macar  o secunda.
Astazi insa ne pandeste acest mare pericol, de a fi oameni cu inima impartita. Unii oameni traiesc o viata duplicitara. Un mod de viata libertin si in desfrau, de luni pana duminica, iar duminica devin sfinti, si tragedia este ca acest lucru se intampla chiar printre noi crestinii. Daca noi oamenii nu putem face acesta deosebire de fiecare data, Dumnezeu insa face.
Fiecare om este sub privirea Lui, fiecare suntem cantariti si apreciati, iar inima noastra este cercetata de Dumnezeu, "suntem pe deplin ai Lui sau nu ?"
In cartea Apocalipsa avem scris acest lucru si cu privire la Biserici. Unii erau gasiti biruitori, unii erau caldicei, insa stim ce atitudine are Dumnezeu fata de acesti oameni, "te voi varsa din gura mea".
Dedicarea noastra pentru Domnul  nu trebuie sa fie de ochii oamenilor. Nu ne-ar ajuta la nimic, nu omul este cel care imparte rasplata, ci Dumnezeu. Noi trebuie sa cautam pe Domnul din toata inima, noi trebuie sa-L iubim nu pentru frica iadului, ci pentru ceea ce este El, pentru ceea ce a facut El pentru noi.
TOATE pacatele noastre au fost iertate!
Ori acest lucru este un motiv suficient pentru a-L iubi.
 Sunt iertata si libera de condamnare!
Pentru mine este suficient. Pentru tine...este?