Versetul zilei

2 septembrie 2014

Ma numiti, si totusi...



Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.
Ioan 14:6 
Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” 
 Ioan 8:12
...să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor...
1 Timotei 6:14-15
Glasul Domnului este puternic, glasul Domnului este măreţ.
Psalmii 29:4
...pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ,şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. 
Filipeni 2:10 
Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană.
 Geneza 17:1

  
Cuvintele acestea sunt pline de adevar, insa nu stiu cat de adevarate sunt si pentru noi cei din zilele de azi?
 Aceste cuvinte scrise pe o placa din vechiul dom din Lubeck par sa stea de marturie.


Hristos, Domnul ne vorbeste astfel:

"Ma numiti Salvator si nu va lasati salvati
Ma numiti Lumina si nu va lasati luminati
Ma numiti Calea si pe ea nu alergati
 Ma numiti Viata si nu ma solicitati
Ma numiti Stapan si nu ma ascultati
Ma numiti Maret si nu ma agreati
Ma numiti Intelept si nu ma intrebati
Ma numiti Domn si pentru mine nu lucrati
Ma numiti Atotputernic si Mie nu va-ncredintati"

Daca nu va voi cunoaste, candva, sa nu va mirati!

Hrana zilnica!

2 SEPTEMBRIE
Matei 28.1-20

Este dimineaţa triumfătoare a învierii. Prin înviere, Dumnezeu dă o mărturie răsunătoare cu privire la perfecţiunea Victimei şi la satisfacţia deplină pe care El o găseşte în lucrarea împlinită. Cei puşi să păzească mormântul, departe de a fi capabili să opună rezistenţă acestui eveniment extraordinar, devin martorii lui involuntari... şi înspăimântaţi (Psalmul 48.5).
 Preoţii însă, împietriţi în întregime, vor cumpăra conştiinţa acestor oameni, aşa cum înainte o cumpăraseră pe cea a lui Iuda.
Femeile primesc la mormânt mesajul îngerului. Cu inimile pline deopotrivă de teamă şi de bucurie, ele se grăbesc să meargă să transmită vestea. Atunci ele îl întâlnesc chiar pe Domnul.
Isus Se arată apoi celor unsprezece ucenici ai Săi în Galileea, la locul pe care El li 1-a stabilit. În v. 19 şi 20, El le dă «foaia de parcurs» (ordinul de drum), o misiune cu atât mai importantă, cu cât este cea din urmă dorinţă a Celui care le-o încredinţează. Toată autoritatea Sa imperială, pe care oamenii I-au refuzat-o, dar pe care Dumnezeu I-a dat-o şi în cer şi pe pământ, le revine acum ca sarcină ucenicilor, pentru a o face cunoscut. Isus însă le dă şi o promisiune alor Săi. Aceasta nu a lipsit şi nu va lipsi nicicând niciunui răscumpărat: „Eu sunt cu voi în toate zilele" (v. 20). 
Şi astfel, Evanghelia lui Emanuel se încheie în acelaşi fel cum şi începuse: Dumnezeu cu noi (1.23).

1 septembrie 2014

Hrana ta zilnica!

1 SEPTEMBRIE
Matei 27.50-66

Lucrarea de ispăşire este împlinită, victoria este câştigată. Cu un strigăt triumfător, Hristos intră în moarte. Şi, imediat, Dumnezeu dă şi alte dovezi ale acestei victorii: ,perdeaua Templului s-a rupt în două" (v. 51), deschizând „calea cea nouă şi vie", prin care, din acel moment, omul poate veni în prezenţa Sa „în siguranţă deplină" (Evrei 10.19-21). De asemenea, El deschide morminte şi moartea este forţată să dea pe unii din prinşii ei, ca semn că este învinsă.
Dumnezeu Se îngrijeşte apoi ca Fiul Său să primească onoarea cuvenită. Conform profeţiei, Isus este pus în mormântul unui om bogat care, cu evlavie, se preocupă de în-mormântarea Sa (Isaia 53.9). Câteva femei, al căror devotament este consemnat, asistă la întreaga scenă. 
Dragostea este cea care II pune acum în mormânt pe Cel pe care ura îl răstignise.
De la începutul şi până la sfârşitul acestei Evanghelii, ura omului s-a înverşunat împotriva lui Isus. De când era în leagăn, ea s-a manifestat prin Irod, urmărindu-L apoi până la mormântul păzit şi pecetluit prin grija conducătorilor iudei. Soldaţii, pecetea şi piatra sunt însă tot atâtea prevederi inutile: ele nu vor servi decât la a ne demonstra în modul cel mai izbitor realitatea învierii.
Ce trist este că vrăjmaşii Domnului îşi aduc aminte de lucruri pe care propriii Săi ucenici le-au uitat! (v. 63).

31 august 2014

E harul Tau!

E harul Tău că sunt aici
Stând în prezenţa jertfei Tale.
Cu fraţii mei, cu mari cu mici
Cântându-Ţi Doamne: Osanale!
E harul Tău că mai exist
În dragostea-Ţi nemăsurată
/:Şi-s fericit chiar de sunt trist
Că încă-Ţi mai pot spune: Tată!:/

E harul Tău că pot să zbor
În duh spre culmile Divine
E mare har că în cuptor
Nu Te-am pierdut Isus pe Tine!
E harul Tău chiar dacă plâng
Şi-mi curg şi-acum lacrimi amare
/:Eu ştiu Isus că în curând
Veni-vor iar zile cu soare.:/

E harul Tău chiar dacă sunt
Batjocorit aici în vale,
Şi sufăr pentru al Tău Cuvânt
Eu mă silesc pe a Ta cale!
/:E harul Tău e voia Ta
De aceia merg pe a Ta cărare
Ştiind că mă vei mângăia
Când voi sfârşi a mea-alergare!:/

Ma simt mai mult decat binecuvantata!

Multe binecuvantari primeste omul cat traieste pe acest pamant, apa, hrana, casa, masina, bani, sanatate, insa cea  mai mare binecuvantare sunt copiii, iar daca ai si nepoti de pe urma lor, atunci esti mai mult decat binecuvantat.
Astazi am primit cateva poze si privind la ele realizez cat de binecuvantata am fost inca din pantecele mamei mele, si pentru toate acestea nu pot decat sa-I multumesc Domnului, si oricat I-as multumi cuvintele mele nu sunt indeajuns.
 Acesti copiii minunati mi-au daruit doi nepotei scumpi pe care ii iubesc mult. Ma rog ca Domnul sa-i binecuvinteze cu sanatate iar intr-o zi, la vremea hotarata de EL, sa-i vad si pe ei in Casa Domnului.


Hrana ta zilnica!

31 AUGUST
Matei 27.32-49

Isus este condus din pretoriu spre Calvar. Simon din Cirene este constrâns să-1 poarte crucea, în timp ce El ia de bunăvoie o povară incomparabil mai grea: cea a păcatului, pe care nimeni altul nu o putea lua în locul Lui. Este răstignit între doi răufăcători. „Vina Lui", scrisă pe cruce, acuză, de fapt, poporul care-şi răstigneşte împăratul. 
Această relatare ne este dată pe scurt, fără mulţimea de detalii adăugate de oameni pentru a emoţiona sentimentele. Cu toate acestea, cu ajutorul limbajului sobru al Duhului, noi înţelegem că Preaiubitul Mântuitor nu a fost cruţat de nicio suferinţă: chinuri fizice, dar, mai presus de toate, chinuri morale. Batjocoritorii sunt acolo, provocându-L pe Isus să Se mântuiască pe Sine însuşi (v. 40). (Dar, dacă El rămâne pe cruce, nu este aceasta, cu siguranţă, pentru mântuirea altora?) Ei îl provoacă pe Dumnezeu, punând la îndoială iubirea Lui pentru Hristos, iar această jignire a lor Îl loveşte nespus de greu pe Domnul Isus (v. 43; Psalmul 69.9).
 Cu toate acestea, chinul cel mai mare (suferinţa suferinţelor) este, pentru El, abandonarea Sa timp de trei ceasuri. Dumnezeu îşi ascunde faţa atunci când Isus este făcut blestem, ispăşind păcatele mele şi ale tale, iar «inima Sa infinit de mare, apăsată un moment de această greutate, poartă povara eternă a pedepsei noastre».

30 august 2014

Aici, doar turist! Tara mea este sus!

Cu putin timp am fost si mi-am vizitat parinti.
Nu mica mi-a fost mirarea sa vad biblioteca mamei cu tot ceea ce citeste, cu tot ce asculta. Stiam ca ii place sa citeasca, stiam ca-i place sa cante, stiam ca-i place sa scrie, dar parca acum m-a uimit mai mult ca niciodata. Pot spune ca s-a nascut intr-o familie de crestini, deoarece varsta era foarte frageda cand parintii ei(adica bunicii mei) s-au intors la Dumnezeu. A fost crescuta in acest spirit crestin inca de la varsta de 5 ani. 
Dar trecand peste aceste amanunte, spuneam ca am ramas uimita data fiind si varsta pe care o are, 72 de ani, insa nici macar acest amanunt nu e o piedica in calea ei.
Daca nu am pretentie la nimic dupa ce pleaca de pe acest pamant, la aceste lucruri am pretentia, bineinteles daca nu plec eu inaintea ei.
Imi doresc intreaga ei biblioteca cu literatura crestina, imi doresc toate caietele scrise inca din anii 60 incoace. Spun asta, pentru ca la fiecare cantare sau poezie scrisa, jos in coltul paginii este scrisa data sau, si mai mult de atat, este scrisa si locatia unde a fost compusa poezia. 
Da, am gasit si un caiet cu poezii compuse de ea. Am ramas mirata...!
Sunt poezioare de copii pe care imi amintesc ca le recitam rand pe rand, atat eu cat si fratii mei, insa niciodata nu am stiut ca unele dintre aceste poezii erau scrise de ea, ba pe un pat de spital, ba in timpul ce copiii erau la scoala sau diferite conjuncturi. Apoi sunt poezii pe care am inceput sa le recit cand eram adolescenta, dar cine a stiut ca aceste randuri erau sentimente pe care ea le-a trait?
Daca nu am intrat pe deplin in posesia acestor comori deosebite, iata ca am reusit macar cateva din ele sa le obtin. Un caiet cu poezii, dar si un carnetel de notite scrise de ea in diferite momente. Fie ca citea o carte deosebita si a insemnat"ceva", fie ca asculta un mesaj la radio sau tv si atunci isi nota diverse idei.
Dar in aceasta privinta cred ca am mostenit-o, si spun asta pentru ca sunt pe urmele ei. Port o agenda cu mine in poseta, si oriunde merg, fie ca sunt la birou, fie ca sunt pe masina, imi place sa-mi notez. Mi-amintesc ca intr-o dimineata mergeam inspre birou, si in fiecare zi de la ora 8 dimineata la radio Vocea Evangheliei, este o emisiune in cadrul careia sunt invitati diferiti pastori sau prezbiteri de la bisericile noastre locale, ori atat de mult mi-a placut ideea de la care pornise acel interviu, incat am tras pe dreapta, am scos agenda si mi-am notat. In urmatoarele ore Domnul mi-a descoperit atatea lucruri din acel verset sau gand care a fost spus, incat tot ceea ce am primit, am asezat si eu aici pe blog.
Asa se face ca si acuma seara am rasfoit "comoara mostenita" de la mama si am citit o istorioara. Nu stiu unde a auzit-o, nu stiu cine a spus-o, nu cunosc autorul insa am sa v-o impartasesc.

"Un turist american a fost in vizita la unul dintre cei mai vestiti rabini. Acest rabin traia intr-o singura camera saracacioasa unde era inconjurat de o multime de carti de jur imprejur, un pat iar in mijlocul camerei era asezat un scaun si o masa. 
Mirat turistul american l-a intrebat la un moment dat:
-Rabine, dar unde iti este mobila?
Zambitor rabinul il intreba:
-Dar a ta? Unde este a ta?
-Bine...eu sunt turist!
-Si eu, raspunse rabinul. Si eu sunt turist aici, TARA MEA ESTE SUS!"

Doamne fa-ne constienti ca aici suntem doar niste bieti turisti, insa TARA NOASTRA este acolo sus.
Doamne ajuta-ne sa ajungem acolo!

Lucruri pentru care omul este declarat: INCAPABIL!

 Prin înţelepciune se înalţă o casă, şi prin pricepere se întăreşte, spune inteleptul Solomon in Proverbe 24:3.

Dar cine ne da aceasta intelepciune?
Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.
Psalmi 19:7
Noi ne socotim intelepti de multe ori si multi cred ca i se datoreaza acest merit, insa Scriptura ne arata ca Dumnezeu este Acela care ne da intelepciune. Cu toate aceasta intelepciune, omul nu este capabil sa faca sau sa opreasca cateva lucruri.
-Omul nu poate incepe nici una din zilele sale!
-Nu poate sa opreasca ridurile care incep sa-i bradeze fata !
-Nu poate tine la distanta si nici nu poate opri MOARTEA!
Dar mai exista un lucru extrem de important pe care nu-l poate face nici un om de pe pamant, fie el preot sau orice altceva:
-nu poate sterge nici un fel de pacat si nu poate da iertarea nimanui.
Exista Unul singur care poate face acest lucru:
ISUS HRISTOS!
...şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.
 (1 Ioan 1:7)
...în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.
 (Coloseni 1:14)

Ce fel de relatie ai tu cu Acest ISUS?
Ai auzit de El? Il cunosti?
Daca da, "Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor", spune David in Psalmi 119:2, daca nu, spune cuvantul:
Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.