Versetul zilei

24 august 2014

Si eu, si tu putem contribui cu ceva!

Asa cum de fiecare data cand intru pe blog intru sa citesc si ce scriu fratii mei dragi, iata ca asa am facut si azi. Citeam ceea ce scria sora mea, Rodica Botan si tare mult mi-a placut cum a descris esenta acestui studiu la care a participat, "darurile".
Nici ca se putea mai bine, desi ceea ce a scris ea a fost cu doua zile in urma, iata ca si mesajul de la adunare a  fost inspre aceeasi directie. Citisem cu atentie povestioara scrisa de Russell Kelfer si tradusa de Rodica pe care o gasiti AICI, arata cele sapte daruri pe care le aveau acesti frati de credinta.

Intr-adevar fiecare din noi a fost inzestrat de Dumnezeu cu diferite daruri spirituale si cand vorbesc de daruri nu ma gandesc neaparat la darurile Duhului Sfant, ci daruri cu care am fost inzestrati de Domnul inca din momentul in care a avut loc aceea transformare a launtrului nostru, aceea transformare cand L-am cunoscut pe Hristos.
Problema nu este ca nu avem daruri, ci ca nu ne cunoastem darul si nu cunoastem pentru ca nu cerem Domnului sa ni-l descopere.
Sa luam nu mai departe, decat exemplul de la locul nostru de munca.Fiecare avem un anumit domeniu de activitate.Nu lucrez intr-o firma mare, si nu ma pricep atat de bine in alte domenii de activitate, insa cei care lucreaza in acest domeniu pot confirma ca este asa. Daca lucrezi la o fabrica de confectii, spre exemplu, pana  iese un articol de pe poarta fabricii spre magazinul de vanzare trebuie sa treaca prin diferite etape.Unul croieste, altul coase, unul calca, altul coase emblema, altul aseaza pe umeras sau mai stiu eu prin ce faze mai trece produsul, cert este ca fiecare isi cunoaste domeniul lui, si nimeni nu se baga peste celalalt. La mine la jobs, eu stiu ce am de facut si nu ma bag in treaba colegului meu, ori la fel este si in domeniul spiritual.
Campul pe care muncim este ogorul lui Hristos si Dumnezeu ne-a dat sarcina fiecaruia ce sa facem si cu ce sa ne ocupam.
Unul are darul de a incuraja, altul darul rugaciunii, altul are darul de canta, altul are alt dar, al milosteniei sau al compasiunii, insa cu siguranta ca fiecare am fost dotati intr-o anume directie mai mult.
In general, incercarile din viata noastra dar si a celor apropiati de noi, au menirea sa ne descopere aceste daruri pe care Dumnezeu le-a pus in noi. Fiecare din noi am fost intr-un moment al vietii intr-o criza sau cunostem pe cei care se afla acum intr-o criza.Insa indiferent ca sunt altii in criza, indiferent ca suntem noi, Dumnezeu a dat un scop acestui moment. Daca nu suntem noi, poate e cel de langa noi, dar sa tinem cont ca prin acest moment avem sansa si oportunitatea de a face "ceva" pentru aceea persoana. Poate ca nu putem face mare lucru, insa daca fiecare din noi ne aducem aportul cu ceva, aceea persoana se va simti mult mai bine.
Poate ca  exista un bolnav pe care il cunoastem in biserica la noi, fie ca este in familia noastra sau fie ca am ajuns sa il cunoastem in alta conjunctura, insa nu cred ca nu putem face chiar nimic. Poate ca nu avem bani sa-l putem sprijini financiar, insa avem darul rugaciunii, atunci sa ne rugam. Poate ca nu avem darul rugacinii, dar avem darul de a vorbi frumos, atunci sa folosim acest dar si sa-l incurajam. Poate ca avem acest dar al milosteniei, atunci sa cautam sa facem bine, asa cum putem, poate ca ne place curatenia si cel bolnav nu poate face asta, atunci sa facem noi, poate ca ne place mersul la cumparaturi si cel in suferinta n-o poate face, atunci s-o facem noi, poate ca altuia Domnul i-a dat putere financiara, atunci acela sa-si aduca si el contributia. Fiecare avem dat de la Dumnezeu "ceva" mai mult si in mod special, atunci sa folosim acest dar capatat. 
Iata asadar, cum fiecare ne putem aduce contributia cu ceva si Dumnezeu ne poate folosi pe fiecare  in parte cu darul pe care ni l-a dat, insa fiecare daca facem "ceva" atunci toate aspectele necesare din viata celui aflat in criza ii vor fi acoperite.
Sa nu uitam ca azi este cel de langa noi in criza, maine s-ar putea sa fim noi.
Roata vietii este intr-o continua miscare, azi este sus, maine este jos, si mi-amintesc o vorba a mamei mele, "fiecare urcus, are si coboras", si daca cineva nu a trecut pe-aici, eu sigur va pot confirma acest lucru din propria experienta.
Doamne ajuta-ne sa descoperim darul pe care L-ai pus in noi si acest dar sa-l folosim pentru a fi de folos si altora!
A fi un simplu crestin dar fara sa aducem roada, este ca si cum am fi un copac intr-o livada, dar fara fructe. Este oare folositor la ceva?

Hrana ta zilnica!

24 AUGUST
Matei 26.1-16

Domnul Şi-a încheiat învăţăturile. Acum urmează să se împlinească cele din urmă evenimente. În timp ce la Ierusalim se ţine „sfatul celor răi" (v. 3-5), o scenă cu totul diferită se desfăşoară în Betania. Respins şi urât de mai-marii poporului Său, Isus găseşte printre credincioşii umili acceptare, iubire, dragoste şi, am putea spune, adorarea care I se cuvine. Negăsindu-Şi loc în Templu, a fost primit în casa lui Simon leprosul. I-a fost refuzată împărăţia, însă un parfum de mare preţ îi este turnat pe cap, simbol al ungerii imperiale: această femeie îl recunoaşte şi îl onorează ca Mesia al lui Israel. „în timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul" (Cântarea Cântărilor 1.12). Domnul a fost singurul care a înţeles şi a apreciat fapta ei. Dar ce contează? Din moment ce El găseşte plăcere în aceasta, nimeni nu are dreptul să o necăjească pe această femeie.
Odată cu v. 14 trecem din nou la o scenă a întunericului. Trădătorul Iuda, cel care respirase şi el mirosul parfumului, îşi împlineşte dispoziţia şi îşi primeşte plata: treizeci de arginţi, preţul unui rob. Dar profetul Zaharia îl numeşte, nu fără ironie, preţ scump, pentru că era cel cu care trebuia să fie estimat Fiul lui Dumnezeu (Zaharia 11.13).

23 august 2014

Acasa...dar nu in casa, acasa...dar nu la masa!

Avertismente!

Fiind ieri un timp numai bun pentru plimbari, mi-am luat familia si nepotei si am plecat la plimbare. Desi eram ocupata cu ei, trebuind sa fiu cu ochii in patru la ceea ce fac, pentru ca numai de mana nu ma tineau, totusi am avut timp sa imi arunc privirea in stanga si-n dreapta. Bineinteles, asa cum se intampla si in alte orase, anumite zone sunt in renovare sau se construiesc. Asa se face ca si prin centrul orasului, pe o anumita portiune este legata o sfoara de la un capat la altul si scria: " ATENTIE, SE LUCREAZA PE ACOPERIS!"
Fireste ca si eu, dar si ceilalti trecatori am coborat de pe trotuar si am ocolit zona cu pricina.

Trezindu-ma azi de dimineata, mi-a venit in minte aceasta scena. 
Noi, oamenii am fost creati de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa, am fost creati sa gandim, sa reactionam, cu alte cuvinte nu suntem fara intelepciune. Daca am vazut ca scrie, "se lucreaza pe acoperis, atentie", chiar daca la aceea ora nu era nici tipenie de om pe acoperis, cu toate acestea ne-am luat masuri de siguranta si am ocolit zona. De ce? Pentru ca exista un pericol pe aceea portiune.
Interesant este ca la aceste avertizari omul tine seama. Tinem seama de indicatoare daca suntem la volan, tinem seama de anumite semne si tablite pe care sunt scrise diverse avertismente, tinem seama si incercam sa ne ferim de tot ceea ce ar putea sa ne puna viata in pericol.Daca vrei sa pleci cu masina pe o anumita ruta iar la un moment dat apare politia si te dirijeaza pe un alt traseu, spunandu-ti ca drumul este blocat, ce faci....nu iei seama? Cu siguranta ca fiecare dintre noi tinem seama si il credem pe cuvant si niciunul nu tragem pe dreapta pornind pe jos sa verificam daca ceea ce spune este real. Il credem pe cuvant.
Oare Cuvantul lui Dumnezeu nu este mai de pret?
BIBLIA, are zeci si sute de avertismente!
 Avertismente cu privire la modul in care trebuie sa ne traim viata, avertismente in ceea ce priveste rasplata pentru faptele noastre, avertismente cat priveste lungimea anilor pe care ii traim, avertismentul ca Domnul va reveni, si mai mult avertismentul in ce priveste judecata lui Dumnezeu fata de toti oamenii.
Dumnezeu ne-a dat intelepciune, oare de ce avertismentele acestea de pe pamant, date de oameni, stim sa le respectam, dar avertismentul dat de Insusi Dumnezeu, nu-l luam in seama? (nu toti)
Sa fie omul mai credibil decat Dumnezeu?
Nici vorba! Cuvantul lui Dumnezeu spune in Ieremia 17,
Aşa vorbeşte Domnul: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul, si-atunci credem noi mai bine pe om decat pe Dumnezeu?
Inteleptul Solomon spune in Eclesiastul,
Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune, cu-alte cuvinte, nimeni nu este vesnic.
In cartea lui Pavel scrisa Romanilor cap. 12 si 13, sunt cateva sfaturi in ce priveste purtarea noastra:

"Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită"
" Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu....Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea"
Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii a împlinit Legea. De fapt: „Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti” şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
"Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele".

Sunt doar cateva randuri care mi-au venit acum in minte, insa cu mult mai mult scrie Scriptura.
Cuvantul lui Dumnezeu ne spune atat de clar si de raspicat:
Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.
De ce oare nu luam seama la aceste cuvinte?Suntem avertizati ca fiecare dintre noi vom muri, si asta o singura data, iar apoi va veni o judecata.
O judecata si o rasplata!
Psalmistul David spune:Căci El vine, vine să judece pământul.El va judeca lumea cu dreptate, şi popoarele, după credincioşia Lui.
Oricine am fi, oriunde am fi, nu putem scapa de judecata lui Dumnezeu, caci inaintea Lui nu se are in vedere fata omului (Rom.2:11), iar Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor (Rom.2:16)
Credem noi aceste cuvinte?
Suntem indemnati sa veghem, "Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului", luam noi in serios acest indemn?
Este cuvantul omului mai presus decat Cuvantul lui Dumnezeu?
O singura tablita agatata cu aceste cuvinte: "ATENTIE, se lucreaza pe acoperis", si toti cei care am trecut pe acolo am ocolit 3-4 m, numai sa nu cumva sa ne cada ceva in cap, desi nu era nimeni sa lucreze, o singura tablita, iar Cuvantul lui Dumnezeu care este sfant, si este "DA" si "AMIN", pe-acesta nu-L luam in serios!?
Suntem noi oare intelepti?
Suntem avertizati ca nu vom trai vesnic. 
"Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm"
Dar nu este o regula, ba mai mult scrie in cartea Iov:"Unul moare în mijlocul propăşirii, păcii şi fericirii, iar altul moare, cu amărăciunea în suflet, fără să se fi bucurat de vreo fericire, şi amândoi adorm în ţărână", dar cu toate acestea, nu luam aminte.
Cred ca e momentul ca fiecare din noi sa ne facem o cercetare si sa vedem cat de mult luam in serios Cuvantul lui Dumnezeu sau nu cumva, il ignoram?

"Aleg sa cred toate cuvintele Domnului, atat cat priveste fagaduintele Lui fata de mine, dar si cat priveste judecata lui fata de mine. Aleg sa ma incred in El, si numai in El. 
Aleg sa cred si sa ma incred doar in EL"
Fii omule intelept alege si tu la fel!


Hrana ta zilnica!

23 AUGUST
Matei 25.31-46

Versetul 31 reia cursul profeţiei de unde a fost el întrerupt în v. 30 şi 31 din cap. 24, adică de la venirea Domnului în glorie pentru poporul Său pământesc. Pentru naţiunile prezente pe pământ (v. 32), atunci va suna fie ceasul răsplătirii, fie cel al pedepsei. Criteriul de diferenţiere va fi modul în care i-au primit pe ambasadorii împăratului (fraţii Săi - aici, iudeii - v. 40), când aceştia vesteau evanghelia împărăţiei (cap. 24.14).
Unii au dorit să se slujească de această parabolă pentru a susţine doctrina mântuirii prin fapte. Este clar însă că aici suntem în afara perioadei Bisericii şi a credinţei creştine propriu-zise.
Totuşi, lăsând deoparte problema mântuirii, declaraţia împăratului este plină de învăţăminte pentru noi, creştinii. Dacă Domnul Isus ar fi astăzi pe pământ, cât de dispuşi am fi noi să-L primim, să-I slujim, pe scurt, să satisfacem cele mai mici dorinţe ale Sale? 
Aceste ocazii sunt la îndemâna noastră în fiecare zi: darurile, ospitalitatea, vizitele sau tot ceea ce facem cu dragoste pentru cineva sunt în primul rând pentru El (comp. cu loan 13.20; 1 Corinteni 12.12). 
Reversul este un semnal de alarmă: ce nu facem este un refuz îndreptat înspre Domnul.

22 august 2014

Crapa pamantul!

Imagini care prezintă o fisură lungă de un kilometru și adâncă de opt metri, în deșertul mexican, au fost făcute publice, fenomenul misterios bulversând oamenii de știință.
Mai multe pe:http://jurnalul.ro/

Si milionarii mor!

Fiind plecata cateva zile si dorind sa ma rup de tot ce inseamna tehnica (telefon, intenet, radio, tv) si tare bine a fost, venind spre casa am aflat vestea care poate a socat pe multi, milionarul Dinu Patriciu a murit.
Intr-adevar si eu cand am aflat, am fost oarecum mirata, insa mi-am pus intrebarea, "ce m-a mirat", varsta, pozitia sociala, milioanele sau numele decedatului?
Cred ca nimic din toate acestea nu ar trebui sa ne mire.
In fata mortii toti suntem egali si nimic din toate acestea nu pot face ca sa ne ocoleasca moartea.
Pozitia noastra in top 300? Nu ajuta cu nimic in fata mortii, iata ca si primul capitalist al Romaniei a pierdut in fata mortii!
Milioanele din conturi? Nicidecum, iata ca indiferent cati bani a avut, sanatatea nu a putut s-o cumpere!
Numele? Moartea nu este interesata de numele nimanui sau ce initiale vor scrie pe piatra funerara!
Varsta?  Nicidecum!
Si-atunci...se naste o intrebare?
Daca vedem ca nimic din toate aceste lucruri trecatoare nu pot cu nimic sa ne ajute in fata mortii, oare nu ne punem intrebarea, merita atata goana dupa vant?
Merita sa neglijam sufletul care este vesnic, pentru a satisface un trup care este trecator si este tarana?
Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?  Matei 16:26
Si milionarii mor....si pleaca cu mainile goale!

LIBER sau ROB?

Ieri dimineata(joi), dupa ce m-am trezit am avut un timp mai indelungat impreuna cu sotul pentru citirea Cuvantului, fiind inca liberi de la servici. Am citit impreuna un verset care mi-a ramas in minte si mai mult de atat, imi revine mereu.Astazi, dupa ce Domnul mi-a o odihna binecuvantata in trup, m-am trezit pe la ora 4 dimineata si mi-am luat tot arsenalul(Biblia, carti, notite, creioane, pixuri, etc) de pe noptiera mea din dormitor si m-am mutat in bucatarie. Am deschis sa citesc ceva si din nou acest verset revine.
„Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!”?” „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului.
Ioan 8:31-34

Cuvantul acesta de "rob", nu cred ca place nimanui. I-a spune-i cumva ca este rob, sa vezi ce-i mai sare tandara...Insa Isus ne spune clar:"oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului".
Oricat de liberi cred cei din jurul nostru ca sunt, de fapt sunt robi. 
Mi-am amintit de una din discutiile mele la servici cu unul din colegi care imi zicea ca "noi pocaiti" datorita regulilor care sunt in Biblie si pe care trebuie sa le respectam, traim aceasta viata ca niste detinuti in puscarie care trebuie sa respecte programul de acolo, nu ai voie aia, nu cealalta, etc. 
La vremea aceea am incercat prin cuvintele mele sarace sa ii explic ca e doar un punct de vedere al sau, eu nu ma simt ingradit de nimic, tot ceea ce fac nu imi este greu pentru ca o fac din convingere si doar de dragul lui Isus.
Citind acest verset, realizez care de fapt este rob.
Noi, cei care L-am cunoscut pe Isus, Cel care este Calea, Adevarul si Viata si in El avem slobozenie deplina sau cei care sunt inca sub robia pacatului si Satan ii tine legati?
Libertatea pe care Satan o ofera si il face pe om sa creada ca este liber, de fapt nu este libertate.
Nu poti sa te declari liber, atata timp cat esti sub robie. Libertatea pe care crezi ca o ai, de fapt nu este libertate deplina. Pacatul pe care il savarsesti zi de zi si nu te poti lasa de el, te face de fapt rob. Mi-a venit in minte cateva exemplu acum,  tigara, alcoolul sau pornografia si multe alte pacate care robesc pe multi, ii fac sa devina ROBI. Mi-a venit in minte aceste exemple, deoarece sunt printre cele mai raspandite in ziua de azi.
Cum poti spune ca esti liber, cand tu nu poti o zi fara sa fumezi? Cum poti spune ca esti liber cand nu poti o saptamana fara sa pui in gura alcool?...si exemplele pot continua.
Cine este liber?
Raspunsul este dat tot de Scriptura:„Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”
Daca suntem urmasi ai lui Isus, suntem liberi.
Inca de cand ne nastem, fiecare din noi are o apartenenta, la o anumita familie. Eu apartin familiei mele, tu, familiei tale. Nu am cum sa declar ca fac parte din familia regala(dau un exemplu) daca nu provin din aceea familie. La fel este si in viata spirituala.Pentru ca omul nu este doar trup, ci are si suflet, spiritual fiecare din noi apartinem cuiva. Prin insasi natura noastra ne cautam o identitate, iar atunci cand ne gasim identitatea intram sub aceasta autoritate.Bineinteles, acum depinde sub ce autoritate stam.
Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei, spune Isus.
Atunci cand stii cine este Stapanul tau, cand stii ce beneficii ai, supunerea nu este grea.Dar pentru ca sa stim care ne sunt beneficiile trebuie sa stim in primul rand cine suntem.
Pavel spune in 2 Corinteni 5:17 "Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi"
Cele vechi s-au dus... Ce este vechi in viata mea? Trecutul meu, pacatele mele sunt vechi, ele apartin trecutului si prin ISUS am fost rascumparata, conform Cuvantului din 1 Petru cap.1 "căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană", ori asta inseamna ca pana la a ma rascumpara Hristos, eu am apartinut altcuiva.
Acum apartin  lui Hristos si in EL am devenit o faptura noua, chiar daca Satan se lupta si vrea sa ma faca sa cred ca nu este asa, eu ma bazez pe promisiunea lui Isus.
Odata rascumparata m-am dezbracat de omul cel vechi conf. Cuvantului din  Coloseni 3:10
"întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut", si am devenit un om nou, un om liber.
Dar acum pentru ca am aflat acest lucru, sunt interesata sa stiu si ce castig am eu daca ma supun LUI?
Primim VIATA! 
"Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa."Fapte17:28
 Dar cum? Pana atunci nu am avut viata, eram morti?

Da, Cuvantul spune in Efeseni 2: "Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastreîn care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos"
Primim  IERTARE DE PACATE!
"Oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor" Fapte 10:43, iar in Fapte 13:38 scrie, "Să ştiţi, dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor."
 Suntem RASCUMPARATI!
"În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său" Efeseni 1:7
Suntem MOSTENITORI!
În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale" Efeseni 1:11
Primim  NEPRIHANIREA!
"oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea" Romani 10:4
Suntem  PECETLUITI CU DUHUL SFANT!
"Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit " Efeseni 1:13
Suntem SFINTI!
"În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui" Efeseni 1:4-6
Avem LIBERTATEA DE A NE APROPIA DE TRONUL LUI DUMNEZEU!
"În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere"
 Efeseni 3:12
Cine oare poate sa-mi ofere toate aceste?
Cine a cunoscut cu adevarat libertatea?

Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.
 Ioan 8:36
Ce alegi, LIBER sau ROB?