Drama irakienilor refugiati.

Am citit acum un articol care de-a dreptul m-a coplesit.

Domnul sa ii ocroteasca si sa se indure de ei.

Irakienii care au fugit pe Muntele Sinjar pentru a nu fi exterminaţi de islamiştii din cadrul Statului Islamic (SI) supravieţuiesc cu greu fără hrană şi apă în plin soare, unii părinţi dându-le copiilor deshidrataţi să bea din sângele lor pentru a-i putea menţine în viaţă.

Foto: afp

Aproximativ 6.000-8.000 de persoane au reuşit să ajungă în tabăra improvizată din provincia Dohuk, dar aproximativ alte 30.000 sunt încă blocate pe Muntele Sinjar, într-o situaţie pe care lucrătorii umanitari britanici au descris-o drept o "criză umanitară copleşitoare", relatează Sky News.

"Ne-au spus poveşti năucitoare", a declarat o jurnalistă a postului de televiziune, Sherine Tadros, aflată în tabăra Zakho, unde nu există curent electric şi sunt doar trei sau patru toalete.

"Un bărbat tocmai ne-a povestit cum şi-a văzut cei patru copii murind de sete. Nu aveau unde să îi îngroape pe munte, aşa că au pus nişte pietre peste cadavrele lor", a adăugat ea.

"Un alt bărbat susţine că deoarece copiilor le este foarte sete, părinţii au început să se taie pe mâini şi să le dea să bea sânge", continuă jurnalista

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/drama-irakienilor-refugiati-pe-muntele-sinjar-le-dau-copiilor-sa-bea-sange-pentru-a-i-tine-in-viata_1503575.html#ixzz3AObozHLF 

Nelu Filip - Antidot pentru ingrijorare

              Daca am aflat ca ingrijorarea este pacat, in acest mesaj fr. Nelu Filip ne prezinta antidotul pentru ingrijorare.

                     

Pacatul ingrijorarii

                    

Nu construi pod, daca nu este furtuna!

De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?

Matei 6 

Conform unui studiu facut, 40% din ingrijorari sunt cu privire la lucruri care nu se vor intampla, 30% sunt ingrijorari care deja sunt rezolvate, 12% sunt ingrijorari legate de trecutul pe care oricum nu-l putem schimba, 10% sunt ingrijorari legate de sanatate, 8% sunt ingrijorari legate de probleme reale, dar care si astea pot fi rezolvate.

Zilnic ne straduim sa nu facem pacat (care se straduie), insa nu stim ca prin simplu fapt ca ne ingrijoram savarsim un pacat. Domnul Isus spune: "nu va ingrijorati, Eu va port de grija, nu te teme", cu alte cuvinte ingrijorandu-ma, eu devin neascultator de Dumnezeu, ba mai mult intervine necredinta, nu  cred Cuvantul LUI. Si iata ca fara sa realizam savarsim un pacat.

Deseori, ne apucam sa construim poduri fara a fi macar furtuna, spunea un frate.

Acum daca ma uit in textul de mai sus, vedem ca exemplele date sunt referitoare chiar la cele mai marunte lucruri. Obisnuim sa venim inaintea Domnului si sa-i spunem problemele cu care ne confruntam si in mod special cele care ne depasesc pe noi, numai ca uneori se intampla sa dam "faliment" chiar in cele marunte.

Parca suntem prea mandri sa cerem ajutorul in lucrurile marunte, numai  ca exact la astea se refera Cuvantul:

crini, iarba, pasari, am putea spune ca a dat exemplele cele mai banale.

Nu stiu care iti este ingrijorarea, stiu insa ca deseori si eu ma confrunt cu aceasta stare, numai ca Domnul Isus ne spune tuturor:

"nu va ingrijorati, nu va temeti, Eu sunt cu voi, aveti pret in ochii mei mai mult decat crinii, iarba sau pasarile cerului"

Sunt lucruri care ""TREBUIE" sa aibe prioritate mai mare in viata noastra. Toate cele pamantesti se duc, insa sufletul nostru are cel mai mare pret, ori daca aceasta valoare am pierdut-o...am pierdut totul!

Cand Marta a venit la Domnul Isus si i-a spus:„Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, dar, să-mi ajute, ”, Domnul Isus ii raspunde: "Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. 

Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.”

Iata ce TREBUIE sa fie prioritar pentru noi. Ingijorarea nu are ce cauta in viata de crestin, si apoi, cine dintre noi, chiar îngrijorându-ne, putem aduga măcar un cot la înălţimea noastra?
 
Doamne, da-ne maini ca ale Martei si inimi ca ale Mariei! 
Invata-ne sa stim ce este cu adevarat prioritar in viata noastra!
Astazi las desaga cu ingrijorari, cu poveri la picioarele Tale, capitulez si Te rog sa te implici in cele mai marunte probleme, ale mele si ale cititorilor mei.
 Recunoastem ca nu suntem in stare sa rezolvam nimic FARA TINE, fara ajutorul Tau, recunoastem Autoritatea Ta, Atotputerea Ta, recunoastem ca Esti Suveram peste cer si pamant, recunoastem ca Tu Esti Regele universului, de-aceea in fataTa ne plecam si-ti aducem toata inchinarea!

Hrana ta zilnica!

14 AUGUST
Matei 22.1-6
Parabola nunţii fiului de împărat, care vine în completarea celei a viticultorilor cei răi, arată ce se va întâmpla după respingerea Moştenitorului. Iudeii, cei dintâi invitaţi, refuză harul vestit de apostoli (robii din v. 3), determinându-i pe aceştia să se întoarcă spre naţiuni (Fapte 13.46).
Dumnezeu le acordă oamenilor onoarea şi harul de a-i invita. Şi voi aveţi în mâini invitaţia Sa. Ce dureros însă că dispreţul şi împotrivirea sunt răspunsurile majoritare pe care El le primeşte (Evrei 2.3). Nu este de ajuns să fii invitat (v. 3); trebuie să accepţi şi să vii... să vii aşa cum a poruncit Dumnezeu, adică îmbrăcat cu haina îndreptăţirii pe care o oferă însuşi împăratul (comp. cu Filipeni 3.9). Omul din v. 11, cel care crezuse că hainele lui ar fi fost potrivite, îi reprezintă pe aceia care-şi închipuie că pot fi primiţi în cer pe temeiul propriei lor dreptăţi; ei se alătură Bisericii, fără a-L primi însă pe Hristos ca Mântuitor personal (5.20; Romani 10.3,4). Cât de încurcaţi vor fi aceştia şi ce soartă groaznică vor avea în final!
Surzi faţă de toate aceste învăţături, fariseii şi irodianii se apropie cu o întrebare gândită să-L „prindă" pe Isus. El însă discerne imediat cursa mascată prin linguşiri, iar răspunsul Său neaşteptat întoarce săgeata înspre aceia care o trimiseseră.

Hrana ta zilnica!

13 AUGUST
Matei 21.33-46
O altă parabolă ilustrează starea jalnică a poporului şi a răilor săi conducători. Dumnezeu aştepta roade de la via Sa, Israel. Nu neglijase nimic din ce trebuia să facă pentru a le obţine (comp. cu Isaia 5.1,2). Evreii însă (şi oamenii în general) au dovedit nu numai incapacitatea lor de a le produce, ci şi un duh de răzvrătire şi de ură împotriva Stăpânului tuturor lucrurilor. Ei nu numai că nu i-au recunoscut, dar i-au şi respins pe slujitorii Acestuia, pe profeţi, iar acum se pregătesc să-L înlăture - şi încă în ce fel - pe însuşi Moştenitorul, pentru a rămâne ei singurii stăpâni peste moştenire - adică peste lume (1 Tesaloniceni 2.15).
Domnul întâi îi provoacă pe aceştia să-şi rostească propria sentinţă (v. 40,41), apoi le arată că El însuşi este „piatra din capul unghiului, aleasă şi preţioasă", pe care Dumnezeu o pusese în Israel, însă pe care ziditorii (căpeteniile iudeilor) nu o doriseră, potrivit cu Psalmul 118.22,23. Astfel El a devenit, în acelaşi timp, şi piatra unghiulară a unei „case spirituale", Adunarea, şi „o stâncă de cădere" pentru cei neascultători (1 Petru 2.4-8). Conform acestui pasaj, Domnul Hristos este, în esenţă, piatra de încercare a credinţei: Preţioasă înaintea lui Dumnezeu şi având acelaşi preţ şi pentru noi, cei care credem, El este respins de oameni şi devine o „piatră de poticnire" pentru cei necredincioşi.

Hrana ta zilnica!

12 AUGUST
Matei 21.18-32
In drum spre Ierusalim, Domnul Isus înfăptuieşte o minune care, în mod cu totul excepţional, nu este o minune a dragostei, ci un semn de avertizare asupra judecăţii care urma să se abată asupra poporului. Să privim spre acest smochin: Nimic altceva decât frunze! Sunt prezente toate formele exterioare ale evlaviei, dar niciun fruct. Aceasta era starea lui Israel... şi la fel este a tuturor aşa-zişilor creştini!
Această minune îi dă Domnului Isus ocazia să le reamintească ucenicilor de atotputernicia rugăciunii credinţei. Apoi El intră din nou în Templu, unde mai-marii poporului urmează să-I conteste autoritatea. Prin întrebarea Sa, Domnul îi face să înţeleagă că ei nu-I pot recunoaşte această autoritate, pentru că nu recunoscuseră mai întâi misiunea lui Ioan Botezătorul. Asemeni celui de-al doilea fiu dintr-o altă parabolă (Luca 15.29), preoţii de seamă şi bătrânii poporului declarau cu tot dinadinsul că împlineau voia lui Dumnezeu, însă, în realitate, aceasta era pentru ei literă moartă (Tit 1.16). Alţii, dimpotrivă, odinioară răzvrătiţi, păcătoşi recunoscuţi, s-au pocăit la glasul lui Ioan şi apoi au împlinit această voie.
Copii care proveniţi din familii creştine, pentru noi există cel puţin riscul de a fi întrecuţi, în drumul nostru spre cer, de către aceia pe care acum îi privim poate cu dispreţ sau cu superioritate (vezi 20.16)! 

Să ne gândim la responsabilitatea care ne revine!

DA sau NU?

Iosia avea opt ani când a ajuns împărat şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim.
El a făcut ce este bine înaintea Domnului şi a umblat în căile tatălui său David: nu s-a abătut de la ele nici la dreapta, nici la stânga.
În al optulea an al domniei lui, pe când era încă tânăr, a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David. Şi în al doisprezecelea an, a început să cureţe Iuda şi Ierusalimul de înălţimi, de idolii Astarteii, de chipuri cioplite şi de chipuri turnate.

Am citit de multe ori acest text, insa ori nu m-am concentrat, ori nu am fost atenta, ceea ce inseamna tot lipsa de concentrare. Cu alte cuvinte, ori nu am fost atenta, ori am fost neatenta .

De multe ori trecem cu vederea faptele rele ale copiilor nostri si ne consolam cu ideea..."sunt prea mici".

Numai ca citind acest text, am constatat  ca niciunul nu este prea tanar pentru a face voia Lui si a-L sluji pe EL.

Daca ne uitam in text, Iosia avea doar opt ani, dar a stiut sa discearna ce este bine si ce este rau, "El a făcut ce este bine înaintea Domnului".  Ca sa faca ceea ce este bine, un copil are nevoie de un model, fie ca mama este modelul lui, fie ca tata sau orice altcineva din familie. Copiii  in general au tendinta sa imite si isi aleg un model.

Mi-amintesc de mezinul meu cel mic cand avea cativa anisori si incerca sa-l imite pe tatal lui. M-am trezit intr-o zi venind in bucatarie la mine, unde eram cu sotul, imbracat intr-o haina de la costum de-a sotului, si-a pus cravata la gat, iar cu o mana se chinuia sa traga o geanta dupa el, geanta de birou a sotului. Bineinteles ca am bufnit in ras, si chiar am ras cu pofta, insa copilul incerca sa ne aminteasca un lucru cat se poate de real..."copiii ne imita".

Iosia a avut si el modele inaintea lui, insa daca ne uitam la Iosia, el a stiut ce model sa aleaga. S-a uitat la cei din 'naintea lui, la bunicul sau Manase insa nu a gasit nimic bun de urmat.

 Manase a făcut ce este rău înaintea Domnului, cap.33:1

A privit la strabunicul lui, la Ezechia, despre care Biblia spune: "El a făcut ce este bine, ce este drept, ce este adevărat, înaintea Domnului Dumnezeului său. A lucrat cu toată inima şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru Lege şi pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său", cap.31:20-21.

Insa fiind interesat de Dumnezeu, Iosia a cautat sa vada de unde s-a inspirat Ezechia.

Ceva mai inainte gasim care a fost mentorul lui Ezechia, in cap. 29,

"El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David". Stim bine ca David nu era tatal natural a lui Ezechia, cum de-altfel nu era nici a lui Iosia, tatal lui Ezechia fiind Ahaz, insa David a fost modelul pe care ei l-au ales.Asa ca inspirat de acest model si de faptele sale bune, Iosia, alege la varsta frageda, la 16 ani, sa-l caute pe Domnul, varsta la care noi spunem despre copiii nostri...."sunt inca mici". Fiindca Dumnezeu este Acela care cunoaste inima omului si fiindca Iosia avea inima sincera, Dumnezeu ii da ajutorul.La varsta de 20 de ani Iosua incepe si darama toti idolii care erau in Iuda si Ierusalim. Renovand templul oamenii lui Iosia gasesc cartea LEGII. Citind in ea si vazand diferenta dintre ceea ce facea poporul si ceea ce trebuia facut, Iosia strange toti batranii din Iuda si Ierusalim si  Cartea Legii este citita in fata lor, dupa care incheie un nou legamant cu Domnul si la fel fac si cei din popor. 

Acest lucru a fost placut inaintea Domnului, si cat a trait Iosia a pazit poruncile.

IOSIA a cautat un model, cum la fel fac si copiii nostri, ei cauta in noi un model, insa ramane o intrebare:

SUNTEM NOI MODELE PENTRU COPIII NOSTRI?

Daca DA, Domnul sa ne binecuvinteze, daca NU, Domnul sa ne cerceteze ca sa putem fi un model demn de urmat.

Iar daca tinerii se intreaba, nu sunt oare prea tanar sa-L caut pe Domnul?

 Cand sa-L caut?

 Iata raspunsul: " pe când era încă tânăr, a început să caute pe Dumnezeul"