Versetul zilei

13 august 2014

Hrana ta zilnica!

13 AUGUST
Matei 21.33-46

O altă parabolă ilustrează starea jalnică a poporului şi a răilor săi conducători. Dumnezeu aştepta roade de la via Sa, Israel. Nu neglijase nimic din ce trebuia să facă pentru a le obţine (comp. cu Isaia 5.1,2). Evreii însă (şi oamenii în general) au dovedit nu numai incapacitatea lor de a le produce, ci şi un duh de răzvrătire şi de ură împotriva Stăpânului tuturor lucrurilor. Ei nu numai că nu i-au recunoscut, dar i-au şi respins pe slujitorii Acestuia, pe profeţi, iar acum se pregătesc să-L înlăture - şi încă în ce fel - pe însuşi Moştenitorul, pentru a rămâne ei singurii stăpâni peste moştenire - adică peste lume (1 Tesaloniceni 2.15).
Domnul întâi îi provoacă pe aceştia să-şi rostească propria sentinţă (v. 40,41), apoi le arată că El însuşi este „piatra din capul unghiului, aleasă şi preţioasă", pe care Dumnezeu o pusese în Israel, însă pe care ziditorii (căpeteniile iudeilor) nu o doriseră, potrivit cu Psalmul 118.22,23. Astfel El a devenit, în acelaşi timp, şi piatra unghiulară a unei „case spirituale", Adunarea, şi „o stâncă de cădere" pentru cei neascultători (1 Petru 2.4-8). Conform acestui pasaj, Domnul Hristos este, în esenţă, piatra de încercare a credinţei: Preţioasă înaintea lui Dumnezeu şi având acelaşi preţ şi pentru noi, cei care credem, El este respins de oameni şi devine o „piatră de poticnire" pentru cei necredincioşi.

12 august 2014

Hrana ta zilnica!

12 AUGUST
Matei 21.18-32

In drum spre Ierusalim, Domnul Isus înfăptuieşte o minune care, în mod cu totul excepţional, nu este o minune a dragostei, ci un semn de avertizare asupra judecăţii care urma să se abată asupra poporului. Să privim spre acest smochin: Nimic altceva decât frunze! Sunt prezente toate formele exterioare ale evlaviei, dar niciun fruct. Aceasta era starea lui Israel... şi la fel este a tuturor aşa-zişilor creştini!
Această minune îi dă Domnului Isus ocazia să le reamintească ucenicilor de atotputernicia rugăciunii credinţei. Apoi El intră din nou în Templu, unde mai-marii poporului urmează să-I conteste autoritatea. Prin întrebarea Sa, Domnul îi face să înţeleagă că ei nu-I pot recunoaşte această autoritate, pentru că nu recunoscuseră mai întâi misiunea lui Ioan Botezătorul. Asemeni celui de-al doilea fiu dintr-o altă parabolă (Luca 15.29), preoţii de seamă şi bătrânii poporului declarau cu tot dinadinsul că împlineau voia lui Dumnezeu, însă, în realitate, aceasta era pentru ei literă moartă (Tit 1.16). Alţii, dimpotrivă, odinioară răzvrătiţi, păcătoşi recunoscuţi, s-au pocăit la glasul lui Ioan şi apoi au împlinit această voie.
Copii care proveniţi din familii creştine, pentru noi există cel puţin riscul de a fi întrecuţi, în drumul nostru spre cer, de către aceia pe care acum îi privim poate cu dispreţ sau cu superioritate (vezi 20.16)! 
Să ne gândim la responsabilitatea care ne revine!

11 august 2014

DA sau NU?

Iosia avea opt ani când a ajuns împărat şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim.
El a făcut ce este bine înaintea Domnului şi a umblat în căile tatălui său David: nu s-a abătut de la ele nici la dreapta, nici la stânga.
În al optulea an al domniei lui, pe când era încă tânăr, a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David. Şi în al doisprezecelea an, a început să cureţe Iuda şi Ierusalimul de înălţimi, de idolii Astarteii, de chipuri cioplite şi de chipuri turnate.
Am citit de multe ori acest text, insa ori nu m-am concentrat, ori nu am fost atenta, ceea ce inseamna tot lipsa de concentrare. Cu alte cuvinte, ori nu am fost atenta, ori am fost neatenta .
De multe ori trecem cu vederea faptele rele ale copiilor nostri si ne consolam cu ideea..."sunt prea mici".
Numai ca citind acest text, am constatat  ca niciunul nu este prea tanar pentru a face voia Lui si a-L sluji pe EL.
Daca ne uitam in text, Iosia avea doar opt ani, dar a stiut sa discearna ce este bine si ce este rau, "El a făcut ce este bine înaintea Domnului".  Ca sa faca ceea ce este bine, un copil are nevoie de un model, fie ca mama este modelul lui, fie ca tata sau orice altcineva din familie. Copiii  in general au tendinta sa imite si isi aleg un model.
Mi-amintesc de mezinul meu cel mic cand avea cativa anisori si incerca sa-l imite pe tatal lui. M-am trezit intr-o zi venind in bucatarie la mine, unde eram cu sotul, imbracat intr-o haina de la costum de-a sotului, si-a pus cravata la gat, iar cu o mana se chinuia sa traga o geanta dupa el, geanta de birou a sotului. Bineinteles ca am bufnit in ras, si chiar am ras cu pofta, insa copilul incerca sa ne aminteasca un lucru cat se poate de real..."copiii ne imita".
Iosia a avut si el modele inaintea lui, insa daca ne uitam la Iosia, el a stiut ce model sa aleaga. S-a uitat la cei din 'naintea lui, la bunicul sau Manase insa nu a gasit nimic bun de urmat.
 Manase a făcut ce este rău înaintea Domnului, cap.33:1
A privit la strabunicul lui, la Ezechia, despre care Biblia spune: "El a făcut ce este bine, ce este drept, ce este adevărat, înaintea Domnului Dumnezeului său. A lucrat cu toată inima şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru Lege şi pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său", cap.31:20-21.
Insa fiind interesat de Dumnezeu, Iosia a cautat sa vada de unde s-a inspirat Ezechia.
Ceva mai inainte gasim care a fost mentorul lui Ezechia, in cap. 29,
"El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David". Stim bine ca David nu era tatal natural a lui Ezechia, cum de-altfel nu era nici a lui Iosia, tatal lui Ezechia fiind Ahaz, insa David a fost modelul pe care ei l-au ales.Asa ca inspirat de acest model si de faptele sale bune, Iosia, alege la varsta frageda, la 16 ani, sa-l caute pe Domnul, varsta la care noi spunem despre copiii nostri...."sunt inca mici". Fiindca Dumnezeu este Acela care cunoaste inima omului si fiindca Iosia avea inima sincera, Dumnezeu ii da ajutorul.La varsta de 20 de ani Iosua incepe si darama toti idolii care erau in Iuda si Ierusalim. Renovand templul oamenii lui Iosia gasesc cartea LEGII. Citind in ea si vazand diferenta dintre ceea ce facea poporul si ceea ce trebuia facut, Iosia strange toti batranii din Iuda si Ierusalim si  Cartea Legii este citita in fata lor, dupa care incheie un nou legamant cu Domnul si la fel fac si cei din popor. 
Acest lucru a fost placut inaintea Domnului, si cat a trait Iosia a pazit poruncile.
IOSIA a cautat un model, cum la fel fac si copiii nostri, ei cauta in noi un model, insa ramane o intrebare:
SUNTEM NOI MODELE PENTRU COPIII NOSTRI?
Daca DA, Domnul sa ne binecuvinteze, daca NU, Domnul sa ne cerceteze ca sa putem fi un model demn de urmat.
Iar daca tinerii se intreaba, nu sunt oare prea tanar sa-L caut pe Domnul?
 Cand sa-L caut?
 Iata raspunsul: " pe când era încă tânăr, a început să caute pe Dumnezeul"


Hrana ta zilnica!

11 AUGUST
Matei 21.1-17

In fiecare dintre primele trei evanghelii, trecerea prin Ierihon şi intrarea în Ierusalim marchează începutul ultimei părţi a călătoriei Mântuitorului nostru pe pământ. Împlinirea versetului din Zaharia 9.9 era pentru Israel încă o dovadă că Cel care venise să-1 viziteze era chiar Mesia al său. Imposibil să-L confundăm cu vreun altul: „El este drept şi aduce mântuire, este smerit şi călare pe un măgar..." (Zaharia 9.9)! 
De obicei, un rege se prezintă mândru şi impunător, intrând triumfător în capitala lui, călare pe un cal de luptă, în fruntea oştilor sale; un împărat umil şi blând este însă ceva străin de gândirea omenească.
Aceste trăsături ale harului şi ale blândeţii nu-L împiedică nicidecum pe Domnul să acţioneze cu cea mai mare severitate atunci când vede drepturile lui Dumnezeu călcate în picioare (v. 12...). La fel trebuie să fie şi trăsăturile celor care sunt ucenicii Săi: blândeţea care trebuie să-i caracterizeze să nu excludă nimic din cea mai mare fermitate a lor (1 Corinteni 15.58).
Prezenţa lui Isus în Templu are efecte diferite: în primul rând, o curăţire imediată, în acelaşi timp cu vindecarea prin har a infirmilor care vin la El; apoi lauda din partea copiilor, deopotrivă cu indignarea şi cu împotrivirea din partea vrăjmaşilor adevărului

10 august 2014

Atat de mult HAR....si-atata risipa!

Nu stiu daca orice alt cuvant scris in continuare ar mai avea rostul, pentru ca imaginea spune totul. Este infiorator sa vezi asa ceva!!!
sursa foto:IS Militants Beheaded Children, Raped Women And Hanged Men Of Christian Community Of Mosul

Privind suferinta si persecutia prin care trec frati si surorile mele de credinta...imi este greu sa imi ridic capul si mi se umple fata de  rusine  inaintea lui Dumnezeu, pentru ca atata HAR am ....si fac  atata risipa.
Am libertatea sa merg oridecate ori vreau la adunare, am libertatea sa vorbesc celor din jurul meu depre ISUS, am libertatea sa ma inchin oricand si oriunde, am atata libertate...dar nu pretuiesc si nu sunt recunoascatoare indeajuns. Inclusiv faptul ca scriu aceste cuvine sunt un har din partea lui Dumnezeu, de-aceea  doresc ca oridecate ori ma asez sa scriu, Dumnezeu sa imi dea cuvant si curaj.
Sunt frati de-ai nostri care trec prin suferinta din pricina credintei lor.
Femeile sunt violate, copiii decapitati si barbatii spanzurati.
Ne-am pus pret de cinci minute in locul lor????
In locul unei mame care priveste cum in fata ei este decapitat copilul?
Mi-a venit acum in minte unul din versetele din Apocalipsa cap.6
Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră.Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”

Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.

Ei sunt fratii care implinesc numarul tovarasilor de slujba!
Ei sunt eroii credintei care au platit cu viata pentru credinta lor!
Tastati din curiozitate pe google "crestini persecutati in lume" si veti vedea  ce obtineti.
Conform organizatiei Open Doors, care efectueaza la fiecare inceput de an un clasament al tarilor care persecuta crestinii, au estimat  ca la nivel mondial sunt circa 100 de milioane  de crestini persecutati, si persecutia  ia tot mai mare amploare.
AICI aveti si o harta cu tarile care persecuta crestinii, dar si  gradul ridicat de persecutie.

...si noi vrem sa avem aceeasi rasplata ca acesti eroi?
NOI, care desi avem libertatea de a sta uniti in partasie cu fratii de credinta, alegem totusi sa ramanem izolati, iar aceasta izolare ne indeparteaza tot mai mult de Dumnezeu?
NOI, care in loc sa stam seara in genunchi inaltand glasul si mijlocind pentru cei dragi ai nostri nemantuiti, stam ore bune in fata televizorului urmarind tot felul de top-show-ri si emisiuni de divertisment?
NOI, cei care in loc sa deschidem gura sa-L laudam pe Domnul pentru toate binefacerile Lui, mai bine deschidem gura si barfim pe fratele nostru?
NOI, cei care in loc sa citim Biblia, mai bine citim romane?
NOI, cei care in loc sa mergem la rugaciune 2 ore, mai bine mergem in mall-uri 2 ore si cascam ochii la cine vine, cine pleaca?
NOI, cei care am devenit atat de comozi si in loc sa mergem la adunare, desi nu avem nici un fel de  boala in trup, mai bine preferam sa stam intr-un fotoliu conectati la internet, la serviciile online?
Doamne, cat har avem si cata risipa?

Va veni o zi in care ne vom dori sa putem merge la adunare, dar va fi prea tarziu pentru ca usile vor fi inchise!
Va veni o zi in care vom vrea sa vorbim despre ISUS, dar nu vom mai avea aceasta libertate.
Va veni o zi in care vom vrea sa ne plecam in rugaciune, dar durerile din genunchi nu ne vor da voie.
Va veni o zi....dar poate va fi prea tarziu!
Astazi in schimb.....nu este tarziu!

Hrana ta zilnica!

10 AUGUST
Matei 20.17-34

Este o problemă intimă şi deosebit de solemnă, cu privire la care Domnul Isus caută înţelegerea ucenicilor Săi: este vorba de suferinţele şi de moartea care-L aşteptau la Ierusalim. Mama lui Iacov şi a lui Ioan alege însă tocmai acest moment pentru a-I cere Domnului să-i satisfacă interesele: ea ar fi fost mândră să-şi vadă fiii ocupând locurile de cinste în împărăţia lui Mesia; iar ceilalţi zece aleg tot acest moment pentru a-şi arăta indignarea. Nemulţumirea lor se născuse, probabil, nu din faptul că cererea acelei mame era egoistă şi inoportună, ci pentru că, în taină, fiecare avea ambiţia de a ocupa acel loc (Luca 22.24). 
Ce trist că, după tot ce le spusese Domnul şi după ce aşezase un copilaş în mijlocul lor, ei nu înţeleseseră şi nu reţinuseră nimic!
 Dar să nu-i judecăm! Cât de greu ne este şi nouă să ne însuşim lecţiile: aceleaşi lecţii...!
 Cât de mult semănăm cu ei!
Atunci învăţătorul, fără niciun reproş, cu o răbdare nesfârşită, îşi reia învăţăturile, recurgând, de astă dată, la propriul Său exemplu, cel din v. 28, tema eternă a adorării celor răscumpăraţi.
Urmându-Şi calea care suia spre Ierusalim, Isus vindecă doi orbi la porţile Ierihonului. Subliniem la aceştia frumoasa stăruinţă a credinţei lor, iar la Domnul, compasiunea Sa fără margini.

9 august 2014

Podul de pet-uri, plimbare si oameni "MARI"!

In sfarsit dupa o luna in care toata lumea s-a "perindat" pe podul de pet-uri, am ajuns si eu la spartul targului, pentru ca de maine incepe demolarea.
Trebuie sa recunosc ca a fost o idee geniala " chestia" asta cu pet-urile....
...si daca tot am ajuns pe malul Begai...m-am lasat provocata la o plimbare.
 Ma-ntreb si eu....?
Lumea "asta" nu are de facut curat, mancare, etc...(ca si mine)...?
Ce bine de ei...!
...si uite asa, m-am suparat, mi-am lasat si eu treaba, si-am iesit la plimbare...
nu de alta, dar mai putin vine iarna si  peisajul se schimba.
In centru...zarva mare, turisti peste tot...
In fata catedralei am vazut "oameni MARI"
Am plecat de acolo spre opera, cand colo...altii si mai MARI!
Se vede ca nu am fost demult la plimbare...unii oameni au crescut tare mult in lungime, sa fie oare de la atata ploaie...? Cine stie...?
Si cand ma gandesc ca meteorologii mai anunta cateva zile de ploaie!?
Norii tocmai au aparut pe cer...pruncului ii este somn...
Asa ca....plec spre casa!
Pe curand !

Hrana ta zilnica!

9 AUGUST
Matei 19.27-30; 20.1-16

Problema care-i frământa atât de mult pe ucenici, aceea de a şti cine va fi cel dintâi şi cine cel din urmă în împărăţia cerurilor, este ilustrată acum printr-o nouă parabolă.
Probabil că şi noi am fi dispuşi să luăm partea lucrătorilor nemulţumiţi şi să considerăm nedrept modul de a răsplăti al acestui stăpân. Dar să privim povestirea mai îndeaproape: Lucrătorii care veniseră de dimineaţă se învoiseră cu proprietarul (v. 2,13): ei îşi estimaseră munca la un anumit preţ. Următorii însă se încrezuseră în gospodar, că le va fixa el „ce va fi drept" (v. 4,7). Aceştia din urmă nu au ce să regrete.
 În împărăţia cerurilor, răsplata nu este niciodată un drept.
 Toţi sunt „robi netrebnici", potrivit cu Luca 17.10: nimeni nu merită nimic. Totul depinde de harul suveran al lui Dumnezeu şi fiecare primeşte ceea ce-i este necesar pentru a trăi, indiferent de cât a lucrat.
Pe de altă parte, lucrătorii din ceasul al unsprezecelea, nu sunt ei, de fapt, cei mai defavorizaţi dintre toţi, din moment ce au pierdut ocazia şi bucuria de a-i sluji acestui stăpân bun în cea mai mare parte a zilei?
In istoria căilor lui Dumnezeu, primii lucrători, cei care s-au învoit cu stăpânul, îl reprezintă pe Israel sub legământ. Cei din ceasul al unsprezecelea vorbesc despre „naţiuni" ca subiect al harului lui Dumnezeu.