Versetul zilei

6 decembrie 2013

Cerere de rugaciune!

Cand Dumnezeu a ingaduit suferinta in viata lui Iov, el a ramas statornic in credinta si s-a increzut in Dumnezeu pana la capat., pentru ca a stiut cine este Dumnezeul in care se increde.
Iov 5:18
El face rana şi tot El o leagă; El răneşte, şi mâna Lui tămăduieşte.
 Si noi stim in care Dumnezeu ne-am pus nadejdea, de-aceea putem apela la El cu incredere caci vom fi ascultati.

Asa cum spune Scriptura in  Matei 18:19, "Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri" si noi venim inaintea LUI cu toate problemele noastre. Poate ca zi tu nu ai probleme, sunt altii in suferinta dar suntem indemnati sa simtim unii cu altii.
Mai jos am sa postez mesajul unei tinere crede versetul de mai sus, de-aceea mi-a scris aceste cuvinte.

Sunt o sora tanara de numai 17 ani locuiesc in Germania.Am vazut pentru prima oara acest site de catre dvs si am o cerere de rugaciune pentru o sora in Domnul din America bolnava de cancer la plamanii ultima faza...Am dori sa o sustinem in Rugaciune.Va multumesc.
Zi frumoasa si binecuvantata sa aveti.

Haideti asadar sa ne unim glasurile in rugaciune si sa mijlocim catre Domnul. Stim ca El poate si doreste sa ajute pe toti acei care Il cheama.
Fie ca, Domnul cu puterea Sa sa se atinga de aceasta sora din America si El sa Isi arate puterea LUI cea mare si Domnul va va rasplati.
 
 

Hrana ta zilnica!

6 Decembrie
Neemia 6.1-14

Încercările anterioare lipsite de succes nu i-au descurajat pe Sanbalat, pe Tobia şi pe Gheşem. Ei îi fac lui Neemia o propunere vicleană: „Vino să ne întâlnim împreună...". Valea Ono (sau a
meşteşugarilor: 11.35), fixată ca loc de întâlnire, reprezintă un act de colaborare cu vrăjmaşii poporului lui Dumnezeu. Oferta este respinsă, în pofida ameninţărilor care-o însoţesc până la a cincea oară. Apoi o altă cursă îi este întinsă, de data aceasta prin intermediul unui iudeu, Şemaia. Printr-o falsă profeţie, acest slujitor al vrăjmaşului încearcă să-1 împingă pe Neemia (care nu era preot), la neascultarea de Domnul prin căutarea unui refugiu în Templu (2 Cor. 11.13; 1 Ioan 4.1). In acelaşi fel au acţionat fariseii cu Domnul Isus. „Ieşi şi pleacă de aici", îi spun ei, „pentru că Irod vrea să Te omoare" (Luca 13.31). Ei au încercat (şi Satan a fost în spatele lor) să-L înfricoşeze şi să-L abată de pe calea credinţei pe Acela care-Şi îndreptase hotărât faţa să meargă la Ierusalim (Luca 9.51).
Dublul atac, respins de credinciosul Neemia, îl pune pe credinciosul de astăzi în gardă cu privire la două pericole extreme:
 1. Lărgirea căii, lucrând mână-n mână cu cei care nu se supun Cuvântului; 
2. „închiderea" într-un sectarism pretenţios şi egoist.

5 decembrie 2013

Crezi in puterea lui Dumnezeu?

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.
Romani 8:28
Sunt situatii dificile care se abat asupra noastra si adeseori ne intrebam, cum ar putea oare sa schimbe Dumnezeu aceste situatii grele inspre binele nostru? Si totusi  Dumnezeu spune ca poate...!
 In asemenea momente, cand ne vine greu sa credem ca toate acestea sunt posibile, cred ca cel mai bine este sa ne uitam la cruce.Gologota este locul unde Dumnezeu si-a aratat puterea, si daca El a inviat pe ISUS din morti, oare ii va fi greu sa transforme situatiile acestea dificile inspre binele nostru? 
Puterea prin care vine schimbare este harul lui Dumnezeu pentru noi.
Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine. 1 Corinteni 15:10
Iata ce face Dumnezeu !!!!
Tot ceea ce s-a petrecut la Golgota, tot raul si suferinta care s-a abatut asupra Fiului Sau, Dumnezeu l-a schimbat in cel mai mare "dar" si cel mai mare "bine" facut omenirii vreodata.
 Acolo am capatat viata, si inca viata vesnica!
Mare este puterea LUI de transformare, insa credinta noastra este mica.
Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi. Efeseni 3:20
Mi-a venit in minte exemplul lui Iosif. Cat rau nu a primit el din partea fratilor sai? Numai ca tot raul pe care i l-au facut lui Iosif, Dumnezeu de fapt l-a transformat in cel mai mare bine pentru familia lui Iosif.
Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr.
Geneza 50:20
Ne mai indoim noi oare de puterea lui Dumnezeu?

Hrana ta zilnica!

5 Decembrie
Neemia 5.6-19

Indignat şi „mâniat foarte mult", Neemia îi strânge pe mai-mari şi pe căpetenii înaintea restului poporului pentru a le adresa reproşurile pe care le merită. Cei care sunt vinovaţi se supun şi aceasta nu numai pentru că Neemia este guvernatorul, ci pentru că el însuşi le dă exemplul dragostei dezinteresate. El renunţase la privilegiile personale pe care i le dădea poziţia sa, iar aceasta îi permite acum să le ceară căpeteniilor să se poarte în acelaşi fel. Exemplul este regula de aur pentru a obţine ceva de la aproapele nostru. Apostolul Pavel îşi făcuse un ţel din a fi totdeauna un exemplu pentru credincioşii pe care îi învăţa (Fapte 20.35; 1 Corinteni 4.16; 10.32,33...). Mai presus de toate, să gândim la divinul Stăpân. El le-a spus ucenicilor Săi: „V-am dat un exemplu, pentru ca, aşa cum v-am făcut Eu, să faceţi şi voi" (Ioan 13.15). Dar, în acelaşi timp, i-a pus în gardă faţă de cărturari şi faţă de farisei: „Deci toate câte vă spun ei, faceţi şi ţineţi, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun şi nu fac" (Matei 23.3). Mulţimile au observat diferenţa: Isus îi învăţa „ca având autoritate şi nu precum cărturarii lor" (Matei 7.29).

4 decembrie 2013

Cuvantul Sau este ca o sabie....

E cald si bine ...
Incet, incet atmosfera de craciun isi face simtita prezenta si la noi in birou.
Un coleg (care din intamplare  este si seful meu) a cautat pe youtube cateva colinde crestine. Tacerea s-a asternut peste noi, doar glasul colindatorilor se auzea.
La un moment dat, s-a ridicat de la birou sa mearga sa fumeze o tigara, dar nu inainte de a ne spune, ca muzica crestina il linisteste foarte mult. 
Brusc, ceilalti se uita la el....
El mirat se uita la ei si parca cumva rusinat de ceea ce a spus dar in acelasi timp plin de indrazneala repeta:
"da, da...chiar ma linisteste, si mai ales pe masina cand merg in aglomeratia din oras si stau minute bune la semafor sau blocat in trafic, mai pun la radio, <<pe-aia ai tai, si se uita la mine, aia de la radio vocea Evangheliei>>, asa ma linistete cand aud muzica voastra...trebuie sa recunosc ca imi place, dar sa stii ca nu ma pocaiesc..."

Multumesc Domnului pentru ca a ingaduit ca acest radio sa primeasca liceenta de emisie 24/24.Atatia oameni au nevoie de salvare, au nevoie de Dumnezeu!
Iata ca indiferent cine esti si oriunde esti, Dumnezeu poate sfarama cele mai groase ziduri si poate desface cele mai mari catuse prin Cuvantul Sau, trebuie doar sa credem si sa continuam sa ne rugam.

Rugaciunea de dimineata!

Doamne, auzi-mi glasul dimineaţa
Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept.
Doamne, eu Îţi cer ajutorul, şi dimineaţa rugăciunea mea se înalţă la Tine. 
Ascultă-mi, Doamne, glasul când Te chem: ai milă de mine şi ascultă-mă!
Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile.
Doamne, ce este omul ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el?
 Ce este omul, ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el, să-l cercetezi în toate dimineţile şi să-l încerci în toate clipele?
 Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp.
Te rog din toată inima mea: ai milă de mine, după făgăduinţa Ta!
Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul.
Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine.
Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
  Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare, căci Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăşi viaţa.
Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima, şi sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima şi-L laud prin cântările mele.
Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul.
Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.
  Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde:bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! 
 Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! 
Dar eu voi cânta puterea Ta; dis-de-dimineaţă voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu eşti un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu. 

Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.
Doamne, ai milă de noi! Noi nădăjduim în Tine. Fii ajutorul nostru în fiecare dimineaţă şi izbăvirea noastră la vreme de nevoie!
Cine este omul care doreşte viaţa şi vrea să aibă parte de zile fericite?
Cine cugetă la Cuvântul Domnului găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit.
Ferice de oricine se teme de Domnul şi umblă pe căile Lui!
 Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, eşti fericit şi-ţi merge bine.
Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte.
Omul socoteşte că toate căile lui sunt fără prihană, dar Cel ce cercetează inimile este Domnul.
Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra,
Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!
Frumos este să lăudăm pe Domnul şi să mărim Numele Tău, Preaînalte, să vestim dimineaţa bunătatea Ta, şi noaptea, credincioşia Ta.
Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom înveseli.
Cât de mari sunt lucrările Tale, Doamne, şi cât de adânci sunt gândurile Tale!
Te lăudăm, Dumnezeule, Te lăudăm; noi, care chemăm Numele Tău, vestim minunile Tale!

Hrana ta zilnica!

4 Decembrie
Neemia 4.15-23; 5.1-5

La dificultăţile şi la oboseala construcţiei se adaugă, la sf. cap. 4, cele ale luptei. Şi, în adevăr, credinciosul nu este numai un lucrător, ci şi un luptător. Asemenea gărzii lui Neemia, acesta îşi ţine într-o mână instrumentul de lucru, iar în cealaltă, arma (care este Cuvântul Iui Dumnezeu: Efeseni 6.17). N-are voie să renunţe la nici una.
După frumoasa manifestare de zel pe care am văzut-o, capitolul 5 ne pune înainte o surpriză neplăcută. Aceşti „scăpaţi", care, înainte să vină Neemia, trăiau într-o mare sărăcie (1.3), se găsesc acum într-o stare şi mai rea. Au fost nevoiţi să-şi pună garanţie posesiunile şi, în unele cazuri, să-şi dea în robie copiii, ca să-şi poată plăti taxele şi să nu moară de foame. Şi ce era mai rău, cei care îi aduseseră în această stare nu erau vrăjmaşii. Erau propriii lor fraţi care, făcând aşa, călcaseră legea (Exod 22.25; Levitic 25.39-43; Deuteronom 15.11; 23.19-20).
Unde ne aflăm noi pe planul dragostei frăţeştii Fără ea, cel mai bun serviciu creştin este fără valoare (1 Cor. 13.1-3). Să punem în practică ceea ce ne spune apostolul Iacov (2.15-16). Da, să ne cercetăm cu atenţie inimile în această problemă. Şi, la fel, şi purtarea noastră!

3 decembrie 2013

Stiati ca....?

Daca citim istoria lui Moise vom vedea ca toate aceste lucruri spuse despre Moise, sunt adevarate.

MOISE
 A fost copilul unei sclave, dar si fiul unui imparat!
S-a nascut intr-o coliba, si-a locuit intr-un palat!
El a mostenit saracia, dar s-a bucurat de bogatie!
A condus armate, dar a fost si pastor la turmele de oi!
 A fost un soldat puternic, dar a fost si un om bland printre oameni!
A fost educat la curtea lui Faraon, dar a locuit in desert!
El avea toata intelepciunea Egiptului, dar avea credinta unui copil!
A fost balbait la vorba, dar a avut onoarea sa vorbeasca cu Dumnezeu!
Nici un om nu a participat la inmormantarea lui si totusi el a fost inmormantat de Dumnezeu!
Buzele lui nu se mai misca, dar vocea lui se mai aude!

Toata istoria lui MOISE:  Incepe in Exod 2- si se termina in  Deuteronom 4