Versetul zilei

21 octombrie 2013

Hrana ta zilnica!

21 Octombrie
2 Cronici 23.1-11
De data aceasta, în mijlocul nopţii morale care domneşte în Iuda, este ca şi cum un far îşi proiectează fasciculul de lumină asupra lui Ioas, importantul prinţişor. Toate sfaturile lui Dumnezeu îl vizează de acum înainte pe acest copil slab, ultimul „fiu al lui David" (Ps. 89. 29, 36).
Câte analogii aici cu o altă perioadă, şi mai întunecată, când Irod avea să ocupe pe nedrept tronul la Ierusalim! Adevăratul împărat al iudeilor, născut în Betleem, a fost scăpat, ca şi Ioas aici, de la masacrul ordonat de uzurpator. De-a lungul întregii vieţi, Isus a rămas ascuns sub umilul „chip de rob" pe care a ales să-1 poarte. Şi, chiar acum, El este ascuns de ochii lumii, în cer, unde numai credinţa îl poate vedea şi cunoaşte. În acest capitol avem un exemplu al zilei arătării Lui în glorie. Precum aceşti leviţi şi aceste căpetenii ale poporului, aceia care astăzi îi slujesc şi-L aşteaptă vor fi cu El în ziua aceea. Ei se vor arăta împreună cu Isus în glorie (vezi Colos. 3.4; 1 Tes. 3.13). Cât de privilegiaţi suntem pentru că facem parte din escorta binecuvântată şi putem să fim „cu împăratul când intră şi când iese" (v.7)! Şi, pentru că aceasta este partea noastră, a creştinilor, să ne ţinem aproape de El prin credinţă, încă de acum, când, pentru încă puţină vreme, El Se află în afara vederii noastre, în cer!

20 octombrie 2013

Mare bucurie !

        Asa cum am spus zilele trecute, astazi Domnul ne-a dat din nou harul sa ne putem bucura de  mantuirea multor suflete care astazi s-au impacat cu Dumnezeu.
Pentru cei care nu au putut urmari transmisia live si doresc a afla despre acest eveniment, am sa scriu cateva ganduri si am sa postez cateva poze pe care am reusit sa le fac, vazand ca inca nu s-a postat evenimentul in arhiva bisericii, cred din motive tehnice.
Astazi au incheiat legamant cu Domnul 51 de suflete, la care mai adaugam inca 5 persoane care au vrut in mod deosebit sa faca botezul in natura, la rau, asta cu ceva mai devreme cand inca a fost apa mai calda.
Dupa ora de rugaciune, au intrat cele 51 de suflete dupa care au ingenunchiat.
Cantarea de lauda a fost condusa de fratele ILIE PUHA si cei trei fii ai lui.
Ne-am bucurat de slujirea lor, desi timpul a zburat asa repede, programul fiind foarte incarcat, candidatii au avut si ei cantari de lauda, asa ca, din pacate ne-am bucurat de putine cantari din partea lor.
 Unul din pastorii invitati a fost fratele Vasile Campean, pastor senior la Biserica Penticostala Romana "Filadelfia" din Portland, care in scurtul sau mesaj ne-a adus si o parte din  marturia sa, dar  si despre momentul, in care pentru scurta vreme a fost in moarte clinica si acest lucru s-a intamplat chiar in adunarea unde tocmai slujea.

Al doilea mesaj a fost adus de fr. Beni Zagrean, care si el vine din  aceeasi biserica.Mesajul pe care a adus a fost din Fapte 8, "uite apa, ce ma impiedica sa fiu botezat?"
Care sunt bucuriile pe care le aduce botezul in apa?
NI SE IARTA PACATELE !
Isaia 53:3-5
Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
AM SCAPAT DE JUDECATA!
Ioan 5:24
           Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.
VOM IMPARTI SLAVA CU EL!
Ioan 17:24
Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.

Astazi a fost bucurie mare in cer !
Ma rog ca Dumnezeu sa binecuvinteze pe fiecare in parte, atat pe ei cat si familiile din care provin, mai ales ca multi au in casa persoane care nu-l cunosc pe Dumnezeu.
Domnul sa se indure si de ei.


Hrana ta zilnica !

20 Octombrie
2 Cronici 22.1-12
Cât de trist este acest capitol! Ahazia, sfătuit de mama lui şi de rudele din partea lui Ahab, se aliază cu Ioram, împăratul lui Israel, şi merg împreună într-o nouă expediţie împotriva sirienilor. Această asociere fatală duce la „pieirea" lui (v. 7). Moare de o moarte violentă.
Acum să ne întoarcem puţin la această istorie: Cei şase fraţi ai lui Ioram au fost omorâţi chiar de el (21.4). Apoi toţi fiii săi au fost ucişi de arabi, în afară de cel mai tânăr dintre ei, Ahazia (v. 1). În sfârşit, la a treia generaţie, în urma unui alt masacru care se abate asupra spiţei imperiale, îi supravieţuieşte încă o dată doar un singur descendent: Ioas, un copilaş. 
Cum se pot explica aceste exterminări succesive?
 Prin îndârjirea lui Satan, decis să întrerupă linia genealogică a lui David, care avea să ducă la Hristos.
Pe de altă parte, cum se explică faptul că, în pofida tuturor circumstanţelor, un membru supravieţuieşte de fiecare dată - unul singur şi cel mai slab - totuşi un descendent al familiei împărăteşti? Prin credincioşia harului lui Dumnezeul El îşi ţine promisiunea făcută lui David, că-i va păstra o lumină (2 împăraţi 8.19). O lumină care acum nu mai este decât un fitil care fumegă ... (vezi Matei 12.20).

19 octombrie 2013

Botez -ELIM

Maine, 20.10.2013  sunteti invitati sa luati parte cu noi la bucuria unui  Botez Nou-Testamental care  va avea loc in Biserica Penticostala Elim. 
 Incepand cu ora 8.30 va avea loc o ora de rugaciune, iar mai apoi va continua cu actul de botez.
Ma rog ca Dumnezeu sa Ii ia pe bratul Sau si sa ii scoata biruitori pe toti cei care au hotarat sa isi predea viata in mana LUI.
Programul se poate urmari live pe http://www.elim.ro/

Hrana ta zilnica!

19 Octombrie
2 Cronici 21:1-20
Se pare că aici Cronicile şi-au pierdut dintr-o dată caracterul de carte a harului! În afara excepţiilor justificate de evenimente, cartea a acoperit sistematic până acum greşelile poporului şi ale împăratului său, ca să sublinieze, prin contrast, tot binele ce se putea găsi. 
Să remarcăm în trecere că acesta este un lucru pe care şi noi trebuie să-1 facem totdeauna
 (citiţi 1 Petru 4.8).
Paginile de care ne apropiem acum sunt în contrast cu „lucrurile bune" pe care Dumnezeu a ţinut să ni le arate până la acest punct (12.12; 19.3). De acum înainte, acoperirea relelor lui Ioram şi ale succesorilor lui nu mai este posibilă. Acest împărat, ginere al lui Ahab şi al Izabelei, ucigaş (v. 4) şi închinător la idoli, îl forţează pe Iuda să adore falşii dumnezei. Este o realitate gravă, care are rolul de a sublinia îndelunga răbdare a lui Dumnezeu faţă de sărmanul Său popor. Astfel, harul continuă să strălucească în această carte cu mai multă măreţie peste întunericul care se lasă asupra împărăţiei lui Iuda. Harul se va înmulţi şi mai mult decât păcatul (Romani 5.20).
O scrisoare de la Ilie soseşte la Ioram pentru a-i recapitula crimele şi pentru a-1 avertiza cu privire la pedeapsa divină. Şi aceasta nu va întârzia să se împlinească.

18 octombrie 2013

Sa ai o zi frumoasa de toamna!

Nu sunt un fan grozav al animalelor, poate marea parte din  viata traita la bloc si nu la casa m-a facut sa fiu asa, dar  catelusul acesta din imagine chiar e simpatic foc.
Adevarul e ca nici prietena lui....nu e mai prejos....cred ca amandoi asteapta weekend-ul ca si mine.
Dar pana vine ora oficiala a weekend-ului, va las in compania acestor minunate peisaje de toamna!
Fiecare om trebuie să îşi gaseasca timp, să se aşeze şi să privească caderea frunzelor.
                                    Elizabeth Lawrence


Iertarea deplina (3)

Daca am vazut ce NU inseamna iertarea deplina, azi am continuat sa citesc urmatorul capitol.
Ce este IERTAREA DEPLINA ?
                                                               de  R.T. Kendall
  • Sa fi constient de ceea ce a facut cineva si totusi sa-l ierti!
Asa cum am spus in articolul anterior(iertarea deplina 2), nu este cea mai buna solutie a incerca sa uitam raul ce ni s-a facut sau a trai in negare, ci a infrunta realitatea. Faptul ca cineva ti-a gresit dar eviti sa il intalnesti, desi in sinea ta iti spui "l-am iertat", nu este nicidecum o  victorie a ta. Victorie inseamna sa te confrunti cu cel care ti-a facut raul si totusi alegi sa il ierti.

  • Sa alegem sa nu ne gandim la rau! 
 Dragostea nu se gandeste la rau (1 Corinteni 13:5) Si dragostea si iertarea este o alegere.La inceput nu este un sentiment, ci mai degraba un act al vointei noastre.
Exemplu:
-daca avem o dovada despre cineva care ne-a gresit in vreun fel, si  am ales sa nu ne razbunam, dar pentru orice eventualitate pastram probele si dovezile...
Dumnezeu binecuvinteaza pe cel care desfinteaza amenintarea cu degetul,
Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: „Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară....
Isaia 58:9
  • Sa  refuzam sa pedepsim!
Ca si oameni pamanteni sigur exista acesta dorinta in noi de a-i vedea pedepsiti pe cei care fac rau, insa cand renuntam la aceasta dorinta "naturala", atunci putem spune ca am iertat deplin.
"A mea este razbunarea zice Domnul..."
  • Sa nu spunem ce au facut!
Simtim nevoia de a spune, cat de raniti am fost.Pentru a face acest lucru, trebuie aleasa persoana cu mare grija caruia sa-i putem incredinta aceasta taina, insa daca o facem doar din dorinta de a-i denigra pe cei care ne-au facut rau, acest lucru nu Ii place Domnului. Cand suntem tentati sa facem acest lucru, sa ne amintim ca Dumnezeu nu a spus nimanui ce i-am facut noi, LUI.
  • Sa fim milosi! 
El este milos si drept. 
Pentru ca este milos, Dumnezeu nu vrea sa ne pedepseasca:
Pentru ca este drept, trebuie sa ne pedepseasca pentru ca am pacatuit impotriva Lui.
Suna ciudat, nu-i asa...? Nu vrea....si totusi trebuie....
1 Ioan 4:10
Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
Isaia 53:6
 Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
  • Bunatate!
Adevarata iertare arata har si mila in acelasi timp.
Bunatatea se arata prin ceea ce NU spui, chiar daca ceea ce ai spune ar fi adevarat!
 Bunatate- este una din caracteristicile lui Dumnezeu.
  • Este o stare interioara
Iertarea deplina trebuie sa aibe loc in inima, altfel nu are valoare. Daca nu o facem din inima, mai tarziu va iesi la iveala, pentru ca:"din prisosul inimii vorbeste gura"
Indiferent daca aceea persoana vrea sau nu vrea sa vorbeasca mai departe cu noi, nu conteaza, inima noastra s-a eliberat.
Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu
1 Ioan 3:21
Iertarea deplina este indrazneala fata de Domnezeu.
  •  Este absenta amaraciunii!
Renuntarea la amaraciunea din inima este o invitatie deschis pentru Duhul Sfant, ca sa ne dea pace, bucurie cunoasterea voii Sale.
  • Sa-L iertam pe Dumnezeu!
Supararea din inima adeseori tinteste catre Dumnezeu, deoarece credem ca El a ingaduit sa trecem prin asta. Dar exista un veset care spune astfel, in Romani 8 :28
"De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său".
Iertarea deplina inseamna a-i ierta pe cei care ne-au facut rau, a-L ierta pe Dumnezeu si la urma, urmei a ne ierta pe noi insine.
Nu exista bucurie totala daca nu exista si iertarea de sine.
Cea mai mare bucurie este a celui care iarta!

Hrana ta zilnica!

18 Octombrie
2 Cronici 20.25-37
În timp ce răsuna cântarea de eliberare, vrăjmaşii se distrugeau reciproc. Pentru popor nu mai rămâne decât să constate anihilarea lor şi să strângă prăzile îmbelşugate. De câte ori n-a procedat Dumnezeu şi cu noi la fel, făcând să dispară din calea noastră dificultăţi care păreau de neînvins...!
Apoi poporul se adună din nou ca să-L laude pe Domnul în Valea Beraca - sau a binecuvântării - (citiţi Ps. 107.21,22).
Să ne gândim la triumful lui Isus pe cruce, realizat fără cea mai mică participare din partea credincioşilor. Ce le rămâne de făcut? Să se bucure de roadele acestei victorii şi, cu inimi pline de recunoştinţă, s-o celebreze în valea acestui pământ, înainte să o facă pentru eternitate în Sfânta Cetate (compară cu v. 28).
Ultimul paragraf ne întoarce un pas înspre domnia lui Iosafat, pentru a ne aminti că, după alianţa militară dezastruoasă cu Ahab, împăratul lui Iuda se implică în alta, nu mai puţin prostească, de data aceasta cu scop comercial, cu fiul acestuia, Ahazia. Dumnezeu permite eşecul acesteia şi ne învaţă prin gura lui Eliezer ce gândeşte El despre acest fel de asociere cu un om al lumii în scopul îmbogăţirii.