As vrea sa fiu !

Aş vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută:
Înţelegînd al vieţii rost,
Aş vrea să fiu străjer în post,
Şi chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămîn în luptă.

Aş vrea să fiu ce n-am fost ieri
Şi nicicînd înainte:
Prin lumea plină de plăceri,
Să fiu aşa cum Tu îmi ceri:
Să nu m-abat spre nicăieri
Din drumul vieţii sfinte.

Aş vrea să fiu ce alţii nu-s
Şi nici nu vor să fie:
Mergînd prin viaţă spre apus,
Să nu mă las de valuri dus,
Şi să mă `nalţ mereu mai sus,
Din timp spre veşnicie.

Aproape-aş vrea să fiu oricînd
De cei ce trec prin lume
Sub greul crucii suspinînd,
Dar şi de cei căzuţi din rînd,
Rămaşi în urmă, sîngerînd,
Răniţi fără de nume.

Aş vrea să fiu un simplu glas
Care să strige-ntruna,
Că din al mîntuirii ceas
Secunde doar au mai rămas.
Iar cei de azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

Aş vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Cînd Se va-ntoarce ca-Mpărat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanţi ce mi-i i-a dat:
O, bine, slugă bună!

Şi aş mai vrea să fiu ceva:
O rază lucitoare!
Şi strălucind în lumea rea,
Să duc lumină undeva,
Să încălzesc pe cineva,
Şi să mă-ntorc în soare. 

                                       Autor: Petrica Dugulescu 

Hrana ta zilnica !

14 Mai
1 Impăraţi 1.1-21
David este acum înaintat în vârstă. Obosit de o viaţă de suferinţă şi de lupte, continuă să se încreadă în Dumnezeu, aşa cum exprimă rugăciunea lui din Ps. 71: „Dumnezeule, Tu m-ai învăţat din tinereţea mea ... Şi chiar până la bătrâneţe şi păr cărunt, Dumnezeule, nu mă părăsi" (v.17, 18; vezi şi v. 9). 

Domnul îi va răspunde şi-i va acorda ajutorul Său în ultima încercare ce îl aşteaptă.
După Absalom, un altul dintre fiii săi, Adonia, apare pe scenă, conspirând să ia tronul. Sfârşitul trist al fratelui mai mare nu-1 învăţase nimic. De altfel, educaţia acestui tânăr lăsa mult de dorit. Tatăl lui nu-1 mustrase şi nu-1 corectase niciodată. Din fragedă copilărie, Adonia făcuse întotdeauna numai ceea ce dorise. 

Iată un nou subiect de meditaţie pentru cititorii noştri mai tineri care-i găsesc câteodată pe părinţii lor prea exigenţi! 

Fie ca ei să ajungă să înţeleagă că a fi astfel „pedepsiţi", copii fiind, sau tineri - sau tinere - îi poate scuti la anii de maturitate de pedepse cu mult mai dureroase. Dumnezeu nu Se poartă diferit cu fiii Săi (Evrei 12.6). De câte ori înţelepciunea şi dragostea Lui nu ne-au împiedicat să ne facem propriul drum: aceasta spre binele nostru imediat şi probabil etern!

Eu.... ştiu bine în cine mă-ncred!

Imi amintesc cu placere o cantare veche cu care am crecut in biserica. Poate ca ni se pare o cantare "depasita", asta ca sa folosesc expresia unor tineri, dar trecand peste acestea, m-am gandit profund la cuvintele sale.

 În îndurarea Domnului cum am ajuns nu ştiu;
Răscumpărat pentru ce sunt, care mult am greşit.

Dar ştiu bine în cine mă-ncred
Nu mă va despărţi nimic de El;
Îmi va da partea veşnică,
Atunci când va veni El.

Eu nu ştiu mie Dumnezeu, Credinţă cum mi-a dat,

Durerile sufletului meu, nu ştiu cum au încetat.

Eu nu ştiu cum Duhul Cel Sfânt, îmi dă convingere,

Pe Isus măreşte-n mine, şi-mi dă stâmpărare.

Eu nu ştiu ce bucurie, Sau câtă durere

Va fi încă a mea parte, pe această cale.

Eu nu ştiu Mântuitorul cât de grab a veni,

Prin moarte sau glas îngeresc să merg îmi va grăi.

Hrana ta zilnica !

13 Mai
2 Samuel 5.14-25
Pedeapsa divină este gata să se exercite asupra naţiunii. Odată terminată numărarea oamenilor de război, efectivul acestora se şi reduce prin epidemie. Este ca şi cum Dumnezeu i-ar fi spus lui David: «Stă în atribuţia Mea să înmulţesc sau să împuţinez în trei zile acest popor pe care tu l-ai numărat în aproape zece luni».
Este frumos răspunsul lui David la opţiunile dificile care-i sunt puse înainte: „Să cădem, te rog, în mâna Domnului, pentru că mari sunt îndurările Lui ..." (v. 14). Cunoaşte inima lui Dumnezeu şi, chiar sub disciplină, încrederea în dragostea divină nu i se clatină. Încrederea aceasta nu-i va fi dezamăgită niciodată. încă o dată, păcatul omului aduce oportunitatea pentru ca Dumnezeu să-Şi arate resursele minunate ale îndurării şi ale iertării. „Destul" - spune El atunci când fructul aşteptat s-a copt în inimi.
Este adusă o ardere-de-tot. Şi aria lui Aravna, cumpărată de împărat, va deveni, după cum vom vedea, locul de amplasare a templului.
David nu vrea să aducă Domnului arderi-de-tot care să nu-1 coste nimic (v. 24). Să ne gândim la ofranda Mariei din evanghelii. Ea a ţinut să-I aducă un parfum deosebit, pentru a arăta înalta consideraţie pe care o avea pentru Domnul Isus (Ioan 12.3).

Noapte buna !

Initial am intrat sa las un salut de noapte buna...dar mi-au cazut ochii pe o imagine care m-a facut sa zambesc.

Am zambit eu...am sa va las si pe voi sa zambiti....insa pana maine va spun noapte buna!

"DOMNUL MEU SI DUMNEZEUL MEU"

„Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.”

Ioan 20:27 

 Si astazi se pastreaza aceasta vorba prin popor, atunci cand refuzi sa crezi ceva...

"esti ca si Toma necredinciosul" .

Desi Toma a fost un ucenic care si-a trait o parte a vietii alaturi de Domnul, la propriu vorbind, pentru ca a fost  in fiecare imprejurare in care Isus si-a aratat identitatea, nu doar prin vorbe, ci prin insasi puterea pe care a aratat-o savarsind semne si minuni, totusi Toma, a ajuns intr-un moment al vietii Sale in care s-a indoit de acest lucru.
Dupa inviere, Isus s-a aratat ucenicilor care erau stransi laolalta si le-a zis:
" Pace voua".
 In aceste momente Toma nu era prezent cu ei. Ucenicii care L-au vazut, nu mai avea nevoie sa-L pipaie, sa-L simta, sa puna mana pe urmele cuielor....nu....Isus era in fata lor, insa Toma.....avea nevoie de o confirmare. 
 Adeseori m-am intrebat de ce oare Toma nu a crezut ceea ce a spus Isus?  Daca Toma nu ar fi lipsit de la aceasta partasie cu ucenicii, indoiala nu ar fi fost prezenta in viata lui Toma, si una din invataturile pe care trebuie sa le luam de la aceasta experienta pe care a avut-o Toma este,"de a nu lipsi de la partasia cu fratii nostri". Este poate momentul in care Dumnezeu vrea sa ni se arate sau sa ne vorbeasca, dar lipsind de la aceste partasii, s-ar putea sa pierdem aceasta ocazie minunata.Lipsind de la aceste partasii, indoiala va cuprinde inima noastra, iar aceasta va afecta viata noastra.
Este atat de usor sa crezi in ceva ce vezi, insa este atat de greu sa iti arati credinta in acele momente in care nu vezi, si totusi...trebuie sa crezi. Toma stia ca Isus  a spus ca va invia, insa tot Toma, stia ca Isus a spus si, "ca se vor ridica  multi Hristosi mincinosi", de-aceea  Toma avea nevoie de o revelatie  din partea lui Isus si Domnul i-a dat voie sa Il atinga, iar acest lucru l-a vindecat pe Toma de indoiala. Dupa ce Toma a facut acest lucru, el a ajuns un martor al invierii lui Isus, si acest lucru l-a facut sa spuna:
"DOMNUL MEU SI DUMNEZEUL MEU"
Ce fel de martori suntem noi? 
Mi-a placut una din ideile de azi ale fr. Achim, un prezbiter cu multa experienta care spunea:
 "nu este suficient sa credem ca El exista, nu este suficient sa  credem in invierea Lui, trebuie sa Il si intalnim"

"În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie". 1 Corinteni 15:7-8

Abia dupa ce ti s-a aratat Isus, vei putea fi un martor real al invierii Lui. Abia dupa ce ti se va arata, vei putea scapa de un crestinism formal, un crestinism care nu te va duce nicaieri, un crestinism in care poti spune ca ai doar o religie, dar nu o relatie cu Dumnezeu.

Daca mai exista o urma de indoiala in inima ta dragul meu, roaga-l pe Dumnezeu sa iti deschida ochii mintii sa Il poti vedea, ca mai apoi sa poti spune ca si TOMA:

"DOMNUL MEU SI DUMNEZEUL MEU"
 

 

Hrana ta zilnica!

11 Mai
2 Samuel 5.13-39
Avem aici „cartea de aur" a însoţitorilor împăratului, în trecut, ei au luptat şi au suferit împreună cu el. Acum împărătesc de asemenea împreună cu el (2Timotei 2.12). Ce pagină glorioasă, în care fiecare nume, fiecare faptă vitejească sunt consemnate cu credincioşie! În acelaşi fel, nimic nu va fi uitat din tot ce Domnul ne va fi îngăduit să facem pentru El. Nu a promis El: „oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece unuia din micuţii aceştia, ... adevărat vă spun, nicidecum nu-şi va pierde răsplata" (Matei 10.42)? Să ne gândim la expediţia celor trei viteji la fântâna de la Poarta Betleemului; ei şi-au riscat viaţa pentru puţină apă proaspătă! Dar ultima dorinţă a căpeteniei pe care o iubeau merita în ochii lor un asemenea sacrificiu. ,Aceste lucruri le-au făcut cei trei viteji" (v.17). Suntem noi gata, din dragoste pentru un Stăpân cu mult mai mare, să facem fapte care să ilustreze devotamentul nostru?
Domnul evaluează exact dificultăţile pentru orice se face în numele Lui: uciderea a doi lei este în sine o faptă de vitejie puţin obişnuită, pe care zăpada a făcut-o şi mai dificilă pentru curajosul Benaia. Ei bine, un astfel de timp, nefavorabil, este reţinut în mod special! Vine apoi lista numelor acestor eroi. Toţi sunt aici, preţioşi inimii împăratului, iar fidelul Urie se află printre ei (v.39). 

In schimb, în pofida întregii sale activităţi, numele lui Ioab nu este inclus, în timp ce, al celui care-i purta armele, este găsit (v.37)!

Dragoste si pasiune !

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Romani 5:8 

Ce mare dragoste a trebuit sa aibe Dumnezeu fata de noi, incat sa isi dea Unicul FIU?

Sa iubesti pe cineva fara sa aibe vreun merit, sa iubesti neconditionat, sa iubesti chiar daca stii ca s-ar putea sa nu ti se raspunda la fel, sa iubesti.....pur si simplu! Dragostea aceasta este manifestata doar de Dumnezeu, si este o dragoste agape.O dragoste care a fost gata sa sacrifice si sa jertfeasca totul...pana si pe Fiul Sau!

Omul, desi este creatura mainilor Sale, nu poate sa dovedeasca o asemenea dragoste.Atunci cand Dumnezeu ne-a cerut sa ne intoarcem la dragostea dintai....stia de ce ne cere...

Dragostea dintai este un amestec din doua componente importante: dragoste si pasiune.
Dar in primul rand sa vedem cateva diferente dintre dragoste si pasiune, pentru ca nu sunt una si aceeasi.E nevoie de amandoua, insa nu sunt identice.
Dragostea este o stare de traire pe lunga durata, pe cand pasiunea este o stare existenta si trecatoare.

In momentele de cumpana in care trebuie sa iei decizii pe loc, pasiunea  te face sa te gandesti doar la tine, la confortul tau, la interesul tau, pe cand dragostea pune binele celuilat mai presus de toate.

Pasiunea, cand da celui de langa el ceva, incearca  mai intai sa negocieze, pe cand dragostea nu pretinde si nu negociaza nimic
Atunci cand ai dragoste esti mai calculat, pe cand in pasiune , se spune ca trebuie sa ai un gram de nebunie.Ori Dumnezeu ne cere acest lucru..."nebuni pentru Hris.tos", iar dragostea dintai are aceste doua ingredinente

Dragostea dintai este ceea ce cauta Dumnezeu la noi, numai ca diavolul incearca sa fure unul din aceste ingrediente, si cel mai adesea fura pasiunea pentru Hristos.Vedem de multe ori crestini care, desi sunt implicati in slujire, totusi vedem ca slujirea lor este ineficienta, si ne intrebam de ce?
Raspunsul este unul singur: a disparut pasiunea pentru Hristos.
Pasiunea pentru Hristos este adesea inlocuita cu popularitatea si atunci cand este inlocuita cu popularitatea, pierzi adevarul lui Hristos.
Facem evanghelizari, chemam prieteni sa vina la biserica, dar este important ce vad acei oameni cand vin in acel loc.Il vad pe Hristos sau vad doar niste oameni? Simt cercetarea  Duhului Sfant sau vad doar un simplu spectacol produs de niste oameni profesionisti?
Indiferent cat de "profi" esti, indiferent cate diplome ai, fara Hristos totul este in zadar. In primul rand pentru ca ceea ce facem nu este pentru oameni, ci pentru Dumnezeu, si inainte de a deschide noi, gura, Dumnezeu deja cunoaste totul.De-aceea este important ca dragostea noastra sa fie impletita cu pasiune pentru Cel care ne-a creat.
 Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi