Versetul zilei

2 aprilie 2013

666 - CIPUL !

Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor.
 Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.
 Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.  
Aici e înţelepciunea. 
Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. 
Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase

Apocalipsa 13:11-18

Hrana ta zilnica !

2 Aprilie
1Samuel 28.15-25

Ce scenă înspăimântătoare! Însăşi femeia scoate un ţipăt chinuitor (v. 12), iar aceasta pentru că nu în urma vrăjilor ei a apărut Samuel. Nici ea, nici stăpânul ei, Satan, n-aveau puterea să facă aşa ceva. Mâna lui Dumnezeu era aceea care, pentru un moment, a întredeschis poarta locuinţei morţilor şi a făcut să urce în scenă robul Său Samuel.
Ceea ce profetul are de spus seamănă cu mesajul pe care, ca mic copil, avusese misiunea să i-1 transmită lui Eli (3.11-13). Este o confirmare îngrozitoare a judecăţii Domnului. Încă o zi şi va fi adusă la îndeplinire. Împărăţia va fi luată de la Saul şi va fi dată lui David. Împăratul şi fiii lui i se vor alătura lui Samuel, în locul unde morţii aşteaptă învierea: spre viaţă ori spre judecată.
Este deosebit de solemn sfârşitul acestui om care îşi începuse domnia atât de promiţător. 
Dragi prieteni, reţineţi bine aceasta: oamenii cu cele mai frumoase caractere, dar care nu au „viaţa nouă", merg spre o pedeapsă eternă tot atât de sigur ca şi cei mai mari păcătoşi. 
Isus dă această viaţă divină tuturor acelora care I-o cer. 
Tu o ai?

1 aprilie 2013

Hrana ta zilnica !

1 Aprilie
1 Samuel 1.1-14

În timp ce David se găseşte la Gat într-o poziţie duală şi periculoasă, Saul se găseşte într-o situaţie şi mai dificilă, în faţa filistenilor, care s-au strâns pentru un nou război Inima îi tremură foarte tare, pentru că nu mai are pe ce să se sprijine. După ce-L abandonase pe Domnul, el este acum cel abandonat. Saul I se adresează Domnului pe toate căile. Trudă în zadar: Dumnezeu rămâne surd! Iată o ilustrare solemnă a textului de la Proverbe 1.24-28! Dar să ne aducem aminte că cel credincios nu poate să se aştepte să afle voia Domnului cât timp conştiinţa i se găseşte într-o stare rea.
Şi astăzi anumite persoane pretind că pot chema spiritele celor morţi, dar diavolul le foloseşte ca să rătăcească sărmanele suflete superstiţioase. Acestea se regăsesc astfel pe ele însele într-o comunicare nu cu cei morţi, ci, de fapt, cu demonii.
Copii ai lui Dumnezeu, nu fiţi nici măcar curioşi faţă de aceste lucruri!
 Ele sunt o urâciune în ochii lui Dumnezeu (Deuteronom 18.10-12; Levitic 19.31). Saul cunoştea lucrul acesta; în zile mai bune veghease la îndepărtarea lor din Israel (v. 3).
 Om inconstant, carnal, iată-1 totuşi cum, în confuzia lui, a recurs la această vrăjitoare din En-Dor.).

31 martie 2013

Hrana ta zilnica !

31 Martie
1 Samuel 27.1-12

O primă vizită a lui David în Gat la Achiş avusese ca rezultat completa sa confuzie (21.10-15). Acum, în ciuda acelui fapt, se întoarce acolo pentru că-i este teamă de Saul. Nu-1 mai recunoaştem pe cel care, în capitolul precedent, coborâse fără teamă chiar în mijlocul taberei adverse, ca să ia suliţa de la căpătâiul lui Saul. Şi încă mai greu ne este să-1 recunoaştem pe învingătorul lui Goliat în acest om care se duce să caute refugiu la filisteni. Vai, nu se întâmplă oare adesea să nu mai putem fi recunoscuţi ca nişte urmaşi ai lui Isus? Cu ajutorul Lui, probabil că am câştigat unele victorii. Asemenea lui David, ne-am arătat încrederea în Dumnezeu, fermitatea în mărturia pentru El înaintea oamenilor. În noi s-au putut vedea atunci caractere ale harului. Apoi, de la o clipă la alta, n-a mai rămas nimic. Ne găsim de partea lumii, aliaţi cu vrăjmaşii Domnului.
În adevăr, la Gat, David a uitat cum 1-a înfrânt pe Goliat. 
Dragi prieteni, să nu uităm crucea niciodată!
 Ca o barieră, ea ne separă de lumea care L-a crucificat pe Isus
 (citiţi Galateni 6.14)

30 martie 2013

Hrana ta zilnica !

30 Martie
1 Samuel 12.13-25

Probabil că este dificil pentru noi să înţelegem caracterul lui Saul. Cum se pot împăca aceste regrete, aceste promisiuni şi aceste manifestări de afecţiune cu implacabilitatea reînnoită cu care-1 urmăreşte pe David ca să-1 nimicească?
 Nu trebuie să confundăm niciodată credinţa cu sentimentalismul. Acesta din urmă este în stare să verse lacrimi din abundenţă, să repete fără o convingere adevărată: „am păcătuit" (15.30; 26.21) şi să-şi ia cele mai solemne angajamente. Dar conştiinţa nu este atinsă, iar dovada stă în faptul că fructele nu durează. Saul este un om superficial, plin de emoţii, dar lipsit de puterea de a-şi pune în aplicare hotărârile bune, pentru că nu are credinţă.
Câtă demnitate păstrează David, în pofida umilinţei lui! Cu toate că este hărţuit ca „o potârniche în munţi", toate lucrurile arată că el este stăpânul situaţiei. El îl mustră pe Abner şi, cu fermitate, îi pune lui Saul întrebări pătrunzătoare, la care acesta nu poate da nici un răspuns (v. 18).
Astfel, inimile ne sunt din nou îndreptate spre Acela care, după ce a fost umilit, batjocorit şi respins, „va fi înălţat şi va fi ridicat şi va fi foarte sus". Şi se adaugă: „înaintea Lui împăraţii îşi vor închide gura"- Is 52.13-15.

29 martie 2013

Crucea care ne-a salvat !

Zilele acestea, crestinatatea catolica comemoreaza una dintre cele mai importante sarbatori ale crestinatatii, invierea Domnului Isus. Intrand in aceste sarbatori sfinte, nu poti sa nu te duci cu gandul la toata suferinta de care a avut parte Fiul lui Dumnezeu, Fiul Isus Hristos.
In urma cu mii de ani, Mantuitorul a trebuit sa indure  cea mai cruda suferinta care a existat vreodata, si sa treaca prin cea mai mare umilinta, CRUCEA.
Inainte de a urca pe cruce, Fiul si-a rugat Tatal, daca este cu putinta sa Il scuteasca de toate aceste suferinte, dar nu a fost cu putinta. Cu inima sfasiata de durere, Tatal Isi abandoneaza Fiul.Cred ca este cel mai dureros moment, atat pentru Tata, cat si pentru Fiu. Cel mai dureros portret !
Dumnezeu Isi paraseste Fiul si Fiul  simte durerea din inima, fiind parasit !
A trebuit sa Il trimita din Slava Ceresca, pentru mine si pentru tine, de dragul tau si de dragul meu, ca sa putem fi iertati de pacate.
Ce merit am eu...?
Eu, care meritam pedeapsa, sa primesc gratierea? De ce...?
Pentru ca m-a iubit !
Crucea, locul in care Isus a fost pedepsit fara ca sa aibe vreun cusur. 
Crucea este locul in care sangele LUI a spalat orice vina, fie ea cat de mare.Nimeni nu se poate mantui si nu poate primi mantuirea decat trecand pe la cruce si insasi crucea este dovada incontestabila ca nu putem face acest lucru singuri. Multora, crucea pare o nebunie, dar pentru cei care au inteles pretul platit la cruce, crucea este locul unde noi am renascut.
Doamne iti multumim pentru crucea purtata, multumim ca prin sangele varsat la cruce, am primit iertare, multumim ca ai acceptat sa fii umilit,
 multumim pentru  sacrificiul facut.
Doresc sarbatori binecuvantate, celor care in aceste zile  sarbatoresc invierea Domnului.
Trecand pe la cruce, pacea si bucuria sa va inunde inima.
Sarbatori binecuvantate !




Hrana ta zilnica !

29 Martie
1 Samuel 26.1-12

Generozitatea lui David din cap. 24 păruse în final să atingă inima lui Saul. Dar, vai, nu există la el nici o dovadă de pocăinţă adevărată! 
Denunţarea laşă a zifiţilor, care încearcă să se facă bine văzuţi de Saul, îl trimite pe răutăciosul împărat prin ţară, împotriva celui care într-o zi îi va lua locul. Psalmul 54, scris cu această ocazie, ne lasă să înţelegem cât de dureros a fost pentru David acest act josnic al zifiţilor. El imploră ajutorul lui Dumnezeu împotriva oamenilor cruzi care caută să-i ia viaţa; ei nu L-au pus pe Dumnezeu înaintea lor (Psalmul 54.3), însă David îl cheamă şi, ca răspuns la rugăciune, Dumnezeu îşi protejează unsul şi-i oferă o nouă ocazie de a-şi arăta curăţia intenţiilor faţă de Saul. O expediţie nocturnă pune în mâinile lui David suliţa cu care, în două împrejurări, împăratul ucigaş încercase să-1 omoare. Un singur cuvânt ar fi fost suficient: ... Abişai îl aştepta. Însă şi de această dată îndurarea îi opreşte braţul.
Oare nu tocmai astfel a acţionat şi Modelul nostru desăvârşit? (vezi ca expl. Lc.9.54). Isus a pus în practică ceea ce-i învăţase mai înainte pe ucenici: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc ... Fiţi deci îndurători ... nu judecaţi ... nu condamnaţi" (Luca 6.27, 36, 37). Să punem şi noi în practică cu atât mai mult aceste cuvinte ale Domnului Isus!

28 martie 2013

Important...dar mult mai important !

Am mai spus-o cu ceva timp timp in urma, viata noastra este asemeni unei funii impletita cu bucurii, dar si necazuri, satisfactii dar si insuccese, intru-un cuvant este un sir de probleme, mici sau mari...de lucruri importante sau mai putin importante, dar indiferent de dimensiunea lor, este important sa stim ce este intr-adevar important si ce este prioritar in viata noastra.
Acuma, daca privim din perspectiva biblica, o sa vedem ca ordinea si importanta difera  fata de cum gandim noi, oamenii.
Din perspectiva noastra este important sa fim fericiti noi, dar  este mult mai important sa ii facem pe cei din jurul nostru fericiti.
Este important si este asa de bine cand nu avem incercari, dar este si mai important ca in aceste incercari sa fim mai mult decat biruitori.
Este important ca Dumnezeu sa tina seama de dorintele noastre, dar este si mai important sa tinem noi seama de dorintele lui Dumnezeu. 
Important este ce zic oamenii despre noi, dar si mai important este ce zice Dumnezeu despre noi.
Este important sa citim Scriptura, dar este si mai important sa punem toate invataturile ei in practica zi cu zi.
Este minunat sa se implineasca voia noastra, dar este extraordinar sa se faca voia Domnului. 
Este minunat sa traim ani multi, dar este si mai minunat sa ii traim pentru Hristos.

Doamne ajuta-ne sa vedem intotdeauna  din perspectiva Biblica importanta tuturor acestor lucruri.