Citeam cu cateva clipe in urma o stire care m-a lasat fara cuvinte. Se tot discuta pe seama modificarii Constitutiei.Una din modificarile propuse, este aceea de a trece numele lui Dumnezeu in Constitutie.
Pareri si pareri, propuneri peste propuneri, dar declaratia primarului din Iasi este urmatoarea, "Gheorghe Nichita afirmă că este un om credincios, dar nu crede că
noţiunea de Dumnezeu trebuie inclusă în Constituţie: "Nu pentru asta
ne-am propus noi să modificăm Constituţia (...). Dumnezeu, dacă-l ai în
suflet şi dacă ştii să mergi la biserică, să-l regăseşti şi acolo şi
dacă eşti creştin, nu trebuie să fie neapărat trecut în Constituţie.
Credeţi că dacă o să trecem în Constituţie pe Dumnezeu, ceilalţi o să se
oprească fiecare pe stradă, să-şi facă cruce, să fie mai pioşi sau să
fie mai smeriţi? Eu cred că poporul, dacă-l lăsăm liber să aleagă singur
şi să meargă la biserică, aşa cum a fost şi până acum, merge mai bine
şi mai liniştit decât dacă i se cere".
"Suntem creştini în majoritate, în totalitate, aproape, dar nu poţi să-i ceri altuia care are o anumită opţiune să nu aibă", declara Gheorghe Nichita, vicepresedintele PSD.
Suntem o tara de crestini....!
Ce declaratie frumoasa, dar daca ar fi si reala ar fi si mai frumoasa.
Ma intreb ce inseamna pentru unii, a fi crestin? Intr-adevar am primit dreptul de a fi Copii ai Lui, si observam din versetul 12 din Ev. dupa Ioan cap.1, "Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în
Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu".
Le-a dat dreptul celor ce cred, dar asta nu inseamna ca si suntem copii ai LUI. Exista o diferenta intre a avea un drept, si a fi in drept.
Sa presupunem ca parintii mei imi da o casa, imi da dreptul sa devin proprietar, dar ma opresc aici. Daca nu inaintez toate actele si nu urmez toate demersurile necesare pe la , notar,cartea funciara si in alte locuri necesare, oare sunt eu proprietar...? Parintii mi-au dat dreptul, dar daca nu continui toate demersurile, niciodata eu nu voi fi proprietar pe aceea casa.
La fel este si cu acest drept de a fi Copiii lui Dumnezeu.El ne da acest drept, dar pentru a beneficia de acest drept, trebuie sa si facem ceva.
Suntem creştini în majoritate, în totalitate?
Ca sa poti afirma asa ceva trebuie sa te bazezi pe ceva.
Noi pe ce ne bazam?
Pe o tara de crestini care a ajuns pe locul 3 in Europa in ce priveste numarul avorturilor numarul lor depasind 22 de milioane ?
O tara in care numarul violentei in familie depaseste numarul de 11.000 pe an ?
O tara de crestini care am ajuns pe locul 4 in Uniunea Europeana in ce priveste statistica persoanelor ucise?
O tara crestina in care peste 40.000 de femei practica prostitutia, conform unei statistici a Organizatiei Mondiale a Sanatatii?
O tara in care de la an la an creste numarul consumatorilor de droguri?
.....si exemplele ar putea continua.
Asa sa arate o tara crestina, din punctul de vedere al celor care ne conduc tara?
Oare faptul ca declaram crezul in Dumnezeu este suficient? Si dracii cred si se infioara, la auzul numelui lui Dumnezeu. Nici macar apartenenta la o religie nu ne garanteaza acest drept, de a fi mantuiti, iar daca credem acest lucru este o adevarata nebunie.
Dar, ramane o intrebare: "ce trebuie sa facem ca sa devenim Copiii lui Dumnezeu?
- SA FIM LUMINA !
Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus
Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. 1 Ioan 1:7
- SA TRAIM IN DRAGOSTE!
- SA URMARIM PACEA!
- SA CAUTAM SFINTIREA!
- SA NE POCAIM!
Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca
să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare. Fapte 3:19