Pot sa se mute muntii -- Ariana Samoila

Cea mai mare dragoste, este dragostea lui DUMNEZEU pentru noi !

Pecetluit de Dumnezeu !

" El ne-a pecetluit si ne-a pus  in inima arvuna Duhului "  

2 Corinteni 1:22

In dictionar expresia"ARVUNA", inseamna acont sau avans ca si garantie. "El ne-a pecetluit si ne-a pus  in inima ca si  garantie  Duhul Sfant, garantia ca prin El vom avea o viata plina de EL si totodata dorinta  de a trai si a pazi poruncile LUI.Duhul Sfant este Acela care aduce sfintirea si calauzirea de care avem nevoie sa ducem o viata dupa Voia lui Dumnezeu.

Un crestin autentic care este nascut din nou si traieste sub calauzirea Duhului Sfant este vizibil printre ceilalti.Vizibil prin  vorbire, prin purtare, prin trairea lui de zi cu zi. Daca cei din jurul nostru nu vad in noi ceva deosebit, inseamna ca nici pentru Dumnezeu nu suntem deosebiti.

In  acest verset ap. Pavel arata lucrarea lui Dumnezeu facuta de Duhul Sfant  in toti acei care aleg sa traiasca o viata dupa voia LUI pecetluindu-i pentru vesnicie.Aceasta pecetluire arata clar, ca tu si eu suntem proprietatea lui Dumnezeu.

In urma pecetluirii, Duhul Sfant iti da o confirmare, ba mai mult iti da o putere mult mai mare ca, cea pe care ai avut-o pana atunci, o putere  care te ajuta sa perseverezi zi de zi pe cale si in credinta.Lucruri pe nu le-ai  facut si cuvinte pe care nu ai avut curajul sa le rostesti, vei avea indrazneala sa le spui tuturor. Duhul Sfant este Acela care  va face aceea transformare a caracterului,  si va pune in noi o dorinta tot mai mare de a trai in sfintenie, lucru care ne este cerut de Dumnezeu "fiti sfinti, caci EU sunt sfant", si tot prin El capatam aceea intelepciune de a deosebi toate lucrurile, "veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi.".

Femeia!

Un băieţel a întrebat-o pe mama lui :
-De ce plângi ?
-Pentru că sunt femeie; i-a răspuns ea.
- Nu înţeleg ,a spus el.
Mama lui l-a îmbrăţişat şi i-a spus :
-Şi nu vei înţelege niciodată.

Mai târziu băiatul l-a întrebat pe tatăl său :
-De ce plânge mama fără motiv ?
- Toate femeile plâng fără motiv – a fost tot ce i-a putut spune tatăl său.

Băieţelul a crescut şi a devenit un bărbat,dar încă se întreba de ce plâng femeile.
Până l-a urmă acesta l-a întrebat pe Dumnezeu:
-Dumnezeule,de ce plâng femeile aşa uşor ?
Dumnezeu a spus , “ Când am creat femeia trebuia să o fac să fie specială “
I-am făcut umeri suficient de puternici să ducă greutatea lumii.
I-am dat putere interioară să îndure naşterea şi respingerile care de cele mai multe ori vin de la copii săi.
I-am dat tărie care îi permite să meargă mai departe când toată lumea renunţă, să aibă grijă de familia ei la greu, fără să se plângă.
I-am dat sensibilitatea să îşi iubească copii în orice circumstanţe , chiar şi când copii ei o rănesc.
I-am dat putere să îl accepte pe soţul ei cu toate greşelile pe care le face.
I-am dat înţelepciune să ştie că un bun soţ nu îşi răneşte niciodată soţia , dar uneori îi testează rezistenţa şi hotarîrea de a rămâne alături de el în toate momentele grele.
Şi în final, i-am dat o lacrimă. 

O foloseşte mereu când are nevoie .
Vezi fiule,a spus Dumnezeu, “ frumuseţea unei femei nu stă în hainele pe care le poartă,chipul şi felul în care îşi coafează părul.
Frumuseţea unei femei trebuie citită în ochii ei, pentru că aceea e intrarea spre inima sa.....

locul unde se aşează iubirea.

Nu tăia din cruce!

Pe-o lespede rece, din greu răsuflând,
Cu umbre ciudate pe chipul său blând,
Sta frânt de-oboseală bătrânul creștin,
Dorind să mai guste un strop de alin.

O clipă-i aleargă privirea-napoi,
Prin frunzele smulse din arborii goi,
Se vede prin ceață, pe drum de căruți
Atâtea icoane din anii trecuți.

O viață de zbucium, de mari suferinți,
Și totuși de multe și dragi biruinți.
Dar crucea o clipă lăsată-i acum...
Adesea prea grea-i păruse pe drum.

O viață întreagă să porți pe grumaz
Atâtea batjocuri și-atâta necaz
BETANII puține; dar spini îndeajuns!
O clipă bătrânul se simte răpus.

O clipă, în suflet apar îndoieli
Gândește-te bine... dar de te-înșeli?
Ce-i viața?Ce-i lumea? Un larg labirint.
Urechea te-nșală ori ochii te mint.

Să-nduri pentru lume? Când lumea nu vrea
Vai , viața-i prea veche și crucea ți-e grea.
Și astfel cu-n umăr de cruce proptit
Bătrânul se lasă de somn copleșit.

Dar iată, în somnul de trudă și-amar
Lumini și imagini în minte-i apar
El vede mulți îngeri pe-un vârf de copac
Îl cheamă pe nume și semne îi fac.

Creștinul tresare! Se uită mirat
Și-n dată pornește sub cruce-aplecat
Și vântu-i aduce din culmi un ecou
Dar crucea apasă mai greu, tot mai mult
În piept dă năvală un negru tumult.

Prea grea mi-e povara acum la sfârșit
E DRUMUL prea-ngust și-i greu de suit.
Zadarnic mă lupt, mă-ndemn, mă grăbesc
Căci cerul cu mult mai departe-l zăresc.

Se leagănă, pas avântul e frânt
Bătrânul creștin e căzut la pământ.
Mi-e peste putere, aicea rămân.
Și cade-n țărână bătrânul creștin.

Ehei, măi creștine, s-aude un glas,
Prea mare-i povara, prea multe ai tras.
Ia barda aceasta și taie din lemn!
Nu fi fără minte, din milă te-ndemn.

Aceasta-i o cruce ce nu poți s-o duci
Căci ea-i cea mai mare și grea dintre cruci.
Creștinul ascultă îndemnul străin
Și-apucă unealta ce-l scapă de chin.

Lovește în bârnă cu braț de voinic.
Din cruce retează un pic câte-un pic.
O pune pe umăr, încearcă un pas,
Lovește cu barda în ce-a mai rămas.

Din nou mai încearcă; și apoi un fior
Șoptește: acuma e mult mai ușor.
Și-ndată pornește pe cale voios
Cu crucea ușoara urmând pe Hristos.

Pe drum se-ntânește cu cete de frați
Și-i lasă în urmă sub cruci aplecați
Și astfel, degrabă, zorind pe poteci,
Ajunge la poarta cetății de veci.

Ce ziduri de iaspiz, topal și argint,
Ce porți sclipitoare, de alb mărgărit,
Ce nor de stindarde! ce scări! Ce făclii!
Armate de îngeri cu lănci aurii!

Dar vai, de la el pân' la porți e un șanț
Pe care nu-i punte, nici bară, nici lanț
Și strigă bătrânul de frică pătruns,
Dar nimeni nu-l vede să-i dea un răspuns.
Și strigă bătrânul, pierdut și răpus.

Nu-i nimeni la poartă, nu-i nimeni la zid.
Deodată, din vale, cu ochii strălucind
Cu crucea pe umeri vin frați și surori.
Ei vin cu nădejde, tăcuți, gânditori

Și repede crucea ca punte și-o pun.
Ei trec peste punte, pe poartă pătrund,
Iar crucea în urmă se pierde la fund.
Bătrânul ia crucea cu a dorului val


Și-ncearcă s-o pună și el de pe mal.
Dar vai, crucea-i scurtă! Au toate un rost.
Ce bine-ar ajunge de-ar fi cum a fost.
Creștinii trec șanțul și intră pe porți
Ce bine-i întreagă crucea s-o porți!

Ce cântec! Ce chiot se-aude-n Eden
Ce largi mulțumiri într-un dulce refren.
Ce zboruri de îngeri ! Ce slăvi ? Ce lumini?
Ce mari curcubeie de aur și crini.

Creștinul de-afara de jale-i răpus.
Cu greu peste șanț lemnul crucii și-a pus.
Și-ncearcă să treacă un pas, înca-un pas.
O ! Cât de aproape-i al Domnului glas.

Un pas, încă unul, pragu-i deschis.
Dar crucea, deodată, se duce-n abis
Și cade bătrânul în golul temut.
Răsplata-i căzută și sceptru-i pierdut.

Dar iată ce taină! el nu stie cum
Pe lespedea rece; la margini de drum
Acolo c-un umăr de cruce proptit
Dormise o clipă și visu a venit
Un sol și-o trezire, din ceruri i-a dat.

Creștinul se scoală și simte în piept
O flacără nouă și-un dor înțelept.
Cu grabă apoi povara luând
Privește-nainte cu chipul său blând.

Și crucea îi pare aripă spre zări.
Ah, crucea-i întreagă și-i fără scurtări.
Acum el vă spune: În drumul spre rai
Din crucea credinței nimic să nu tai.

Cu crucea întreagă Isus către noi
Veni de la Tatăl cu sânge șuvoi
Și acum El din lume ne-așteaptă la fel,
Cu crucea întreagă s-ajungem la El.

                       Costache Ioanid

Hrana ta zilnica !

14 Februarie

1 Samuel 3.1-21

Din fragedă copilărie, Samuel a aparţinut Domnului şi I-a slujit. Dar îi lipsea cunoaşterea personală a Domnului şi mesajul Cuvântului Său (v. 7). Este posibil ca cineva să fie mântuit, să se bucure de aceasta şi totuşi să nu-L cunoască în mod personal pe Mântuitorul. Aşa a fost cazul cu Iov, cel care a trebuit să mărturisească: „Auzisem de Tine cu auzul urechii, dar acum ochiul meu Te vede" (Iov 42.5). Este probabil cazul multor tineri creştini. Ei trebuie să-I ceară Domnului Isus să li Se facă cunoscut tot mai mult.

                                    Dumnezeu vorbeşte! 

Nu prin viziuni, ca în trecut, ci prin Sfânta Scriptură, care se adresează fiecăruia. Trebuie să o citim ca şi cum ar fi fost scrisă numai pentru noi. Atitudinea lui Samuel este cea pe care trebuie s-o adoptăm de fiecare dată când ne deschidem Bibliile -„Vorbeşte, Doamne, pentru că robul Tău ascultă" (v.9). De asemenea, trebuie să fim gata să facem orice ne va spune Domnul. Da, acest frumos răspuns al lui Samuel ne invită să ne punem pe noi -înşine complet la dispoziţia Domnului, întrebându-L, asemeni lui Saul imediat după convertirea sa, „Ce să fac, Doamne?" (Fapte 22.10).

Eli aude toate cuvintele solemne pe care i le rosteşte cu grijă tânărul slujitor. Se supune şi el îndată: „Este Domnul: să facă ce este bine în ochii Săi!" (v. 18)

.

Ia aminte.......

     In ultima vreme citim tot mai multe vesti despre cutremurele care au loc pe pamant. Citind o statistica a cutremurelor care au avut loc in ultimele decenii si facand un bilant...este uimitor. Atatia oameni au pierit in  urma acestor cutremure care au avut o magnitudine mai mare....peste 7 grade pe scara Richter. Multi analisti declarau, ca daca populatia ar fi fost anuntata macar cu cateva ore inainte, numarul celor care au pierit, ar fi putut fi mult mai mic.

Sa fie oare asa.....????

     Ma gandesc acum la anuntul din Scriptura care  este facut de mii de ani.

  "Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”

 Oare cati ia aminte la acest verset ?

Daca ne uitam in Eclesiastul 12:14 citim,"Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău." Oare...luam noi aminte?

 Acest mesaj rasuna zi de zi.  Dumnezeu  iubeste atat de mult omul, incat prin indurarea Lui, are grija sa ne aminteasca mereu acest lucru....oare aceasta avertizare ne va  va salva de la moarte?

Cand a pierit  omenirea in potop, avertizarea a fost facuta  cu mult timp inainte, si totusi oamenii nu au luat in seama ceea ce le spunea Noe....si au pierit.

Astazi, Dumnezeu mai vorbeste inca odata. Avertizeaza orice faptura ca El va reveni, dar de aceasta data va veni ca judecator. Oare vom lua aminte la  acest mesaj ? 

In aceea zi  NIMENI nu  va putea spune...." Oh....daca am fi fost avertizati...macar cu cateva ore....."

Avertizarea este facuta de mii de ani....si daca nu vom tine cont de ea, VOM PIERI.

Doamne ajuta-ne sa constientizam, ca fiecare cuvant din Scriptura este valoros si adevarat. Ajuta-ne sa luam aminte la chemarea pe care ne-o faci in fiecare zi.

Iti multumim ca inca esti pe Tronul de indurare....dar, indura-te te rog si de cei care stau nepasatori.

Vorbeste-le, cheama-i pe nume, gaseste metoda potrivita prin care sa ii intorci la Tine.... dar nu ii lasa sa piara !

Hrana ta zilnica !

13 Februarie

1 Samuel 2.27-36

În ochii poporului, conduita rea a fiilor lui Eli era scandaloasă. Şi ce dezonoare a adus ea numelui lui Dumnezeu! Hofni şi Fineas (acesta din urmă poartă chiar numele unui mare preot credincios: Numeri 25.11) fuseseră crescuţi în apropierea sanctuarului, în strâns contact cu adevărurile divine. Mare era răspunderea lor comparativ cu cea a poporului! 

Mare este şi răspunderea noastră, dacă am avut aceleaşi privilegii conferite de educaţia pe care am primit-o!

Eli, în sine un om evlavios, n-a ştiut să-şi înfrâneze copiii. În mod cert a încercat să-i mustre (v. 23), dar i-a lipsit fermitatea. Unii copii îi găsesc pe părinţii lor câteodată prea severi. Ei ar trebui să ia în considerare consecinţele educaţiei lipsite de fermitate asupra fiilor lui Eli! Chiar pentru Eli însuşi, aceste urmări au fost dramatice: casa lui a fost scoasă din slujba preoţiei, fiii săi au fost omorâţi în aceeaşi zi. Un profet este trimis să-i aducă acest trist mesaj. Noul Testament confirmă că, atunci când copiii unui slujitor al lui Dumnezeu nu sunt supuşi şi disciplinaţi, ei pot anihila toată puterea serviciului tatălui lor (1 Timotei 3.4, 5). Sub incidenţa acestui avertisment se poate afla familia unuia sau altuia dintre tinerii noştri cititori

Hrana ta zilnica !

12 Februarie

1 Samuel 2.12-26

Aşa cum promisese, Ana s-a despărţit de fiul ei, care de atunci încolo a locuit cu Eli la Şilo, în prezenţa Domnului. Să remarcăm contrastul dintre acest mic copil care slujea şi fiii lui Eli, deja adulţi, care, prin purtarea lor rea, constituiau o ruşine pentru preoţie. Ce exemplu rău dădeau ei întregului popor şi, în particular, micului Samuel care-i vedea în fiecare zi! Voi, care sunteţi vârstnici, trebuie să fiţi atenţi la exemplul pe care îl daţi celor mai tineri, care vă observă. Amintiţi-vă de aceste cuvinte solemne ale Domnului din Matei 18.6: „Oricui va face să se poticnească unul singur din aceşti micuţi care cred în Mine, îi este de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie scufundat în adâncul mării". Iar în ce vă priveşte pe voi, cei tineri, nu vă lăsaţi influenţaţi de comportamentul rău al unora mai în vârstă, care se numesc pe ei înşişi creştini. Priviţi la Domnul Isus!

Din această istorie frumoasă a lui Israel putem lua pentru noi adevărul că şi un copil mic poate să-I servească Domnului; mai mult, că la această vârstă el poate fi asemenea lui Isus (comp. v. 26 cu Luca 2.52).