Versetul zilei

16 decembrie 2012

Hrana ta zilnica !

16 Decembrie Iosua 12.1-24
Cartea Iosua se împarte în două părţi de câte douăsprezece capitole fiecare. Prima, pe care o terminăm astăzi, tratează cucerirea Canaanului de către Israel; cea de-a doua (cap. 13-24) descrie în principal împărţirea ţării între seminţii. Încheierea primei părţi: „şi ţara s-a odihnit de război" (11.23), este însoţită, în cap. 12, de o lungă listă a regilor învinşi. Doi fuseseră înfrânţi de cealaltă parte a Iordanului: Sihon şi Og, iar treizeci şi unu, în ţară. Este încurajator să-L vedem pe Dumnezeu făcând El însuşi acest bilanţ. Este dovada că n-a pierdut amintirea nici unei victorii pe care noi am câştigat-o împreună cu Domnul şi ştie că fiecare înseamnă eforturi, renunţări. Curaj deci, ostaşi ai lui Isus Hristos! În luptele noastre, un Arbitru suprem «ţine scorul» fără nici o greşeală: „împăratul Hebronului, unul; împăratul Iarmutului, unul, împăratul Lachisului, unul.
Să ne dea Domnul harul să fim, fiecare la locul său, luptători credincioşi!
În curând va veni clipa să depunem armele, pentru a gusta lângă Domnul Isus odihna cerească. Da, fie ca atunci să putem spune împreună cu apostolul: „m-am luptat lupta cea bună", şi să primim cununa promisă „celui ce va birui" (2 Timotei 4.7; Apocalipsa 2 şi 3).

15 decembrie 2012

O seara binecuvantata !

El isi intinde mana inspre mine
Si pe cararea mea intunecoasa
Atingera mainii Sale divine
Mi-e pasul sigur, viata mai frumoasa.

Cai care vad mana lui Dumnezeu in orice lucru pot lasa cel mai usor lucru in mana lui Dumnezeu !
Esti gata sa predai totul in mana LUI ?
 Nu uita....tot ceea ce ai...ai de la EL ! 
Fiti binecuvantati !

Hrana ta zilnica !

15 Decembrie Iosua 11.12-23
Vrăjmaşii cu care se luptase Israel şi pe care-i învinsese îi reprezintă pe cei care fac război împotriva creştinilor, şi anume pe Satan şi îngerii lui. Lupta noastră este „împotriva stăpânirilor ... împotriva puterilor spirituale ale răutăţii (care sunt) în cele cereşti'''' (Efeseni 6.12). Multe persoane îşi imaginează că diavolul şi demonii sunt acum în iad. Dar Biblia ni-1 arată pe Satan încă în cer, făcând plimbare pe pământ pentru a le face rău oamenilor (Iov 1.6, 7). Fără îndoială, dacă suntem credincioşi, vrăjmaşul nu ne poate răpi mântuirea (loan 10.28), în schimb se străduieşte, luptând împotriva noastră, să ne împiedice să ne bucurăm de binecuvântările cereşti; încearcă să ne răpească teritoriul pe care victoriile anterioare ne-au permis să le ocupăm. Pentru aceasta, acelaşi cap. 6 din Efeseni ne îndeamnă nu numai să ne împotrivim şi să învingem toate, ci mai apoi şi să stăm tari. Cuvântul ne aminteşte în acelaşi timp şi că suntem preaiubiţii Domnului. El afirmă că nici stăpâniri, nici puteri nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, „în toate acestea suntem mai mult decât învingători prin Acela care ne-a iubit" (Romani 8.37-39).

14 decembrie 2012

Cautati intelepciunea !

Inainte de a servi cina, vroiam sa citesc cateva cuvinte din partea lui Dumnezeu. Am deschis o carte, si ochii sau abatut asupra unui citat.
" Un pesimist vede tunelul, un optimist vede lumina de la capatul tunelului, iar realistul vede tunelul, vede lumina de la capatul tunelului...dar vede si tunelul urmator"
Ca fiecare..am stat si m-am gandit cateva secunde...din ce categorie fac parte.
De-atatea ori am avut momente cand am fost si noi, asemeni pesimistului. Adeseori, in  mijlocul problemelor nu am vazut decat dimensiunea lor, sau  poate am indraznit asemeni optimistului sa speram ca exista undeva o rezolvare  pentru problemele noastre.Dar conform Scripturii, un om intelept priveste viata cat se poate de real. Traim astazi  zile care sunt din ce in ce mai grele, si am fi poate prea naivi sa gandim ca  lucrurile merg spre bine si ca viitorul e "roz".
De fapt...merg spre bine dintr-un anumit punct de vedere: "VINE DOMNUL "
Daca vrem sa fim realisti, trebuie sa privim viata cu adevaratele ei probleme si sa invatam sa fim pregatiti in fata acestor probleme. In fata durerilor, in fata bolii, a pierderilor celor dragi, in fata  rautatii si ipocriziei care ne inconjoara, a egoismului celor de langa noi, a invidiei, a raului care isi face cuib tot mai adanc in mintea omeneasca si a  pacatului care  parca a pus stapanire pe cat mai multi...intr-un cuvant sa privim si sa acceptam viata, cu toate caile ei intortocheate.Sa aceptam si sa invatam  ca exista in viata aceasta multe intrebari la care nu vom primi raspuns, ca trebuie sa cerem intelepciune sa stim sa trecem biruitori prin ele, ba mai mult sa fim pregatiti a face fata si in asa zisele"tuneluri" care ne ne vor iesi in cale.
Insasi cautarea intelepciunii este o dovada a atitudinii noastre realiste.
Cel mai important este să ştii să alegi ce este cel mai important!



Numele LUI...!

Atunci cand se naste un copil, parintii dau un nume. Multi parinti aleg cate doua sau chiar trei nume copilului lor. Fiecare din aceste nume simbolizeaza ceva.Unul este dat dupa tata, unul poate fi dorinta mamei, poate fi dupa bunic sau alta semnificatie.
In Isaia 9 :6 gasim cateva nume care i se atribuie Celui care va salva omenirea de la moarte.
Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”
Dumnezeu trimite pe pamant Singurul Sau Fiu, iar mai tarziu Il da ca sacrificiu pentru pacatul meu si al tau!

Intr-adevar,frumusetea si maretia LUI nu pot fi descrise intr-un singur cuvant.
ISUS, Mantuitorul nostru, Minunat, Sfetnic, este minunea venita pe pamant dupa planul divin al Tatalui.
Dumnezeu tare, exprima  puterea pe care o detine, si care va fi dovedita  la sfarsit prin biruinta si victoria finala asupra celui rau.
Parintele vesniciilor, Cel care are grija de mine, de tine si de toti cei care se incred in El. Este asemeni unui parinte grijuliu fata de copiii sai.
Domn al pacii...! Singurul care aduce pace in inimi, pace pe pamant, pace in mijlocul furtunilor, pace asupra intregii omeniri.
Ce faci tu in zilele acestea...? Cum Il intampini...?
Vrei ca Acest Copil caruia I s-au dat atatea nume, sa fie si Domnul vietii tale?
Daca DA, atunci deschide-ti inima si primeste-L, intampina-L cu laude si da-I locul de cinste in casa ta.


Hrana ta zilnica !

14 Decembrie Iosua 11.12-23
Vrăjmaşii cu care se luptase Israel şi pe care-i învinsese îi reprezintă pe cei care fac război împotriva creştinilor, şi anume pe Satan şi îngerii lui. Lupta noastră este „împotriva stăpânirilor ... împotriva puterilor spirituale ale răutăţii (care sunt) în cele cereşti'''' (Efeseni 6.12). Multe persoane îşi imaginează că diavolul şi demonii sunt acum în iad. Dar Biblia ni-1 arată pe Satan încă în cer, făcând plimbare pe pământ pentru a le face rău oamenilor (Iov 1.6,7).
Fără îndoială, dacă suntem credincioşi, vrăjmaşul nu ne poate răpi mântuirea (loan 10.28). In schimb se străduieşte, luptând împotriva noastră, să ne împiedice să ne bucurăm de binecuvântările cereşti; încearcă să ne răpească teritoriul pe care victoriile anterioare ne-au permis să le ocupăm. Pentru aceasta, acelaşi cap. 6 din Efeseni ne îndeamnă nu numai să ne împotrivim şi să învingem toate, ci mai apoi şi să stăm tari. Cuvântul ne aminteşte în acelaşi timp şi că suntem preaiubiţii Domnului. El afirmă că nici stăpâniri, nici puteri nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, „în toate acestea suntem mai mult decât învingători prin Acela care ne-a iubit" (Romani 8.37-39).

13 decembrie 2012

Hrana ta zilnica!

13 Decembrie Iosua 70.25-43
Aceste cetăţi nemaipomenite, „mari şi cu ziduri până la ceruri" (Deuteronom 1.28), cad una după alta. Împăraţii lor, uriaşii lor, toţi locuitorii lor sunt doborâţi de „Iosua şi tot Israelul" (v. 29). Să notăm repetarea necontenită a acestei ultime expresii. Ea evocă unitatea indisolubilă dintre Hristos şi ai Săi. In virtutea acestei legături, vrăjmaşii noştri sunt în primul rând vrăjmaşii Domnului. Nimeni nu ne poate ataca fără a avea de-a face cu Căpetenia noastră. Lăsându-L pe El să meargă primul, eu nu pot fi altfel decât biruitor. Dimpotrivă, fără El, am pierdut bătălia. Pentru aceasta caută vrăjmaşul să-mi rupă legătura (sau comuniunea) cu Mântuitorul meu. Ştie că fără El nu putem face nimic, chiar dacă noi adesea uităm acest fapt (loan 15.5). Ce pagină triumfătoare se înscrie aici! Să pot avea şi eu în istoria vieţii mele creştine o listă asemănătoare, de victorii câştigate în secret cu Domnul! Victoria pentru adevăr, victoria pentru curăţie, victoria asupra acestei sau acestei ispite ...
Tinerilor, tinerelor, vârsta voastră este una cu totul specială, este cea a luptelor. Faceţi voi parte dintre cei cărora apostolul loan le putea scrie: „Vă scriu, tinerilor, pentru că voi l-aţi învins pe cel rău" (1 loan 2.13).

Hrana ta zilnica !

12 Decembrie Iosua 10.12-27
La rugăciunea lui Iosua, DOMNUL opreşte soarele şi luna aproximativ o zi întreagă. Arată astfel acestor popoare păgâne cine este Dumnezeul care luptă pentru Israel, în timp ce alor Săi le arată cât de departe poate merge răspunzând la rugăciunile lor (Marcu 9.23).
Oare nu este o şi mai mare minune că Dumnezeu a lungit încă de acum două mii de ani ziua harului Său? Şi, în loc ca aceasta să fie ca aici, pentru a permite judecata şi răzbunarea, scopul Său în prezent este convertirea celor păcătoşi. El are răbdare faţă de lume (poate faţă de tine?) şi „face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni" (Matei 5.45). Aceasta pare firesc pentru toţi, dar să ne gândim adesea, văzând zorii unei noi zile, la această îndelungă răbdare a lui Dumnezeu.
Soarele nu mai apune, vrăjmaşii fug de lumină şi caută întunericul, încercând să se ascundă (v. 16; Ioan 3.19-21; Apocalipsa 6.15-17). Dar victoria este repurtată şi cei cinci împăraţi sunt scoşi din peşteră. Apropiaţi-vă - le spune Iosua căpeteniilor sale - nu vă temeţi deloc! „Puneţi-vă picioarele pe grumajii acestor împăraţi!" (v. 24). Era semnul triumfului, anticipând momentul viitor când „Dumnezeul păcii va zdrobi ... pe Satan sub picioarele noastre" (Romani 16.20; Ps. 110.1).