Versetul zilei

15 decembrie 2012

Hrana ta zilnica !

15 Decembrie Iosua 11.12-23
Vrăjmaşii cu care se luptase Israel şi pe care-i învinsese îi reprezintă pe cei care fac război împotriva creştinilor, şi anume pe Satan şi îngerii lui. Lupta noastră este „împotriva stăpânirilor ... împotriva puterilor spirituale ale răutăţii (care sunt) în cele cereşti'''' (Efeseni 6.12). Multe persoane îşi imaginează că diavolul şi demonii sunt acum în iad. Dar Biblia ni-1 arată pe Satan încă în cer, făcând plimbare pe pământ pentru a le face rău oamenilor (Iov 1.6, 7). Fără îndoială, dacă suntem credincioşi, vrăjmaşul nu ne poate răpi mântuirea (loan 10.28), în schimb se străduieşte, luptând împotriva noastră, să ne împiedice să ne bucurăm de binecuvântările cereşti; încearcă să ne răpească teritoriul pe care victoriile anterioare ne-au permis să le ocupăm. Pentru aceasta, acelaşi cap. 6 din Efeseni ne îndeamnă nu numai să ne împotrivim şi să învingem toate, ci mai apoi şi să stăm tari. Cuvântul ne aminteşte în acelaşi timp şi că suntem preaiubiţii Domnului. El afirmă că nici stăpâniri, nici puteri nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, „în toate acestea suntem mai mult decât învingători prin Acela care ne-a iubit" (Romani 8.37-39).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu