Hrana ta zilnica !

3 Noiembrie Deuteronom 22.1-12

Domnul nu condamnă numai răul evident şi grosolan (cap. 21). El dezaprobă orice formă de egoism. Pierderea unui bou sau a unui măgar este semnul lipsei unei supravegheri susţinute (1 Samuel 9.3). Totuşi Dumnezeu doreşte prin aceasta să mă înveţe că nu am dreptul să fiu indiferent cu privire la ceea ce i se întâmplă aproapelui meu. El îmi aminteşte că acesta este fratele meu şi mă invită să mă ocup de ce îi aparţine lui cu tot atâta grijă ca şi cum ar fi ale mele. Fără berbecul său pentru jertfă, fără boul său pentru a ara, fără măgarul său pentru a-i purta poverile, cum ar fi putut un israelit să-1 slujească DOMNULUI şi să supravieţuiască? Să nu fim ca acei credincioşi pe care îi deplângea Pavel pentru că le lipsea duhul de slujire: „Toţi caută cele ale lor ..." (Filipeni 2.21; citiţi şi 1 Corinteni 10.24).

Versetul 5 este aplicabil mai ales în zilele noastre, când femeia caută să fie egală cu bărbatul. Aceasta este o răsturnare a ordinii lui Dumnezeu în creaţie. In orice fel, chiar dacă

puterea de înţelegere a acestor învăţături ne scapă, să ne păzim de „ceartă" (1 Corinteni 11.16).

Versetele 9-11 ne amintesc faptul că Dumnezeu nu doreşte în viaţa şi în mărturia copiilor Săi nici conflicte, nici amestecul adevărurilor divine cu principiile acestei lumi.

hrana ta zilnica !

2 Noiembrie Deuteronom 21.10-23

Mari erau privilegiile întâiului-născut în Israel (v. 17). Dar ce sunt acestea în comparaţie cu avantajele pe care le avem dacă suntem copii ai unor părinţi credincioşi, crescuţi după învăţăturile Cuvântului? Nu este trist să constatăm că, în ciuda privilegiilor atât de mari, mulţi au apucat pe calea fiilor nesupuşi şi răzvrătiţii O asemenea cale pentru tânărul israelit sfârşea cu moartea fără milă. Trebuia ucis cu pietre în temeiul mărturiei propriilor lui părinţi. Ori această istorie a fiului nebun, beţiv şi desfrânat o regăsim în Luca 15, dar având un cu totul alt final. Fiul risipitor nu era cu nimic mai bun decât fiul răzvrătit din acest capitol. Dar harul 1-a găsit şi a lucrat în inima lui, împingându-1 la pocăinţă. Astfel, în loc de acuzaţia tatălui, el găseşte braţele sale deschise; în loc de o sentinţă necomutabilă, o iertare deplină; în locul morţii, casa tatălui, ospăţul, bucuria.

O altă moarte teribilă este amintită în v. 22 şi 23. Şi aceea este o imagine a Fiului preaiubit, a Fiului ascultător care a murit în locul nostru! „Blestemat este oricine este atârnat pe lemn" reaminteşte Galateni 3.13. De nepătruns este taina crucii! Hristos a fost făcut blestem, pentru ca binecuvântarea promisă prin credinţă să ajungă până la noi.

Hrana ta zilnica !

1 Noiembrie Deuteronom21.1-9

Iată-i din nou pe judecători în faţa unui caz stânjenitor! Să ni-1 imaginăm pe Israel intrat în ţara sa, locuind în cetăţi. într-o zi, este găsit pe câmp un cadavru. Cine este vinovat de această crimă?

 Nimeni nu ştie. Nu se pune problema răzbunării sângelui, nici de cetatea de scăpare! Cu toate acestea, este nevoie de un responsabil, pentru că orice sânge vărsat trebuie să fie răzbunat (Geneza 9.6). Atunci bătrânii şi judecătorii, prin măsurători, determină care este cetatea cea mai apropiată. Asupra ei va fi pusă din nou vina. Va trebui cetatea să fie distrusă? Nu! Harul lui Dumnezeu prevedea o jertfă în virtutea căreia El poate ierta respectând dreptatea. Avem în aceasta o imagine a lui Hristos, a jertfei Sale, a morţii Sale. Ierusalimul este oraşul vinovat, cetatea „care omoară pe profeţi şi ucide cu pietre pe cei trimişi la ea" (Matei 23.37). Crima ei cea mai mare a fost răstignirea Fiului lui Dumnezeu. Ce minune a harului! Tocmai acea moarte a devenit calea dreaptă prin care Dumnezeu să poată ierta!

 În adevăr, Domnul Isus este aşezat înaintea noastră. Cel care niciodată n-a cunoscut jugul păcatului (v. 3) a coborât în valea morţii, făcând ca, de atunci, să curgă pentru noi râul de nesecat: harul etern al Dumnezeului salvator (v. 4).

Necredinta !

Traim zile asemeni zilelor lui Noe. Una dintre caracteristicile comune a celor din  vremea lui Noe si poporul de azi, este NECREDINTA.

Nici atunci si nici acum, oameni nu au crezut si nu cred, iar acest lucru pe cei din vremea lui Noe i-a dus la pieire.

Nu au crezut ca au nevoie de mantuire pentru sufletul lor, ba mai mult, nu au crezut ca  Dumnezeu va pedepsi pacatul si nu se va lasa batjocorit. Acelasi lucru se intampla si azi. Zi de zi ma confrunt cu multi oameni care tagaduiesc toate acestea, si stau in nepasare in continuare.Diavolul duce lupte intense de a amagi pana si pe crestini, si toate acestea se observa prin modul neserios cu  care este tratata credinta.Toti se declara crestini, dar in  Evanghelia dupa Luca 18:8 este o intrebare:"Dar cand va veni Fiul Omului, va gasi El credinta pe pamant.....?

 Biblia nu spune ca nu va mai gasi credinta.....dar semnul acela de intrebare este....oare va mai gasi credinta adevarata?Astazi necredinta este tot mai vizibila, incepand din scoli, din societatea noastra, si cel mai dureros este ca exista necredinta chiar si acolo unde ar trebuie sa gasim credinta....in biserica.
Daca astazi numarul celor care se declara atei este in crestere, tot necredinta o consider si la cei care traiesc o viata pacatosa si imorala, cu toate ca se declara a fi crestini.
Nu este suficient sa declari ca esti crestin, CRESTIN dovedeste modul prin care arati  si alegi sa iti traiesti viata.Atunci cand, pana si cei de la altar spun una si fac alta, omul (cel care il asculta) alege sa ii urmeze faptele si nu vorbele.Viata duplicitara arata necredinta lor. E dureros ceea ce spun...dar din pacate este adevarat. Nu este un mod general, dar suficient, incat cei carora le vorbim de Dumnezeu, sa refuze sa ne asculte, pentru ca"X" sau "Y" este ....asa cum este . O, Doamne indura-te de ei...! Iar tu dragul meu, care te poticnesti in asa "zisi crestini", vreau sa iti spun ca in ziua judecatii Dumnezeu nu va tine cont de acest lucru si nu va fi un motiv suficient de intemeiat incat sa te scuteasca de judecata.De fapt nimic nu va putea sa impiedice infatisarea ta la judecata, decat daca alegi azi sa il urmezi pe Isus. Fiecare va fi judecat dupa fapta lui, dupa vorba lui, dupa credinta lui. In ziua aceea te vei infatisa ..doar tu, inaintea lui Dumnezeu,
TU SI TOT CEEA CE AI FACUT .

Iarta Doamne necredinta noastra, si ajuta-ne sa traim in asa fel viata incat sa iti gasesti placerea in noi zi de zi !

Hrana ta zilnica !

31 Octombrie Deuteronom 20.10-20

Copiilor lui Israel le era îngăduit să încheie pace cu cetăţile îndepărtate. Dar nu trebuia să arate nici un strop de îndurare pentru cetăţile vecine, care ar fi împiedicat poporul să intre în stăpânirea ţării. In ce ne priveşte, noi, creştinii, trebuie să putem distinge între lucrurile de pe pământ pe acelea pe care le putem folosi în mod legitim de cele pe care trebuie să le respingem în mod ferm pentru că ne-ar putea lipsi de bucuria moştenirii noastre cereşti. Nouă ne revine să facem distincţia aceasta.

Israeliţii trebuia să respecte pomii fructiferi şi să nu-i folosească pentru război. Avertisment care poate avea o semnificaţie spirituală! Unii creştini arată un fanatism orb şi sectar, agitând ca pe o armă de luptă ceva ce Dumnezeu a dat, poate, pentru a-i înviora şi a-i hrăni pe ai Săi.

Versetele 19 şi 20 avertizează, în acelaşi timp, împotriva risipei. Să ne gândim la exemplul pe care ni 1-a dat Domnul Isus însuşi. El, Creatorul, care putea înmulţi la infinit pâinile - aşa cum a şi arătat - a avut grijă ca să strângă în coşuri rămăşiţele, „ca să nu se piardă ceva" (Ioan 6.12).

Hrana ta zilnica !

30 Octombrie Deuteronom 19.15-21; 20.1-9

Preoţii şi judecătorii trebuia să demaşte şi să pedepsească martorii mincinoşi (v. 18; Proverbe 19.5-9). Plini de nedreptate, pe când Isus era adus înaintea Sinedriului lor, ei au căutat martori mincinoşi împotriva Lui, pentru ca să-L condamne la moarte (Matei 26.59)! Ştefan, de asemenea în faţa sinedriului, a fost acuzat de către martori falşi (Fapte 6.13).

Capitolul 20 tratează războiul. Cine era răspunzător de pregătirea lui şi de înrolarea ostaşilor? Ne-am fi aşteptat să fie ofiţerii. Nicidecum, de data aceasta erau preoţii şi judecătorii. Aceştia aveau sarcina să

pregătească războiul. De fapt, nu trebuia evaluată forţa armelor sau a soldaţilor, ci credincioşia şi dăruirea lor pentru Domnul.

Versetul 5 şi următoarele prezintă motivele pentru care cineva trebuia amânat sau lăsat la vatră. Acestea ne-ar putea face să ne gândim la cei din pilda nunţii, care aduceau scuze nepotrivite: „am cumpărat un ogor ... m-am căsătorit ..." (Luca 14.18-20). Dar să ascultăm ce spune cineva cu experienţă, care a „luptat lupta cea bună": „Nimeni, slujind ca ostaş, nu se încurcă în treburile vieţii, ca să placă celui care 1-a înrolat". Aceasta este condiţia pentru ca oricare dintre noi să fie „ un bun ostaş al lui Hristos " (2 Timotei 2.3-4; 4.7).

De ce te iubesc ?

Iubeste pe Domnul, Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta !

Deuteronom 6:5

Te iubesc pentru ca Tu m-ai intai m-ai iubit!

Te iubesc pentru ca bunatatea si credinciosia Ta se innoiesc in fiecare zi!

Te iubesc pentru ca Esti indurator cu mine!

Te iubesc pentru ca Tu nu te porti necuvincios cu mine!

Te iubesc pentru ca inainte de toate Tu nu privesti la fata mea, ci la inima mea!

Te iubesc pentru ca Tu nu esti manios pe mine!

Te iubesc pentru ca Tu nu cauti folosul tau, ci al meu!

Te iubesc pentru ca dragostea Ta acopera totul!

Te iubesc pentru ca dragostea Ta crede totul!

Te iubesc pentru ca dragostea Ta nadajduieste totul!

Te iubesc pentru ca dragostea Ta sufera totul!

Te iubesc pentru ca dragostea Ta nu se va sfarsi niciodata !

De-aceea " TE IUBESC "!

Hrana ta zilnica !

29 Octombrie Deuteronom 19.1-14

„Nu este alt Dumnezeu în afară de Mine: un Dumnezeu drept şi un Salvator; nu este altul în afară de Mine", declară Domnul (Isaia 45.21). Fiind drept, îl condamnă pe criminal (v. 12-13). Ca Mântuitor, El oferă adăpost celui care a ucis din greşeală. Au fost rânduite trei cetăţi ca locuri de refugiu, acestea fiind un simbol al adăpostului pe care îl avem în Hristos faţă de dreapta mânie a lui Dumnezeu. Ce ni se cere pentru a ne bucura de acest adăpost? Nimic altceva decât credinţa în unicul mijloc pus la dispoziţie de Dumnezeu pentru mântuirea păcătosului vinovat şi a întregii rase umane, vinovate de vărsarea sângelui Fiului Preaiubit al lui Dumnezeu (v. 10-13). S-ar părea că la această cetate de scăpare se gândea Pavel când spunea că doreşte să alerge pentru a-L câştiga pe Hristos şi pentru a fi „găsit în El", nu cu neprihănirea lui proprie, ci cu cea primită prin credinţa în Hristos (Filipeni 3.8-9; Evrei 6.18 ). 

Nu numai prin violenţă îi poţi face rău aproapelui, ci poţi să-i „muţi hotarele" (v. 14), adică să-1 dai deoparte şi să-ţi asiguri, în dauna lui, o poziţie mai înaltă în lume. Creştinului i se spune să fie mulţumit cu ceea ce are acum (Evrei 13.5), să fie treaz (1 Petru 5.8) şi în acelaşi timp să nu insiste asupra drepturilor sale.

 „Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii" (Filipeni 4.5; Luca 6.29-31).