Versetul zilei

4 septembrie 2012

Spectator sau jucator ?

Sincer, intr-o vreme cam stiam ce se intampla in fotbal, dar am pierdut firul. Imi amintesc de un mare fan al lui Dinamo, nu dau numele, stiu ca nu de mult a suferit ceva interventii medicale si atunci am auzit intr-un interviu al sau, ca se va retrage din viata fotbalului. Nu stiu daca a iesit definitiv sau nu, dar nu asta este important, ci vroiam sa arat faptul ca, desi era doar un spectator  in  tribuna ( implicat) nefiind un jucator activ pe teren, sanatatea lui a fost in mare pericol.

De multe ori  traiesti momente  mai tensionate ca si spectator, decat ca jucator.
Acum fac o paralela, si merg la viata de crestin.
 A fi un simplu spectator pe campul  lui Dumnezeu, riscul este sa te imbolnavesti rau de tot. Creste spiritul de critica, creste nemultumirea, (vesnic esti nemultumit, nemultumit cine conduce in fata, cine canta, cine predica), intervine plictiseala, apare insensibilitatea la nevoile celor din jur, te vezi mai bun ca altii, si toate acestea duc la imbolnavirea ta spirituala, ba mai mult duc la pierderea interesului pentru tot ceea ce tine de lucrarea lui Dumnezeu. 
Este bine sa afli despre puterea lui Dumnezeu care face minuni si azi, dar este si mai placut sa o experimentezi  in viata ta. A sta pe o banca si a astepta doar sa fi slujit, fara sa vrei sa slujesti tu insuti altora, nu este tocmai ceea ce cere Scriptura. 
Dar, iata ca si slujirea nu o poate face oricine si nu oricum.In Evrei 5:12 sta scris:
"In adevar, voi care nu de mult trebuia sa fiti invatatori, aveti iarasi trebuinta de cineva ca sa va invete cele dintai adevaruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, si ati ajuns sa aveti nevoie de lapte, nu de hrana tare"
Un prunc hranit doar cu lapte, nu poate creste corespunzator, cu-atat mai mult, nu are  resursele necesare de a invata pe altii.
Vers.13: "Si oricine nu se hraneste decat cu lapte, nu este obisnuit cu cuvantul NEPRIHANIRE, caci este un prunc..."
 Neprihanire, un cuvant placut inaintea lui Dumnezeu, dar atat de greu de atins de noi pamanteni. In Galateni 5: 17 scrie: " Caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului, si Duhul impotriva firii pamantesti: sunt lucruri potrivnice unele altora, asa ca nu puteti face tot ce voiti"
Exista o lupta constanta a firii impotriva Duhului !!!
....dar in cartea Isaia este un indemn tare frumos care ne indeamna la pocainta,
"Spalati-va deci si curatiti-va ! Luati dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ati facut !
Incetati sa mai faceti raul ! 
Exista o sansa pentru fiecare din noi astazi, si in Sangele Sau gasim iertare si rascumparare, pentru ca, Dumnezeu nu ne-a chemat sa tinem scorul , ci ne-a chemat sa intram in joc, in campul de lucru al LUI !

Buna dimineata !


Impins de iubirea lui ISUS HRISTOS,
Lasa prieteni si caminul placut,
Daruieste talent si timp pretios 
Si du-te gaseste-l pe-acela pierdut !

O zi binecuvantata ! 

Hrana ta zilnica !


4 Septembrie Numeri 21.16-35
La porunca Domnului, poporul se strânge în jurul fântânii (Beer). Căpeteniile şi mai-marii poporului (numiţi: prinţii şi nobilii) au săpat pământul şi apa ţâşneşte din adâncimi pentru a-i înviora pe toţi - simbol al Cuvântului pus în lumină de slujitorii lui Dumnezeu pentru îmbogăţirea noastră. Suntem responsabili să fructificăm scrierile pe care ni le-au lăsat aceşti conducători. Căpeteniile angajate în lucrarea rodnică (cei care se ostenesc sunt cei care conduc, potrivit cu 1 Tes. 5.12), aceşti «nobili ai poporului», asemeni bereenilor (celor din Bereea) - „mai aleşi decât cei din Tesalonic" (Fapte 17.11) - se consacră studiului Scripturilor. 
Iată «nobleţea» pe care o recunoaşte Biblia şi pe care ne-o propune şi nouă, pentru că fiecare copil al lui Dumnezeu este invitat să cerceteze Scripturile (Ioan 5.39). Împrospătarea spirituală trăită în jurul fântânii a înviorat inima poporului. „Este cineva bucuros? Să cânte psalmi" (Iacov 5.13). Şi Israel cântă. De patruzeci de ani, de când trecuseră Marea Roşie, nu i-am mai văzut făcând aceasta (în afară de cântecele şi jocurile păgâne din jurul viţelului de aur). Acum, în sfârşit, lauda ia locul murmurelor.
Odată cu bucuria, Israel a găsit şi puterea (Neemia 8.10 sf: „Bucuria Domnului este tăria voastră"). Îşi va dezvălui această putere dând primele sale bătălii împotriva lui Sihon şi a lui Og şi obţinând victorii răsunătoare.

3 septembrie 2012

Jumatati de masura...?

In foarte multe locuri din Scriptura, Biblia ne spune ca, Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu gelos.
ex. Deuteronom 4:24, Exod 20:5, Exod 34:14, Deuteronom 5:9, Deuteronom 6:15,Iosua 24:19, Naum 1:2, toate aceste versete vorbesc despre gelozia lui Dumnezeu. 
Termenul "gelozie":  tii la cineva foarte mult si ti-e frica sa nu il pierzi!
In dragostea Sa imensa,El  este un Dumnezeu doritor, care vrea sa il slujim cu intreaga fiinta, si nu cu jumatati de masura.
Citeam despre un om, care din pricina constiintei pe care o avea si care il macina, a trimis biroului de incasare a impozitelor, urmatoarea scrisoare:
" Nu mai pot sa dorm, am mustrari de constiinta , pentru ca in trecut am completat un formular si am declarat intentionat castigul meu, cu mult mai putin decat in realitate, de-aceea, azi va trimit  un cec cu suma de 150 de dolari, si daca nici acum nu voi  putea dormi, am sa va trimit si restul"
La prima vedere, gestul sau ni se pare demn de lauda....dar vaznd finalul scrisorii, vedem ca regretul sau a fost superficial si a fost doar o parere de rau nesincera,"cu jumatate de masura".

Cam asa facem si noi de multe ori, venim inaintea Domnului, cu regrete, cu marturisiri, dar aducem inaintea Domnului franturi, (asta  nu inseamna ca EL nu ar cunoaste realitatea). Isus a promis ca in sangele Sau avem iertare de pacate si cred acest lucru din toata inima, dar, tot din toata inima cred si afirm ca marturisirea partiala si inima care nu este sincera in totalitate, Dumnezeu o vede, o cerceteaza si  o cunoaste, iar daca gaseste in noi o inima care pe jumatate este dedicata Domnului sau poate chiar si  99 la suta ...dar  intr-un coltisor mai tinem ascunse taine pe care doar noi vrem sa le stim....nu putem sa ne bucuram de partasia cu Dumnezeu pe deplin. Dumnezeu nu isi poate face lucrarea pe deplin cu noi, daca micul coltisor al nostru mai pastreaza secrete.
In 1 Ioan avem scris:
"Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire"
Elibereaza-ti coltul  secret al inimii tale si Dumnezeu va face lucrari mari in viata ta !

Azi te-ai rugat?

Intr-o dimineata m-am trezit, si mi-am inceput ziua grabit
Aveam atatea lucruri de facut, incat timp de rugaciune n-am mai avut
Problemele se revarsau asupra mea, si fiecare era parca tot mai grea.

M-am intrebat: "De ce nu ma ajuta Dumnezeu?"
Si mi-a raspuns: "Nu ai cerut copilul meu!"

Voiam sa vad frumusete si bucurie, 
Dar ziua se scurgea intunecata si cenusie,
"De ce nu imi arata Dumnezeu?", m-am intrebat
Si El mi-a spus; "Copile, nu ai cautat!"

Sa intru in prezenta Lui am incercat, dar nici o cheie lacatul n-a descuiat.
Cu blandete si iubire Domnul m-a mustrat:
"Copilul meu, sa bati tu ai uitat!"

In aceasta dimineata devreme m-am trezit
Si inainte de-a incepe ziua m-am oprit.
Aveam atatea azi de rezolvat,
Mi-am facut timp si-n ruga m-am plecat !!!
                                                            Anonim 

Sa aveti o zi binecuvantata cu DOMNUL !

HRANA TA ZILNICA !

3 Septembrie Numeri 21.1-15
Victoria de la Horma («Nimicire totală») este câştigată la patruzeci de ani după înfrângerea suferită în acelaşi loc (14.45). Dar, trist de constatat, curând după aceasta, deznădejdea reintră în scenă: „nu este pâine ... nu este apă" (v. 5). Mana nu lipseşte, însă este dispreţuită. Stânca a fost lovită, dar nu se gândesc să-i vorbească -imagine a ceea ce se întâmplă când neglijăm Cuvântul şi rugăciunea. Pierderea conştientei cu privire la aceste resurse ne face să ne cufundăm în descurajare şi în nemulţumiri, expunându-ne atacurilor lui Satan. Muşcătura şarpelui îl determină pe Israel să simtă şi să-şi mărturisească păcatele. Atunci Moise mijloceşte - încă o dată -şi Domnul dispune un remediu: acest şarpe de aramă înălţat pe o prăjină. O singură privire îndreptată spre el aducea vindecarea. Domnul Isus, în discuţia Sa cu Nicodim, îi explică tocmai semnificaţia spirituală a acestui episod din deşert. Şarpele de aramă înălţat de Moise este El, Fiul Omului înălţat pe cruce, este Hristos „făcut păcat pentru noi" (2 Corinteni 5.21), făcut la fel chiar cu puterea răului, pentru a-i purta condamnarea. Atât de mare este măsura dragostei lui Dumnezeu pentru lume! (Ioan 3.14-16).

Drag prieten care citeşti aceste rânduri, ţi-ai îndreptat privirea credinţei spre Salvatorul înălţat pe cruce?
Ai tu viaţa eternă?

2 septembrie 2012

Franturi din marturia intoarcerii mele la Domnul !

    Multumesc Domnului ca in toate momentele vietii mele Dumnezeu si-a aratat puterea si Slava Sa. Desi mi-am spus marturia mea in multe locuri, in multe biserici, la multe persoane, nu am spus-o  pentru faptul a-mi cunoaste altii viata mea, ci pentru a-L cunoaste altii pe Domnul si a-I cunoaste si altii puterea Lui mareata.
Astazi, inainte de momentele in care am putut sta la masa cu Domnul, au fost prezentate cateva marturii in care Dumnezeu a lucrat cu putere.
Una din marturiile prezentate este si marturia mea. Sunt cateva franturi care au fost spuse de fr. pastor Mot Dumitru...dar cred ca sunt suficiente, pentru a intelege ca ISUS este DOMNUL, EL este REGELE tuturor, fie ca IL acceptam fie ca nu, EL RAMANE DOMN, iar eu LUI ii slujesc.

Hrana ta zilnica !

2 Septembrie Numeri 20.14-29

O privire rapidă asupra hărţii arată că, pentru a ajunge din pustiu la câmpia Iordanului, ocolind Marea Moartă, trebuia traversat Seirul, ţara lui Edom. Amintindu-şi de relaţia cu acest popor (Esau, strămoşul lui Edom, era fratele lui Iacov), Israel cere permisiunea să treacă. Edom însă răspunde cu un refuz tăios, însoţit de ameninţări.
Câtă duritate! 
„Necazul care a dat peste" fratele său pe cale (v. 14) îl lasă insensibil. Egoismul, teama de a nu fi deranjat, trece înaintea oricăror alte sentimente. Edom şi regele său reprezintă lumea cu-al ei prinţ, care ar vrea să-i împiedice pe copiii lui Dumnezeu să ajungă în căminul lor ceresc. 

Este frumoasă cererea lui Israel! Mărturiseşte despre starea sa anterioară şi despre ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Anunţă apoi că nu au nevoie de nimic; vor trece numai „cu picioarele" (v. 19), fără a se îndatora faţă de nimeni. Nici câmpurile, nici viile (pentru noi, afacerile vieţii şi bucuriile lumii), nici fântânile Edomului. De vreme ce a fost regăsită stânca, nimic din toate acestea nu poate nici atrage, nici abate poporul aflat în drum spre patrie.

Aşa cum îl anunţase Domnul în v. 12, Aaron moare înainte de intrarea în Canaan şi fiul său, Eleazar, îi succedă.