Versetul zilei

13 iulie 2012

Hrana ta zilnica !

13 Iulie Levitic 22.17-33

De la Levitic 21.1 până la 22.16, Dumnezeu Se îngrijeşte de păstrarea preoţiei fără pată, în timp ce în v. 17-33 se ocupă de calitatea jertfelor. Nu este într-adevăr trist că El este obligat să precizeze: «Să nu-Mi oferiţi animale bolnave sau având vreun cusur»? In ciuda acestor instrucţiuni care nici n-ar fi trebuit să fie date, fiind de la sine înţelese, profetul Maleahi ne spune că poporul a adus astfel de ofrande. Făcând astfel, nedreptatea comisă de ei era de două ori mai mare: în primul rând, pentru că însemna dispreţuirea lui Dumnezeu; ceea ce ei n-ar fi îndrăznit să aducă guvernatorului lor (Maleahi 1.8), ce era de nevândut, găseau suficient de bun pentru Dumnezeu. În al doilea rând, pentru că toate aceste jertfe, care spuneau despre Hristos, victima perfectă, trebuia să fie fără cusur. 
Şi noi, dragi creştini, ce rezervăm noi pentru Domnul din timpul nostru, din energia noastră, din inteligenţa noastră, din banii noştri? Ce avem mai bun sau numai surplusul, cel cu care nu ştim ce să facem?
Spre deosebire de jertfele pentru păcat, necesare, obligatorii, aici este vorba de daruri de mulţumire, de bunăvoie, facultative. Din partea noastră, nimic cu forţa. Dumnezeu nu pretinde nimic. Dar cu cât inimile noastre sunt mai cuprinse de dragostea lui Isus, cu atât mai pretenţioşi trebuie să fim cu privire la ce îi aducem în schimb.

12 iulie 2012

RUGACIUNE PENTRU A IMBATRANI FRUMOS

Intr-o buna zi...voi imbatrani...fie ca vreau sau nu vreau.....insa am o rugaminte la Dumnezeu.

Te rog ajuta-ma sa nu devin "un palavragiu":

- pazeste-ma de acel obicei groaznic care ma face sa cred ca am ceva de spus referitor la orice subiect si cu orice ocazie;
- elibereaza-ma de nevoia de a conduce afacerile tuturora;
- elibereaza-mi mintea de recitalul detaliilor nesfarsite;
- da-mi puterea sa fiu concis;
- da-mi rabdare sa-i ascult pe ceilalti povestind despre durerile lor;
- pecetluieste-mi buzele cand vine vorba de durerile si suferintele mele, caci devin tot mai mari pe masura ce trec anii;
- da-mi o memorie buna, insa, te rog mai mult sa-mi dai smerenie si sa nu ma lasi sa am o atitudine de" cocos furios" cand memoria mea nu mai corespunde cu a celorlalti;
- invata-ma sa accept faptul ca uneori mai fac greseli;
- pastreaza-ma rezonabil de "dulce";
- nu doresc sa fiu o batranica "acra" , pentru ca a fi acra ...este lucrarea incununata de succes a diavolului;
- ajuta-ma sa fiu grijulie;
- fa-ma sa fiu de ajutor, insa nu ma lasa sa fac pe "sefa";
- da-mi putere sa vad lucrurile bune in situatii neasteptate si calitati in oamenii nepretuiti pana acum;.
- ar fi pacat sa nu folosesc intelepciunea acumulata de-a lungul anilor, insa doresc sa mai am cativa prieteni la sfarsitul vietii.
   MULTUMESC !

O COMBINATIE CURATIVA -Mierea cu scortisoara

¬ S-a descoperit ca o combinatie de miere cu scortisoara poate vindeca majoritatea bolilor.
¬ Mierea este produsa in majoritatea tarilor lumii.
¬ Medicina alternativa Ayurvedica, precum si cea Yunani au utilizat mierea ca remediu vital timp de mai multe secole.
¬ Oamenii de stiinta de astazi accepta si ei mierea ca pe un remediu Ram Ban (foarte eficient) in tratarea multor tipuri de afectiuni.
¬ Mierea poate fi utilizata in multe tipuri de afectiuni fara a avea efecte secundare.
¬ Stiinta contemporana ne spune ca desi mierea este dulce, daca se administreaza in doze corespunzatoare, ca medicament, nu va dauna pacientilor cu diabet.
¬ O revista faimoasa, Weekly World News, care apare in Canada, a publicat in editia din 17 ianuarie 1995 o lista de afectiuni care pot fi vindecate cu ajutorul combinatiei de miere cu scortisoara, in urma studiilor efectuate de savantii occidentali.


ARTRITA

¬ Amestecati o parte de miere in doua parti apa calduta si apoi adaugati o lingurita de scortisoara pudra. Faceti o pasta si masati-o usor in partea de corp care va doare.
¬ Durerea cedeaza in interval de 15 minute, in cele mai multe cazuri.
¬ Pacientii cu artrita isi pot administra zilnic cate o cana de apa fierbinte cu doua linguri de miere si o lingurita de scortisoara pudra..
¬ Daca remediul se administreaza cu regularitate, chiar si artrita cronica poate fi vindecata.
¬ Intr-un studiu recent efectuat de Universitatea din Copenhaga, s-a constatat ca atunci cand doctorii le-au administrat pacientilor o combinatie de o lingura de miere cu o jumatate de lingurita de scortisoara pudra inainte de micul dejun, timp de o saptamana, din 200 de pacienti tratati, 73 de pacienti au scapat complet de dureri in interval de o luna. Majoritatea acestor pacienti nu puteau merge sau aveau o libertate de miscare restransa, dar dupa terapie, au inceput sa mearga cu mai putine dureri.

CADEREA PARULUI

¬ Cei care au probleme de caderea parului sau calvitie pot aplica pe par o pasta alcatuita din ulei de masline fierbinte, o lingura de miere, o lingurita de scortisoara pudra, inainte de baie, lasand-o sa actioneze aproximativ 15 minute, dupa care se spala parul.
¬ S-a demonstrat ca remediul este eficient si daca se pastreaza timp de 5 minute..

INFECTII URINARE

¬ Luati doua linguri de scortisoara pudra si o lingurita de miere intr-un pahar de apa calduta si beti. Distruge toti germenii din vezica urinara.


DURERI DE DINTI

¬ Faceti o pasta dintr-o lingurita de scortisoara pudra si cinci lingurite de miere si aplicati pe dintele care doare. Remediul se poate aplica de 3 ori pe zi (zilnic) pana cand dintele nu mai doare.

COLESTEROL

¬ Doua linguri de miere si trei lingurite de scortisoara pudra, amestecate cu 450 ml.. de ceai, daca sunt administrate unui pacient care are colesterolul mare, vor reduce nivelul colesterolului din sange cu 10% in interval de 2 ore.
¬ Ca si in cazul pacientilor cu artrita, daca remediul se administreaza de 3 ori pe zi, reduce nivelul colesterolului.
¬ Conform unei informatii publicate intr-o revista medicala, mierea in stare pura consumata zilnic impreuna cu mancarea inlatura problemele de colesterol.


RACELI

¬ Cei care sufera de raceli normale sau severe ar trebui sa ia o lingura de miere calduta cu 1/4 lingurita de scortisoara pudra timp de 3 zile.
¬ Acest remediu vindeca majoritatea cazurilor de tuse cronica, raceala si curata sinusurile.

INFERTILITATE

¬ Medicinele alternative Yunani si Ayurvedica au utilizat mierea timp de mai multe secole pentru a fortifica sperma barbatilor.
¬ Daca barbatii impotenti vor lua cu regularitate doua linguri de miere inainte de culcare, problema lor se va rezolva.
¬ In China, Japonia si Orientul Indepartat, femeile sterile, dar si cele care doresc fortificarea uterului, au luat scortisoara pudra, timp de secole.
¬ Femeile sterile pot sa ia un varf de cutit de scortisoara pudra cu o jumatate de lingurita de miere si sa isi frece gingiile cu aceasta combinatie, in mod frecvent pe toata durata zilei, astfel incat combinatia sa se amestece usor cu saliva si sa patrunda in corp.
¬ Un cuplu din Maryland (SUA) nu a putut avea copii timp de 14 ani, pierzandu-si speranta ca vor fi capabili sa procreeze vreodata. Cand au aflat despre acest remediu, atat femeia cat si barbatul au inceput sa consume miere si scortisoara in modul aratat mai sus. Femeia a ramas insarcinata dupa cateva luni si a nascut gemeni la termen.

DERANJAMENTE STOMACALE

¬ Mierea cu scortisoara pudra vindeca durerile de stomac si indeparteaza ulcerele stomacale de la radacina.
¬ BALONARE : In conformitate cu studiile efectuate in India si Japonia, s-a descoperit ca mierea, in combinatie cu scortisoara pudra, ajuta si indeparteaza balonarea si durerile de stomac.


BOLI CARDIOVASCULARE

¬ Faceti o pasta din miere si scortisoara pudra. Ungeti pe paine sau umpleti clatitele cu aceasta pasta in loc de dulceata sau gem si mancati cu regularitate la micul dejun.
¬ Reduce colesterolul din artere si salveaza pacientul de riscul unui atac de cord.
¬ Pentru cei care au suferit deja un atac de cord, urmati acest remediu zilnic, pentru a preveni aparitia unui alt atac.
¬ Consumul cu regularitate al produsului de mai sus reduce dispneea si intareste ritmul cardiac.
¬ In America si Canada , mai multe spitale si-au tratat pacientii cu succes, cand au descoperit ca arterele si venele isi pierd flexibilitatea si tind sa se astupe. Mierea si scortisoara imbunatatesc circulatia sanguina.

SISTEMUL IMUNITAR

¬ Utilizarea zilnica a scortisoarei pudra intareste sistemul imunitar si protejeaza organismul impotriva bacteriilor si atacurilor virale.
¬ Oamenii de stiinta au descoperit ca mierea contine diferite vitamine si fier in cantitati mari.
¬ Consumul regulat de miere intareste corpusculii celulari ai leucocitelor care combat bacteriile si afectiunile virale.

INDIGESTIE

¬ Scortisoara pudra presarata peste 2 linguri de miere administrate inainte de masa, inlatura aciditatea si ajuta la digestia celor mai grele mancaruri.

GRIPA

¬ Un om de stiinta din Spania a demonstrat ca mierea contine un ingredient natural care omoara germenii de gripa, salvand pacientul de la imbolnavire.

LONGEVITATE

¬ Ceaiul cu miere si scortisoara, consumat cu regularitate, incetineste efectele imbatranirii.
¬ Pentru ceai, puneti la fiert 4 linguri de miere, 1 lingura de scortisoara pudra si 3 cani de apa.
¬ Beti 1/4 de cana, de 3 pana la 4 ori pe zi. Va pastreaza pielea sanatoasa si fina si incetineste efectele imbatranirii.
¬ De asemenea, creste speranta de viata, va veti simti mult mai tanar(a) !

ACNEE

¬ Formati o pasta din trei linguri de miere si o lingurita de scortisoara pudra. Aplicati aceasta pasta peste cosuri seara inainte de culcare si spalati-o cu apa calduta, in dimineata urmatoare. Daca tratamentul se aplica timp de doua saptamani, va inlatura cosurile de la radacina.

INFECTII  ALE  PIELII

¬ Eczemele, herpesul si toate tipurile de infectii ale pielii se vindeca prin aplicarea unei combinatii de miere si scortisoara pudra pe partile afectate.

CURE DE SLABIRE

¬ In fiecare dimineata pe stomacul gol, cu o jumatate de ora inainte de micul dejun si seara inainte de culcare, beti miere si scortisoara pudra fierte intr-o cana de apa.
¬ Daca se administreaza in mod regulat, acest remediu duce la reducerea greutatii chiar si a celor mai obeze persoane.
¬ De asemenea, administrarea cu regularitate a acestui remediu previne depunerea de grasimi in organism, chiar daca persoana respectiva consuma o dieta hipercalorica.

CANCER

¬ Studii recente efectuate in Japonia si Australia au aratat ca s-au tratat cu succes cazuri de cancer stomacal si osos.
¬ Pacientii diagnosticati cu aceste tipuri de cancer ar trebui sa ia zilnic o lingura de miere cu o lingurita de scortisoara pudra timp de o luna, de 3 ori pe zi si sa continue tratamentul prescris de oncolog. Nu strica!


OBOSEALA

¬ Studii recente au aratat ca continutul de zahar din miere este mai degraba folositor si nicidecum daunator vitalitatii organismului.
¬ Persoanele de varsta a treia care consuma miere si scortisoara, in parti egale, au mai multa vitalitate si flexibilitate.
¬ Dr. Milton, care a efectuat studii aprofundate in acest subiect, spune ca o jumatate de lingura de miere intr-un pahar cu apa, presarat cu pudra de scortisoara consumata zilnic, dimineata dupa ce ne spalam pe dinti, si din nou dupa amiaza in jurul orei 3.00 atunci cand vioiciunea organismului este in scadere, duce la imbunatatirea vitalitatii organismului, in interval de o saptamana.

HALENA

¬ Locuitorii din America de Sud:
Primul lucru dimineata, fac gargara cu o lingurita de miere si scortisoara pudra amestecate in apa fierbinte.. Astfel, respiratia lor isi pastreaza prospetimea pe durata intregii zile.

PIERDEREA AUZULUI

¬ Mierea cu scortisoara pudra, luate zilnic in cantitati egale duc la refacerea auzului.

Hrana ta zilnica !

12 Iulie Levitic 21.1-24
Aşa cum odinioară simplul fapt de a aparţine familiei lui Aaron conferea titlul de preot, tot astfel toţi răscumpăraţii Domnului sunt astăzi adoratori. Însă când era vorba să-şi exercite funcţiunea, un preot putea fi scos din slujbă. Contactul cu moartea, o căsătorie contrar voii lui Dumnezeu, un defect fizic incurabil îl scoteau pe fiul lui Aaron din funcţia sa sfântă. Îi era permis să se hrănească din pâinea lui Dumnezeu ca şi ceilalţi fraţi (v. 22), dar nu cunoştea deloc bucuria de a-I servi. Din nefericire, mulţi credincioşi sunt în acest caz! Cei care sunt orbi în sensul din 2 Petru 1.9 sau şchiopi în sensul din Evrei 12.13, în timp ce îşi păstrează titlul şi privilegiul de copii ai lui Dumnezeu, nu-şi pot împlini cum se cuvine serviciul de adoratori. Aceasta este o mare pierdere, nu numai pentru ei, ci în primul rând pentru Domnul.
Dacă Marele nostru Preot Se poartă cu milă faţă de defectele şi infirmităţile alor Săi (cap. 21 - ceea ce ne este confirmat de Evrei 4.15), El nu Se poate asocia cu acela care, în cap. 22, este imaginea evidentă a păcatului în ei: o scurgere sau o lepră (v. 4).
 O asemenea întinare a unui credincios îl privează de a se bucura de „lucrurile sfinte".

11 iulie 2012

Roaga-te neincetat !

Celor mai multi dintre noi ne este greu sa ne facem timp pentru rugaciune.
Exista zeci de preocupari : scoala, comunitatea, slujba, prietenii, relaxarea...si putem continua...
Dimineata....sunt prea grabit...
La pranz...nu am timp...
Seara.....sunt frant....
Timpul pentru rugaciune pare imposibil de gasit.
Daca incetam a ne ruga....apare inevitabila CRIZA!
Ce este de facut in aceasta situatie...????
"Domoleste ritmul vietii tale pentru a petrece timp cu Dumnezeu !"
"Bucurati-va intotdeauna!"
"Rugati-va neincetat !"
"Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Hristos Isus, cu privire la voi"

Traieste...dar nu oricum !

   Din nou revin asupra cartii lui Daniel.Am spus mai demult ca aceasta carte imi place tare mult si oridecate ori am ocazia citesc si recitesc despre acest "DANIEL".
Intr-adevar...rar mai gasim credinta ca cea a lui Daniel.
  Daniel si prieteni sai, erau intr-o tara straina, dar datorita principiilor pe care nu le-au uitat, ei au dobandit respectul celor din jur.Cel care ii supraveghea si-a riscat viata aducandu-le mancarea pe care au cerut,dar a facut asta doar din respectul pe care il avea fata de acesti crestini.
  Respectul  se castiga, nu se impune !
  Nu poti cere cuiva respect atata timp cat viata ta morala nu impune acest lucru.Lumea de azi...cei care nu il cunosc pe Dumnezeu, urasc crestinii....dar stiti care este motivul...?
   Unul singur...... nu isi traiesc viata conform credintei declarate !
Traind o viata dupa Voia lui Dumnezeu putem castiga respectul celor necredinciosi. Omul care are o atitudine respingatoare fata de Dumnezeu, indiferent cat de mult isi arata  aversiunea fata de cei credinciosi, nu o va putea face niciodata fata de tine si fata de mine, daca noi  ca si crestini traim o viata curata, respectam pe cei din jur, aratam amabilitate si iubire fata de semeni.
   Fara vorbe,fara predici prea multe, doar prin  comportamentul nostru  si este suficient !!!
"Atunci cand noi ca si crestini traim Scriptura.....atunci si pacatosii vor asculta ce spune  Cuvantul lui Dumnezeu "

SUNT GATA SA FAC VOIA TA !!!

Sunt gata sa merg, sunt gata sa stau
Sunt gata locul a-mi ocupa
Gata de slujba mica sau mare
SUNT GATA SA FAC VOIA TA !!!

"Cele mai bune si cele mai frumoase daruri ale lui Dumnezeu pentru noi, nu sunt lucrurile ...ci ocaziile pe care ni le ofera pentru a-l sluji"

Hrana ta zilnica !

11 Iulie Levitic 19.26-37; 20.22-27
Această secţiune a cărţii, incluzând capitolele 19 şi 20, începe şi sfârşeşte la fel, specificând că Israel avea menirea să fie poporul sfânt al unui Dumnezeu sfânt. Şi aproape fiecare poruncă din aceste capitole se încheie cu cuvintele de aducere-aminte: „Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru". Cu cât mai mult cei care fac astăzi parte din familia lui Dumnezeu va trebui să reproducă sfinţenia „ Tatălui sfânt" ai Cărui copii sunt (loan 17.11). Petru citează v. 2 din cap. 19 completându-1: „după cum Cel care v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi" (1 Petru 1.15-16). Aici nu este numai „pentru că Eu sunt sfânt", ci „după cum". 
Ce măsură ne este dată prin aceasta!
Versetul 32 atrage atenţia asupra respectului cuvenit bătrânilor, subiect pe care un tânăr creştin nu trebuie niciodată să-l neglijeze. Creştinismul trebuie să fie evident prin toată comportarea noastră, nu numai prin abţinerea de la păcatele grozave pe care Dumnezeu este obligat să le denunţe în Cuvântul Său, ci în miile de detalii în care trebuie să exersăm dragostea şi dreptatea practică (v. 34-36). Să nu uităm niciodată că frumosul nume de Hristos a fost invocat peste noi (Iacov 2.7 ), astfel că, prin comportarea noastră, onorăm sau dezonorăm acest nume preţios.