19 Iunie Levitic 5.14-19; 6.1-7
Chiar şi cel mai scrupulos israelit putea să aibă mereu teama că a uitat un păcat comis din neştiinţă şi că, imediat după ce a adus jertfa, un nou act de necredinţă ar fi cerut altă jertfă. Vai! în ciuda certitudinilor Cuvântului lui Dumnezeu, mulţi creştini trăiesc şi azi cu aceeaşi teamă. Ei îşi leagă mântuirea de strădanii sincere de a se împăca cu Dumnezeu, dând milostenie şi făcând penitenţe (exprimându-şi părerea de rău sau chiar supunându-se la canoane), fără a avea vreodată siguranţa că acestea vor fi suficiente. Iată ce înseamnă a nu cunoaşte harul divin!
In schimb, ce fericiţi am fi dacă am trăi eliberaţi de teamă, prin asigurarea că Domnul Isus a făcut totul pentru noi!
In aceste pasaje se disting păcate împotriva lui Dumnezeu (5. 15, 17) şi păcate împotriva aproapelui (6.2, 3). Adesea ne preocupă mai puţin cele dintâi decât cele din urmă, dar ar trebui să fie invers. Pentru răul cauzat altuia nu era suficient ca acesta să fie îndreptat, ci trebuia să aducă Domnului o jertfă pentru vină (6.6; vezi Psalmul 51.4). La fel, nu era suficient numai a te pune de acord cu Dumnezeu, ci, în ziua când vinovatul se pocăia şi aducea o jertfă, trebuia să rezolve problema şi înaintea oamenilor (6.5 sf). Creştinii din Efes, odinioară practicanţi ai vrăjitoriei, sunt grăbiţi după convertirea lor să ardă cărţile magiei lor (Fapte 19.19).
