Versetul zilei

7 mai 2012

Hrana ta zilnica !

7 Mai Exod 24.1-18

Primul legământ a fost instituit cu toată solemnitatea cuvenită şi a fost pecetluit cu sânge (citiţi Evrei 9.18 ...). Apoi Domnul Şi-a arătat ceva din strălucirea gloriei Sale bătrânilor lui Israel. Ei au văzut că ,sub picioarele Lui era ca o lucrare străvezie ca safirul şi ca însuşi cerurile în curăţie" (v.10; Ezechiel 1.26). „Picioarele Lui" ne ajută să ne gândim la calea glorioasă a Fiului lui Dumnezeu, aşa cum ne-o prezintă Evangheliile, o cale „ca însuşi cerurile în curăţie". Hristos nu numai că „a coborât din cer", „S-a suit în cer", ci El n-a încetat nici o clipă să fie „Fiul Omului care este în cer" (Ioan 3.13). Şi în umblarea lui Hristos aici, jos, poate fi admirată gloria lui Dumnezeu în toată perfecţiunea ei morală (Psalmul 68.24). „Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl" (Ioan 14.9).
Versetul 11 ilustrează libertatea sfântă şi comuniunea de care se bucură acum răscumpăraţii Domnului Isus. Pe baza lucrării încheiate a lui Hristos şi a prezenţei Sale la dreapta lui Dumnezeu, ei sunt, într-un fel, „acasă" în glorie.
Moise, pe un alt munte, cel al transfigurării, va fi împreună cu Ilie şi cu cei trei ucenici martori al gloriei Domnului Isus (Luca 9.28-36).

6 mai 2012

Buna dimineata !

....in ceruri El a întins un cort soarelui.
Şi soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz: răsare la un capăt al cerurilor şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui. Ps. 19:4-6

Mi-a daruit inca o zi......!
Acest lucru m-a facut sa privesc la ziua care tocmai a trecut, sa meditez la  tot ceea ce am facut, tot ceea ce am gandit, tot ceea ce NU am facut......si am ajuns la o singura concluzie.....nu am nici un merit.
....si totusi, mi-a mai dat o sansa sa pot privi rasaritul...de-aceea Ii multumesc ! 

Hrana ta zilnica !

6 Mai Exod 23.20-33
DOMNUL nu-i dă numai porunci lui Israel. El îl înconjoară cu grija Lui atentă: îi oferă un conducător, pe îngerul Său, care va merge înaintea lui pentru a-i conduce şi a-i îndruma în
bătălii. Mai mult chiar, de atunci El Ie-a dat instrucţiuni cu privire la sfârşitul călătoriei lor. Inainte de aceasta au fost trasate hotarele largi ale ţării pe care aveau să o moştenească.
În mod asemănător, în zilele noastre, Dumnezeu Se îngrijeşte de calea poporului Său creştin pe acest pământ, dându-le un tovarăş de drum, Duhul Sfânt. Indemnul adresat lui Israel în v. 21: „Fii atent în prezenţa Lui şi ascultă glasul Lui... pentru că Numele Meu este în El", poate fi legat cu cel din Noul Testament de a nu mâhni Duhul Sfânt al lui Dumnezeu , "să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. (Efeseni 4.30).
In harul Său, Dumnezeu doreşte ca ai Săi să cunoască destinaţia acestui drum: frumoasa moştenire pe care le-a pregătit-o sus în cer.
Totodată, între preocupările lui Dumnezeu sunt unele pe care suntem mai puţin dispuşi să le înţelegem şi mai ales să le acceptăm. Ele au ca temelie grija Lui deosebită ca ai Săi să fie în totul despărţiţi de naţiunile din jur. Dar Dumnezeu nu insistă asupra acestei separări pentru a-i lipsi de ceva bun, dimpotrivă, aceasta este o consecinţă a dragostei, care urmăreşte să-i ferească de o capcană sigură (v. 33).

5 mai 2012

O seara frumoasa !


Invitatie !

Un nou  serviciu  de evanghelizare din cele sapte  programate cu ajutorul lui Dumnezeu.
Sunteti asteptati cu drag alaturi de noi si  invitatii nostri.
Domnul sa dea Har invitatilor in slujire, iar celor care asculta...inimi deschise si care sa puna in practica vietii zi de zi.....altfel nu va ramane decat o amintire frumoasa a unor invitati  de onoare care ne-au calcat pragul bisericii, iar noi ne-am simtit bine delectandu-ne in prezenta lor.
Imi doresc nu doar sa ne simtim bine, ci sa il  simtim pe Dumnezeu cum lucreaza, cum transforma , cum vindeca  si face minuni.
Toate aceste lucruri vor fi posibile daca, credinta noastra este macar cat  un bob de mustar.
Doamne  mareste  credinta noastra !

Caracterul !

Spunea fr. Nelu Brie intr-un mesaj al sau:
"Suntem slabi în caracter pentru că suntem slabi în Cuvântul lui Dumnezeu".
Daca atentia noastra s-a concentrat doar pentru viata de aici pe pamant, suntem interesati doar de "impresia buna " pe care vrem sa o lasam in  jurul nostru si prea putin ne intereseaza cum suntem in fata lui Dumnezeu, atunci  caracterul nostru mai trebuie inca slefuit.
Indiferent cine suntem,indiferent de cate diplome am acumulat, de oricati bani dispunem, indiferent de talentul  sau pregătirea care  ne înzestrează, dacă nu avem  caracter, nu avem nimic si nu valoram nimic.Nu putem  vedea caracterul unui om  doar duminica in biserica sau doar  in momentele  lui de glorie, asa cum nu-l putem vedea doar  in momentele de slabiciune, adevaratul caracter se vede prin purtarea noastra zi de zi. 
Caracterul integru  iti asigura o viata integra traita alaturi de Dumnezeu si deciziile zidite pe caracter iti  înnobilează viața!

AMAGIRI FRUMOASE... DAR CRUDE !

De-atatea ori  avem  in mintea noastra diverse ganduri si  ascultam diferite soapte. Dar oare din partea cui sunt toate aceste ganduri? Soapta carui duh auzim  soptind la urechea noastra ?

DISTREAZA-TE CAT POTI .... SI-ASA VIATA E SCURTA !
„Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru şi pentru orice faptă.” Eclesiastul 3:17

TRAIESTE-TI VIATA ....SI-ASA NU STIM CE VA FI DUPA !
"Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru." Romani 6:23

PROFITA CIT POTI ACUM,  NU STI DACA MAI AI VREODATA  SANSA !
Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată" Eclesiastul  11: 9

Va fi o judecata si o rasplata pentru fiecare.
Amagirile sunt frumoase, dar toate au un pret.!!!
Ce-i de facut si cum putem evita  sa nu traim astfel de amagiri frumoase...care de fapt nu sunt decat niste dezamagiri?
1.Traieste frumos ca sa ai parte de ceva frumos dupa moarte.
 2. Distreaza-te cit poti in compania sfintiilor lui Dumnezeu, chiar daca iti va lua mult timp sa ii cauti, deoarece   acestia sunt pe cale de disparitie.
3. Profita cit poti de Harul impacarii cu Domnul  si intoarcete la El acum.
4. Recunoasteste-ti slabiciunea ta si marturiseste-ti neputinta.
5. Cere-i ajutorul  grabnic, pentru ca, fiecare zi departe de EL , este un pas inspre iad.

Astazi inca ne-a mai dat o sansa,dar aceasta sansa depinde cum  stim sa o fructificam.
 Cea mai buna ocazia este sa ne apropiem acum  de Dumnezeu si sa ne pregatim inca de acum pentru  cer.


Isus ..un nume minunat !

Te-a vindecat cand te-a durut,
Te-a ridicat cand ai cazut.
Cand trist ai fost te-a mangaiat
Cand n-ai avut belsug ....ti-a dat
Pacatul, cand te-a apasat
Iertare-n dar, tot El ti-a dat.
Cand ...nu vedea-i  te-a luminat,
Cand, nu crede-ai,  ti-a aratat
Cum sa traiesti cu-adevarat
Acesta e ISUS CEL MINUNAT !!!