Alerg spre cer !

Dragostea unul din sentimentele cele mai frumoase!!!

 Daca  dragostea, sentimentul uman, este capabil sa faca  cele mai frumoase transformari si esti dispus sa accepti  tu insuti transformari in viata ta de dragul persoanei iubite, cu-atat mai mult dragostea divina  poate face imposibilul.

Dragostea lui Dumnezeu nemarginita pentru oameni a avut intotdeauna, si are, si astazi puterea de a  transforma din cei mai mari pacatosi  în  oameni aleşi ai Cerului, oameni răi în oameni buni, oameni fara valoare in oameni extraordinari.

Datorita dragostei lui Dumnezeu si eu am fost transformata. Il iubesc pentru ca  El m-a iubit intai. Privesc spre cer si alerg spre EL, si chiar daca alergarea mea este obositoare uneori.....imi continui alergarea, pentru ca EL imi este tinta. E cu mine mereu, in fiecare zi, in fiecare ceas.Imi aminteste in permanenta, ca raspalata  LUI va fi doar pentru acei care isi  sfarsesc alergarea.

De-aceea ....continui sa alerg.....continui...fiindca ....IL IUBESC !

Hrana ta zilnica !

2 Mai Exod  20:18-26; 21:1-6

Această scenă (v. 18-21) ne este reamintită în Evrei 12.19, pentru a ilustra deosebirea faţă de poziţia credinciosului în har. Lui nu i se mai porunceşte să facă una sau alta, ci să creadă în Isus care a făcut totul. De altfel, sfârşitul capitolului nu ni-1 prezintă pe om în poziţia celui care face lucrări, ci în cea de adorator. Este clar că Sinai nu este locul unde Dumnezeu Se poate întâlni cu păcătosul (v.24). Versetul 25 arată că lucrările şi rânduielile omeneşti nu-şi găsesc locul în închinarea potrivită către Dumnezeu. În final, conform v. 26, nimeni nu trebuie să se ridice mai presus de fraţii săi; va fi vizibilă carnea, spre ruşinea sa.

În imaginea robului evreu (21.2-6) îl recunoaştem pe Domnul Isus (compară cu Zaharia 13.5, 6), Omul ascultător, singurul care a împlinit Legea. Acest Rob desăvârşit putea pleca liber pentru a Se înălţa la cer, fără să treacă prin moarte. Dar acolo El ar fi fost singur. Insă în iubirea Lui infinită, Hristos a dorit compania unei mirese. Pentru aceasta El a plătit preţul necesar. Sângele-I vărsat, rănile Sale dovedesc aceasta, proclamând pentru eternitate umilinţa de bunăvoie a Celui care „a luat chip de rob" (Filipeni 2.7) şi care, chiar şi în glorie, va găsi plăcere să-i slujească pe ai Săi (Luca 12.37).

Isus painea vietii !

Daca citim Evanghelia dupa Ioan, gasim de sapte ori cate o expresie a ceea ce este ISUS Mantuitorul.

„Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată."Ioan 6:35

„Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii."

Ioan 8:12

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Ioan 14:6

„Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor."Ioan 10:7

„Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr.

Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.Ioan 18: 37

Cred fiecare comparatie este extraordinara.Dar oprindu-ma la aceasta: 

Isus painea vietii, realizam cat de important este Isus in viata noastra.Daca pentru trup este importanta painea, fiind alimentul de baza , tot asa si  pentru suflet este importanta hrana (painea ) care ne da viata.Prin El avem viata vesnica.

Unul din versurile cantarii pe care am cantat-o duminica spune asa;

"As fi un bulgare de gheata,

Un chip de huma fara viata

O stanca-nvaluita-n ceata

Si-o noapte fara dimineata"

Fara El, noi toti am fi fost niste oameni pierduti. Am fi fost oameni fara valoare, dar prin jertfa Sa de la Golgota, viata noastra a capatat un sens si am devenit oameni cu o valoare inestimabila in fata LUI. Poate ca in fata oamenilor nu valoram nimic, nu asta e important ...important este cum esti in fata lui Dumnezeu.Noi, cei care il avem ca Domn, trebuie sa ne hranim din El si sa traim pentru El. Dandu-i sufletului cel mai  important aliment: painea vietii  vom stii sa ne  lasam pe deplin condusi de El si atunci in fiecare zi vom cauta sa facem in permanenta voia Lui.Atunci vom stii sa fim crestini de luni si pana luni.

Sa ne ajute Domnul sa cautam aceasta paine care ne da viata si calauzire !

O zi minunata !

Când viaţa are sens, eşti gata să înduri orice; când viaţa nu are sens, totul devine insuportabil.

Incearca sa dai un sens vietii tale !

Sa aveti un timp minunat alaturi de cei dragi. Bucurati-va alaturi de ei si spuneti-i cat ii iubiti, ASTAZI.....pentru ca maine va fi o zi, dar poate nu ii vom mai avea langa noi !

Cinci paini si doi pesti !!!

In pelerinajul Domnul Isus pe pamant,mergand si  vestind Evanghelia, a ajuns dincolo de Marea Galileii,  la Marea Tiberiadei. Acolo, ca in multele locuri pe unde a trecut, a facut o minune. Citind aceasta pilda, am vazut niste oameni ai lui Hristos care desi erau ucenicii Lui, au avut momente in care le lipsea credinta cu desavarsire.Desi L-au vazut facand atatea minuni, totusi vedem  in acel moment niste oameni fara credinta speriati de numarul multimii care a venit sa asculte Cuvantul lui Dumnezeu si stiind ca nu au mancare sa hraneasca atatea suflete,  in mintea lor nu era decat un singur gand "sa ii trimita acasa cat mai repede"

Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu, şi vremea iată că a trecut; dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.” Matei 14:15

Aici eu vad niste ucenici care  nu ii erau de nici un folos, desi erau oamenii alesi de El.

Printre multimea care a venit sa asculte cuvantul, era si un copil.

„Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti; dar ce sunt acestea la atâţia?”

Ioan 6:9

Binecuvantarea a venit  in acel moment, poate de la cea mai neinsemnata persoana din acel loc....un copilas. Un copil plin de bunatate si supunere, pune la dispozitia  Domnului tot ce are, doua paini si doi pesti.

Prin binecuvantarea Domnului,aceasta hrana  va satura toata multimea care era adunata acolo, si stim ca nu erau putini...erau cinci mii de suflete.

De multe ori asteptam ca Domnul sa ne binecuvinteze si asteptam s-o faca prin oameni mari, puternici, oameni  consacrati, dar sa nu uitam ca de multe ori Domnul poate binecuvanta prin cele mai neinsemnate persoane.Oamenii care in ochii lumii nu valoreaza nimic si sunt mici in fata noastra, Domnul ii foloseste si lucreaza prin ei.

Poate in fata lumii esti neinsemnat, nu ai functii si scoli inalte, dar il ai in inima ta pe Dumnezeu, si de fapt asta e tot ce conteaza in ochii Lui. Sa fii mare in ochii LUI !

Stim ca El nu se uita la  fata oamenilor, si dau slava pentru asta,dar daca te pui la dispozitia Lui, daca te lasi folosit  si prelucrat de El, daca pui in fata Lui tot ce ai,  poti fi o binecuvantare pentru cei din jur.

Hrana ta zilnica !

1 Mai Exod 20.1-17

Acum ni se prezintă Legea pe care a dat-o Domnul poporului Său. Ea scoate în evidenţă răutatea omului, care este înclinat să comită fiecare faptă interzisă aici. Necesitatea acestor porunci nu face decât să arate perversitatea firii omului (citiţi 1 Timotei 1.9 ...).

Primele patru porunci privesc relaţia omului cu Dumnezeu: Un singur Dumnezeu, care este Duh, care este Sfânt, dar şi plin de bunătate, pregătind odihnă pentru ai Săi.

Conform poruncii a cincea, părinţii sunt următorii după Dumnezeu cărora le datorăm onoare.

Urmează apoi patru porunci cu privire la relaţiile cu vecinii noştri în viaţa socială.

In sfârşit, ultima poruncă ne priveşte pe noi înşine, individual, ea sondând adâncurile inimii noastre pentru a dezvălui cele mai intime dorinţe, despre care nu spunem nimic nimănui. Pe scurt, esenţa Legii este iubirea. „Cine iubeşte pe altul a împlinit Legea - le scrie Pavel romanilor - Pentru că: «să nu comiţi adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti fals, să nu pofteşti» şi orice altă poruncă ar mai fi, este cuprinsă în acest cuvânt, şi anume: «Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi» (Romani 13.8, 9;  Matei 22.34-40).

Hrana ta zilnica!

30 Aprilie Exod 19:16-25

Când un copil mic susţine că poate face ceva care-i este imposibil, de exemplu să ridice un sac de cincizeci de kilograme, ce-i spune tatăl? „încearcă!" 

Numai după ce, dând greş, copilul s-a convins că tatăl are dreptate, el se poate încrede în tatăl său, ca să facă el acest lucru în locul lui.

Aceasta este lecţia pe care va trebui s-o înveţe Israel lângă Muntele Sinai.

Poporul crede că poate face tot ceea ce cere Domnul? Aşa să fie, atunci să li se facă înţelese cerinţele Lui sfinte.

Capitolul 12 din Evrei (v. 18-19) tocmai la această scenă se referă când prezintă în antiteză muntele „care nu se putea atinge" cu cel al Sionului, cu alte cuvinte, harul prin care suntem chemaţi să ne apropiem. Şi nu Moise mijloceşte pentru noi pe munte, ci Isus, care este în cer. „De aceea", conchide scriitorul acestei epistole, „să avem har, prin care să slujim plăcut lui Dumnezeu, cu respect şi cu teamă evlavioasă" (Evrei 12.28). Această teamă de a nu fi pe plac Domnului, în cazul nostru, nu se naşte din porunci stricte, nici din angajamente îndrăzneţe pe care le-am făcut noi, nici, ca aici, pornind de la o demonstraţie solemnă a puterii lui Dumnezeu. Ea este răspunsul inimilor noastre faţă de harul Lui nemăsurat pentru noi (Psalmul 130.4).

Hrana ta zilnica!

29 Aprilie Exod 19:1-15

După pustiul Şur (15.22) şi cel din Sin (16.1), poporul ajunge în pustiul Sinai. Purtaţi „pe aripi de vultur" (simbol al puterii; v.4), sosesc acum la locul unde Domnul le va face descoperiri şi îi va învăţa cum doreşte El să fie slujit (10.26). Cum am văzut, în Egipt închinarea era imposibilă. 

În contrast cu Egiptul, de îndată ce s-a împlinit răscumpărarea şi

Dumnezeu i-a pus deoparte pe ai Săi, El aşteaptă de la ei slujba laudei. „îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi naţiune sfântă", declară El în v.6. „Ca să vestiţi virtuţile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată ...", completează 1 Petru 2.9.

Cu capitolul acesta începe o nouă parte a cărţii. Până aici am văzut ceea ce a făcut Domnul în har pentru poporul Său. Începând de aici vom vedea ce aşteaptă El în schimb de la ai Săi. Dumnezeu începe întotdeauna prin a dărui, înainte de a cere. 

Vai! Bietul popor nu ajunsese să se cunoască pe sine, în ciuda evenimentelor de la Masa şi de la Meriba (17.7). Ei răspund printr-o promisiune nebunească, pe care Dumnezeu nu le-o ceruse: „Vom face tot ce a zis Domnul!" (v.8). Nu peste mult timp se va vedea incapacitatea lor de a respecta acest angajament.