Versetul zilei

27 aprilie 2012

Hrana ta zilnica!

27 Aprilie Exod 18:1-12

Aici îl întâlnim din nou pe Ietro, socrul lui Moise. El personifică naţiunile pământului care, într-o vreme viitoare, se vor bucura împreună cu poporul Israel de eliberarea lui şi II vor glorifica pe Dumnezeu. Vedem de asemenea că Sefora şi cei doi fii ai ei, personificând Biserica, aşa cum am văzut mai înainte în cap. 2, nu au jucat nici un rol în încercările lui Israel, nici în eliberarea lui. Biserica va fi răpită de pe pământ atunci când va începe necazul cel mare, căruia îi va urma restaurarea poporului evreu.
Gherşom ne aminteşte prin numele lui că, asemenea lui Moise, Hristos a fost un străin pe pământul unde a venit să locuiască şi că şi Biserica este străină aici jos. Dar, în această situaţie dificilă, el are ajutorul lui Dumnezeu: aceasta este semnificaţia numelui Eliezer. In v. 8, Moise aduce mărturie despre tot ce a făcut Dumnezeu pentru ai Săi. Nu este oare un exemplu bun pentru noi? 
Să nu ne abţinem să spunem altora, începând cu membrii familiei noastre, care s-ar putea să nu ştie, cum am fost mântuiţi. Rezultatul acestei mărturii se vede în v.ll: Ietro recunoaşte măreţia Domnului, Ii dă glorie, aduce jertfe şi, în final, mănâncă sau, cu alte cuvinte, are comuniune cu cei răscumpăraţi în prezenţa lui Dumnezeu.

26 aprilie 2012

Hrana ta zilnica !

26 Aprilie Exod 17:8-16

Cu foamea satisfăcută şi cu setea potolită, iată că poporul era pregătit de Domnul pentru o nouă experienţă, cea a luptei cu Amalec. După ce au fost întăriţi „în Domnul şi în puterea tăriei Lui", credincioşii pot să facă faţă vrăjmaşilor lor (Efeseni 6.10-13). La Marea Roşie, Domnul luptase pentru ei, iar ei a trebuit să stea liniştiţi (14.14). Crucea a fost în exclusivitate lupta Domnului. Nu putem face nimic pentru mântuirea noastră. Dar imediat după convertire încep luptele (Galateni 5.17). Ca o armată puternică, toate greşelile noastre vechi vin din nou să ne hărţuiască, să lupte împotriva noastră (1 Petru 2.11).
Oare nu putem conta pe Domnul şi de astă dată?
 Putem, într-adevăr!
La cruce, El a luptat pentru noi, în locul nostru; acum El luptă alături de noi - El, adevăratul Iosua. Totuşi, victoria este câştigată sus, pe munte. Hristos, adevăratul Moise şi adevăratul Aaron, este acum în cer, mijlocind pentru ai Săi.
Şi mâinile Sale nu slăbesc niciodată (Romani 8.34, 37; Evrei 7.25). Rezultatul bătăliei nu depinde de forţele angajate în luptă, ci de credinţa şi de rugăciunile Domnului Isus.
In această relatare, Iosua ne învaţă cum să luptăm, iar Moise cum să ne rugăm (Psalmul 144.1, 2).

25 aprilie 2012

Locul dragostei divine !

   Traim intr-o perioada in care toata lumea este in viteza si este cuprinsa de o "febra" nebuna...nebuna.Incepand de luni si pana in weekend nu  reusim, si nu avem timp mai  de nimic...decat munca si iar munca.Abia duminica daca reusim sa lasam totul  in urma si sa respiram umpic,sa ne odihnim, si sa ne mai bucuram de cei dragi...cat despre cele spirituale...daca mai avem timp....
  Atunci cand esti stresat si epuizat cauti un loc unde sa te refaci.Cauti un loc unde sa te deconectezi si sa te eliberezi de toate problemele.Pentru multi dintre noi, locul cel mai potrivit pentru refacere si "leacul cel mai bun"este locul de nastere, mai ales daca acesta este undeva la tara, departe de agitatia orasului, departe de probleme, de telefoane stresante, departe de stirile care ne amarasc sufletul, departe de orele nesfarsite petrecute pe computer.....si tot ceea ce ne da batai de cap.
  Hai sa  fim sinceri, cati nu am dori acest lucru? 
Dar stim ca omului i-a fost dat sa isi castige cu sudoare painea si asta tot din cauza neascultarii. Si....la urma, urmei, chiar daca am reusi sa ne gasim leacul impotriva stresului, este doar o rezolvare de moment, pentru ca revenind .....revin si problemele.
  
  Traim intr-o societate in care dragostea noastra, "porunca .......iubiti-va unii pentru altii", a devenit o dragoste bolnava,o dragoste formala, interesata, o dragoste rece.
Toti suferim de aceeasi boala.

"Leacul cel mai bun" pentru dragostea crestinilor  este "LOCUL  DE  NASTERE  AL  DRAGOSTEI LUI  DUMNEZEU......GOLGOTA".
  Daca vrem o vindecare  completa a dragostei noastre slabite, daca vrem o eliberare si  nu doar o relaxare pentru un weekend sau o perioada scurta....trebuie sa cautam locul de nastere al  DRAGOSTEI DIVINE.

Hrana ta zilnica!

25 Aprilie Exod 16.32-36; 17.1-7

„Ia un ulcior şi pune în el un omer plin de mană..." (v.33). Era partea lui Dumnezeu. «Mana ascunsă, Hristos coborât din cer pentru a deveni om şi apoi înviat şi înălţat la cer într-un trup glorios, ţinea de plăcerea lui Dumnezeu»  - plăcere pe care o împărtăşeşte cu biruitorii (Apocalipsa 2.17).
După foame, setea este încă o ocazie pentru ca bietul popor să murmure. Ei bine, harul lui Dumnezeu se foloseşte şi de aceasta, ca să ne descopere o taină preţioasă, a cărei explicaţie o găsim în 1 Corinteni 10.4: „Toţi au băut aceeaşi băutură spirituală, pentru că beau dintr-o stâncă spirituală care îi urma (şi stânca era Hristosul -  Ioan 7.37-39). 
Dar, pentru ca stânca să dea apă (viaţa din Duhul), ea trebuie să fie lovită, aşa cum Hristos a fost lovit pe cruce chiar de mâna lui Dumnezeu. Cu toate acestea, să observăm că păcatul poporului, murmurele lor, răzvrătirea lor, au impus ca stânca să fie lovită. „Pentru fărădelegea poporului meu a fost lovit", spune profetul (Isaia 53.8). Astfel, în timp ce mana este o imagine a Hristosului venit din cer, stânca lovită vorbeşte despre Hristos cel răstignit, iar apa vie reprezintă Duhul Sfânt, puterea vieţii noi pe care Mântuitorul mort şi înviat o dă tuturor celor care cred în El.

24 aprilie 2012

Predica-Pastor Mihaita Danila !

Hrana ta zilnica !


24 Aprilie Exod 16.13-31

„Părinţii noştri au mâncat mana în pustiu ...", I-a amintit mulţimea Domnului Isus. Dar El le-a răspuns că El însuşi este „adevărata pâine ... care coboară din cer" (Ioan 6.31-33). Hristos este hrana credinciosului; El dă şi tot El hrăneşte viaţa cea nouă. Capitolul acesta ne oferă mai multe instrucţiuni practice de cea mai mare importanţă în legătură cu aceasta:
1. Cantitatea de mană strânsă depindea de apetitul lor (v. 18). 
Ne bucurăm de Hristos numai în măsura în care II dorim. Şi noi nu-L dorim niciodată îndeajuns! (Psalmul 81.10);
2. Mana satisface numai nevoile zilei de azi, nu şi pe ale celei de mâine.
 Hristos trebuie să-mi fie susţinătorul meu, puterea mea. Dacă, de exemplu, astăzi am nevoie în mod deosebit de răbdare, o voi găsi meditând la răbdarea desăvârşită a lui Isus.
3. In sfârşit, copiii lui Israel trebuia să-şi strângă raţia de mană în fiecare dimineaţă, înainte să se topească sub dogoarea zilei. 
Să ne hrănim cu Cuvântul lui Dumnezeu devreme, dimineaţa, înainte ca treburile zilei să poată interveni, răpindu-ne ocazia de a o face. Nu trebuie sa treaca o zi fără să ne hrănim trupul. 
Tot astfel, nici sufletul să nu ni-l lipsim de singura hrană care-l poate ţine în viaţă şi care îl face să prospere: Isus, Pâinea vieţii.

23 aprilie 2012

Tabita-M-ai regasit !

Invitatie !

Duminica, 29 aprilie 2012,  incepand cu ora 18:00, Biserica Baptista Harul  si toti cei care doresc sa participe la aceasta seara de evanghelizare,  ne vom putea  bucura  avandu-i ca invitati :
 sora Ligia Bodea care  va  aduce un mesaj  prin cantare, 
iar Cuvantul va fi vestit de catre pastorul Daniel Barnut,  
pastorul Bisericii Baptiste Nr. 1 Resita .
 Va asteptam cu drag!