FAGADUINTE SI RESTRICTII

Indiferent de situatia si nevoile care ne preseaza uneori incat trebuie sa plecam departe pentru a asigura cele de trebuinta familiei, Copiii Domnului nu-l uita pe Dumnezeu si cauta partasie cu El si cu fratii oriunde ar fi.

In aceasta inregistrare veti putea auzi o marturie extraordinara in care s-a confirmat inca odata ca rugaciunea si postul sunt armele prin care putem birui, dar totodata si un mesaj al fratelui Mihaita Danila.

Chiar daca gospodinele sunt ocupate cu pregatirile la bucatarie, va recomand sa ascultati acest mesaj.

Mare Dumnezeu avem, slava LUI!

Marturia in intregime.Merita citita!

Cei care urmariti blogul meu, stiti ca in urma cu cateva zile am postat o farama din marturia extraordinara a unui tanar extrem de curajos, care a vrut sa vada pe propria piele cum este sa fii copil al nimanui.

Sincer pe mine m-a marcat mult, am plans si m-am rugat  mult pentru aceasta categorie de oameni. Am realizat ca traim intr-un mare fariseism, poate chiar ne autoamagim ca suntem crestini si asta este dureros.

La putin timp dupa ce am postat marturia, dand si link-ul unde se putea citi toata, am fost sunata de mai multe persoane, spunandu-mi ca pagina unde am directionat cititorii nu poate fi gasita.

Am fost mirata si intristata in acelasi timp. Eu am citit-o, insa vroiam sa fie citita de cati mai multi crestini.Asa ca am luat legatura cu Catalin, cel care a trecut prin aceasta experienta si intr-adevar mi-a confirmat ca postarea a fost stearsa. Din respect pentru el am facut si eu acelasi lucru.

Catalin este un baiat cu un caracter deosebit si parca nu dorea sa supere pe nimeni, asa ca a decis sa stearga postarea. Insa durerea din suflet striga mai tare si Domnul i-a adus calauzire in aceasta directie, trebuie postata sau nu?!

Cred cu tarie ca a facut cel mai bun lucru de a reposta marturia, pentru ca indiferent cat de dureros este adevarul, cineva trebuie sa ni-l spuna, iar daca Dumnezeu a hotarat ca prin el sa ne vorbeasca, ii multumim si ma rog ca Domnul sa il binecuvinteze.

I-am cerut acordul de a publica marturia, in cazul in care se va hotari sa reposteze aceasta experienta.  

Iata ca astazi fac acest lucru, in speranta ca aceste cuvinte vor fi  un mare semnal de alarma pentru noi toti.

Catalin Ciuculescu (inainte)

Am vrut sa vad cum traiesc oamenii strazii… Unde stau, ce mananca, unde dorm, cum sunt… Bir (Andrei Birtea) si-a dorit sa vina si el… Ne-am tuns amandoi scurt si ne-am lasat barba ca sa putem fi credibili… Sora si cumnatul meu ne-au tuns doar din foarfece si au iesit adevarate “opere de arta”… Nu ne-am luat nici telefon, nici portofel, nici acte, nici bani, doar 5 lei pe care ii primisem in numele lui Isus pentru ce urma sa facem… Dumnezeu a stat in spate la tot… Datorita Lui citesti asta… M-a invatat si mi-a aratat ca viata nu e ce cred eu… Am trait experiente cum nici nu-mi trecea prin cap… Am sa le povestesc… O sa fie mai lung, dar pentru cine o sa citeasca o sa fie folositor… Incepe…

Catalin-omul strazi pentru 4 zile si 4 nopti!

1.
 N-am plecat demult… L-am salutat pe Bir… El a apucat in dreapta, eu in stanga… Merg pe strada si nu-mi vine sa-mi ridic capul din pamant… Cand esti prost imbracat te simti inferior… Eu nu sunt “om al strazii” decat de vreo cateva minute si mi se pare apasator… Treci pe langa oameni, te uiti in ochii lor, ei te “scaneaza” incepand de la cap pana la adidasii murdari… Isi pleaca si ei capetele sau cauta cu privirea in alta parte dupa ce vad cum arat… L-am vazut pe unul care “seamana” cu mine… Am trecut de el, dar m-am intors… Avea niste “fierotanii” intr-un carut… L-am intrebat ce face cu ele… Razand, imi raspunde: “Ce sa fac? Le vand.”… L-am intrebat daca pot vinde si eu… “Cum dracu’ sa nu poti”, mi-a raspuns sec si revoltat… Pana si el se uita ciudat la mine… Mi-a spus pe unde le gaseste, unde le duce, cat costa kilogramul de fier si cu cati bani ramane la sfarsitul zilei… 400 de mii, zicea el, apoi mai tragea in piept fumul unei tigari… “Bine”, i-am zis, si-am plecat…

Acum stau intr-un cimitir… M-am uitat la pozele oamenilor decedati si la ce scria deasupra lor… M-a vazut o doamna… S-a uitat in ochii mei si si-a plecat capul apoi… Am trecut pe langa o groapa proaspat sapata… Pe mormanul de pamant zace un pachet de tigari pe care scrie “fumatul poate sa ucida”… Zambesc cu amar in mine si ma plimb mai departe pana la groapa langa care stau acum… Tot proaspata… E adanca… Intunecata… Pare ca-i mai frig in ea decat la suprafata… Carnea e pamant si tot in pamant se intoarce… Sufletul ar trebui sa meaga in Cer… Eh, macar am avut liniste… Ma  duc mai departe… Sunt curios…

Stau pe niste scari reci… Mi-am scos o geaca din plasa de rafie si m-am asezat pe ea… Am trecut acum cateva minute printr-o piata… Ma plimbam printre “bunatatile” expuse… Am iesit din piata si-am dat de unul “ca mine”… Am trecut de el, apoi m-am intors… L-am intrebat ce face… “Ce sa fac? Pe-aici.”… M-a-ntrebat si el ce fac… “Ce sa fac? Ma plimb.”… M-a-ntrebat pe unde stau… I-am zis ca pe afara… “Nu ti-e frig?”, mi-a zis… “Inca nu e asa frig tare“, i-am raspuns…  L-am intrebat daca are izmene… Avea… O pereche… M-a intrebat de unde sunt… Daca mai am frati…

Avea un miros de “prenadez” baiatul, in urma bronzului pe care il inspira dintr-o punga… L-am intrebat ce mananca… Zicea ca mai sunt oameni care mai dau… M-a-ntrebat de ce nu ma duc in strainatate… I-am spus ca mai bine mor in tara decat la straini… “Asa e”, a intarit si el… Zicea ca, daca vreau, pot sa ma duc maine cu el pe “Brancoveanu” sa-mi fac baie…

Din magazinul in fata caruia ne aflam a iesit un altul tot “ca noi” cu o punga alba in mana… “Uite aici, mancati”… A intins-o spre mine… “O-mpart cu el”, i-am spus… “Mananca tu!”, mi-a zis baiatul ce consuma bronz… “Mancati ca e pui… E fain… E cald”, ne-a zis binefacatorul… A plecat… Am scos cele doua bucati de pui si le-am impartit, apoi am plans “instant”… Eu il mai intalnisem pe cel care mi-a dat mancarea… Acum 11 ani, imi amintesc perfect… Incepeam clasa a 9-a la Resita dar trebuia sa schimb un tren in Caransebes… El era acolo pe o banca… Se legana si avea un tic ciudat cu limba… Tot om al strazii era si atunci… Am plans de-am rupt… Atunci radeam de cum facea cu limba, azi am plans pentru binele facut… M-a-ntrebat cel cu care imparteam bucatile de pui de ce plang… I-am spus ca “tot astia ca noi stiu sa faca bine”… Mi-a zis sa nu mai plang… I-am strans mana, i-am zis “ceau” si-am plecat… Dumnezeu e bun…

2.

Dupa ce s-a inserat m-am intalnit cu Bir… Am mancat bucata de pui pe care o primisem in timpul zilei… Ne-am dus in zona caminelor studentesti unde am dat de vreo cativa baieti slab imbracati, care suflau in niste pungi colorate in argintiu… Ne-am asezat pe o chestie din ciment si ne uitam la televizor, prin geamul unui local unde se poate manca… Se uita la meci si unul din baietii care “inspirau” bronz… Ne privea ciudat, ca nu eram de-ai locului… L-am intrebat daca ii era frig… “Mie? Nu!”, si s-a intors spre televizor… Era prea frig asa ca ne-am ridicat si ne plimbam ca sa ne incalzim…

Cand traiesti pe strada timpul trece greu… N-ai nici un motiv pentru care sa te grabesti, nu te-asteapta nimeni… Timpul pare mai bland cu genul asta de oameni, dar mie mi-a parut mai mult o pedeapsa… De-abia asteptam sa treaca vremea…

Ne-am dus la gara… Mai vazusem oameni adapostindu-se aici de-a lungul anilor… Nu mancaseram nimic de cand incepuse totul, in afara de bucata aia de pui… Am cumparat o paine… Am dat 2,3 lei pe-o paine nu prea mare… Am iesit din magazin si-am dat de unul “ca noi”… Mirosea rau de tot, mai amplificat atunci cand vorbea… Era alcoolic… Ne-am intors, zicandu-i ca am luat o paine… L-am intrebat daca a mancat si daca nu vrea o bucata de paine… S-a uitat mirat la noi, si-a lasat colturile gurii in jos si ne-a-ntrebat: “Pai si voi ce mancati?”… I-am spus ca ne descurcam cu painea aia… “Dati-mi o bucata de paine, hai! Stai!”… Si-a bagat mana in plasuta, a scos niste branza topita si incerca sa rupa recipientul ala cu unghia… “Am primit-o si eu”, ne-a zis… N-a izbutit sa o rupa… I-am strans mana si-am plecat… Am mancat cu pofta painea…

Ne-am cautat loc de dormit… Sala de asteptare era mai calduroasa… Pe la 1 dimineata au venit doi oameni de la “protectia” garii sa ne intrebe daca avem bilet. Cine nu avea, trebuia sa iese… Noi n-aveam si-am iesit… Ne-am dus in pasajul subteran, am dormit putin pe jos, dar era prea frig… Ne-am ridicat si am dat de niste vagoane scoase din uz… Cineva din gara striga: “Ba, ce faceti acolo? Treceti inapoi!”… Ne-am continuat cautarea in ciuda a ceea ce ceruse el… Erau lacate la toate usile vagoanelor… Am lasat un Nou Testament in plasa unui om al strazii care dormea adanc in frigul de afara… Ne-am intors in pasaj si-am indurat iarasi frig… Ne-am mai dus pe la ora 5 in sala de asteptare… Nu ne-a mai scos nimeni…

Imi deschid ochii si vad un tanar in sala de asteptare… Citea… Biblia… A trecut de 6 ori pe langa mine si nici macar o singura data n-a cutezat sa ma priveasca in ochi…. M-am intrebat “ce folos?”… Se vede aiurea rau de tot de “afara”… Am vrut sa merg sa-l intreb daca a inteles ceva din ce citise, dar mi-a fost prea rusine… Rusine de el, de oamenii din sala, dar si mai tare de mine…. Nu eram mai bun decat el, asa ca, avand gandul spre Dumnezeu, am invatat doar din ce am vazut…

Nu credeam ca o sa fie asa greu sa traiesti pe strada… Frigul iti face ochii rosii si iti schimba timbrul vocii… Nu mi-a trebuit prea mult timp sa inteleg ca viata pe strada parca nu e viata… Si uite cum, intre timp, s-a facut si lumina… A fost o zi grea… Foarte grea… Prea grea… Bir n-a mai rezistat, il apucase frugul si s-a dus acasa… Ne-am salutat…

3.

Am iesit din gara… Am intalnit alti doi oameni pe strada… I-am intrebat unde dorm… “Ce-i cu intrebarea asta?”, mi-a zis raspicat unul din ei… Le-am explicat ca nu sunt din oras si ca sunt in cautarea unui adapost… Mi-au dat toate explicatiile de care aveam nevoie… Le-am lasat cate un Nou Testament… “Le-am primit si eu si-acum le dau si la altii ca mi-au dat mai multe”, le-am spus… Le-au luat, am plecat si am vazut de departe cum si le puneau in buzunarele de la piept…

Am trecut pe langa persoane pe care le cunosteam… Nu m-au recunoscut, poate si datorita faptului ca nu prea s-au uitat la mine… Cand am plecat de acasa mergeam cu capul plecat si cu ochii in pamant, simtind oamenii cum se uita la mine… Acum mi-am ridicat eu capul, si ma uit la ei… Isi pleaca pe rand capetele dupa ce ma vad, si privesc pamantul… “Nu le pasa”, imi zic in suflet…

Am intalnit un alt baiat pe strada… Am scos un Nou Testament si, fara sa zic nimic, i l-am pus in mana… Dupa cativa metri m-am intors spre el suficient cat sa vad ca-l rasfoia zambind… Sper ca stia sa citeasca… Si-acum ploua…

4.

Am dormit deja de 3 ori pe bancile de prin parcuri… Ieri a fost soare, azi a plouat… Simt frigul in oasele din zona soldurilor si nu numai… Habar n-am cat e ceasul… N-am putut sa dorm prea mult din cauza frigului, asa ca am intrat in catedrala ortodoxa… Mi-am dat si eu caciula jos din cap si am inaintat spre unul din scaunele din biserica… Se pare ca stau pe un loc “cumparat”… Deasupra capului meu e un nume gravat in lemnul scaunului: “Dr. Octavian Neagoe”…

Vad oameni sarutand obiecte, altii trec pe langa mine voind sa ajunga in locul unde se face spovedania, marturisirea… I-am multumit lui Dumnezeu in inima mea pentru Scriptura si ca mi S-a descoperit si mie… E o favoare… M-am spovedit si eu Cui trebuie, lui Dumnezeu… E bine…

In stanga mea era un om care canta cu preotul… Cunostea cantarile… L-am ascultat de mai multe ori… Intr-una din pauze i-am spus “cantati fain”… Si-a plecat capul, semn ca m-a auzit… A fost o slujba faina, slujba in care am auzit vorbindu-se despre Isus si despre pocainta… Ziceam si eu “amin” unde consimteam… Cel care asigura protectia si paza bisericii se uita la mine… De fiecare data cand ni se intalneau privirile imi plecam capul…

Am stat vreo 4 ore in biserica… Dupa slujba, omul din stanga mea s-a uitat la mine si mi-a spus ca si-a dorit sa fie preot, dar, din cauza persecutiilor din timpul comunismului, a renuntat… Mi-a strans mana si a plecat… Un altul, trecand pe langa mine, mi-a zambit, in timp ce isi plecase capul… Am zambit si mi l-am plecat si eu… S-a intors din drumul lui catre iesire, mi-a strans mana si m-a intrebat ce fac… “La slujba”, i-am raspuns… M-a surprins gestul lui… Am vorbit apoi cu cel care statuse in dreapta mea… Am vorbit despre cuie, topoare si lopeti… M-am bucurat de ei…

5.

M-am dus la un centru de adapost pentru oamenii strazii… Nu m-au lasat sa dorm peste noapte pentru ca nu eram pe lista… Imi trebuia si buletin, dar eu, cum plecasem fara nimic dupa mine, nu aveam nici o sansa… Am salutat si am iesit…

Am trecut pe langa libraria crestina “Kerigma”… M-am intors din drum si mi-am zis “sa fac un test”… Inlauntru erau doua doamne si un copilas… Am intrebat daca mai era deschis… “Nu. De la 5 (17:00) am inchis”… Era undeva cam pe la 7 ceasul… “Voiati ceva?”, m-a intrebat vanzatoarea… Le-am zis “nu, voiam doar sa ma incalzesc putin”… “Pai haideti, stati sa va-ncalziti”, i-a fost replica… Stateam acolo si ma bucuram in inima mea vazand si copilasul jucandu-se pe langa mine… Dupa 2-3 minute i-am spus doamnei care m-a primit ca a fost un test… “Cum asa?”, a intrebat… I-am spus povestea… M-a recunoscut abia dupa ce a auzit tot… Noi ne mai intalniseram de 3 ori… M-a rugat sa mai stau si asa am facut… Am plecat de acolo “incalzit” si cu o jumatate de portie de salata cu pui… A fost faina

Am intalnit un “batranel al strazii” putin mai tarziu… M-am oprit sa-l salut si am povestit de una si de alta… Era mai “tare de urechi” asa ca vorbeam mai “cu volum”… L-am intrebat daca ii era foame… “Nu, multam, am mancat”… Mi-a zis ca i-e frig, ca mai sta putin si pleaca… I-am pus mana pe umarul stang si am terminat cu “Doamne ajuta!”… La fel a incuviintat si el…

M-am oprit la un brau de marmura chiar in centru… Mi-am intors capul si in fata mea stateau doua cunostinte… M-au auzit cand vorbeam cu batranelul, mi-au recunoscut doar vocea si m-au urmarit… M-au cinstit cu un ceai cald, de care m-am bucurat mult, si le-am povestit din cele pe care apucasem sa le vad… M-au intrebat daca mi-e foame… Nu mi-era… Inca mai aveam aproape jumatate de paine… In catedrala citisem Matei 6, asa ca Dumnezeu implinea ce promitea… Am primit niste banuti, ne-am salutat si ne-am urat “somn usor”…

In fata garii se legana cineva si facea cu mana masinilor oprite la semafor… Era baiatul care imi daduse bucatile de pui cu o zi mai inainte… Asculta muzica… In timpul in care ii intindeam mana si-a dat castile jos… L-am intrebat ce face… I-am spus ca mi-a dat de mancare si mi-a raspuns ca “stie Dumnezeu cate-am facut”… L-am intrebat daca ii era foame, voind sa impartim painea… Mancase… I-am spus “multumesc” si l-am imbratisat…

Cei de la paza garii nu ma lasau sa stau in sala de asteptare decat daca aveam bilet… Le-am spus cine sunt si de ce faceam ce faceam… Erau mirati dar nu m-au crezut, gandindu-se ca multi dintre cei de pe strada inventeaza tot felul de povesti… M-am dus la casa de bilete si mi-am luat un tichet aiurea pana la “Baile Calacea”… Acum stau in gara langa un om care a facut pe el… Miroase greu … Cineva de la paza il indeamna sa iese… “Astea-s regulile”…

Pe la 5 dimineata m-am reintalnit cu fetele care imi oferisera ceaiul cu o zi inainte… Au intrat in sala de asteptare si-am vorbit, ceea ce a creat putina mirare intre cei prezenti… Unul ca mine sa vorbeasca unora ca ele… Ne-am salutat, apoi iesisem sa ma dezmortesc putin… La intoarcere le-am vazut iesind din sala de asteptare, unde imi lasasem plasa… Mi-au pus acolo niste sandwichuri… Eu nu ma dau in vant dupa ardeiul gras, asa ca a pus Dumnezeu ardei in toate sandwichurile… A vrut sa ma invete… N-am comentat si am mancat cateva cu bucurie si multumire… Celelalte sandwich-uri au ajuns si la altii impreuna cu cate un Nou Testament… Mi-au urat sanatate… M-am oprit pe o banca acum… Cred ca o sa trag un pui de somn…

6.

L-am reintalnit pe cel cu care am impartit cele doua bucati de pui din prima zi de cand am inceput tot… M-a salutat si m-a intrebat ce fac, apoi m-a sfatuit sa am grija ca sunt “comunitarii” prin zona… Tot el mi-a zis “du-te ca dau pocaitii de mancare!”… Mi-a amanuntit cum sa ajung acolo… Am trecut strada si am vazut o batranica aplecata mult de spate… M-am oprit in dreptul ei, timp in care o alta doamna traversa strada spre noi… A trebuit sa ma aplec destul de mult incat sa-i vad fata batranei… Tragea dupa ea un geamantan pe roti… A ajuns la noi si doamna care trecuse strada… S-a oferit, la randu-i, s-o ajute pe batranica… Femeia in varsta mergea tot “unde dau pocaitii de mancare”…

Doamna care trecuse strada m-a intrebat daca merg sa mananc si eu… “Da”, i-am spus… M-a intrebat multe, printre care ce fac, de unde sunt, pe unde dorm… I-am explicat cine sunt de fapt si ce cautam pe strada… Mi-a zis ca Duhul lui Dumnezeu ii spusese ca era ceva cu mine… M-am bucurat mult in inima mea de favoarea lui Dumnezeu… A mers cu mine de cot pana la locul unde se impartea mancarea, continuand sa povestim… M-a prezentat fratilor cu care facea echipa cu bucuria unui copil… Erau de la biserici diferite si mi-am spus in minte ca asta era o lucrare veritabila, atunci cand penticostalul, baptistul, crestinul dupa evanghelie, unul cu mai multa charisma, sau ce-o mai fi omul, trece de bariere si face alaturi de ceilalti ceva pentru semeni, de dragul lui Dumnezeu…

Deja ma cunosc cativa dintre cei de pe strada… Am intalnit omul care a vrut ne dea branza topita in prima seara si pe alti cativa pe care ii mai vazusem… Petrica, cel de la care a plecat ideea de ajutorare a celor fara casa, vorbea si se ruga pentru ei… Unul mai nazdravan tot vorbea peste el… L-am rugat sa nu mai vorbeasca asa tare ca voiam “sa aud si eu ce zice omu’ asta, ca zice ca si el a stat pe strada”… Mi-a vazut fularul rosiatic… “Da mie fularu’ asta”, mi-a zis… Si l-a asezat la gat cu bucurie… Apoi vorbea iar tare… L-am mai rugat odata sa nu mai vorbeasca… M-a luat deoparte si mi-a spus viata lui… Ca are un handicap si ca nu poate sa-l controleze, ca a vrut sa se sinucida dar nu i-a iesit, si ca acum face cateva lucruri pe care nu vrea sa le faca… M-a intrebat apoi cum ma cheama, unde stau si de unde vin… “Catalin, vin din Oltenia si dorm in gara”, i-am spus… S-a dus repede si a chemat un baiat… Au venit amandoi si a inceput Ionut (numele lui) sa faca ceva emotionant pentru mine… I-a spus celui pe care il chemase de unde sunt, unde dorm si ca sunt amarat… L-a intrebat daca nu puteau face ceva sa ma ajute sa nu dorm in frig… N-a stat pe ganduri baiatul si a zis ca ma ajuta… Voia sa imi dea un pat in ruinele in care dorm ei, in fosta cladire a politiei… Mi-a zis ca si in timpul zilei, daca vreau, pot sa merg sa dorm acolo ca imi da pat… Am fost sensibilizat in suflet…

Cel putin trei dintre ei m-au intrebat daca am primit numar de ordine pentru mancare… Nu luasem, pentru ca inca mai aveam jumatate de paine si inca vreo cateva sandwichuri in plasa de rafie… Le-am zis ca imi iau dupa ce primesc toti… S-a dus Ionut al meu pana in fata randului la Petrica, cel care coordoneaza lucrarea asta, si i-a cerut o portie pentru mine… Petrica, stiind povestea mea, s-a uitat la mine… I-am facut semn zambind si plecandu-mi capul… Stateam pe un boltar… A venit Ionut la mine cu 4 sarmale calde intr-o farfurie de unica folosinta… S-a aplecat si mi-a pus mancarea in mana…

S-a apropiat de mine omul “cu branza topita”… M-a intrebat daca mai vreau supliment ca se duce sa imi ia… I-am cerut doar niste paine pentru ca Ionut uitase sa-mi aduca… Si-a intins mana in farfuria lui si a apucat 2 felii de paine… Le-a scapat pe jos… Si-a cerut scuze… “N-are nimic”, i-am spus, si-am mancat impreuna cu el sezand langa mine… A vazut ca mi se terminase painea si mi-a mai pus repede in mana stanga inca doua felii din portia lui… Fara ca macar sa-i cer, s-a dus apoi sa-mi mai aduca 3 sarmale… I-am multumit, dar eram satul si au ramas pentru el…

Cel care mi-a dat feliile de paine m-a intrebat de ce stau cu farfuria in mana si n-o arunc… I-am zis ca vreau s-o arunc la un gunoi… Mi-a luat-o din mana si mi-a dus-o el… Un altul a zis ca eu sunt “din ala care respecta”, timp in care isi subtia grosimea buzelor zambind… Cuiva ii era sete… Omul care imi dusese farfuria la gunoi i-a dat o gura de alcool sanitar… L-am intrebat daca nu-i face rau dupa mancare… “Ba, ce intrebari prostesti pui si tu… Asta imi face bine si inainte si dupa mancare”… Mi-a parut rau pentru el… M-a intrebat apoi daca n-am ceva apa… I-am dat sticla de “juma de litru” umpluta doar pe sfert… Ne-am salutat si mi-au urat sanatate… Am gasit o alta sticla murdara, tot la jumate, pe marginea strazii… Mi-am pus-o in plasa… In parc am intalnit un prieten care nu m-a recunoscut decat atunci cand i-am zambit… Am facut vreo cateva poze, timp in care cativa oameni ne priveau nedumiriti… Mi-a lasat niste bani… Pot sa-mi cumpar bilet… Cred ca nu-mi mai iau pana la “Baile Calacea”… Aaa, am primit si o bluza “cu gat” de la Petrica… Tine locul fularului rosiatic…

7.

Am plecat din parc spre catedrala din centru… Inainte de a ajunge m-am “intalnit” cu privirea cuiva… Eram in piata… Se uita indelung la mine… Ma uitam si eu la el… Si-a plecat capul in semn de salut… Mi l-am plecat si eu pe-al meu… Am facut o “fotografie mintala” si am analizat-o mergand pe drumul meu… Era omul din biserica ortodoxa care se intorsese din drumul lui sa ma salute si sa ma intrebe ce fac… Isi aducea aminte… M-am bucurat ca nu uitase de unul ca mine…

Au citit ceva din Petru la biserica… Au mai zis si despre sfintii “nu stiu care”, despre niste mucenici, aparatori si ce-or mai fi, dar asta e partea a doua… Eu am luat tot ce-a fost bun, tot ce L-a scos in evidenta pe Dumnezeu… Pe scaunul din stanga mea statea un om al strazii destul de inaintat in varsta, in dreapta la fel… Cel din stanga adormise la un moment dat si sforaia… Ma uit la cel din dreapta si-l intreb daca sa-l trezesc… Ridica din umeri si-si lasa colturile gurii in jos… Era deranjant pentru cativa care se uitau deja la el… L-am atins suficient cat sa ma simta… I-am spus ca se auzea cum sforaie… A tras vinovat aer in piept pe vocala “i” si mi-a zis “mersi”… Mi-am lasat fruntea pe mana stanga… Mi se “taiase filmul” pe loc… Adormisem si eu… Sper ca n-am sforait… M-am trezit la finalul slujbei cand oamenii se “impartaseau”… Am vrut sa iau si eu cina dar vedeam oamenii pupand icoanele inainte si dupa ce luau din mana preotului painea inmuiata in vin si m-am razgandit…

M-am dus la mall… E un loc afara unde sufla aer cald… Am stat acolo si m-am incalzit… M-am dus si mai departe si am zis sa intru… M-am asezat pe un scaun moale si asteptam dintr-un moment in altul sa ma scoata cineva din cladire… Imi parea o alta lume, parca nu prea potrivita cu felul in care aratam eu… Din fericire, nu m-a scos nimeni si-am plecat de buna voie…

Am dormit apoi vreo o ora si jumatate pe o banca in parc… Te doare spatele de la atata mers si stat pe scaune, asa ca simti nevoia sa te intinzi… M-am trezit si m-am dus la gara… Nu mi-am mai luat bilet pana la “Baile Calacea” de data asta… Mi-am luat pana la “Remetea Mare”… Aiurea, ca tot 4 lei a costat… Credeam ca e mai ieftin…

In sala de asteptare e un baiat pe care il stiu, Alexie… Obisnuia sa “se dea” la fata pe care o indrageam in urma cu vreo cativa ani… Era un “personaj” baiatu’ asta, ca o pupa in aer si ii zicea ca e frumoasa cu mine de fata… Nu de mult timp a iesit putin din sala de asteptare… Am iesit dupa el cu gand sa-l salut si sa-i spun cine sunt… Mai era cineva care iesise sa fumeze si nu voiam sa ii zic chiar acolo, asa ca l-am atins pe haina si i-am facut semn sa vina deoparte… S-a uitat urat la mine si a luat-o repede spre sala… “Ba, stai sa-ti zic ceva”, i-am zis, neputand sa-mi ascund rasul… M-a “taiat” iar cu o privire si a intrat iute in sala de asteptare… Eu stateam afara si nu ma mai opream din ras… Vedeam cat de urat se uita la mine prin geamul ala si nu puteam sa ma abtin… Dupa vreo cateva minute, in repetate randuri, am vrut sa intru inapoi in incaperea incalzita, dar de fiecare data cand ma apropiam de usa ma pufnea rasul… Am izbutit pana la urma sa imi ocup scaunul, gandindu-ma ca trebuie sa arat tare fioros de se uita asa urat la mine… Eaahh, a fost interesant tare…

8.

E Duminica… Am dormit in reprize in sala de asteptare… Imi propusesem sa merg intr-o biserica in care n-am mai fost niciodata, o biserica despre care auzisem multe… Cum nu aveam ceas, ma trezeam din cand in cand sa verific trecerea timpului privind la “orologiul” de pe peron… Am vrut sa fiu din timp la biserica, sa ma asigur ca prind loc… Am ajuns… Nu pare o constructie mare de dinafara dar interiorul e grandios… Plecasem cu asteptari mici dorindu-mi sa fiu surprins… Am intrat cu caciula pe cap…

La intrare era un om pe ecusonul carui statea scris “ordine”… “Da-ti caciula jos din cap si du-te acolo… Aici e partea fratilor si aici a surorilor”, mi-a spus… M-a directionat spre locurile din spate… M-am conformat indicatiilor… La marginea randului era un frate in varsta… La distanta de 3 scaune de el era un altul, tot in varsta… M-am asezat intre ei, cu gand sa las cate un scaun liber si in dreapta si in stanga mea… Fratele din dreapta mea se uita indelung la mine… Ma studia din cap pana in picioare… Puteam sa-l vad cu “coada” ochiului drept… M-am uitat odata la el si si-a intors privirea… Au trecut mai multi oameni prin fata mea… S-au asezat altii doi langa mine… I-am numarat pe cei care mi-au strans mana, 4 la numar… Nu stiu daca m-au salutat pentru ca au vrut cu adevarat, dar asa era randul…

Am ascultat formatii, instrumente si coruri cantand… Am fost foarte impresionat… A urmat predica… Pe fratele din stanga mea il luase somnul… Imi facea si mie pofta ca doar dormisem putin in gara… M-am stapanit… S-a citit din Luca… A fost vorba despre cine este “cel mai mare”… Am ascultat ce s-a vorbit… Suna frumos… Cineva din fata a incheiat “serviciul” cu o rugaciune…

Avand deja experienta putinelor saluturi de la inceput, m-am dus fix la usa, de data asta… Mi-am pus caciula-n cap si-asteptam… Asteptam pe cineva care sa-mi intinda mana si sa ma salute… Ieseau multi oameni… Cineva s-a manifestat zicand “ce de oameni!”… Eu asteptam… Treceau pe langa mine toti si nimeni-nimic… Doar imi “luau masurile” cu privirea… Cred ca si-au dat seama ca port “S” la camasa, 30 la pantaloni si 42 la incaltaminte… Spre final, un baiat mai tanar “s-a ciocnit” involuntar de privirea mea… De la vreo 2-3 metri mi-a zis “ceau”… Am tot asteptat sa se apropie cineva de mine… Aproape se golise biserica… N-a venit “NIMENI”…

Mi-am facut curaj si m-am dus din nou in biserica… Fratele care condusese “programul” si facuse rugaciunea de la final se indrepta spre usa, insotit de cineva… L-am luat deoparte si i-am zis: “Haideti ca am venit sa va salut eu, daca tot nu ma saluta nimeni”… S-a uitat mirat la mine si m-a intrebat de unde veneam… I-am spus ca “din gara”, aratandu-i vestimentatia mea anapoda… Am primit un zambet fals, de plastic… “Ma asteptam sa fiti diferiti… Am venit de dimineata… Am stat acum la usa si nu m-a salutat nimeni”, i-am zis… “Uite ca s-a gasit unul care sa te salute”, mi-a spus, purtand acelasi zambet ieftin pe fata-i ingrijita… I-am spus ca m-a salutat doar pentru ca m-am dus eu la el… “Acuma, nu mai conteaza… Sa ne bucuram ca am avut ocazia sa ne salutam”, zicea… I-am spus ca “se vorbesc multe la dvs. in biserica dar se fac putine”… Tot zambind, mi-a zis ca “depinde”… M-am uitat in ochii lui si i-am spus doar “ar fi trebuit sa va pese”, timp in care ma-ntorceam spre usa… Mi-am mai aruncat odata privirea in spate pe cand ma pregateam sa ma fac nevazut pe dupa poarta si i-am vazut acelasi zambet frumos pe masura ce vorbea cu altcineva…

Tineam in mana dreapta aceeasi plasa de rafie, in care nu mai aveam nici paine si nici apa, doar niste pungi goale, un Nou Testament si o geaca subtire pe care o asez sub mine cand stau pe rece… Inaintam spre strada si mi-era ciuda sa imi spun “Ai avut dreptate!!!”… Mi-am dorit sa ma insel, dar a fost altfel…

Vad lucrurile diferit acum pentru ca am gustat doar o faramitura minuscula din viata pe care o traiesc cei de pe strada… Oamenii aia sunt puternici… Ma intreb pe langa cati am trecut eu fara sa imi pese… Nu i-am condamnat pe niciunul din cei cei care nu m-au salutat, nici pe cel cu care am vorbit la final… Imi pare doar rau de “noi”, cei care ar fi trebuit sa fim diferiti si sa avem compasiune… De cei care ar fi trebuit sa-L facem pe Dumnezeu cunoscut, vazandu-se in noi… Ce sa zic… Macar a fost temperatura placuta in biserica… Acum ma pun sa trag un pui de somn pe o banca rece si singuratica din “Parcul Rozelor”… Viata nu e “roz” deloc… Oricum, “nu le pasa”, imi zic…

9.

Cand stai pe strada nu te mai ingrijorezi ca s-ar putea sa dormi prea mult… Frigul e cea mai buna “alarma”, te trezeste cand vrea el… Mi-am dat la o parte geaca cu care imi acoperisem genunchii, m-am ridicat de pe banca din parc si m-am dus la catedrala ortodoxa… E liniste si cald acolo… Ma uitam la oamenii care stateau la coada sa pupe icoanele… Unii se duceau  mai in fata si ingenuncheau pe niste scari… Mi-am facut curaj si m-am dus si eu acolo in fata, marsaluind cu capul meu tuns in scari printre cativa oameni… M-am pus pe genunchi si radeam de ce faceam, apoi m-am rugat lui Dumnezeu… M-am ridicat si mi-am recuperat scaunul pe care am stat…

Am vrut sa mai merg la o biserica duminica seara, alta decat cea la care fusesem de dimineata… M-am dus cu asteptari rele de data asta, ca sa nu mai fiu dezamagit… M-am oprit in dreptul unei biserici pe care o vizitasem o singura data in viata in urma cu vreo 4 ani… M-am apropiat de usa dar era inchisa… Pe cele doua usi erau lipite doua foi ce purtau acelasi mesaj cu orele la care se intalneau cei din biserica… Nu aveau program Duminica seara… Mi-am propus sa ma duc in mall si sa stau la caldura, dar mi-am amintit de o biserica aflata nu foarte departe de zona in care eram… Am asteptat 40 de minute dupa un autobuz care, parca intentionat nu mai venea… Mi-am ridicat plasa de pe banca si am vrut sa plec, cand, deodata, a aparut si autobuzul meu… M-a lasat la o distanta de 2 minute pana la biserica…

Sala mare era inchisa… Am vazut luminate ferestrele demi-solului si-am intrat… Mi-am dat de buna voie caciula jos din cap ca sa scutesc pe oricine de eventualele explicatii prostesti… Am deschis usa si-am ramas acolo in spate langa ea… M-am uitat rapid peste cei prezenti… Nu stiu daca erau mai mult de 60-70 de oameni acolo… Eu asteptam sa se intample ceva… Si s-a intamplat ceva ce m-a sensibilizat pana la lacrimi… O sora aflata pe la inceputurile varstei “caruntetilor” s-a apropiat de mine si m-a intrebat daca nu vreau sa merg mai in fata… I-am raspuns ca “da, daca ma duceti dvs.”… Si-a pus mana dreapta pe spatele meu si m-a dus exact pe primul rand, pe primul scaun… Mi-a soptit apoi la ureche: “Aici e mai cald… Poti sa-ti dai geaca jos, daca vrei”… M-a lasat in dreptul scaunului si am inceput sa ma bucur mult in sufletul meu, incercand sa impiedic cateva picaturi de apa sarata sa mi se scurga pe obrajii nespalati de 3 zile…

Ei erau in picioare cantand ca Dumnezeu e sfant… In picioare am stat si eu, cu toate ca ma gandeam ca se uitau la “scarile” din capul meu… M-am intors in dreapta, uitandu-ma ca un strain la ei, voind sa vad daca ma ciocnesc cu vreo privire ciudata, dar “astia” aveau ochii inchisi si mainile ridicate spre Dumnezeu… In timpul in care ma bucuram de muzica, am vazut pe baiatul care canta la chitara bass uitandu-se la mine… L-am privit si eu… Mi-a zambit in doua randuri… Pastorul care a condus intalnirea s-a uitat si la mine cand a vorbit bisericii, la fel facuse si predicatorul… M-am bucurat, nu pentru mine, ci pentru orice om al strazii care ar fi putut fi in locul meu…

Se terminase biserica si asteptam sa vad finalul intregii experiente… Un tanar a trecut pe langa mine… Stateam pe scaun, cu capul plecat, privind modelul de pe mocheta, cand s-a apropiat de mine pastorul care condusese seara… S-a asezat chiar langa mine, mi-a intins mana, m-a intrebat ce fac, cine sunt, de unde vin si unde dorm… Am vrut sa ma abtin din a-i spune toata povestea, dar n-am putut… A fost surprins si incurajat de tot ce i-am zis… De-o da Dumnezeu, am sa trec pe la ei cu prima ocazie, in urma invitatiei lui “mai vino pe la noi”… M-am bucurat enorm ca am ajuns la ei…

Da, astaseara asteptarile mi-au fost inselate in cel mai placut si nesperat mod… Mi s-a confirmat ca unde-s multi e mai “rece” si fariseismul unora se vede fara lupa… Am simtit acceptare, in schimb, intr-o biserica redusa ca numar… Si-am inteles ca nu cantitatea determina puterea, ci calitatea… Poti sa ai 6 cai (vorba aia) si sa fie toti frumosi si lenesi, sau poti sa ai doi amarati, dar care sa traga impreuna…

Ma duc sa dorm in aceeasi sala de asteptare… Cred ca-mi iau bilet tot pana la “Baile Calacea”… Haha… Nu mai aveam de gand sa scriu nimic, cand vad iesind de dupa colt un cuplu pe care il cunosc, purtand alaturi copilasul lor… Am stat serios… Amandoi s-au uitat la mine, nu m-au recunoscut si si-au vazut de drum… E amuzanta toata treaba asta…

10.

Mi-am luat bilet… In sala de asteptare a intrat si Ion, cel care mi-a dat bucatile de pui din prima zi… Am stat amandoi aplecati langa caloriferul calduros si am povestit… I-am multumit din nou pentru ce facuse pentru mine… Mi-a zis din nou ca stie Dumnezeu… Voia sa plece din Romania zicand ca Basescu si-a batut joc de el… I-am spus ca vreau sa il ajut si eu cumva… “Tu? Tu sa ma ajuti pe mine?”, zicea, uitandu-se la vestimentatia mea… “Cu ce sa ma ajuti tu pe mine?”… “Poate o sa fac rost si eu de niste bani si-ti dau de-acolo”, i-am spus… “N-ai cum sa ma ajuti”, mi-a replicat Ion… Mi-a zis ca nu voia sa plece, totusi, din tara…

I-am spus ca Sambata am fost la mancare la pocaiti… Si a inceput sa imi vorbeasca asa fain de ei… Mi-a zis multe despre Dumnezeu… Ca e drept, ca e judecator, ca vede… Mi-a predicat fara puncte si subpuncte… Stia multe… “E bine sa te pocaiesti”, mi-a zis… “Pocaitii te ajuta daca te pocaiesti”… In timp ce ii vorbeam, foarte sincer si fara niciun stres, m-a intrerupt si mi-a zis: “Iti miroase gura… Nu e bine sa vorbesti cu gura catre cineva… Poti sa dai microbi”… Cred si eu ca-mi mirosea, dar nu-mi venea sa cred cu cata lejeritate mi-a zis sa am grija cum vorbesc… Am ras in mine de nu mai puteam… Mi-am pus mana dreapta la gura si l-am intrebat daca era bine asa…  A incuviintat…

L-au scos afara baietii de la paza cand au dat tura de la ora 01:00… Am iesit pe peron, l-am intrebat daca are ceva bani si, in urma raspunsului negativ, i-am intins 15 lei din banii fetelor ce imi oferisera ceaiul si sanwichurile cu ardei… I-am multumit mult ca mi-a dat de mancare… Mi-a multumit si el… I-am povestit unui om care se intorcea din Norvegia despre ce faceam si despre cum l-am intalnit pe Ion… Era marcat… A avut deschidere sa ma auda vorbind despre Dumnezeu… M-a trezit sa-l ajut sa-si duca bagajele la trenul de Iasi… L-am imbratisat apoi mi-a spus ca il vazuse pe Ion intr-o crasma cu ceva minute in urma… “E bine ca mi-ati spus”, i-am zis… Ne-am salutat si m-am intors in gara gandindu-ma la ce mi-a spus despre Ion… Nu-mi parea rau, dar speram sa ii foloseasca altfel…

Pe la 6:00 ma trezeste Ion din somn… Adormit si vazandu-i fata in ceata, l-am auzit zicandu-mi doar: “Na, ia si mananca!”, si mi-a pus in mana o caserola transparenta… Eram buimac tare si n-am putut gandi, asa ca am pus-o langa mine… M-am trezit, m-am dezmeticit si am citit pe capacul caserolei “jumeri”… Au intrat cei de la paza garii sa controleze oamenii de bilete… Era 8:15… Seful lor s-a uitat la mine si mi-a zis pe un ton superior ca incep sa cam am vechime in gara… Trenul meu pleca la 8:31… “E si un sfert”, mi-a zis… “Mai am un sfert de ora”, am replicat si eu…

Intr-un parc am deschis caserola de la Ion… Erau doua placinte cu dovleac inlauntru… Dumnezeu stia ca nu ma dau in vant dupa ele si de aia mi le-a si dat… “Figurile” nu-s bune… Le-am infulecat cu pofta multumindu-I pentru ele si pentru Ion… Mi-a parut rau ca ma intrebasem ce facuse cu banii pe care ii dadusem… Intelegeam atunci… Imi luase si mie de mancare din ei… M-a miscat…

11.

Am urcat in tramvaiul 4… La capat de linie era un centru de adapost pentru oamenii strazii… Voiam sa ajung acolo… Nu stiam unde e “strada Invatatorului”, asa ca am intrebat pe cineva care semana a muncitor la drumuri si poduri… Avea o salopeta portocalie cu cateva dungi reflectorizante… “Ma (pe un ton ardelenesc), pa’ si eu merg tat acolo”… Mi-a zis sa merg dupa el… “Mergi la centru’ ala?”, m-a intrebat… I-am raspuns ca da… “Hai ca te duc io, ca stiu unde e…”, imi zice… Peste cativa metri imi spune: “da’ nu mai stiu pe ce strada s-o iau”… Mergeam in spatele lui si ma prapadeam de ras… Se mai apleca dupa cate un “chistoc” de tigara… Avea in picioare niste pantofi negri pe care si-i innamolea in timp ce ne indreptam spre destinatie… Se injura singur… Eu mergeam tot cu juma’ de pas in urma lui… Se tot intorcea dupa mine si-mi zicea “hai ma”… Mi-a fost tare drag de el… Se purta cu mine ca un tata… Am ajuns acolo si era inchis… S-a injurat iarasi si-am mai tras o portie de ras… “Mergem in Balcescu, ca dau nemtii de mancare la unu jumate”, mi-a zis…

Am luat acelasi tramvai si-am coborat prin centru… Am mers pe jos tot povestind… “Ai lingura?”, m-a intrebat… Nu aveam… “Las’ ca-ti dau io ca am trei”, mi-a zis… M-a intrebat unde dorm, de unde sunt si tot asa… S-a uitat la mine si-a zis “Ma, trebuie sa-ti dau niste blugi ca astia ai tai sunt murdari”… I-am zis ca mai stau doar ziua aia si plec… I-am spus ca am mancat Sambata la pocaiti… “Aaa, da ma, si io am mancat acolo”, mi-a spus… “Oameni faini pocaitii astia”, zic eu, “dau de mancare saracilor”… “Da ma, asa e “, incuviinta si el… I-am spus ca as vrea sa ma pocaiesc si eu… “Ma, tu daca te pocaiesti o sa ai cel mai mare noroc”… “Cum asa?”, l-am intrebat… “Aia au fete frumoase… Te insori cu una si ai casa… Daca te pocaiesti pocaitii iti gasesc ei pe-acolo ceva de lucru”… M-a apucat rasul, dar radeam intr-o parte sa nu ma vada el… I-am zis ca vreau s-o fac din inima, nu pentru fete sau casa… “E bine… Da io nu pot, ma… De alcool pot sa ma las, da’ de tigari nu pot, ma, nu pot!”… I-am zis sa se duca si poate ca il scapa Dumnezeu intre timp… Stia multe despre Dumnezeu si mi-a numit cateva biserici la care mersese…

Am ajuns si in Balcescu dar se anulase masa ca era 1 Decembrie… Mai venise inca un baiat care sufla intr-o punga cu bronz si tinea sub bratul drept o sticla de Cola plina pe un sfert… M-a rugat sa beau o gura… M-am uitat la punga din mana stanga, la fata lui si i-am zis “nu, mersi”… M-am gandit apoi ca era lucru mare ca voia sa imparta din sucul ala si cu mine si i-am zis “da-mi, totusi, o gura ca si-asa n-am mai baut de mult”… Am luat o gura si i-am multumit… Stateam pe niste scari de ciment si s-a apropiat “taticul” meu de mine… Dorin il chema… Mi-a zis ca mergem inapoi in centru si imi da el un “snitel”… Mi-a spus povestile multora dintre cei pe care ii vedeam pe strada… Cum ca au avut familii, li s-au destramat si au dat in nebunie… Imi mai zicea de unul care avea un cantar si facuse bani frumosi cu el, suficient cat sa isi aranjeze fain o casa… La un moment dat zice “ma, da’ toata lumea ma stie in Timisoara asta… Mi-e si ciuda”… Radeam de numa’…

Am vazut ca ii pasa de mine… Voia sa imi faca buletin… Zicea ca daca se ia Politia de mine vorbeste el pentru mine, ca sunt colegul lui si ca astept sa imi vina buletinul… Ne-am oprit undeva in centru si i-am zis ca ma duc pe la biserica si dupa aia mai vad eu ce sa fac… Cum vrei tu, mi-a zis tot ca un tata… Avea 45 de ani Dorin… L-am pretuit mult… I-am strans mana si i-am multumit pentru tot…

Imediat dupa ce l-am salutat de plecare l-am vazut pe Bir mergand “la mana” cu bicicleta… Venise sa ma caute… N-am mai stat pe strazi… Simteam cum imi iese aer fierbinte pe nari si ma asteptam sa racesc… 4 zile si 4 nopti pe strada isi pusesera amprenta pe “odorul” meu… Nu miroseam bine deloc… I-am multumit lui Dumnezeu pentru caldura din locul in care sta Bir, pentru apa calda si pentru cartofii prajiti si ouale “ochi” pe care le mancam pe o masuta in bucatarie…

Eeeehhh… Dumnezeu m-a invatat multe zilele astea… Am descris parte din ce am vazut si simtit… Mi-e rusine de mine si ma inclin in fata lui Dumnezeu… Mi-a dat lectii prin cei de la care nu crezi ca poti invata ceva… Dumnezeu e si in ei, chiar daca noi ii judecam si ii privim “murdar”, dar e adevarat: “cum ti-s ochii, asa iti e si inima”… Suntem murdari oridecateori putem face binele si nu-l facem… Suntem murdari cand avem haine curate si minti putrede… Suntem murdari cand vrem o viata mai buna si gandim egoist, ca niste “fraieri” lipsiti de inima… Avem prea mult in comparatie cu cei care n-au nimic… Avem haine, mancare, apa, caldura, pat si acoperaminte, lucruri aparent banale, dar lucruri pe care multi nu le au…

M-a invatat Dumnezeu sa nu mai fac figuri cand vine vorba de mancare, indiferent ca are ardei gras sau dovleac in compozitie… Pretuiesc si timpul acum… Sunt prea multe de facut si vremea trece prea repede… Inainte ii evitam pe cei “de-ai strazii”, acum imi doresc sa mi-i caute ochii… Sper sa raman cu asta in inima… Multi dintre ei sunt alcoolici, pentru ca duc o viata prea grea… Nu i-am condamnat… N-as vrea sa traiesc povestile lor… Sunt prea grele… De aia si-au pierdut mintile cativa dintre ei… Eu nu zic sa le dam bani, zic doar sa incepem sa ne pese… Cand iti pasa stii si ce sa faci…

Parul creste, iar experientele imi raman… Nu vreau sa mai traiesc ce-am trait in cele 4 zile… Au fost doar 4 zile grele, nu 25 de ani de strada, de exemplu, pe care i-a trait Ion… Eu n-am trait nimic… Am apucat doar sa iau o gura mica din amaraciunea numita “viata de strada”… Mi-am facut o idee prea mica… Subiectul scrierii mele nu sunt eu, cum ar putea crede cativa “smecherasi” inarmati cu pusti cu lunete cu 5 tevi… E vorba despre ei, noi si Dumnezeu… Oamenii de pe strada nu au multe, dar impart mai bine ca noi…

Voi toti cei care ati citit cuvintele astea aveti multe… Prea multe… Daca e ceva extraordinar ce voi aveti si ei nu au e SPERANTA… L-am intrebat pe unul ce face… Mi-a dat un raspuns sec, in timp ce ma lasa in urma: “Suflu sa nu mor”… Ai multe… Tine cont de versetul asta: “caci pe saraci ii aveti totdeauna cu voi, si le puteti face bine oricand voiti…” Mai uita-te si in Isaia 58 si o sa vezi ce-ai de facut… A mai zis un intelept ceva: “Cine are mila de sarac, imprumuta pe Domnul, si El ii va rasplati binefacerea.“ -  Proverbe 19:17

Dumnezeu sa ne dea multa pasiune pentru El si compasiune pentru oameni!

Aceasta marturie a fost preluata in intregime chiar de pe blogul acestui frate minunat.

http://www.catalinciuculescu.ro

O marturie coplesitoare!

Multe marturii am auzit, multe predici am ascultat, insa pot spune ca aceasta marturie m-a coplesit. 

Am citit-o o data, apoi am recitit-o si-am inteles ca dintre miile de farisei crestini, si eu sunt un fariseu egoist.

Un fariseu egoist, care de nenumarate ori a trecut pe langa acesti oameni fara ca macar sa ma intreb un moment, "oare, care este povestea lor". Un fariseu, care de prea multe ori le-am evitat privirile sau poate mi-am intors capul in partea cealalta fara sa imi pese de ei.

Marturisesc ca sunt  intristata si coplesita in acelasi timp despre experientele pe care le-a avut in biserica. Este trist ca trebuie ca a trebuit "unul" sa se coboare acolo jos, sa intre in pielea acestor "oameni" ai nimanui, si sa ne aduca aminte ca asa cum el a luat imbracamintea unui copil al strazii, tot asa si Hristos ar putea fi in locul celui mai de jos om.

Oare de cate ori nu am trecut pe langa El, si nici macar nu L-am privit?

„Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.”

Oare cand vom intelege ca tot ceea ce facem, facem pentru Domnul?

„Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”

Marturia este coplesitoare, este lunga dar merita citita.

Marita nu pentru ca este experienta unui tanar pe care unii il cunoastem, altii poate ca nu, dar merita citita pentru ca ne va schimba atitudinea.

Eu una, multumesc Domnului ca am putut citi aceasta experienta a lui Catalin si ma rog ca Domnul sa-l insanatoseasca si sa-l folosesca cu putere in lucrarea Sa.

Doamne scoate-ne pe toti crestinii din zona de confort in care ne desfatam!

Marturia lui Catalin Ciuculescu-omul care timp de patru zile si patru nopti a devenit omul strazi!

Am vrut sa vad cum traiesc oamenii strazii. Unde stau, ce mananca, unde dorm, cum sunt. Bir (Andrei Birtea) si-a dorit sa vina si el. Ne-am tuns amandoi scurt si ne-am lasat barba ca sa putem fi credibili. Sora si cumnatul meu ne-au tuns doar din foarfece si au iesit adevarate “opera de arta”.  Nu ne-am luat nici telefon, nici portofel, nici acte, nici bani, doar 5 lei pe care ii primisem pentru ce urma sa facem. Am trait experiente cum nici nu-mi trecea prin cap. Am sa le povestesc. O sa fie mai lung, dar pentru cine o sa citeasca o sa fie folositor. Incepe.

1. N-am plecat demult. L-am salutat pe Bir. El a apucat in dreapta, eu in stanga. Nu stiu ce face. Merg pe strada si nu-mi vine sa-mi ridic capul din pamant. Cand esti prost imbracat te simti inferior. Eu nu sunt om al strazii decat de vreo cateva minute si mi se pare apasator. Trec pe langa oameni, ma uit in ochii lor, ei ma “scaneaza” incepand de la cap pana la adidasii murdari. Isi pleaca si ei capetele sau cauta cu privirea in alta parte dupa ce vad cum arat. L-am vazut pe unul care “seamana” cu mine. Am trecut de el, dar m-am intors. Avea niste “fierotanii” intr-un carut. L-am intrebat ce face cu ele. Razand, imi raspunde: “Ce sa fac? Le vand.”. L-am intrebat daca pot vinde si eu. “Cum dracu’ sa nu poti”, mi-a raspuns sec si revoltat. Pana si el se uita ciudat la mine. Mi-a spus pe unde le gaseste, unde le duce, cat costa kilogramul de fier si cu cati bani ramane la sfarsitul zilei. 400 de mii, zicea el, apoi mai tragea in piept fumul unei tigari. “Bine”, i-am zis, si-am plecat.

Acum stau intr-un cimitir. M-am uitat la pozele oamenilor decedati si la ce scria deasupra lor. M-a vazut o doamna. S-a uitat in ochii mei si si-a plecat capul apoi. Am trecut pe langa o groapa proaspat sapata. Pe mormanul de pamant zace un pachet de tigari pe care scrie “fumatul poate sa ucida”. Zambesc cu amar in mine si ma plimb mai departe pana la groapa langa care stau acum. Tot proaspata. E adanca. Intunecata. Pare ca-i mai frig in ea decat la suprafata. Carnea e pamant si tot in pamant se intoarce. Eh, macar am avut liniste. Ma duc mai departe. Mai am de intalnit multi oameni. In scurt timp o sa-mi fie foame. Sunt curios.

Stau pe niste scari reci. Mi-am scos o geaca din plasa de rafie si m-am asezat pe ea. Am trecut acum cateva minute printr-o piata. Ma plimbam printre “bunatatile” expuse. Am vazut o mandarina pe jos. Mi-a fost rusine s-o iau. In urma mea venea o batranica. S-a aplecat, a luat-o si i-a inapoiat-o vanzatoarei. Mi-am continuat plimbarea. Am vazut un castravete pe jos, m-am aplecat sa-l iau, l-am asezat in ladita si-am primit un “multumesc draga”.

Am iesit din piata si-am dat de unul “ca mine”. Am trecut de el, apoi m-am intors. L-am intrebat ce face. “Ce sa fac? Pe-aici.”. M-a-ntrebat si el ce fac. “Ce sa fac? Ma plimb.”. M-a-ntrebat pe unde stau. I-am zis ca pe afara. “Nu ti-e frig?”, mi-a zis. “Inca nu e asa frig tare“, i-am raspuns. L-am intrebat daca are izmene. Avea. O pereche. M-a intrebat de unde sunt. Daca mai am frati.

Avea un miros de “prenadez” baiatul, in urma bronzului pe care il inspira dintr-o punga. L-am intrebat ce mananca. Zicea ca mai sunt oameni care mai dau. M-a-ntrebat de ce nu ma duc in strainatate. I-am spus ca mai bine mor in tara decat la straini. “Asa e”, a intarit si el. Mi-a spus ca, daca vreau, pot sa ma duc maine cu el pe “Brancoveanu” sa-mi fac baie.

Din magazinul in fata caruia ne aflam a iesit un altul tot “ca noi” cu o punga alba in mana. “Uite aici, mancati”. A intins-o spre mine. “O-mpart cu el”, i-am spus. “Mananca tu!”, mi-a zis baiatul ce consuma bronz. “Mancati ca e pui. E fain. E cald”, ne-a zis binefacatorul. A plecat. Am scos cele doua bucati de pui si le-am impartit, apoi am plans “instant”. Eu il mai intalnisem pe cel care mi-a dat mancarea. Acum 11 ani, imi amintesc perfect. Incepeam clasa a 9-a la Resita dar trebuia sa schimb un tren in Caransebes. El era acolo pe o banca. Se legana si avea un tic ciudat cu limba. Tot om al strazii era si atunci. Am plans de-am rupt. Atunci radeam de cum facea cu limba, azi am plans pentru binele facut. El mi-l facea. Plangeam. M-a-ntrebat cel cu care imparteam bucatile de pui de ce plang. I-am spus ca “tot astia ca noi stiu sa faca bine”. Mi-a zis sa nu mai plang. I-am strans mana, i-am zis “ceau” si-am plecat. Urmeaza sa-mpart bucata mea de carne cu Bir cu care o sa ma intalnesc cand se insereaza. Dumnezeu e bun.

citeste  intreaga marturie aici:http://armoniamagazineusa.com/2014/12/08/experiment-timisoara-4-zile-si-4-nopti-ca-om-al-strazii/

Marturisirea unui preot!

Charles Chiniqui (1809-1899) a fost preot timp de douăzeci şi cinci de ani şi a mărturisit cu sinceritate că şi-a iubit biserica. Iată ce a declarat acest preot:

„Mi-aş fi vărsat ultimele picături de sânge pentru biserica mea şi de o mie de ori mi-aş fi dat viaţa, ca să-i extind puterea pe întreg continentul american şi în întreaga lume. În Montreal (Canada) este o catedrală minunată, în care încap 15.000 de oameni. Acolo am predicat deseori. Într-o zi, episcopul m-a rugat să vorbesc despre fecioara Maria. Le-am spus oamenilor ceea ce pe vremea aceea consideram că este adevărat şi ceea ce preoţii predicau pretutindeni: «Prietenii mei dragi, noi toţi suntem păcătoşi, noi am jignit pe marele şi puternicul Împărat, pe Împăratul împăraţilor! Să mergem noi înşine oare cu mâinile pline de nelegiuire la Dumnezeu şi să-L rugăm pentru iertare? Nu! Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, noi o avem pe Maria, mama lui Isus, la dreapta Sa! Niciodată El nu i-a lăsat vreo rugăminte neîmplinită, atunci când El a fost pe pământ, iar ea L-a rugat ceva. Niciodată El n-a respins-o pe mama Sa. Să aducem rugăciunile noastre la mama Lui, şi ea se va ruga pentru noi.»“

„În aceeaşi zi, mai târziu, mi-am deschis Biblia. Am citit versetele: « …Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă»

 (Testul din Matei 12.46-50 se poate compara cu Marcu 3.31-35 şi Luca 8.19-21).

Pe parcursul serii, o voce îmi zicea: «Chiniqui, tu ai minţit azi-dimineaţă. Tu ai predicat împotriva Sfintei Scripturi atunci când ai spus că Maria are putere să primească de la Isus tot ce vrea ea.» M-am rugat. A doua zi dimineaţa m-am dus la episcopul meu şi l-am rugat să-mi permită să-i pun întrebări.“

– Domnule episcop, cine a murit pe cruce pentru dumneavoastră şi pentru mine?

– Isus Hristos, a răspuns episcopul.

– Şi cine Şi-a vărsat sângele pentru vina dumneavoastră şi a mea, Maria sau Isus?

– Isus Hristos.

– Cât timp a trăit Maria pe pământ, a venit vreun păcătos la ea ca să fie mântuit?

– Nu.

– Au venit păcătoşi la Isus ca să fie mântuiţi?

– Da, au venit mulţi.

 – A respins Isus pe păcătoşi?

– Niciodată.

– Ştiţi dumneavoastră că Isus le-a spus păcătoşilor: Mergeţi la Maria şi ea vă va mântui?

– Nu.

– Vă aduceţi aminte că Isus le-a spus păcătoşilor: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă“?

– Da, El a spus aceste cuvinte.

– Şi-a retras El vreodată aceste cuvinte?

– Nu.

– Isus şi Maria sunt acum în cer. Domnule episcop, puteţi dumneavoastră să-mi arătaţi din Scriptură că Isus Şi-a pierdut dorinţa şi puterea Sa de a salva pe păcătoşi şi a dat-o Mariei?

– Nu.

– Atunci de ce invităm pe sărmanii păcătoşi să vină la Maria, dacă ea, aşa cum aţi mărturisit dumneavoastră, nu are puterea, harul, dragostea şi compasiunea faţă de păcătoşi aşa cum le are Isus?

Sărmanul episcop nu a mai putut să-mi răspundă. Eu însumi nu eram convertit, căci erau încă multe legături care mă ţineau strâns legat de religie.

„Ce s-a întâmplat mai departe? Am devenit un preot renumit, însă în interiorul meu nu aveam pace, căci nu eram sigur de mântuirea mea. Aveam impresia că Dumnezeu este departe de mine, şi totuşi El era foarte aproape.

Într-o zi mi-a venit gândul: «Tu ai evanghelia, citeşte-o şi vei primi lumină.» Pe genunchi şi cu mâini tremurânde am deschis Biblia. Ochii mi-au căzut pe versetul: «Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi dar robi oamenilor.» Prin aceste cuvinte a venit lumina lui Dumnezeu în viaţa mea şi pentru prima dată am văzut marea taină a mântuirii. Mi-am zis: «Isus m-a cumpărat. Atunci El m-a şi mântuit. Eu nu voi fi mântuit prin faptul că merg la Maria. Eu nu voi fi mântuit prin purgatoriu, spovedanii sau exerciţii de căinţă. 

Eu sunt mântuit numai prin Isus Hristos.»

Când duminică dimineaţa oamenii au venit la biserică, nu le-am predicat despre Maria sau despre sfinţi, ci tuturor celor prezenţi în marea biserică le-am prezentat DARUL lui Dumnezeu: Isus Hristos şi iertarea păcatelor, viaţa veşnică numai prin credinţa în Isus Mântuitorul.“

                                 preluat din "Samanta buna"

Marturie-Persida Haiduc

M-am regasit pas cu pas in aceasta  marturie, in special in prima parte, cu mici excceptii.

Intr-adevar, este doar  Harul lui Dumnezeu care ne da putere in astfel de momente.

Ascultati aceasta marturie si veti vedea ce mare Dumnezeu avem, Slava Lui!

Marturie fost preot ortodox

                      

Marturii cutremuratoare!

Asa cum spune si fratele, oare Dumnezeu s-a schimbat, nu mai credem in puterea Lui...?

EL ESTE ACELASI  IERI, AZI SI IN VECI!!!!

Minunea din viata mea- SEARA MARTURIILOR!

Asa este obiceiul ca la trecerea dintre ani sa avem alaturi oameni dragi.Poate ca fiecare ne-am facut deja planurile pentru noaptea care sta la cumpana dintre ani, insa pentru cei care nu aveti ceva stabilit, va fac o propunere din care aveti doar de castigat.

Ce anume veti castiga? Credinta voastra va fi intarita !

In seara de marti incepand cu ora 18, Biserica Penticostala Elim Timisoara, transmite ca in fiecare an, marturiile acelor credinciosi in care Dumnezeu a lucrat cu putere. Sunt multi oameni dornici de  a veni si de marturisi ceea ce Domnul a facut pentru ei, unii au fost vindecati de boli carora medicii nu le-au mai dat nici o sansa, unii au fost salvati din diferite situatii in fata carora nu vedeau nici o sansa, unii au fost eliberati de diferite patimi, altii au fost eliberati de anumite duhuri care au pus stapanire pe ei si multe alte marturii.

Toate acestea sunt facute in fata oamenilor pentru intarirea credintei noastre si aduse cu multumire in fata lui Dumnezeu.

Cum poti sa nu marturisesti ceea ce Domnul a facut?

Si daca tot veni vorba despre aceste marturii, as vrea ca si eu sa vin si sa va spun una dintre ele.

In urma cu ceva timp simteam ca auzul la urechea dreapta este din ce in ce mai slab.Am fost la un control de rutina la servicii si pentru ca atunci conduceam masina de servici, trebuia sa fac mult mai multe analize, printre care si auzul era verificat. Inca de atunci asistenta care mi-a facut acest test mi-a spus ca urechea dreapta are auzul mai slab, insa am neglijat. A trecut ceva vreme si pentru ca asa suntem noi oamenii(neglijam ce este mai important), iata ca la un moment dat auzeam din ce in ce mai slab si pana la urma deloc. Nu pot sa va spun cat este de rau si ce senzatie ai ca cineva sa-ti sopteasca ceva la ureche si tu sa nu intelegi prea multe....e groaznic, credeti-ma.

Numai ca eram atat de prinsa cu jobul, pentru ca si programul de lucru este destul de incomod, nu am reusit sa merg la medic. Sincer am zis ca acum in vacanta de iarna o sa merg ca sa vad ce este de facut. Numai ca inainte de medici, am apelat la Medicul Divin.

Daca va amintiti, nu mult timp in urma a fost o perioada de evanghelizare cu ocazia implinirii celor 25 de ani de la inaugurarea acestei cladiri in care se inchina azi credinciosii penticostali.

In prima seara de evanghelizare, fiind o zi de joi in 21 noiembrie, la sfarsitul serviciului divin s-a facut o rugaciune de catre slujitorii bisericii, invitat fiind si fr. Douglas Clay din Ohio, dansul facand parte si din bordul de conducere al organizatiei mondiale penticostale si impreuna, au facut rugaciune si ungere cu undelemn pentru toti cei care au avut o problema de sanatate in mod special.Vreau sa spun ca nu pastorii sunt cei care au facut ceva, ci DOMNUL este Acela care s-a atins de mine si de multi altii, pentru ca noi am crezut in El.

Va marturisesc sincer ca dupa rugaciunea facuta pret de cateva minute in urechea mea simteam cum toate canalele auditive se deschid si la un moment dat un aer rece mi-a patruns in ureche. Din acel moment urechea mea aude clar absolut tot, ba chiar aud mai bine acum cu dreapta decat cu stanga.

Poate ca multi sunteti sceptici la ceea ce eu marturisesc, insa ceea ce Domnul a facut pentru mine si ceea ce am simtit, este imposibil ca cineva sa imi spuna ca Dumnezeu nu mai face minuni. Eu cred in minuni pentru ca Dumnezeu este ACELASI, ieri, azi si in veci, Slava Lui.

De-aceea va incurajez sa nu ratati aceste marturii, prin care puteti vedea modul cum Dumnezeu lucreaza si azi.

Maine seara, 31.12.2013, ora 18 live pe http://www.elim.ro/new/ - SEARA MARTURIILOR!

Stii cine a fost Silvia?

Sunt convinsa ca multi stim cine a fost Silvia Tarniceriu, dar tot la fel de convinsa sunt, ca inca mai sunt persoane care nu cunosc marturia acestei surori extraordinare care astazi nu mai este printre noi. De ce...? Fiindca Domnul a gasit cu cale sa o cheme acasa. Un exemplu de credinta neclintit in ciuda suferintelor prin care a trecut.Astazi Silvia are parte de intalnirea pe care a asteptat-o de atat timp...INTALNIREA CU MIRELE EI DRAG! Pana in clipa plecarii, Silvia a ramas neclintita in credinta si moartea nu a speriat-o deloc, ci din contra a fost rampa de lansare  catre vesnicie. Viata traita alaturi de Domnul a fost o marturie vie pentru cei din jurul ei. Am urmarit serviciile de priveghi si cel de inmormantare, si cei care a-ti urmarit, a-ti putut vedea dragostea  cu care a fost inconjurata, chiar daca trupul ei nu mai putea  misca. Ascultam cantarile cu care l-a laudat pe Domnul pana in ultima clipa.Si imi amintesc ca inainte de a pleca, nu cu mult timp a fost intr-o biserica in SUA, impreuna cu niste prieteni de ai ei, si in ciuda starii ei de sanatate, pentru ca iesise din spital si era constienta ca nu mai are mult de trait, Silvia avea zambetul pe buze si canta alaturi de prietenii ei. Una din cantarile pe care le-a cantat avea urmatoarele cuvinte:

Taria mea, taria mea...Esti Tu, esti Tu Isuse...In incercarea cea mai grea...Tu-mi dai puteri nespuse...

Incercarile si  suferinta au disparut din viata Silviei, insa noi inca avem parte de ele.As dori ca aceste cuvinte ale marturiei sale, sa ne dea putere si  sa ne mareasca credinta. Avem nevoie de incurajari in aceasta vreme.Citeam azi de dimineata un pasaj din Luca 12 si atat de mult m-a incurajat:

Vă spun vouă, prietenii Mei: să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic.
Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi.

Cancerul poate ucide trupul...insa doar atat, mai mult de atat nu poate face.

Silvia a crezut a crezut Cuvantul! 

Va indemn dar sa ascultati aceasta marturie si sunt convinsa ca veti fi incurajati, indiferent de situatia prin care treceti.

Miel si oua rosii?

Cat traim pe acest pamant orice am face si oricat am face...nu vom ajunge la desavarsire.

Indiferent cat de mult ne straduim, sunt momente in care firea ne biruie, si o spun in dreptul meu, dar fiecare se poate cerceta sa vada daca e valabil si la el acest lucru.

As vrea sa va povestesc una din experientele mele petrecute cu cateva zile in urma.Pare o poveste poate neinsemnata pentru unii, dar pentru mine care traiesc zi experiente cu Domnul si la fiecare pas astept raspunsul si traiesc prin calauzirea Duhului....nu este doar o poveste. Cu toate acestea, iata ca sunt momente in care ...firea pamanteasca ma biruie.

Dar...dau slava Domnului ca indiferent prin ce ma trece, nu ma lasa sa persist, ci imediat ma avertizeaza si-I multumesc ca imi da si intelepciunea sa inteleg lucrurile.

 Timpul meu este foarte programat si fiecare clipa trebuie sa o chivernisesc foarte bine, asta ca sa indeplinesc si rolul Martei, dar  si cel al  Mariei.

Facand parte dintr-o biserica in care exista zi de zi activitate, de cele mai multe ori rolul Martei il indeplinesc dupa ora 21, pentru ca nu vreau sa las deoparte pe cel al Mariei.

Uneori, multi ma intreaba....pai, chiar trebuie sa mergi la fiecare slujba, chiar trebuie sa mergi la fiecare repetitie....? Nu iti este greu?

Ba da...uneori imi este foarte greu, dar Dumnezeu face ca totul sa imi fie usor si-I dau slava ca mi-a daruit un sot care ma ajuta cu tot ce poate si ma sustine din toate punctele de vedere si imi este alaturi.

Asa a fost si saptamana care a trecut.Fiind o saptamana aglomerata din toate punctele de vedere, seri de rugaciune si partasie de la adunare.... treburile gospodaresti....ca deh....vine pastele....

Iata ca desi am incercat sa nu uit de toate acestea, si am incercat sa le fac pe toate cat mai bine, totusi a fost un moment in care poate oboseala, poate firea, poate soapta diavolului....nu stiu ce a fost dar  M-A  BIRUIT.

Toata saptamana a fost un program incarcat si aproape in fiecare seara au fost intalniri la adunare, fie ca era ora de rugaciune, serviciu divin sau repetitie.Asa a fost si in ziua de vinieri. Dupa cum stiti vineri a fost ziua in care Domnul Isus si-a dat viata pe cruce, A FOST VINEREA NEAGRA, cum se mai spune in popor.Fiind o zi atat de importanta pentru toti crestinii, ne-am adunat impreuna  sa traim aceste momente. Cum ziua de joi, a fost joia mare si am vrut ca si noi sa traim acel moment in care  Domnul Isus a stat cu ucenicii pentru ultima oara la cina, s-a tinut adunare si am fost si eu.Numai ca si treburile Martei trebuiesc indeplinite, asa ca...mi-am facut o lista cu meniul de pasti....si pe langa meniul ales, in care am hotarat FARA OUA ROSII , 

am ales si specific pastelui..MIELUL.

Zis si facut, am vorbit cu un coleg care locuieste la tara sa imi aduca un miel.

Cum programul meu depindea acum de el....iata ca ziua de vineri dimineata, (noi fiind liberi la firma) a trebuit sa renunt la momentele de partasie de la adunare si sa stau sa astept bietul MIELUT.

Numai ca sarmanul animal....s-a lasat asteptat atat de mult incat am pierdut intalnirea de la adunare.Acum fie vorba intre noi....nu ca nu as fi putut face cumva sa ajung...mai ales ca inainte de a ajunge mielutul la destinatar(adica la mine), a mai facut o halta la un alt coleg de al meu, deoarece si el a cumparat un miel, si atunci s-a intalnit el, cu colegul nostru "macelar" ca sa ia "animalutele sacrificate".

Initial am zis ca merg la adunare....numai ca ...m-am gandit eu in mintea mea"desteapta"....las ca am fost joi...o sa merg si vineri seara...sunt nelipsita de fiecare data ....ce ar fi sa lipsesc si eu o zi?

Numai ca Domnul nu a fost de aceeasi parere ca si mine, si s-a gandit sa imi dea o lectie.

M-a lasat sa il gatesc, m-a lasat sa simt mirosul  ciorbitei de miel  cu tarhon si al fripturii fragede, numai ca nu m-a lasat sa ma si bucur.

Duminica, dupa o asteptare in care mi s-au" lungit urechile", ca sa folosesc o vorba populara, cand sa incalzesc ciorbita.....surpriza...ciorba mea facuta din "faimosul miel", pentru care am lasat bucuria din casa Domnului...s-a acrit.

Cred ca a-ti inteles acra, nu ca as fi scapat otet sau sare de lamaie prea multa....oh, nuuuu...ci s-a acrit de nu am mai putut sa o mananc.

Cum....sa patesc asa ceva....doar nu este prima oara cand gatesc? 

Si totusi...ce s-a intamplat?

M-am necajit bineinteles...pentru ca m-am trezit sambata de dimineata sa fac ca totul sa fie gata...

si....munca mea in zadar?

DA... in zadar pentru ca am ales lucrurile trecatoare, lucrurile de nimic...mai presus decat Dumnezeu.

Nu ca ar fi vinovat bietul mielusel, ci modul cum mi-am ales eu prioritatile.

Iata ca am primit o lectie, o lectie dureroasa poate, daca stau sa privesc din punct de vedere pamantesc, dara atat de benefica din punct de vedere spiritual.

Nu am mancat ciorbita, dar am invatat o lectie buna, pe care o voi retine toata viata:

VOI FACE DIN DOMNUL PRIORITATEA VIETII MELE !

...si apropo...totusi nu ne-a lasat Domnul flamanzi....ne-a lasat friptura...

si m-am intrebat de ce....cred ca, pentru faptul ca am ales pentru prima data sa nu fac ce face lumea...

AM ALES SA SARBATORESC PASTELE...FARA OUA ROSII.

FITI BINECUVANTATI !

O marturie extraordinara!

Astazi mi-a povestit o prietena si sora draga draga mie, cateva franturi din aceasta marturie.Am cerut sa imi trimita link-ul sa o pot vedea. Am postat-o, si initial am lasat aici sus loc sa spun cateva cuvinte.....dar dupa ce o voi asculta.

Acum ca am ascultat-o...nu pot decat sa imi sterg lacrimile....si sa spun:

CE MARE ESTI DOAMNE!!!

FITI BINECUVANTATE, SURORI DRAGI !

Marturie: "Biruinta prin iertare"

    Atunci cand am inteles ca Domnul vrea mai mult de la mine, cand am inteles ca vrea sa-L cunosc in toata splendoarea Sa, atunci cand aveam nevoie sa vad puterea Sa la lucru,  prin semne si minuni, atat in viata mea cat si in viata celor de langa mine....am  ascultat chemarea Sa si am decis sa Il urmez. Am pus inaintea Domnului acest lucru cu post si rugaciune, si dupa cateva luni in care am asteptat, a venit o zi de duminica in care m-am rugat insistent sa imi dea in aceea zi raspunsul. Si cum Dumnezeu asculta rugaciunile facute cu sinceritate, raspunsul a venit printr-un frate care nici macar nu ma cunoastea, a venit la doar o ora si atat de direct incat in acel moment am ridicat mainile spre cer instantaneu si am multumit Domnului.Asa am decis sa merg acolo unde El avea un plan cu mine.

    Desi familia mea si eu am crescut in biserica  baptista, cu toate astea frecventam biserica penticostala, dar nu in mod regulat. Atunci cand mergeam in aceasta biserica, care mai tarziu avea sa devina pentru mine locul cel mai drag si binecuvantat pe care Dumnezeu mi l-a pregatit, aici, inca de la inceput am cunoscut o sora extraordinara, o sora pe care o apreciez foarte mult. Mi-a devenit  prietena si sora draga in Domnul, asa am cunoscut o parte din luptele cu care se confrunta si mai apoi am cunoscut biruintele pe care le-a avut cu Domnul. De asemenea oameni aveam nevoie langa mine si Domnul...MI I-A DAT !

    Asa cum fiecare avem  experienta reala a intoarcerii noastre la Domnul, astazi cu permisiunea ei, am hotarat sa scriu franturi din marturia ei. Sunt convinsa ca va incuraja pe cei care o citesc si ma rog ca Domnul sa lucreze si in viata altora cu putere.

   Sunt convinsa ca Dumnezeu va lucra, insa trebuie sa vada in noi dorinta sincera de a dori si noi acest lucru.

Cateva randuri -marturisire- al unui inceput pe calea biruintei care in dreptul meu a functionat in aspectul IERTARII  si nu numai,

 o aplicatie practica a ceea ce citim si invatam din Scriptura.

   Atunci cand pare ca totul s-a sfarsit, cand ai pierdut familia, casa, masina si locuiesti in casa socrilor tai in care ai investit bani, sotul te paraseste pentru alta femeie-divorteaza,socrii devin prieteni ai acelei femei si pot oricand sa te dea afara din casa lor, cand copilul se lasa in ultimul an de liceu de scoala, pe fondul problemelor familiale, ce ar mai ramane ? Sa-ti pierzi mintile ?  

   Se poate intelege ca locuind acolo si cu persoane de acum straine dintr-o data, dupa 17 ani de casnicie, au urmat lovituri, confruntari, au urmat cateva batalii pierdute, 2 ani si jumatate de plans aproape zilnic, in afara de durere nu mai simteam nimic, pana intr-o zi cand am zis:Doamne,Cuvantul Tau spune altceva!!!

    Am strans credinta,vointa in inima mea si am hotarat sa aplic ceea ce citeam, sa practic, sa traiesc potrivit  Cuvantului Sau!!!

    De atunci lucrurile au luat o alta intorsatura in viata mea - un inceput pe calea biruintei- si parca mi-am castigat acel bilet de calatorie (iesire) din acea vale in care ma aflu de aproape 5 ani.

 Ultimele 2 luni de viata, soacra mea le-a petrecut in spital pe fondul unei suferinte, iar eu am fost alaturi de ea si am ajutat-o cum am putut mai bine, asa cum ma invata Cuvantul Domnului, in Romani12:21...."biruie raul prin bine"....Cu ea la spital si cu socrul meu acasa pentru ca si el avea nevoie de ajutor.

    Am experimentat acea bucurie pe care o aduce Cuvantul lui Dumnezeu atunci cand  afli si cauti voia Lui, acordand iertare, ce pentru mine a insemnat eliberare, instalarea bucuriei si a pacii in mijlocul furtunii.

   Laudat sa fie Domnul!

Atitudinea si comportamentul meu a fost socant pentru familia lor, prieteni de ai lor, vecini care cunosteau situatia, dar si dintre cei care ma cunosteau pe mine.

    Pentru ca bucuria  iertarii sa fie deplina si beneficiile ei, Domnul mi-a acordat un bonus si anume: sa aud din gura sotului meu(inaintea Domnului este inca sotul meu- pe acte suntem divortati) urmatoarea afirmatie ..."daca nu erai credincioasa nu faceai ce ai facut pentru mama mea".... ba mai mult de atat, nasa sotului meu si prietena soacrei mele a facut urmatoarea afirmatie...

"mi-a dat o lectie sa nu mai judec pe nimeni in viata mea"...

   Ii multumesc Domnului ca mi-a dat taria sa pot  fi .... "sarea si lumina pamantului "....asa cum El ne invata in Matei 5:13-14 sa aud aceste afirmatii de la persoane la care te astepti cel mai putin si in mod special a sotului meu, in privinta caruia nu odata m-am intrebat : oare, cum ii va capta Domnul atentia?  Ulterior am aflat ca relatia sotului meu cu acea femeie este deja consumata insa mai este un drum de parcurs….. atat pentru mine cat si pentru el…… inca pasim pe cai diferite pentru a avea acea casa zidita pe stanca la care cred din toata inima ca Domnul lucreaza!

    Desigur ca astept biruinta deplina si implinirea tuturor promisiunilor lui Dumnezeu in viata mea si a familiei mele in privinta careia nu mai am nici o indoiala ca o va face, mai am de castigat batalii, insa El are ultimul cuvant in toate si ma incred in modul Lui minunat de a lucra.

    In speranta ca va aduce bucurie si motivatie altor suflete .....va doresc : 
 Multa binecuvantare !

Nu imi ramane decat sa spun: Domnul sa te binecuvinteze, prietena mea draga, Corina!