Multe marturii am auzit, multe predici am ascultat, insa pot spune ca aceasta marturie m-a coplesit.
Am citit-o o data, apoi am recitit-o si-am inteles ca dintre miile de farisei crestini, si eu sunt un fariseu egoist.
Un fariseu egoist, care de nenumarate ori a trecut pe langa acesti oameni fara ca macar sa ma intreb un moment, "oare, care este povestea lor". Un fariseu, care de prea multe ori le-am evitat privirile sau poate mi-am intors capul in partea cealalta fara sa imi pese de ei.
Marturisesc ca sunt intristata si coplesita in acelasi timp despre experientele pe care le-a avut in biserica. Este trist ca trebuie ca a trebuit "unul" sa se coboare acolo jos, sa intre in pielea acestor "oameni" ai nimanui, si sa ne aduca aminte ca asa cum el a luat imbracamintea unui copil al strazii, tot asa si Hristos ar putea fi in locul celui mai de jos om.
Oare de cate ori nu am trecut pe langa El, si nici macar nu L-am privit?
„Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia
dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.”
Oare cand vom intelege ca tot ceea ce facem, facem pentru Domnul?
„Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia
din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”
Marturia este coplesitoare, este lunga dar merita citita.
Marita nu pentru ca este experienta unui tanar pe care unii il cunoastem, altii poate ca nu, dar merita citita pentru ca ne va schimba atitudinea.
Eu una, multumesc Domnului ca am putut citi aceasta experienta a lui Catalin si ma rog ca Domnul sa-l insanatoseasca si sa-l folosesca cu putere in lucrarea Sa.
Doamne scoate-ne pe toti crestinii din zona de confort in care ne desfatam!
Marturia lui Catalin Ciuculescu-omul care timp de patru zile si patru nopti a devenit omul strazi!
Am vrut sa vad cum traiesc oamenii strazii. Unde stau, ce mananca,
unde dorm, cum sunt. Bir (Andrei Birtea) si-a dorit sa vina si el. Ne-am
tuns amandoi scurt si ne-am lasat barba ca sa putem fi credibili. Sora
si cumnatul meu ne-au tuns doar din foarfece si au iesit adevarate
“opera de arta”. Nu ne-am luat nici telefon, nici portofel, nici acte,
nici bani, doar 5 lei pe care ii primisem pentru ce urma sa facem. Am
trait experiente cum nici nu-mi trecea prin cap. Am sa le povestesc. O
sa fie mai lung, dar pentru cine o sa citeasca o sa fie folositor.
Incepe.
- N-am plecat demult. L-am salutat pe Bir. El a apucat in dreapta, eu in stanga. Nu stiu ce face. Merg pe strada si nu-mi vine sa-mi ridic capul din pamant. Cand esti prost imbracat te simti inferior. Eu nu sunt om al strazii decat de vreo cateva minute si mi se pare apasator. Trec pe langa oameni, ma uit in ochii lor, ei ma “scaneaza” incepand de la cap pana la adidasii murdari. Isi pleaca si ei capetele sau cauta cu privirea in alta parte dupa ce vad cum arat. L-am vazut pe unul care “seamana” cu mine. Am trecut de el, dar m-am intors. Avea niste “fierotanii” intr-un carut. L-am intrebat ce face cu ele. Razand, imi raspunde: “Ce sa fac? Le vand.”. L-am intrebat daca pot vinde si eu. “Cum dracu’ sa nu poti”, mi-a raspuns sec si revoltat. Pana si el se uita ciudat la mine. Mi-a spus pe unde le gaseste, unde le duce, cat costa kilogramul de fier si cu cati bani ramane la sfarsitul zilei. 400 de mii, zicea el, apoi mai tragea in piept fumul unei tigari. “Bine”, i-am zis, si-am plecat.
Acum stau intr-un cimitir. M-am uitat la pozele oamenilor decedati si
la ce scria deasupra lor. M-a vazut o doamna. S-a uitat in ochii mei si
si-a plecat capul apoi. Am trecut pe langa o groapa proaspat sapata. Pe
mormanul de pamant zace un pachet de tigari pe care scrie “fumatul
poate sa ucida”. Zambesc cu amar in mine si ma plimb mai departe pana la
groapa langa care stau acum. Tot proaspata. E adanca. Intunecata. Pare
ca-i mai frig in ea decat la suprafata. Carnea e pamant si tot in pamant
se intoarce. Eh, macar am avut liniste. Ma duc mai departe. Mai am de
intalnit multi oameni. In scurt timp o sa-mi fie foame. Sunt curios.
Stau pe niste scari reci. Mi-am scos o geaca din plasa de rafie si
m-am asezat pe ea. Am trecut acum cateva minute printr-o piata. Ma
plimbam printre “bunatatile” expuse. Am vazut o mandarina pe jos. Mi-a
fost rusine s-o iau. In urma mea venea o batranica. S-a aplecat, a
luat-o si i-a inapoiat-o vanzatoarei. Mi-am continuat plimbarea. Am
vazut un castravete pe jos, m-am aplecat sa-l iau, l-am asezat in ladita
si-am primit un “multumesc draga”.
Am iesit din piata si-am dat de unul “ca mine”. Am trecut de el, apoi
m-am intors. L-am intrebat ce face. “Ce sa fac? Pe-aici.”. M-a-ntrebat
si el ce fac. “Ce sa fac? Ma plimb.”. M-a-ntrebat pe unde stau. I-am zis
ca pe afara. “Nu ti-e frig?”, mi-a zis. “Inca nu e asa frig tare“, i-am
raspuns. L-am intrebat daca are izmene. Avea. O pereche. M-a intrebat
de unde sunt. Daca mai am frati.
Avea un miros de “prenadez” baiatul, in urma bronzului pe care il
inspira dintr-o punga. L-am intrebat ce mananca. Zicea ca mai sunt
oameni care mai dau. M-a-ntrebat de ce nu ma duc in strainatate. I-am
spus ca mai bine mor in tara decat la straini. “Asa e”, a intarit si el.
Mi-a spus ca, daca vreau, pot sa ma duc maine cu el pe “Brancoveanu”
sa-mi fac baie.
Din magazinul in fata caruia ne aflam a iesit un altul tot “ca noi”
cu o punga alba in mana. “Uite aici, mancati”. A intins-o spre mine.
“O-mpart cu el”, i-am spus. “Mananca tu!”, mi-a zis baiatul ce consuma
bronz. “Mancati ca e pui. E fain. E cald”, ne-a zis binefacatorul. A
plecat. Am scos cele doua bucati de pui si le-am impartit, apoi am plans
“instant”. Eu il mai intalnisem pe cel care mi-a dat mancarea. Acum 11
ani, imi amintesc perfect. Incepeam clasa a 9-a la Resita dar trebuia sa
schimb un tren in Caransebes. El era acolo pe o banca. Se legana si
avea un tic ciudat cu limba. Tot om al strazii era si atunci. Am plans
de-am rupt. Atunci radeam de cum facea cu limba, azi am plans pentru
binele facut. El mi-l facea. Plangeam. M-a-ntrebat cel cu care imparteam
bucatile de pui de ce plang. I-am spus ca “tot astia ca noi stiu sa
faca bine”. Mi-a zis sa nu mai plang. I-am strans mana, i-am zis “ceau”
si-am plecat. Urmeaza sa-mpart bucata mea de carne cu Bir cu care o sa
ma intalnesc cand se insereaza. Dumnezeu e bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu