Sunt cu un an mai aproape de Domnul!

Cand eram si eu de varsta nepotelului meu cel mare si aveam doar 6 ani si o zi....deja spuneam ca am 7.
La numai o zi dupa ce am implinit 10 ani  la fel spuneam...am 11,  la 15 ani si o zi...deja aveam 16, si tot asa am facut  pana pe la 20 de ani.
 Numai ca anii au trecut si trec cu repeziciune si astazi nu ma mai grabesc sa spun ca am cu unul in plus, asa cum nu m-am grabit nici sa scriu acest lucru.
  De fapt, nu eu as  putea sa ma laud pentru ca nu este meritul meu, ci Domnul a mai adaugat inca unul.

Am tot stat si m-am gandit la ziua care tocmai trecuse. Desi pentru mine a fost o zi ca oricare alta, totusi cei dragi din jurul meu au avut grija sa ma binecuvinteze si sa-mi spuna cuvinte minunate.

Intr-adevar, ce poate fi mai minunat decat in momentele cele mai frumoase sa fii inconjurata de cei dragi pe care ii iubesti?

 Asta am facut azi, m-am bucurat cu cei dragi sufletului meu si inca o data am multumit Domnului pentru aceasta zi in care i-am simtit aproape de mine, chiar daca am  imbatranit cu un an, de fapt sunt mai aproape de Domnul cu inca un an.

Nervi, zambet si binecuvantari!

Ce bine este ca am unde sa imi scriu offff-urile!!!

Prefer sa scriu decat sa ma cert cu cineva.Nu ca sunt eu cu fite si figuri, insa stau si ma intreb, chiar ne-am obisnuit noi, romanii in special sa fim bataia de joc?

Astazi am avut parte de una din acele zile pentru care "trebuie" sa multumesc Domnului, chiar daca nu a fost asa cum m-am obisnuit sau cum as fi dorit.

Dimineata nu s-a aratat a fi o zi plina de evenimente, chiar a inceput bine, o zi normala ca oricare alta. Obisnuita sa merg cu masina la munca, astazi nu a fost asa. Sotul avea de rezolvat ceva si in drumul lui m-a lasat pe mine la birou, planuind ca la plecare sa ma recupereze, insa planurile de-acasa nu se nimeresc cu cele de la targ.Asa ca la ora plecarii m-am indreptat spre mijloacele de transport.

Din acel moment a inceput  cosmarul.

Prima surpriza... se lucreaza pe un tronson, tramvaiul este suspendat temporar si circula un autobuz, dar se pare ca soferul o fi fost in concediu, pentru ca nici urma de autobuz, asa ca am luat-o pe jos.Ajung la un capat de traseu, obosita de picioare,  imi iau politicos si eu tichete de calatorie, ca deh sa fiu corecta, asa am invatat, ajung in statie...surpriza, in statie aglomeratie mare. Repede si eu m-am indreptat acolo, mi-am zis in gand, "eh, bine e si cu tramvaiul, primesc ceva pe gratis" numai ca intr-adevar se imparteau gratis "nervi". Oameni obositi de la munca statea atarnati tinandu-se de o balustrada, "cam de vreun ceas stam asa" imi zice o doamna. Pai cum se poate, intreb si eu nedumerita?!

-Aaaa, a deraiat un tramvai...si nu vine nimeni sa repare.

-Pai si nu au pus altceva pe ruta sa-l inlocuiasca, am intrebat si eu, timp in care imi cautam si eu un loc sa ma agat de balustrada.

-Nu doamna, nu au pus nimic.

Nah, asta e buna! Vin si eu o data cu tramvaiul si am ghinion. Eh, ma gandeam daca de o ora stau oamenii, inseamna ca nu mai dureaza mult si trebuie sa vina. Numai ca ...a mai trecut o ora.In sfarsit apare, unul mic si lume multa, care sa intre mai intai...? De-as intra macar eu, ca deh am tichete.

sursa foto:http://blogsferatu.frogcp.com/2013/12/ziua-nationala-serbata-in-stil-romanesc-pumni-in-tramvai/

M-a ajutat Domnul si am urcat pe ultima usa.Caut cu disperare sa compostez biletul, vad un aparat, nimic...spune"apropiati cardul". Nah asta-i buna, o vrea sa imi ia din nou banii ma gandeam!

Avansez mai la mijloc....aceeasi replica"apropiati cardul".

Bine, bine...dar unde compostez tichetul? Sau...o fi gratis, ca doar am stat sa-l astept muuulllt si bine....!

Ma indrept in fata spre nenea care conduce tramvaiul, in sfarsit, un singur aparat pentru cei ca mine...cu tichete. Ma binecuvinteaza Domnul si cu scaun, imi scot cartea din geanta si incep sa citesc. Un baietel atent la mine....se uita sa vada ce citesc.Era deschis la al saselea capitol, 
 "Dragostea lui Dumnezeu in mijlocul incercarilor".
Ce capitol....!
Ma priveste lung si intoarce capul...continui sa lecturez.Tresar la sunetul telefonului. 

Oh...nu se poate! Alarma imi amintea ca trebuie sa-mi schimb directia, trebuia sa ajung la un atelier de reparat telefoane. Cobor numaidecat si o iau ...bineinteles iar pe jos.

Nervii incep sa cedeze, pantofii ma strang, fusta parca nu mai sta la locul ei, geanta mi se pare grea...

N-am de ales....merg zambind.

Rezolv problema si imi continui drumul indreptandu-ma spre statie, o alta statie.
Doamne ce departe locuiesc....!
Pantofii ma strang iarasi..Doamne, ce bine era daca imi luam masina mea pe doua roti...(bicicleta) 
Ajung in statie, ma intampina o sora din biserica zambind si ma binecuvinteaza. Zambetul  si binecuvantarile ei m-au calmat, am uitat si de pantofi, am uitat de toate...
Apare troleibuzul...si in sfarsit ajung acasa.
ACASA....? Nici gand, casa mea este sus, abia atunci ajung ACASA, insa pana atunci trebuie sa zambesc si sa Ii multumesc Domnului pentru toate.

Ma simt mai mult decat binecuvantata!

Multe binecuvantari primeste omul cat traieste pe acest pamant, apa, hrana, casa, masina, bani, sanatate, insa cea  mai mare binecuvantare sunt copiii, iar daca ai si nepoti de pe urma lor, atunci esti mai mult decat binecuvantat.

Astazi am primit cateva poze si privind la ele realizez cat de binecuvantata am fost inca din pantecele mamei mele, si pentru toate acestea nu pot decat sa-I multumesc Domnului, si oricat I-as multumi cuvintele mele nu sunt indeajuns.

 Acesti copiii minunati mi-au daruit doi nepotei scumpi pe care ii iubesc mult. Ma rog ca Domnul sa-i binecuvinteze cu sanatate iar intr-o zi, la vremea hotarata de EL, sa-i vad si pe ei in Casa Domnului.

Am devenit sportiva, cam tarziu...dar niciodata nu-i tarziu.

Nu demult mi-am cumparat o bicicleta.
Initial am zis ca doar pentru plimbarea de seara(atat cat am timp), insa incet, incet am capatat experienta. Si daca la inceput mi-am propus doar pentru o plimbare seara pe pista special amenajata, nicidecum printre masini, iata ca incet am prins curaj.

Asa ca m-am scotocit prin buzunare si cu banutii gasiti mi-am cumparat o bicicleta doar eu,  ca deh si bicicletele au pret, insa ce folos...sa ma plimb singura nu prea aveam indrazneala, sa ies impreuna cu sotul...nu prea aveam cum, numai daca, unul din noi alerga pe langa....asa ca am tinut-o "bibelou".

Dar am facut o investitie si nu puteam accepta ca bicicleta sa fie doar pentru decor. Asa ca am mai bagat inca o data mana prin buzunar si am cautat sa vad daca mi-a mai ramas ceva banuti....si am mai cumparat una.
Eh, acum parca e altceva...si Domnul zice ca-i mai bine-n doi.

Numai ca nici de data asta lucrurile nu au iesit bine..."my little baby"...ce fac cu el?

Noi pe bicicleta, dar el?

Asa ca am adus toate pusculitele, le-am intors invers si am plecat sa-i luam si lui.Numai ca mic, mic dar cu pretentii, vrea bicicleta in figuri, cu tot felul de chestii in fata si-n spate, de parca ar cara in spinare toti prietenii.
Dar nah...m-am lasat corupta.

Acuma, odata motorizati toti trei am plecat la plimbare. Am iesit o seara, am iesit a doua, apoi am prins gustul, a venit si curajul, si-apoi m-am trezit luni dimineata ca merg la birou cu noua mea masina pe doua roti. Bineinteles asta dupa ce duminica seara am cautat sa citesc regulamentul biciclistului.Sa nu credeti ca e mica gluma...sunt cateva pagini de citit, dar m-am documentat, m-am echipat cu tot ceea ce cere legea si am pornit.
 Prima zi...cam timida, a doua(adica azi), am prins curaj. Daca ieri ma dadeam jos la fiecare intersectie(pana la urma am constatat ca am mers mai mult pe jos decat pe bicicleta), azi am avansat si chiar m-am descurcat foarte bine. Am luat semnele de circulatie in serios si daca aveam drum cu prioritate, m-am dus glont....

Pana la urma ....si eu sunt participant in trafic, mi-am zis eu, asa ca trebuie sa imi dea prioritate, si se pare ca n-au avut de ales cu mine...vad ca m-au lasat sa trec.

Acum am o mica suparare...vine toamna, vine vremea rea si eu tocmai am prins gustul de a pedala. 

Chiar trebuie sa pun in garaj masina mea cu doua roti...?

P.S. Am uitat sa va spun de ce mi-au dat prioritate...eram pe contrasens, toata lumea venea...numai eu ma duceam!

Podul de pet-uri, plimbare si oameni "MARI"!

In sfarsit dupa o luna in care toata lumea s-a "perindat" pe podul de pet-uri, am ajuns si eu la spartul targului, pentru ca de maine incepe demolarea.

Trebuie sa recunosc ca a fost o idee geniala " chestia" asta cu pet-urile....

...si daca tot am ajuns pe malul Begai...m-am lasat provocata la o plimbare.

 Ma-ntreb si eu....?

Lumea "asta" nu are de facut curat, mancare, etc...(ca si mine)...?

Ce bine de ei...!

...si uite asa, m-am suparat, mi-am lasat si eu treaba, si-am iesit la plimbare...

nu de alta, dar mai putin vine iarna si  peisajul se schimba.

In centru...zarva mare, turisti peste tot...

In fata catedralei am vazut "oameni MARI"

Am plecat de acolo spre opera, cand colo...altii si mai MARI!

Se vede ca nu am fost demult la plimbare...unii oameni au crescut tare mult in lungime, sa fie oare de la atata ploaie...? Cine stie...?

Si cand ma gandesc ca meteorologii mai anunta cateva zile de ploaie!?

Norii tocmai au aparut pe cer...pruncului ii este somn...

Asa ca....plec spre casa!

Pe curand !

Vreau concediu....

Inca de dimineata am deschis blogul sa intru sa scriu un gand, insa din pacate nu am apucat sa scriu absolut nimic. E perioada concediilor(la noi), nu si la clienti. Unul din sefi este in concediu, unul este absent, iar sarcinile lor mi le-au pus in "carca" (ca si cum... nu aveam destule), asa ca nici macar nu am apucat sa "respir". Sper sa rezist doua saptamani pana se vor inapoia.

  Oricum vin ei...si plec eu, insa daca iau in calcul dupa cum ma simt azi...doua saptamani o sa dorm continuu.

Am dat in mintea copiilor!

Dupa cursa  de aseara am crezut ca astazi n-o sa ma mai pot misca...

Se pare ca nu!

 Ma misc...dar mai greoi, deh...am imbatranit si eu.Numai ca daca picioarele obosite aveau nevoie de odihna, mintea se pare ca nu avea nevoie de odihna, asa ca am pus-o la treaba. Si ce credeti...?

Bineinteles ca a dat nastere unei idei, si cum "femeilor" nu le trebuie mult sa aplice ziua ce au visat noaptea, fiind si eu "femeie", am procedat ca atare.

Aseara sau azi noapte sau nici eu nu stiu cand mi-a venit o idee. M-am gandit ca nu ar fi rau daca as face miscare in fiecare zi. Numai ca am vrut ceva mai comod....nu alergare, ci asa ceva....eu sa stau...dar totusi sa fac miscare, si m-am gandit la "bicicleta". Asa ca azi am trecut la fapte, mi-am convins sotul ca miscarea e foarte sanatoasa(ca si cum el nu stia) l-am luat de manuta si am dat o raita prin piata, ca deh....mergem si noi unde ne permitem.Dupa cateva  curse periculoase printre oameni, cu diferite biciclete...m-am hotarat. Ea este...!

Am insa o singura problema...nu am garaj pentru ea, dar sper sa ma descurc.

De-acuma fac miscare cu bicicleta, poate o fi mai usor...

Nu stiu cum o fi, dar o sa va povestesc cand ma intorc, asta daca ma ajuta Domnul sa ma intorc intreaga acasa.

Sanatate curata!

In sfarsit, azi am facut ceea ce nu am facut de ani de zile.

Desi  mi-a tot facut propunere de mult sotul sa facem impreuna acest lucru, am tot amanat.

Astazi in sfarsit, am cedat!

Si asa ca de inceput, am inceput (ca pruncii mici) cu pasi marunti. 

Mi-am luat echipamentul sport, mi-am pus incaltarile adecvate si am luat-o la "fuga".

Sincer...am pornit cu gandul sa ma misc putin, pentru ca din pacate imi lipseste miscarea foarte mult.

sursa foto:http://www.primarie6.ro/sport-stil-de-viata-sanatos-educatie-si-cultura-in-saptamana-tineretului/

Masina  este buna, nimic de zis, ma duce...ma aduce...dar ma si omoara cu zile, la birou tot pe scaun, asa ca nu ma mir de ce mi-a fost atat de greu azi. 

Am luat-o incetisor si sincer am crezut ca voi renunta mult mai repede, pentru ca la nici cateva sute de metri simteam ca ma topesc, insa cu "nitica" ambitie am reusit sa fac 3-4 km fara intrerupere si iata ca ma simt chiar bine de tot.

Cred ca trebuia sa ma las convinsa mai de mult....sper sa spun acelasi lucru si maine cand ma voi trezi, asta daca nu voi avea febra musculara.

Pana atunci...Domnul cu voi!

A venit vacantaaa...

Toti avem propriile noastre masini ale timpului.

Unele ne duc inapoi..si se numesc amintiri, altele ne duc inainte si se numesc visuri!

Uitandu-ma la nepotei mei, imi amintesc ca nu cu mult in urma, mergeam la serbarile copiilor mei la gradinita.Timpul trece cu o asa repeziciune incat nici nu imi dau seama. 

Eu ma vad (subliniez inca o data"eu ma vad") parca in aceeasi postura de mamica cu copii la gradi, insa nu realizez ca de fapt sunt nepoteii mei.

Ca sunt la scoala, ca sunt la gradinita, toti asteapta cu bucurie sa vina vacanta de vara. Ma uit la ei, chiar daca sunt la gradinita abia au asteptat sa vina vacanta, ca si cum "au tras in plug" intreg anul.

 Deh, acum mi-e usor sa vorbesc despre ei...de parca eu nu am fost la fel....!?

Oricum, a trecut si anul scolar 2014, a venit vara si copiii se bucura de o binemeritata vacanta.

Alaturi de doamna educatoare, cuminti in pozitii "ca la fotograf", au stat sa fie fotografiati.

Si pentru ca una din cele doua bunici lucreaza (adica eu), a trebuit macar bunica cealalta sa fie prezenta la serbarea nepoteilor.

Asa ca, fara sa stea mult pe ganduri si-au agatat ghizdanele in cui...si la joaca. Daca nu mergem noi la mare, am adus marea la noi, ca doar este vara.

Zambaretii mei....va iubesc!

Hobby-ul meu!

Se spune ca fiecare om are cate o pasarica, unii doar una, altii au stoluri intregi.

 In urma cu cateva luni l-a indemnul sotului, desi imi placeau si mie pestii, am hotarat sa luam acvariu si sa crestem pesti. Am inceput cu un acvariu de 60 de l si am cumparat vreo 12-14 pestisori. Nu prea stiam multe despre ei, cine cu cine convietuiesc, am ales doar sa fie colorati.Intamplarea a facut sa se acomodeze unii cu ceilalti cu toate ca doua specii erau "pesti rapitor".Faptul cel mai frumos a fost ca din tot ce am luat doar un pui de rechin a murit la cateva zile, in rest toti au ramas vii. De-atunci am inceput sa citesc despre ei, sa vad cum se inmultesc si uite asa am ajuns sa am pesti de toate dimensiunile. Chiar in urma cu cateva zile un Xipho alb sidefat a facut, nu exagerez, in jur de 40-45 de pestisori. Asa ca, daca va hotarati sa va faceti acvariu, va dau pesti.

Acesta este cel de 60 de l, primul meu acvariu.

  

Insa  parca vroiam altceva ca deh, asa e omul tot nemultumit.

Asa am ajuns sa imi fac inca unul mai mare, de 100 de l, numai ca aici cresc doar ciclide africane.Ciclidele africane au alte pretentii fata de xipho, black molly, tetrazone, neoni, etc. Nu sunt pretentiosi insa le trebuie alt climat, alt nisip(pentru ca in fiecare zi il sapa, si de la o zi la alta gasesti tot felul de sapaturi facute), plante... nu vii(ca le mananca), le trebuie multe ascunzatori si apa cat mai calcaroasa.

Si cum astazi am timp....le-am facut o filmare.

Sper sa ma opresc aici, dar cine stie poate imi fac unul in perete.

Oricum recomand tuturor. Privindu-i, te relaxeaza enorm.

In fiecare dimineata stau macar 10 min. langa acvariu si ii privesc cu mare drag.

O plimbare in natura!

Astazi a fost ziua muncii, de fapt inca este... ca nu s-a schimbat data. Rar ajung sa petrec cu familia impreuna mai mult timp si una din piedici, este jobul care imi rapeste aproape toata ziua, iar sambata cand sunt libera, nu stiu ce sa fac mai intai. Astazi am profitat de ziua libera si am mers la gradina zoologica cu familia fiindca nu am mai fost demult timp, ultima oara vizitand-o pe cea din Oradea, care bineinteles este foarte frumoasa.Mi-as fi dorit sa vad mai multe animale dar nu a fost asa, pentru ca au mai ramas doar cateva specii. Asa ca ne-am imbarcat, si am pornit spre Padurea Verde.

Si bineinteles nu se putea ca  "maimutica mea" sa nu imite si ea....

Stand uitandu-ma la toate animalele din jur, mi-am dat seama ca doar "O Minte Atotstiuitoare" a creat toate aceste mici sau mai mari vietati. Poate ca ne-am obisnuit si nimic nu este iesit din comun,"eh...cateva animale", insa daca stai si le privesti si te gandesti la Intelepciunea care le-a creat, nu poti sa nu spui

 "CE MARET ESTI DOAMNE!"