Versetul zilei

28 noiembrie 2016

Hrana ta zilnica!

28 NOIEMBRIE
1 loan 5.1-21
Epistola lui loan, ca şi Evanghelia lui, atestă că avem viaţa veşnică numai prin credinţa în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (comp. v. 13 cu loan 20.31). Necrezând, după atâtea mărturii, înseamnă a-L face pe Dumnezeu mincinos (v. 10). Acum însă copilul lui Dumnezeu se bazează pe certitudini: „Ştim..." nu încetează să repete apostolul (v. 2,13,15,18,19,20). Şi credinţa noastră nu numai că îşi însuşeşte mântuirea, ci triumfa asupra lumii prin aceea că, privind dincolo, se leagă de ceea ce este nepieritor (v. 4). Ce fericire să ştim de asemenea că Dumnezeu ne ascultă şi că ne dă ceea ce cerem după voia Lui (v. 14)! «Creştinul însuşi n-ar dori să-i fie dat vreun lucru contrar voii lui Dumnezeu». Dar cum să cunoaştem această voie? Prin priceperea pe care ne-a dat-o Fiul lui Dumnezeu (v. 20; Luca 24.45). „Şi noi suntem în Cel adevărat”, spre deosebire de lumea întreagă care „zace în cel rău" (v. 19). Cel rău nu are în arsenalul lui niciun obiect cu care să-1 poată seduce pe omul nou care este în noi. In schimb, el ne oferă mulţi idoli buni să ispitească bietele noastre inimi fireşti. Copii ai lui Dumnezeu, să ne păzim sentimentele noastre, încât să fie în totalitate (neîmpărțite) pentru Domnul (v.21;1 Corinteni 10.14).

Un comentariu:

  1. Adevarat este! Diavolul isi pune iscoadele sa ispiteasca pe omul Domnului, ca sa-l determine sa marturiseasca despre Domnul, despre caile Sale. Dar diavolul nu stie sau mai bine spus nu accepta ca omul Domnului este una cu Dumnezeu si in aceiasi credinta si iubire.
    Diavolul are rolul de a necaji omul, dar Dumnenezeu nu paraseste pe om.
    Slavit sa fie Domnul!

    RăspundețiȘtergere