Versetul zilei

30 noiembrie 2016

Hrana ta zilnica!

30 NOIEMBRIE
3 loan 1-14
Cea de-a doua epistolă interzicea să-i primim pe aceia care nu aduc „învăţătura lui Hristos". Cea de-a treia îi îndeamnă pe credincioşi să-i primească şi să-i ajute pe aceia care o învaţă (comp. cu loan 13.20). Veghind la binele slujitorilor Domnului, luăm parte la evanghelie (v. 8).
In această scurtă epistolă ne sunt prezentate mai multe persoane. Gaius, destinatarul ei, era un preaiubit al cărui suflet prospera, care lucra cu credincioşie şi a cărui dragoste era recunoscută public. Dimitrie, numit mai apoi, avea de asemenea o mărturie bună (1 Timotei 3.7). Din contră, în aceeaşi adunare, Diotref iubea să fie cel dintâi (1 Petru 5.3), spunea vorbe rele pe seama apostolului, nu primea pe fraţi şi alunga pe unii din adunare. loan menţionează de asemenea fraţi evanghelişti care „pentru Numele Său au plecat" (v. 7; vezi Fapte 5.41). Numele prin excelenţă este Cel al lui Isus; El le este de ajuns ca mesaj şi ordin de misiune (Fapte 8.35).
„Nu imita răul, ci binele", recomandă apostolul (v. 11; 1 Tesaloniceni 5.15). Exemple de bine, ca şi de rău, găsim şi în această epistolă, cum găsim şi în jurul nostru. Pe care le vom urma? Să-L urmăm înainte de toate pe Domnul Isus, în care niciodată n-a fost altceva decât binele (Marcu 7.37).

Un comentariu:

  1. Dacā vrem sā-L urmām pe Domnul, sā stim cā poate oricine, dar nu oricum. Poti oricând, dar nu cu orice stare.Ci, ai nevoie de o stare anume a inimii, ca sā poti sā-L urmezi pe Domnul Isus Hristos.De la început, ne dām seama cā n-am putea, dacā nu ne-ar întinde Domnul mâna.N-am putea dacā n-ar fi El de partea noastrā si ne-ar ajuta sā-L urmām si ne-ar invāta sā-L urmām pe Isus. Daca vrei sa-L urmezi, pune-L pe Isus, Domn peste viitorul tau.

    „Doamne, te voi urma oriunde vei merge..”

    RăspundețiȘtergere