21 MAI
Luca 9.37-56
După scena gloriei căreia El i-a fost centrul, Isus trebuie acum să facă faţă unei scene cutremurătoare, în care Satan pusese stăpânire pe un tânăr, iar tatăl băiatului era disperat. Eliberarea pe care o aduce preamăreşte măreţia lui Dumnezeu (v.43).
Câte inconsecvenţe vedem apoi la ucenici: Urmându-L pe Acela a Cărui smerenie de bunăvoie L-a condus la cruce, ei erau în acelaşi timp preocupaţi să ştie care va fi cel mai mare între ei (v. 46)!
Ei înşişi scoseseră demoni în numele Domnului, chiar dacă nu reuşiseră întotdeauna aceasta (v. 40), însă îl opresc pe un altul să o facă (v. 49; comp. cu Numeri 11.26-29)! De asemenea, în timp ce învăţătorul lor era pe cale să împlinească lucrarea pentru mântuirea oamenilor... şi a lor, Iacov şi Ioan ar fi vrut să se coboare focul judecăţii peste samaritenii care nu L-au primit!
Egoism, gelozie, încăpăţânare, ranchiună, dorinţă de răzbunare: recunoaştem tristul duh care - ce dureros! - însufleţeşte adesea sărmanele noastre inimi fireşti (v. 55).
Isus întreprinde acum, condus de o sfântă motivaţie, cea din urmă călătorie a Sa spre Ierusalim. Cunoscând pe deplin ce îl aşteaptă acolo, El îşi îndreaptă faţa hotărât (v. 51). Căpetenia mântuirii noastre nu Se va abate de la ţinta pe care Şi-a propus-o în dragostea Lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu