Versetul zilei

21 mai 2015

Doua promisiuni mari pe care le-am primit azi!

„Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?”
El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.
Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”
  După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.
Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis: 
 „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.
 
O zi de o foarte mare importanta!
Treburile de zi cu zi care si astazi nu lipsesc din viata noastra, ne fac sa uitam importanta acestei zile.
Intr-o zi ca astazi, cu peste doua mii de ani in urma, Isus Hristos si-a incheiat activitatea Sa pe pamant. 
Dupa biruinta pe care I-a dat-o Tatal asupra mortii, S-a inaltat la cer pentru "un timp", dar nu inainte de a ne mai lasa cateva cuvinte de mangaiere. 

In primul rand, ne-a lasat un Mangaietor care sa ne fie Calauza si Pavaza pe calea spre cer, glorie Lui. 
Ne-a lasat Duhul Sfant!
Prin puterea aceasta, noi putem birui orice atac al celui rau, insa ca sa putem avea biruinta avem nevoie, zi de zi,  de o innoita putere. Daca ne imaginam ca ne-a dat puterea si de-aci in colo suntem fara griji.....ne inselam. In primul rand  putere primim, daca cerem!
Cu alte cuvinte, atunci cand ne este sete, niciodata nu vom primi un pahar de apa, decat daca VOM CERE.
Apoi paharul primit, daca nu ne atingem de el, el ramane plin, insa daca consumam din el, paharul se goleste. 
Tot asa este si cu puterea Duhului Sfant. Noi primim aceasta putere, doar daca vom cere.
Odata primita, putem sa ne aparam in fata vrajmasului.
Dar, pentru ca diavolul este pe urmele noastre zi de zi, puterea scade, de-aceea avem nevoie zilnic sa cerem sa ne reinnoiasca puterea. 
Fara puterea Duhului Sfant nu vom avea nici o sansa de biruinta!!!

In al doilea rand, in aceasta zi, Isus ne-a lasat fagaduinta ca va merge si ne va pregati un loc, ca acolo unde este El, sa fim si noi. 
In toamna anului trecut am fost la un concert. Bineinteles era foarte aglomerat. O persoana care avea un rol important acolo, mi-a promis ca imi retine un loc. Bineinteles, cand am ajuns acolo, a fost atat de aglomerat, incat aveam impresia ca nu am nici o sansa sa stau pe scaun. Dar a fost atat de minunat sa  fiu chemata sa imi ocup locul care mi-a fost retinut.
Cerul ne asteapta sa ne ocupam fiecare locul care ne-a fost promis.
 El este pregatit pentru fiecare din noi, insa acolo nu putem ajunge decat cei care calcam pe urmele Domnului nostru Isus Hristos. 
De-aceea sa ne dam toata silinta sa nu ratam marea sarbatoare.
Pana atunci.....sa cerem putere sa putem birui pe cel rau!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu