Versetul zilei

12 martie 2015

Hrana ta zilnica!

12 MARTIE
Ezechiel 13.1-23

Rezistenţa unei construcţii nu depinde atât de mult de calitatea pietrelor sau a cărămizilor, cât de mortarul folosit pentru a le uni. Multe lucrări de zidărie făcute de romani au rezistat până în zilele noastre datorită solidităţii extraordinare a cimentului lor, în timp ce atât de multe monumente construite mai târziu au cedat în faţa agenţilor distructivi. Pentru a masca fisurile crescânde în unitatea lui Israel, falşii săi profeţi au folosit un mortar prost: o „pace" care nu era pace (v. 10). De aceea, cuvântările lor liniştitoare n-au putut împiedica „zidul" să se prăbuşească în zi de furtună (comp. cu Matei 7.26,27).
Să nu uităm că orice credincios este un lucrător al Domnului. Unica temelie, „Isus Hristos", fiind pusă, fiecare trebuie să ia seama cum - cu ce materiale - zideşte deasupra (1 Corinteni 3.10-15).
Versetele 17-21 ne arată că sufletele nestatornice" pot fi textual prinse în cursă („vânate") de frivolitate, în special de cea a modei şi a confortului (2 Petru 2.14). Să veghem asupra sufletelor noastre!
O ultimă sentinţă este pronunţată în versetul 22 împotriva celor care au „întristat cu minciună inima celui drept". Cât de mult a suferit Hristos pe pământ din cauza aceleiaşi ipocrizii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu