Versetul zilei

6 ianuarie 2015

Hrana ta zilnica!

6 IANUARIE
Psalmul 46

Cât de mulţi credincioşi aflaţi în necaz au făcut preţioasa experienţă din versetul 1! In ceasul încercării, şi mai ales în clipa ispitirii, tânărul creştin nu trebuie nicidecum să uite că are la dispoziţia sa acest adăpost, această putere, acest ajutor întotdeauna uşor de găsit. Astfel de resurse nu se găsesc nicidecum în el însuşi, nici în hotărârile înţelepte pe care el le-a luat, ci în Dumnezeu, în comuniunea cu El.
În timp ce Core fusese înghiţit de viu într-o răsturnare de pământ acţionată de însuşi Dumnezeu, de felul celei sugerate în versetul 2, fiii săi au fost scăpaţi în acelaşi fel în care vor fi salvaţi şi credincioşii rămăşiţei iudaice. Ei vor fi în siguranţă, pentru că adăpostul lor va fi însuşi Iahve (Psalmul 91.9,10). Ce mare va fi contrastul între această rămăşiţă credincioasă şi ceilalţi oameni de pe pământ care vor traversa aceeaşi perioadă apocaliptică (comp. cu Luca 21.26 şi cu Apocalipsa 6.14-17)! În faţa acestor ape spumegânde şi care vuiesc, ape ale judecăţii (v. 3), Dumnezeu aminteşte că este un râu al harului răspândindu-se în pâraie generoase - sugerând multiplele sale manifestări - care „înveselesc cetatea lui Dumnezeu", precum şi pe cei care şi-au găsit acolo adăpostul (v. 4).
Finalul psalmului ne ajută să-i privim pe cei credincioşi cum urmăresc liniştiţi, din „turnul lor înalt, împlinirea celor din urmă judecăţi ale lui Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu