O cale tot mai pustie...!

M-am trezit cu noaptea in cap, desi sambata nu merg la servici, iata ca oridecateori imi propun sa dorm mai mult, raman doar cu propunerea, asa ca decat sa stau in pat invartindu-ma de pe stanga pe dreapta, mai bine citesc ceva sau scriu, imi folosesc timpul, cu alte cuvinte. 

Oricum, somnul.....a zburat pe langa mine demult.

Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.

Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.

Matei 7:13-14 

De multe ori am citit acest verset si suna pentru multi asa cunoscut, insa trebuie sa spun inca o data ca Isus vorbeste aici despre calea care duce spre CER.

Dar, despre ce cale este vorba?  

CALEA SFINTIRII! 

In cartea Evrei in cap.14 vorbeste despre aceasta cale,

"Întăriţi-vă, dar, mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat. Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul"

 Urmăriţi  sfinţirea ! Aici este vorba de "sfintirea pusa in practica" adresata acelora care deja sunt crestini, si  apostolul Pavel le spune acest lucru tocmai in ideea ca s-ar putea intampla, ca acesti crestini sa cada pe cale. Sfintirea este un proces pe care trebuie sa-l aplicam zi de zi in viata noastra.

Dar cine mai cauta in ziua de azi, sfintirea?

Si totusi Scriptura ne spune clar, fara aceasta  nimeni nu va vedea pe Domnul!

Citind acest lucru am putea spune, "oh, pai inseamna atunci ca intr-adevar nimeni nu o sa-L vada pe Domnul". In epistola sa Ioan spune , 

Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. 1 Ioan 3:9

Si acum revin, "Urmăriţi  sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul"

Tragedia este ca stim acest lucru si totusi nu cautam calea sfintirii.

 Ne multumim cu starea in care suntem, ne multumim cu credinta pe care am primit-o, consideram ca este de ajuns, insa credinta aceasta mostenitoare sau stramoseasca nu este indeajuns, fara acest proces al sfintirii. Noi trebuie in fiecare zi sa cautam, sa ne sfintim tot mai mult.

Am avut ocazia sa particip la o discutie cu persoane care au in spate o credinta de "zeci de ani".Vreau sa va spun ca atat au fost de lezati daca cumva ti-ai permis sa le spui ca in anumite situatii starea in care sunt nu este buna, conform Scripturii, si bineinteles dandu-i si Cuvantul care intareste ceea ce le-ai spus.

"Cum...? Eu pocait de zeci de ani....din mosi, stramosi, etc"

"DA, poti sa fi pocait de zeci de ani, daca te multumesti doar cu aceasta "eticheta de pocait" si incalci Scriptura, mersul tau la biserica si pocainta ta formala, este in zadar. In zadar iti rupi opincile pe drumul bisericii. Pocainta inseamna, zi de zi sa merg cu Domnul pe cale, fie ca este usor, fie ca este greu, zi de zi sa caut sfintirea, zi de zi sa caut sa Il cunosc tot mai mult.

 In zadar l-ai urcat pe  Domnul in trasura ta si-ai plecat la drum cu zeci de ani in urma daca umblarea ta este dupa voia ta si nu dupa voia Lui, ia seama ca Domnul s-a dat jos din caruta ta ....demult, si partea cea mai rea este ca nici macar nu sti, traiesti cu aceasta falsa impresie, ca Domnul este cu tine"

Fiul lui Dumnezeu si-a dat viata pentru noi la Golgota, fiind nevinovat, fiind fara de pacat.
Mantuirea noastra a fost castigata prea scump, ca noi sa o primim gratis! 

DA, este gratis, insa trebuie de parcurs o cale! O cale stramta, o cale a sfintirii!

Calea aceasta este din pacate tot mai pustie si profetul Isaia in cap.35 ne vobeste despre aceasta cale, in mod special in vers. 8 si 9,

Pustiul şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va înveseli şi va înflori ca trandafirul; se va acoperi cu flori şi va sări de bucurie, cu cântece de veselie şi strigăte de biruinţă, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului. Vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru. Întăriţi mâinile slăbănogite şi întăriţi genunchii care se clatină. Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El însuşi va veni şi vă va mântui.”Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cânta de bucurie; căci în pustiu vor ţâşni ape, şi în pustietate, pâraie; marea de nisip se va preface în iaz, şi pământul uscat, în izvoare de apă. În vizuina care slujea de culcuş şacalilor vor creşte trestii şi papură.Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.Pe calea aceasta nu va fi niciun leu, şi nicio fiară sălbatică nu va apuca pe ea, nici nu va fi întâlnită pe ea, ci cei răscumpăraţi vor umbla pe ea.Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!

Doamne, ajuta-ne sa urmarim sfintirea zi de zi!