Versetul zilei

6 martie 2012

Mai este inca har....!



Puteţi să ne-alungaţi din casa voastră, 
puteţi să ne călcaţi şi prin noroi 
chiar şi aşa oricât de păcătoşi aţi fi să ştiţi că 
mai este încă har şi pentru voi!


Puteţi să ne loviţi cât mai cu ură, 
puteţi să nu vă-nduioşaţi de noi, 
chiar şi aşa, oricât de păcătoşi aţi fi să ştiţi că 
mai este încă har şi pentru voi!


Puteţi să ne luaţi ce-avem în lume 
puteţi să ne-alungaţi flămânzi şi goi 
chiar şi aşa oricât de păcătoşi aţi fi să ştiţi că 
mai este încă har şi pentru voi!


Că mila Domnului e fără margini 
şi cât nu sună trâmbiţa de-apoi 
oricât de răi sunteţi, să ştiţi, să ştiţi că uşa 
deschisă este încă pentru voi.


Noi de-am fi aruncaţi de voi cu scârbă 
afară din cetate, pe gunoi, 
am fi preafericiţi de-am şti că ştiţi măcar prin asta 
că este har şi pentru voi.


Goniţi-ne, nu scuturăm nici praful 
voi ce-aţi ales pierzarea de apoi, 
vă spunem însă poate pentru cea din urmă oară: 
Mai este încă har şi pentru voi!


Dar mâine când pe veci ne vom desparte 
ca-n veci să nu ne mai vedem apoi, 
amar vă veţi aduce-aminte de ziua cea de astăzi 
c-a fost odată har şi pentru voi. 
                                      Traian Dorz 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu