29 Martie Exod 2:15-25; 3:1-6
Moise a renunţat la poziţia şi bogăţia lui pentru a-şi ajuta fraţii asupriţi. Respins de ei, fuge într-o ţară străină. Acolo, după ce se înfăţişează ca unul care ajută şi potoleşte setea (v. 17), primeşte o soţie şi devine păstor. Toate aceste trăsături ne fac să ne gândim la Fiul lui Dumnezeu care Şi-a părăsit gloria pentru a veni să cerceteze şi să mântuiască pe poporul Său Israel.
Ai Săi nu L-au primit (Ioan 1.11). El este acum departe de lume, ca Marele Păstor al oilor şi ca Mirele Bisericii câştigate prin harul Său şi care acum are parte de respingere, ca şi El.
Au trecut patruzeci de ani din viaţa lui Moise şi Dumnezeu este pe cale să i Se descopere într-o „vedenie minunată". Pentru Agar, El alesese o fântână, pentru Iacov, o scară, iar pentru Moise, acest misterios rug în flăcări.
Poţi spune şi tu unde şi cum L-ai întâlnit pe Domnul?
Dumnezeu doreşte să-i arate lui Moise îndurarea Sa faţă de poporul ales. În mijlocul cuptorului Egiptului, Israel era, ca şi acest rug, încercat, dar nu nimicit prin foc. Tot aşa este şi acum pentru răscumpăraţii Domnului.
Rostul încercării de foc este să nimicească răul nejudecat din mijlocul lor.
Numai în Hristos, focul divin care a venit din plin asupra Lui nu a găsit nimic care să poată fi mistuit (Psalmul 17.3).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu