26 Martie Geneza 50.15-26
Mai rămăsese încă o durere pentru losif după moartea tatălui său: fraţii lui se îndoiau de dragostea lui. Gândeau că, odată ce lacov a murit, losif se va răzbuna. Cu câtă tandreţe îi asigură încă o dată, explicându-le gândul lui Dumnezeu şi confirmându-şi promisiunea de a se îngriji de ei şi de copiii lor! Mulţi creştini se aseamănă cu aceşti fraţi ai lui losif. Nu cred că sunt pe deplin iertaţi (1 Ioan 4.18). Oare nu ne îndoim şi noi de dragostea Domnului, deşi El ne-a dat atâtea dovezi despre ea? Inima Sa este deosebit de sensibilă faţă de această lipsă de încredere. Este ca şi cum El ne-ar spune: „De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut?" (Ioan 14.9).
La sfârşitul Genezei vedem cum se conturează aproape toate tainele lui Dumnezeu. Dar, înainte de a se încheia această carte, auzim din nou certitudinea credinţei (v. 24). „Dumnezeu vă va cerceta negreşit', sunt ultimele cuvinte adresate de losif fraţilor săi şi singura din faptele lui de credinţă consemnată în Evrei 11.22. Chiar în belşugul vieţii plăcute din Egipt, el întrevede plecarea fraţilor săi şi mutarea oaselor sale în Canaan.
Să imităm şi noi credinţa lui losif!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu