16 Februarie Geneza 28.1-22
Iacov părăseşte casa tatălui său, dar Dumnezeu îl va face să cunoască însăşi Casa Lui (Betel înseamnă „casa lui Dumnezeu"). Singurătatea - lipsa ocrotirii din adăpostul familiei - este uneori ocazia de a-L întâlni pe Domnul. Într-o zi sau alta, această întâlnire trebuie sâ aibă loc şi Dumnezeul părinţilor noştri trebuie să devină şi Dumnezeul nostru.
Ce vis ciudat are Iacov! Care este semnificaţia acestei scări pe care urcă şi coboară îngeri? înfăţişează relaţiile dintre cer şi pământ şi ne gândim la Cel care le-a stabilit pentru noi coborând aici jos şi apoi întorcându-Se în glorie (Ioan 3.13, 31; Efeseni 4.10). Harul lui Dumnezeu îi arată sărmanului păcătos obosit poarta cerurilor şi îi dă promisiuni glorioase. „Cât de înfricoşător este locul acesta!" strigă călătorul când se trezeşte. O conştiinţă vinovată nu poate avea pace în prezenţa Dumnezeului harului (comparaţi cu Luca 5.8). În acest târg ciudat pe care îndrăzneşte să I-1 propună Domnului, Iacov transformă în condiţii (dacă ...) promisiunile categorice pe care i le dăduse Dumnezeu şi se oferă să-I slujească în schimbul binefacerilor pe care le va primi. Mulţi, asemenea lui, ezită să ia prin credinţă darul fără plată al lui Dumnezeu şi gândesc că prin eforturile lor trebuie să se facă vrednici de favoarea Lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu