Suspinând după iertare

Din clipa-n care Ţi-am greşit

Şi până Ţi-am cerut iertare,

Părea că timpul s-a oprit

Sau că aleargă mult prea tare...

Părea că Cerul s-a-nnorat,

Şi ploi de lacrimi stau să cadă...

Părea că Tu Te-ai depărtat...

Şi m-am chircit plângând grămadă.

Cu sufletul înrourat,

Am suspinat după iertare...

Şi stând aşa, îngenunchiat

Eu mă rugam cu-aşa ardoare.

Nu-nţelegeam cum s-a-ntâmplat,

Îmi regretam toată greşeala...

Tot mirul strâns l-am picurat

Precum Maria din Magdala.

Zăceam cu faţa la pământ,

Dorind a Ta Îmbrăţişare,

Doream să pot din nou să cânt

Despre Iubire şi Iertare...

Tu m-ai atins şi-am tresărit,

Şi aşteptam iertarea Ta...

Tu m-ai privit şi mi-ai şoptit:

,,Nu poţi greşi cât pot ierta!”