Versetul zilei

6 septembrie 2015

Cu toata inima spre Domnul!

Nevoia acestui ceas este ca poporul Domnului  sa se intoarca cu toata inima spre El, spre consacrare.
O realitate spirituala, nu o poveste...povestita in adunari.
Atunci cand mrejele sunt rupte se mai pot prinde pesti?
Scriptura ne spune:
'V-am scris nu ca n-ati cunoaste adevarul, ci pentru ca il cunoasteti'(1 Ioan 2:21)....dar l-ati uitat?
E nevoie sa reparam, sa redresam, sa revizuim pentru a primi putere de a invinge vrajmasul.
Fara aceasta recunoastere, fara aceasta realitate interioara care era la inceput:viata, lumina, dragoste, nu putem avea lucruri exterioare, nu vom putea purta marturia Imparatiei lui Hristos!
Pentru ca vom intampina multe impotriviri, tulburari si nu in ultimul rand vom fi considerati nebuni.
A fi nebun dupa Hristos este de dorit,insa, ne permitem sa fim soldati nepregatiti?
Domnul ne sfatuieste sa ne intoarcem la dragostea dintai, la inceputuri,adica la Cuvantul Lui, sa ne intoarcem la aceasta realitate,de buna voie.
Sa fie cea mai mare realizare a noastra:
'La inceput era Cuvantul....si Cuvantul era Dumnezeu'(Ioan 1:1)
Putem gandi ca cei care nu platesc pretul vor gasi vreodata adevarul?
Caci 'Cuvantul Tau este adevarul''(Ioan 17:17)?
Singurul care ne face slobozi! Sa marturisim despre biruinta crucii lui Hristos sau ne vom lasa coplesiti si depasiti de vremuri?
Ne aflam in acest gand si plan al lui Dumnezeu?

Hrana ta zilnica!

6 SEPTEMBRIE
Fapte 7.20-43

Ştefan fusese acuzat că rostise „cuvinte de hulă împotriva lui Moise" (cap. 6.11). Vedem însă, din contră, cu ce veneraţie deosebită vorbeşte el despre acest patriarh! Frumuseţea pe care Dumnezeu o vedea în acel copil încă de la naştere (v. 20), mai târziu puterea lui în cuvinte şi în fapte (v. 22), dragostea pentru fraţii lui care 1-a îndemnat să-i cerceteze (v. 23), incapacitatea de a fi înţeles, cu care este întâmpinat din partea lor când a vrut să-i elibereze (v. 25,35) sunt tot atâtea trăsături care ar fi trebuit să poarte privirea poporului spre Mântuitorul pe care L-au respins. De altfel, însuşi Moise vestise venirea Sa, îndemnându-i să asculte de El (v. 37). Şi Petru, înainte de Ştefan, citase deja Deuteronom 18.15 în cuvântarea sa din cap. 3.22. Dublă mărturie despre împlinirea Scripturilor! Poporul însă s-a arătat nesupus şi idolatru încă de la începutul istoriei sale şi, în pofida celor mai mari dovezi de dragoste şi de răbdare din partea lui Dumnezeu, caracterul său natural nu s-a schimbat.
 Aşa sunt şi sărmanele noastre inimi. Cât de departe ne-am putea întoarce printre amintiri, chiar până în frageda noastră pruncie, vom regăsi neascultarea şi pofta. Numai puterea lui Dumnezeu a putut să ne dea o altă natură.

5 septembrie 2015

Dumnezeu isi implineste fagaduinta!

Cu lacrimi in ochi am privit acest video pe care fratele Daniel Branzei l-a impartasit pe blogul sau, http://barzilaiendan.com/2015/09/04/crestinii-din-america-se-trezesc/ 
Pentru ca doresc ca aceeasi bucurie sa cuprinda si inima voastra, nu pot sa nu impartasesc si eu la randul meu aceasta lucrare pe care Dumnezeu o face. 
Duhul Domnului misca inimi, schimba vremuri si Domnul face tot ce doreste.
Pe treptele unei cladiri guvernamentale din Carolina de sud, mii de crestini au manifestat cantand si sustinand FAMILIA. 
Familia in viziunea mea si dupa Cuvantul lui Dumnezeu se creaza in urma casatoriei intre un barbat si o femeie!
Aici puteti vedea cateva secvente de la aceasta manifestare. 
Slava Tie Doamne!
 
Doamne  ada mult asteptata trezire in viata noastra si apoi pe intreg pamantul!

Omeneste....imposibil! Dumnezeieste...totul cu putinta!

Una dintre cele mai cunoscute minuni din Scriptura este inmultirea painilor si aceasta minune o putem citi pe paginile Bibliei in Ioan 6.
Cred ca si in inima ucenicilor a fost multa indoiala atunci cand Isus le-a zis sa spuna oamenilor sa sada jos si sa aduca la El cele cinci paini si doi pesti. De-altfel cred ca minunea pe care a savarsit-o Domnul Isus, hranind peste cinci mii de suflete, pentru ucenici a fost un salt si un pas foarte urias al credintei. Numarul multimii a fost cel care a lasat o umbra de necredinta in inima lor, uitand ca au de-a face cu un Dumnezeu Atotputernic.

De multe ori si cred ca intotdeauna, in multe situatii din viata noastra ne lasam coplesiti de probleme, ne uitam la dimensiunea lor, privim la neputinta noastra si dam din cap neputinciosi. Insa, ca si Copiii rascumparati si infiati de Hristos, nu avem voie sa ne lasam cuprinsi nici de teama si nici de ingrijorare, oricat de mare ar fi problema, oricat de imposibila omeneste ar parea. Noi trebuie sa traim prin credinta si cei mai important, trebuie sa stim Cine este Tatal nostru in care ne-am pus increderea.
 Cand medicul spune: ,,pana aici”, Dumnezeu poate spune, daca vrea,  ,,NU!
 Va trai, pentru ca Eu dau viata”.
Intotdeauna si in orice situatie, sa nu uitam niciodata ca DUMNEZEU ARE ULTIMUL CUVANT!
Cand, lucrarea care ne sta in fata ni se pare prea mare pentru noi si  avem tendinta de a face un pas inapoi spunand ...,,pe mine ma depaseste”, sa nu ne lasam intimidati de dimensiunea ei, cu Dumnezeu orice lucru este cu putinta. Sa nu lasam niciodata ca frica si indoiala sa puna stapanire pe noi, desi diavolul are grija sa scoata intotdeauna in evidenta dimensiunea problemei si in acelasi timp are grija sa ne aminteasca si neputinta noastra.
De ce spun asta? Citind textul vad ca de multe ori este prezentata dimensiunea multimii: 
(Ioan 6:2) ,,O mare gloată mergea după El...”
(Ioan 6:5) ,, Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El”, ba mai mult acum este specificat si numarul, (Ioan 6:10) ,, Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii” 
Pe langa dimensiune multimii, vad in acelasi timp prezentat in text si putinul sau resursele pe care le aveau la dispozitie, ,,cinci paini si doi pesti”. De fapt nici pe acestea nu le aveau ei, ci un biet copilas caruia mama i-a purtat de grija sa aibe ce manca.
„Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti, dar ce sunt acestea la atâţia?” v. 9
Iata asadar, ca pe buna dreptate au fost ingrijorati ucenicii. O mare multime....si un mare nimic...
Cinci mii de oamenii...cinci paini si doi pesti!!??
Omeneste....imposibil! Dumnezeieste...totul cu putinta, pentru ca sursa resurselor noastre nu este la noi, indiferent ce job avem, indiferent cate conturi detinem, sursa resurselor este Dumnezeu.

As da si la altul...dar atat de putin am si eu...abia imi ajunge...
Cam acesta este gandul care este in mintea noastra, sau poate doar in mintea mea.
Un lucru insa, trebuie sa nu-l uit niciodata: daca voi pune totul in minile lui Dumnezeu, El va inmultii, El va aduce viata si El va binecuvanta.
NU vrei si tu sa incredintezi totul in mainile LUI?

Hrana ta zilnica!

5 SEPTEMBRIE
Fapte 7.1-19

Ştefan nu profită de posibilitatea pe care i-o dă marele preot de a se justifica pe sine faţă de acuzaţiile false care i le aduc. Duhul Sfânt de care este umplut îi dictează „chiar în acel ceas" ce trebuie să răspundă (Luca 12.11,12). El se va folosi de istoria lui Israel pentru a le prezenta căile lui Dumnezeu şi credincioşia Sa în acelaşi timp cu infidelitatea poporului. Într-adevăr, această istorisire, care ocupă un spaţiu important în Cuvântul lui Dumnezeu, prezintă, sub formă de „pilde" (sau imagini, tipuri), învăţături destinate să servească drept avertismente (1 Corinteni 10.11). Avraam fusese chemat de Dumnezeul gloriei şi ascultase (Evrei 11.8). El luase prin credinţă promisiunile pe care Dumnezeu i le făcuse înainte de naşterea lui Isaac. Descendenţii lui trebuia să stea un timp în Egipt, să sufere robia, apoi să iasă de acolo şi să slujască Domnului în ţara promisiunii. „Îmi vor sluji”(v. 7) — ce cuvinte menite să atingă conştiinţa acestui popor nesupus şi răzvrătit!
Istoria lui Iosif, respins de fraţii lui, apoi înălţat de Faraon, ilustrează într-un mod remarcabil atât ura iudeilor împotriva lui Hristos, cât şi poziţia glorioasă pe care Dumnezeu I-a dat-o după ce îl eliberase „din toate necazurile lui" (v. 10).

4 septembrie 2015

Pocainta trebuie dovedita prin fapte, nu prin vorbe!

Dupa cateva zile in care datorita unor ,,mari experti” am ramas fara internet in casa, astazi am reusit sa chem pe un ,,mare expert”, doar ca de data aceasta omul chiar era expert si mi-a facut conexiunea iarasi, asa ca incerc cumva sa revin la zi si sa ma mai documentez in ceea ce privesc ,,vestile” fie ca sunt bune sau rele. 
Bune...? Nu prea sunt, rele in schimb...una dupa alta. Singura veste buna este ca si astazi Dumnezeu inca a mai lasat o zi de indurare peste noi, cu toate ca nu meritam, mai ales la ceea ce vad ca este in jur, desi pentru a vedea aceasta veste buna, nu avem nevoie de internet, ci o simtim toti,  in fiecare zi cand deschidem ochii si vedem ca suntem inca in viata.
Eu cel putin traiesc prin har, si nu prin merit...si-I multumesc Domnului!

Daca putini sunt printre cei care au curajul sa lupte impotriva acestor stapaniri care se lupta sa-si aseze scaunul de domnie peste intreg pamant, iata ca o functionara din Kentucky a avut curajul, si are curajul pana la capat pentru ca din ce am citit, functionara nu numai ca s-a opus ordinului dat de Curtea Suprema sa elibereze certificatele de mariaj  pentru cuplul de homosexuali, dar a si fost arestata. In ciuda acestui fapt ea a ramas statornica principiilor ei crestine, pana la capat si pentru asemenea oameni, nu putem decat sa spunem : ,,Slavit fii Isuse”, iar pentru acesti oameni ma rog ca Domnul sa-i binecuvinteze si sa-i ocroteasca.
Supusa presiunii, femeia nu a cedat.
Adusa in fața instanței, Kim Davis a reafirmat că nu a dorit nicio clipă să renunțe la principiile sale creștine și că nu va da niciun pas înapoi, chiar dacă, de două luni, sfidează deciziile Curții Supreme. 
 ”Nu trebuie să mă gândesc la asta. Nu am de făcut vreo alegere”, a spus Davis. Întrebată cum definește căsătoria, Davis a răspuns din nou: ”Căsătoria este între un bărbat și o femeie”, scrie
Avocatul lui Kim a cerut judecătorului ca aceasta să primească doar o amendă, insa judecătorul a decis că o astfel de sancțiune nu ar fi suficientă pentru a pedepsi comportamentul funcționarei.
Iata ca daca la inceput unii au crezut ca e de gluma....uite ca nu-i!
Vin vremuri, si au venit deja in care trebuie sa alegem, ori suntem crestini in adevaratul sens al cuvantului si calcam pe urmele Mantuitorului nostru Isus Hristos, ori purtam doar un nume sa cream impresie.
Va trebui sa alegem: 
Ori cu Hristos, ori cu Mamona....?! 
S-au dus vremurile in care ne-am putut pemite sa fim fatarnici si ipocriti, inselandu-ne singuri, bineinteles noi am crezut ca-L putem insela si pe Dumnezeu. Astazi Dumnezeu ne pune in cantar,
ori cu Hristos, ori cu Mamona.
Cine nu este cu mine, este impotriva mea si cine nu aduna cu Mine, risipeste! Luca 11:23
Poate ne intrebam, ,,de ce era nevoie sa se ajunga aici”?
Era nevoie! Alfel am fi continuat sa traim o pocainta ieftina si de pe buze asa cum multi ne-am permis si inca poate ne-o mai permitem multi sa traim. 
E momentul in care Dumnezeu ne cere sa alegem. E momentul in care dragul meu cititor, iti spun tie si imi spun mie in primul rand, trebuie sa aratam ca traim pentru Hristos, si doar pentru El.
E momentul in care versurile acestei cantari pe care o cantam de atatea ori in biserica, va trebuie sa le punem in practica:
Caci daca traim pentru Domnul traim
Si daca murim pentru Domnul murim
Deci fie ca traim, fie ca murim, noi suntem ai Domnului.

EU AM ALES PE HRISTOS, tu pe cine alegi?


Hrana ta zilnica!

4 SEPTEMBRIE
Fapte 6.1-15

Tabloul armonios din capitolele 2.42 şi 4.32 este deja umbrit. Un murmur (o reclamaţie pe care nu îndrăznim să o formulăm cu glas tare) se înalţă din mijlocul ucenicilor. Să veghem încât să facem să tacă în noi astfel de murmure de nemulţumire sau de invidie, pentru că, prin ele, „nimicitorul” vrea să tulbure comuniunea copiilor lui Dumnezeu (citiți 1 Corinteni 10.10).
Pentru a îndrepta lucrurile ajunse în această stare, sunt aleşi slujitori. Noi nu ne-am fi gândit că, până şi pentru a sluji la mese, se cuvine să fim „plini de Duh Sfânt'' (v. 3). Şi totuşi, aceasta este starea normală a creştinului şi ea ar putea fi şi a noastră, dacă o dorim. Insă nu aşa cum cred unii, cerând ca Duhul Sfânt să mai vină o dată, pentru că El este deja în cel credincios, ci lăsându-L în deplină libertate în tot templul inimii noastre.
In special la Ştefan, Duhul străluceşte sub trei caractere „de putere, de dragoste şi de chibzuinţă'' (sau de înţelepciune)! v. 8 şi 10; comp. cu 2 Timotei 1.7). Lucrările (v. 8) şi cuvintele (v. 10) acestui om al lui Dumnezeu închid gura vrăjmașilor lui, care nu pot face altceva decât să tocmească maritori mincinoşi împotriva lui (comp. cu Matei 26.59). Faţa lui însă străluceşte deja de o frumuseţe cerească (v. 15).

3 septembrie 2015

Migratie sau invazie?

Toată lumea se întreabă, în aceste zile fierbinți de toamnă, dacă Europa este în stare să rezolve cea mai gravă criză izbucnită după cel de-al Doilea Război Mondial. Au apărut întrebări cruciale: migrație sau invazie?
Scenariile sunt apocaliptice și derutante pentru ambele ipoteze. Bătrânul continent este îngenuncheat și caută răspunsuri. Putin tace. Obama tace. Pentru Statele Unite, criza greacă, criza banului, a stârnit mai multe ecouri decât criza refugiaților. Nu se mai vorbește despre scutul antirachetă, despre măsurile Kremlinului anti-SUA, despre invazia țaristă din Crimeea și Ucraina… Noul scenariu este criza refugiaților. Nimeni nu spune cum a apărut Statul Islamic. Nimeni nu spune ce s-a întâmplat cu Al Qaeda, deși orice om inteligent înțelege că acești fanatici, care răspândesc teroarea pe tot globul, sunt urmașii defunctului Bin Laden.
Mari giganți ai planetei tac. De ce? Pentru că sunt complici la aceste atrocități. Marile puteri, începând cu Statele Unite, au stârnit viesparul, în complicitate cu cele mai puternice state europene. Interesele au fost de ordin financiar, doar financiar, nicio intervenție militară nu a avut niciodată un scop umanitar. Ce este însă trist și revoltător este că "marii licurici" au decis, tacit, să sacrifice bătrânul continent pentru a se salva pe ei înșişi de invazia celor condamnați la moarte pentru aurul negru.
Nimeni nu vrea să spună adevărul pentru că adevărul este, în aceste zile, incriminator. Modul în care acționează refugiații poate părea haotic, disperat, dar și bine organizat. În spatele amărâților, care fug de frica jihadiștilor, se află, probabil, membrii primelor celule teroriste care vor pune steagul în punctele strategice ale Europei. Sper să mă înșel…
Dar ce face România în aceste zile? Ce fac autoritățile române pentru a se pune la adăpost de cea mai importantă criză din ultimii 70 de ani? România vorbește pe mai multe voci, pentru că este condusă de incompetenți. Nu am auzit în aceste zile nicio voce credibilă din spațiul politic, care să spună care este strategia de apărare a României în fața acestui nou pericol. În România răposatului Lăpușneanu, boierii se luptă pentru putere, avere și privilegii… Atâta timp cât mai este un os de ros, interesul național nu poate să primeze celui personal.