Versetul zilei

18 mai 2015

Hrana ta zilnica!

18 MAI
Luca 8.40-56

Iair, un fruntaş al sinagogii, a cărui unică fiică era pe moarte, II roagă pe Isus să vină la el acasă. El nu are atâta credinţă ca sutaşul din capitolul 7, care ştia că şi numai un cuvânt al Domnului era suficient pentru a-1 vindeca pe robul lui, chiar de la distanţă. In timp ce Se află pe drum, Isus este atins clandestin de această femeie care până atunci consultase în zadar un mare număr de doctori. Odată cu vindecarea însă, Domnul vrea să-i dea siguranţa păcii: de aceea şi obligaţia de a se face cunoscută.
Continuându-Şi drumul împreună cu tatăl neliniştit, Isus are „limba unui învăţat", susţinându-1 cu un cuvânt (v. 50; comp. cu cap. 7.13 şi cu Isaia 50.4). Atunci are loc un lucru extraordinar: la chemarea „Domnului vieţii" (Fapte 3.15), fetiţa se ridică imediat. Isus însă ştie că ea are acum nevoie de hrană şi, cu o atenţie plină de tandreţe, Se îngrijeşte ca aceasta să-i fie asigurată.
Prin aceste două împrejurări, vedem cum dragostea Domnului se manifestă şi după izbăvire: faţă de femeie, pentru a o aduce într-o relaţie personală cu El şi a o face să dea o mărturie publică, şi faţă de fetiţă, pentru a o hrăni şi a o întări.

17 mai 2015

Cuvantul Domnului este DA si AMIN!

In ultima vreme tot mai des si tot mai mult  ne instinteaza Domnul prin glasul proorocilor, sa strangem randurile si sa stam in unitate, pentru ca vin vremuri grele, si tot mai rele.
Nu este ceva nou si chiar sunt vizibile aceste lucrari cum se implinesc tot mai mult.
 Ne mai ramane decat sa ne incurajam intre noi in vremuri ca acestea si totodata sa nu uitam ca altii inaintea noastra, cei amintiti in Evrei cap 11..."in credinta au murit toti acestia fara sa fi capatat lucrurile fagaduite......marturisind ca sunt straini si calatori pe pamant"(vers13) .
Scriptura ne spune ca inainte de venirea Imparatiei trebuie sa fie necaz.(Fapte14:22).Imparatia va veni cu siguranta ...fara rabdare vine atipirea....si nu numai.....caderea....dar pentru multi va veni lepadarea.
Singura noastra rabdare este in Isus,in Imparatie nu intram pentru ca credem sau prin concurs....ci intram calcand pe urmele lui Isus si de asemenea urmand exemplele inaintasilor nostri.
Suntem frati si surori? Atunci suntem partasi ca si cei de dinaintea noastra la Imparatie si la rabdare....
Cati sunt "tari" din punct de vedere spiritual pentru a-L intalni pe Domnul?
Multi vorbesc de venirea Lui...insa de "a fi tare spiritual", nu vorbeste nimeni...de ce ? Probabil ca nu suntem....
Nu sunt multi copiii ai lui Dumnezeu  care inteleg gresit "insulele Patmos" din vietile lor care au fost randuite de Dumnezeu.
Ioan a ajuns acolo datorita credinciosiei lui si totodata a marturiei lui Isus.....in acele imprejurari i s-a aratat Domnul Isus.....reinoindu-i increderea, ca si la Moise in pustie, ca si lui Pavel in lanturi..... 
Calcand pe urmele acestor oameni si amintindu-ne de ei si de credinta lor....vom inainta si noi spre Imparatie insotiti de rabdare....sa ne amintim ca nu au fost singuri....ci cu Hristos cel glorios.....

Cum privesti suferinta din viata ta?

O lectie fundamentala si cateva principii pe care trebuie sa le luam in considerare in umblarea cu Dumnezeu si cred ca aceasta lectie este foarte neglijata, pentru ca orice studii am avea sau scoli inalte, in calatoria cu Dumnezeu nu te ajuta, aici lucrurile functioneaza diferit, nu sunt de folos asa cum spune Pavel:
"de-acum incolo, nu mai cunoastem pe nimeni in felul lumii; si chiar daca am cunoscut pe Hristos in felul lumii, totusi acum nu-L mai cunoastem in felul acesta"2Corinteni 5:16) de cand alegi sa umbli cu Hristos(de acum incolo), nimeni sa  nu sara peste "calea zdrobirii": 
cu cat esti zdrobit mai mult cu atat devii mai sensibil, mai eficient, cu atat ai mai mult de dat.
Cu cat accepti sa fii disciplinat mai mult, cu atat discerni mai mult...lumea spirituala.
Calea binecuvantarii este stropita cu sange, unii ori sunt fricosi ori prea precauti, insa Dumnezeu ne spune clar ca El este cu cei cu "duhul zdrobit'(Isaia57:15;61:1;Ps51:17;34:18) pentru ca EL a instaurat aceasta scoala si conditiile ei si nici o alta, nu va functiona spre...Imparatia Lui!!!
De aceea este atata confuzie...cei mai multi nu reusesc sa deosebeasca, sa discearna intre ceea ce este de la Domnul si ceea ce este din firea pamanteasca.... Galateni 5:16,24...de aceea nu putini sunt insensibili, superficiali si neputinciosi....si atunci daca principiile fundamentale instituite de Domnul sunt omise...incalcate....nu ne privam noi singuri de sensibilitate si resurse spirituale? 
Ne miram de ce unele raspunsuri intarzie....sunt suspendate?
Doamne ajuta-ne sa devenim oameni de incredere, pregatiti, calificati....sa devenim instrumente in Mana Ta!!!!!!!

Hrana ta zilnica!

17 MAI
Luca 8.26-39

Puterea divină, pe care Domnul Isus tocmai Şi-o manifestase potolind furtuna, se află acum faţă-n faţă cu o putere înfiorător de violentă, cea a lui Satan. O oştire de demoni pusese complet stăpânire pe voinţa unui nefericit gadarinean. Oamenii au încercat zadarnic să-1 lege cu lanţuri şi cu fiare, imagine a inutilelor eforturi ale societăţii de a înfrâna patimile. Locuind în morminte, acel posedat de demoni era deja, din punct de vedere moral, mort. Era gol; cu alte cuvinte, era incapabil, ca şi Adam, să-şi ascundă de Dumnezeu starea sa. Ce tablou al decăderii morale a creaturii!
 Dar şi ce schimbare, atunci când Domnul aduce eliberarea (citiţi Efeseni 2.1-6)! Oamenii din cetate nu pot decât să constate. Ei îl găsesc pe acest om „şezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat şi întreg la minte". Răscumpăratul găseşte în sfârşit pace şi odihnă alături de Mântuitorul lui; Dumnezeu îl îmbracă în neprihănire şi îi dă înţelepciune ca să-L cunoască.
Dar - ce lucru trist! - prezenţa lui Dumnezeu nelinişteşte şi deranjează în primul rând lumea dominată de diavol.
Demonizatul vindecat doreşte să-L urmeze pe Isus (comp. CU Filipeni 1.23). Domnul însă îi desemnează un alt câmp de lucru: propria lui casă şi cetate, unde trebuie să istorisească tot ce a făcut Isus pentru el (Psalmul 66.16).

Botez ELIM!

Cu ajutorul Domnului, astazi vom avea botez in Casa Domnului.
Va invit sa fiti partasi la aceasta sarbatoate urmarind serviciul live pe site-ul bisericii

16 mai 2015

Hrana ta zilnica!

16 MAI
Luca 8.7-25

Nimănui, după ce a aprins o lampă, nu i-ar veni ideea s-o ascundă într-un vas sau sub pat. Fiind „copii ai luminii", rostul nostru aici pe pământ este să facem să strălucească, în întunericul acestei lumi, virtuţile Aceluia care este lumină (v. 16; Matei 5.14; 1 Petru 2.9).
Cu ocazia venirii mamei şi a fraţilor Săi, Domnul a vorbit încă o dată despre „cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-1 împlinesc" (v. 21; cap. 6.47): numai aceştia pot să ceară ceva în contul relaţiei cu El.
Aţipirea Domnului Isus în corabie ni-L înfăţişează ca un Om ostenit după o zi de muncă. Dar, peste numai câteva clipe, E1 porunceşte vântului şi valurilor, facându-Se cunoscut ca Dumnezeul suveran. Cuprinşi de teamă, ucenicii au strigat: „Cine este acesta ...?" (v. 25). De multe ori am auzit şi noi această întrebare (cap. 5.21; 7.49). Odinioară, Agur întrebase: „Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a legat apele într-o manta?..." (Proverbe 30.4). Cel care porunceşte „chiar şi vânturilor şi apei" şi care îşi descoperă puterea înaintea ucenicilor lipsiţi de credinţă este Fiul lui Dumnezeu, Creatorul. Astăzi El are aceeaşi putere. In ce fel o vede însă credinţa noastră?

15 mai 2015

Agenda pentru unitate a Antihristului: Reperele Fiarei.


Stiti care-i lucrul cel mai important?

 Fiecare om cauta ceva.....Cautarile unora se rezuma la lucrurile materiale, pamantesti pe cand altii sunt intr-o permanenta cautare a implinirii nevoilor spirituale(drept este ca numarul acestora e mai mic).
Necredinciosii savureaza in general tot ceea ce li se ofera si tot ceea ce isi pot permite.
Astfel ca  sufletul incetul cu incetul  li se otraveste, sigur.
Daca ar fi sa intrebam: care este cel mai important lucru pentru d-voastra?
O intrebare care ii preocupa pe multi, iar raspunsul cel mai frecvent se limiteaza la un orizont limitat, adica cel al dorintelor, al nevoilor actuale materiale.
Nu sunt multi cei care ar spune ceva de Imparatia lui Dumnezeu.
Daca pentru celelalte lucruri oamenii se trudesc, se framanta  mult si fac uneori sacrificii mari pentru a dobandi bunuri  materiale, pentru Dumnezeu si Imparatia Lui nu ai nevoie de truda fizica, ci doar de o hotarare de a scapa de otrava.
Aceasta nu presupune a renunta la nevoile zilnice ci doar a da importanta calitatii  unei alte vieti.
Lumea aceasta se bazeaza pe "a face", o alta viata pe care o ofera Dumnezeu se bazeaza pe a muri si a invia impreuna cu Domnul Isus!
Intelegerea intelectuala a acestei lumii este mult mai binevenita si acceptata, de aceea si esecurile si infrangerile decurg la tot pasul in viata omului.
A avea biruinta si nu infrangere in viata inseamna schimbare, inseamna identificare cu Dumnezeu. Inseamna a nu te baza pe puterile tale,ci pe puterea LUI, EL intotdeauna va purta bataliile alesilor Lui.
E bine sa stim care este cel mai important si benefic : 
"Cautati mai intai Imparatia Lui Dumnezeu ...."(Matei 6:33).