Stiu ca Dumnezeul in care mi-am pus increderea este un Dumnezeu Suveran
peste toate lucrurile, inclusiv peste viata mea si peste viata ta.
De nenumarate ori am citit in Scriptura o multime de versete si capitole care vorbesc despre maretia lui Dumnezeu, despre Atotstiinta si Intelepciunea Lui, despre Puterea Lui si despre suveranitatea Lui.
Cartea Geneza arata Intelepciunea Lui atunci cand a creat pamantul cu tot ce este pe el.
A creat pamantul, apele, luna, soarele. A creat toate vietuitoarele pamantului, a pus hotare marilor si a creat omul dupa chipul si asemanarea Sa. El a hotarat masurile pamantului, El a pus hotare apelor, El porunceste zorilor sa rasara, El este Stapanul universului.
Astazi parca mai mult ca oricand mi-a fost dat sa cunosc cine este puternicul meu TATA.
Cititi va rog cu atentie acest capitol, desi l-am citit de atatea ori, dat fiind faptul ca Iov este unul din eroii credintei pe care il admir, insa astazi am citit asa cum nu am citit niciodata acest capitol:
Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis:
„Cine este cel ce Îmi întunecă planurile prin cuvântări fără pricepere?
Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.
Unde erai tu (unde eram eu)când am întemeiat pământul?
Spune, dacă ai pricepere.
Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?
Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului,
atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
Cine a închis marea cu porţi, când s-a aruncat din pântecele mamei ei?
Când i-am făcut haina din nori şi scutece din întuneric;
când i-am pus hotar şi când i-am pus zăvoare şi porţi;
când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale”?
De când eşti, ai poruncit tu(sau eu) dimineţii? Ai arătat zorilor locul lor,
ca să apuce capetele pământului şi să scuture pe cei răi de pe el?
Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete, şi toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată?
Pentru ca cei răi să fie lipsiţi de lumina lor, şi braţul care se ridică să fie zdrobit?
Ai pătruns tu(sau eu) până la izvoarele mării? Sau te-ai plimbat tu(sau eu) prin fundurile adâncului?
Ţi s-au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu(sau eu) porţile umbrei morţii?
Ai cuprins tu(sau eu) cu privirea întinderea pământului?
Vorbeşte, dacă ştii toate aceste lucruri.
Unde este drumul care duce la locaşul luminii? Şi întunericul unde îşi are locuinţa?
Poţi să le urmăreşti până la hotarul lor şi să cunoşti cărările locuinţei lor?
Ştii, căci atunci erai născut, şi numărul zilelor tale este mare!
Ai ajuns tu (sau eu)până la cămările zăpezii? Ai văzut tu(sau eu) cămările grindinei,
pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtorare, pentru zilele de război şi de bătălie?
Pe ce cale se împarte lumina? Şi pe ce cale se împrăştie vântul de răsărit pe pământ?
Cine a deschis un loc de scurgere ploii şi a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului,
pentru ca să cadă ploaia pe un pământ fără locuitori, pe un pustiu unde nu sunt oameni;
pentru ca să adape locurile pustii şi uscate, şi ca să facă să încolţească şi să răsară iarba?
Are ploaia tată? Cine dă naştere picăturilor de rouă?
Din al cui sân iese gheaţa şi cine naşte promoroaca cerului,
ca apele să se îngroaşe ca o piatră, şi faţa adâncului să se întărească?
Poţi să înnozi tu(sau eu) legăturile Găinuşei sau să dezlegi frânghiile Orionului?
Tu(sau eu) faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului şi tu(eu)cârmuieşti Ursul mare cu puii lui?
Cunoşti tu( sau eu) legile cerului? Sau tu(ori eu) îi orânduieşti stăpânirea pe pământ?
Îţi înalţi tu(sau eu) glasul până la nori, ca să chemi să te acopere râuri de ape?
Poţi tu (sau eu)să arunci fulgerele ca să plece?
Îţi zic ele: „Iată-ne”?
Cine a pus înţelepciunea în negura norilor sau cine a dat pricepere întocmirii văzduhului?
Cine poate să numere norii cu înţelepciune şi să verse burdufurile cerurilor,
pentru ca să înceapă pulberea să facă noroi, şi bulgării de pământ să se lipească împreună?
Tu (eu) izgoneşti prada pentru leoaică şi tu(eu) potoleşti foamea puilor de lei,
când stau ghemuiţi în vizuina lor, când stau la pândă în culcuşul lor?
Cine pregăteşte corbului hrana, când puii lui strigă spre Dumnezeu, când umblă rătăciţi şi flămânzi?
Ştii tu(sau eu) când îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu(sau eu)pe cerboaice când fată?
Numeri tu (sau eu) lunile în care sunt însărcinate şi cunoşti tu(sau eu) vremea când nasc?
Ele se pleacă, fată puii şi scapă iute de durerile lor.
Puii lor prind vlagă şi cresc sub cerul slobod, pleacă şi nu se mai întorc la ele.
Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură?
I-am dat ca locuinţă pustiul şi pământul sărac ca locaş.
El râde de zarva cetăţilor şi n-aude strigătele stăpânului, care-l mână.
Străbate munţii ca să-şi găsească hrana şi umblă după tot ce este verde.
Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta(sau a mea)? Şi stă el noaptea la ieslea ta(sau a mea)?
Îl poţi lega tu(sau eu)cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine(mine), ca să grăpeze bulgării din văi?
Te încrezi tu(sau eu)în el, pentru că puterea lui este mare? Şi-i laşi tu(sau eu) grija lucrărilor tale(mele)?
Te laşi tu(sau eu) pe el, pentru căratul roadelor tale(mele), ca să le strângă în aria ta(mea)?
Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.
Dar struţoaica îşi încredinţează pământului ouăle şi le lasă să se încălzească în nisip.
Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de câmp le poate călca în picioare.
Este aspră cu puii săi de parcă nici n-ar fi ai ei. Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum!
Căci Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune şi nu i-a făcut parte de pricepere.
Când se scoală şi porneşte, râde de cal şi de călăreţul lui.
Tu(eu) dai putere calului, şi-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie?
Tu-l (eu)faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspândeşte groaza.
Scurmă pământul şi, mândru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;
îşi bate joc de frică, nu se teme şi nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
Zăngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,
fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când răsună trâmbiţa.
La sunetul trâmbiţei parcă zice:
„Înainte!” De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet al
căpeteniilor şi strigătele de luptă.
Oare prin priceperea ta(sau a mea)îşi ia uliul zborul şi îşi întinde aripile spre miazăzi?
Oare din porunca ta(sau a mea) se înalţă vulturul şi îşi aşază cuibul pe înălţimi?
El locuieşte în stânci, acolo îşi are locuinţa, pe vârful zimţat al stâncilor şi pe vârful munţilor.
De acolo descoperă el prada şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.
Puii lui îi beau sângele; şi acolo unde sunt hoituri, acolo-i şi vulturul.”
Domnul a vorbit lui Iov şi a zis:
„Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?”
Iov a răspuns Domnului, şi a zis:
„Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură.
In fata unui Asemenea Dumnezeu Puternic mai putem spune ceva?
Veniţi să cântăm cu veselie Domnului şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre.
Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!
Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un împărat mare mai presus de toţi dumnezeii.
El ţine în mână adâncimile pământului, şi vârfurile munţilor sunt ale Lui.
A Lui este marea, El a făcut-o, şi mâinile Lui au întocmit uscatul:
veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!
