Versetul zilei

17 februarie 2014

Hrana ta zilnica!

17 Februarie
Psalmul 3

O mare parte dintre psalmi au fost compuşi ca urmare a unor împrejurări speciale care, în parte, le-au inspirat conţinutul. Fuga lui David din faţa lui Absalom a fost ocazia de care Dumnezeu S-a folosit pentru a ni-1 oferi pe cel de faţă (2 Samuel 15; 16; 17; 18).
În timp ce fiul ticălos urzea comploturi împotriva tatălui sau, „cântăreţul plăcut al lui Israel" (2 Samuel 23.1), în loc să se pregătească de apărare, îşi exprimă printr-o cântare încrederea în Dumnezeul său. Ce conta numărul vrăjmaşilor, din moment ce Domnul Se aşezase ca un „scut” protector între aceste „zeci de mii" şi preaiubitul Său! (comp. cu Geneza 15.1; Deuteronom 33.29). David se putea bucura de un somn dulce în mijlocul primejdiilor atât de mari, pentru că-L ştia pe Domnul veghind asupra lui (v. 5).
Ce linişte perfectă dă la iveală Domnul Isus în timpul vieţii Sale pământeşti! 
În timpul furtunii, deşi valurile furioase umpluseră deja corabia, „El era la cârmă, dormind pe „căpătâi" (Marcu 4.37,38; vezi şi exemplul lui Petru în Fapte 12.6).
 Dumnezeu să ne ajute să experimentăm şi noi o astfel de fericită încredere!
Versetul 8 ne ajută să înţelegem că David preţuia mai mult binecuvântarea Domnului acordată poporului decât propria sa siguranţă. Israel rămâne poporul lui Dumnezeu chiar şi atunci când se revoltă împotriva Unsului Său.

16 februarie 2014

Ierusalimul cel nou !

 Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.” Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.
Apoc. 21

A venit primavara....!

Nu stiu cum este vremea in alte zone din tara sau in afara tarii noastre, dar la Timisoara pot spune ca e primavara cu "acte in regula".
De dimineata cand m-am trezit sa plec la biserica, soarele anunta deja ca va fi o zi frumoasa, si asa si este. Am venit de la biserica, am servit pranzul in graba, am aruncat pe mine un trening, pentru ca nu m-am putut abtine si am iesit la o plimbare.
Nu stiu daca este gradinita in fata caselor in care sa nu fie infloriti  ghioceii.
Intr-adevar este minunat peisajul si  tot ce este in jur reinvie la viata, toate acestea ne fac si pe noi sa iesim din amorteala de peste iarna.
Este un soare superb si plimbarea care am facut-o pe jos, m-a facut sa ma gandesc serios daca nu cumva ar trebui sa imi cumpar o bicicleta....?
 Cred ca am sa imbin utilul cu placutul....si cand te gandesti ca mai fac si economie la buget pe vremea asta de criza...!!!
Insa pana sa ma hotarasc eu ce voi face, primavara se pare ca nu ma asteapta, ci isi intra in drepturile ei.
Nu pot decat sa ii spun "bun venit"!

Hrana ta zilnica!

16 Februarie
Psalmul 2

Psalmii 1 şi 2, complementari unul altuia, servesc drept introducere a întregii cărţi. Acesti psalmii pun în evidenţă cele două mari păcate comise de Israel prin refuzul dublei mărturii date de Dumnezeu poporului: neascultare faţă de legea Sa (Psalmul 1) şi respingerea Fiului Său (Psalmul 2).
Psalmul 2 ne ajută să-L descoperim pe Dumnezeu având gândurile îndreptate spre Cel care este „Unsul Său" (v. 2), Impăratul Său" (v. 6), ,Fiul Său" (v. 7,12 citate în Fapte 13.33) şi veghind ca Isus să fie onorat pe acelaşi pământ pe care a fost şi dispreţuit. Odinioară, „Irod şi Ponţiu Pilat, împreună cu naţiunile şi cu popoarele lui Israel" s-au strâns împotriva Lui (Fapte 4.25-28); crucea Sa a purtat batjocoritoarea inscripţie: „Isus din Nazaret, Regele iudeilor" (Ioan 19.19), prin care oamenii ar fi vrut să-I transmită lui Dumnezeu: «Iată ce facem din împăratul Tău». 
Într-o zi viitoare însă, chiar în timpul revoltei deschise a naţiunilor, va apărea împăratul cel drept pe care Dumnezeu îl rezervă pentru acest pământ (Psalmul 89.27,28).
De aceea, încă de la începutul cărţii Psalmilor, pentru a-1 încuraja pe cel credincios în necazurile sale, Dumnezeu Se prezintă (v. 6) ca dominând întreaga scenă a evenimentelor, dirijând totul spre gloriosul Său ţel final.
Să reţinem îndemnul din v. 11: „Slujiţi Domnului cu teamă". „Cu bucurie", spune de asemenea Psalmul 100.2. „Din toată inima voastră", completează 1 Samuel 12.20.

15 februarie 2014

Lupta sufletului

                    

Se aude sus pe cer.....O, vino slugă bună-n casa mea !

      Se aude sus pe cer un cânt de glorii
Mai e puţin să nu te laşi răpus
Să nu-ţi pierzi frate premiul alergării
Curând e întâlnirea cu Isus
Când negura ameninţă în zare
Şi cerul e mereu întunecat
Chiar dacă umblă marea cu turbare
Destinul tău e binecuvântat.

  Mă lupt cu fiecare ceas ce trece
Să-nalţ pe culme al dragostei stindard
În clocot doar nu căldicel, nici rece
Ci-n Duhul Tău mereu, mereu să ard
Când se vor termina acestea toate
Şi Mirele cât va mai zăbovi
Eu nu ştiu dacă nu va fi la noapte
Dar ştiu că Cel ce vine va veni.

  Cum se înalţă-n zboruri ciocârlia
În albe stoluri vom pleca şi noi
Vom părăsi pe-ntotdeauna glia
Purtând pe cap cunună de erou
Tânjesc în aşteptarea Ţării mele
E năzuinţa mea de căpătâi

Să las în urmă mii şi mii de stele
Pe frunte drag Isus să mă mângâi.

Vreau să mă strângi la pieptul Tău o, Tată
Să uit tot greul ce l-am dus cândva
Să-mi spui cu vocea-Ţi binecuvântată
O, vino slugă bună-n casa mea !
                           

Am ales sa slujim unui Dumnezeu maret!

E februarie...luna de iarna, luna moarta in toate domeniile de activitate, de vina este si mizeria din guvern, balacareala in care se scalda guvernantii nostri, de vina este si criza economica la nivel national si chiar mondial., de vina sunt toate, si toate adunate la un loc...inseamna multe probleme care se rasfrang asupra bietului om de rand, numai ca aceasta lipsa de activitate si aceste probleme au repercusiuni si asupra buzunarului  nostru din pacate, insa daca tot nu am activitate la munca, de doua zile m-am apucat sa citesc cartea lui Daniel.
Draga imi este aceasta carte, asa cum imi este draga si cartea lui Iov, dar sa ramanem la Daniel.
Oridecate ori o citesc  ma simt atat de mica si atat de rusinata inaintea lui Dumnezeu in comparatie cu acesti oameni viteji care au aratat o credinta extraordinara.
Citind  acest verset astazi, Daniel 3:17-18
"Iată, Dumnezeul nostru căruia Îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!", mi-am pus urmatoarea intrebare,
"ce as fi facut eu in locul lor...?" 
Cand  crainicul pus de Nebucadnetar a anuntat ce trebuie sa faca poporul la auzirea trambitei si a celorlate instrumente, adica sa se inchine chipului din aur facut de Nebucadnetar, el a anuntat si pedeapsa care ii asteapta pe cei care nu vor face acest lucru, ori in acest caz Daniel si prietenii lui au stiut ce ii asteapta daca nu se vor inchina. Si asa cum se intampla si azi cu asa-zisi  "prieteni binevoitori", iata- i pe acesti oameni care s-au hotarat sa ii "toarne" la imparat. Si cum nici unui "sef " nu ii place sa nu i se indeplineasca cerinta, tot asa si lui Nebucadnetar nu I-a placut fapta lor, asa ca i-a chemat la el si le-a repetat dorinta, dar in acelasi timp le-a spus si pedeapsa care ii asteapta.
Vers. 15 "Acum fiţi gata, şi în clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, lăutei, psaltirei, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi îndată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este Dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?”
 Sa stii ca te asteapta chiar moartea, si totusi sa alegi sa nu te inchini!
Doamne, ce as fi facut eu in locul lor???
Sadrac, Mesac si Abed-Nego au ales sa se increada in Domnul!
"Iată, Dumnezeul nostru căruia Îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!"
 Cat de hotarati au fost !!!!

Azi am primit o veste nu chiar imbucuratoare si bineinteles ca  in urma acestei vesti a venit peste mine cel rau cu un duh de ingrijorare. Mi-am amintit de acesti tineri si de Daniel, mi-am amintit ce mare a fost credinta lor, si m-am simtit incurajata. Nu intamplator am inceput de ieri sa recitesc cartea Daniel, cred ca a vrut Dumnezeu sa ma pregateasca pentru ceea ce avea sa se intample azi. Dar in toate incercarile vin si spun, 
"SLAVIT SA FIE DOMNUL".
Stiu ca nici un fir de par nu cade fara stirea Lui, de-aceea sunt increzatoare ca si problemea mea si problema ta este in mana LUI.
„Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu, din veşnicie în veşnicie! A Lui este înţelepciunea şi puterea. El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere, celor pricepuţi!
Cred ca de multe ori nu constientizam ce poate Dumnezeu sa faca.
Sa ne amintim versetul din  Iosua 10:13
"Şi soarele s-a oprit, şi luna şi-a întrerupt mersul, până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă", sa ne amintim versetul din Iov 9:7,
"Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare; şi ţine stelele sub pecetea Lui"
Sa ne amintim cuvintele spuse de prorocul Ioel,  2:10
"Înaintea lor se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd lumina" 
O cat de multe si cat de mari sunt minunile lui Dumnezeu!
La Cuvantul Sau marea s-a despartit in doua, stanca s-a despicat si a dat apa, furtuna si valurile s-au oprit. Toate ii supuse ! Cui Ii sunt supuse? Tatalui nostru care este in ceruri, Dumnezeului caruia i-am jurat credinta!
Dumnezeul nostru face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr, de-aceea noi am ales sa-L slujim.

Hrana ta zilnica!

Incepand de azi trecem la una dintre cele mai citite carti, cartea Psalmilor.
 
15 Februarie
Psalmul 1

Psalmii (sau „laudele") sunt supranumiţi şi „inima Scripturilor", deoarece, sub forma lor poetică, ei exprimă în special sentimente. Vom găsi astfel redate, pe paginile psalmilor, suferinţa, neliniştea, teama, ... dar şi încrederea, bucuria, mulţumirea. Sunt sentimentele israeliţilor credincioşi (pe care aceştia le vor cunoaşte în timpul şi după domnia lui Antihrist); sunt sentimentele şi afecţiunile Domnului Isus (pe care-L putem observa încărcându-Se mai dinainte, din compasiune pentru rămăşiţa credincioasă a iudeilor, cu mâhnirile pe care aceasta le va avea de suportat); sunt şi sentimentele care-i pot încerca, în împrejurările lor, pe credincioşii din toate timpurile.
Psalmul 1 se deschide cu trei versete care definesc trăsăturile celor care pot cânta aceşti psalmi (ale fericiţilor, despre care poetic se spune: „ferice de cei..."). Mai presus de toate, Dumnezeu o cere pe cea de pus deoparte, de separat de rău. Câtă aplicabilitate are v. 1 în viaţa de toate zilele! Este condiţia indispensabilă pentru a ne putea apoi bucura de Cuvânt (v. 2) şi pentru a aduce rod (v. 3; Ieremia 17.7,8; Ioan 15.5). Pomul sădit lângă „pâraie de apă" îl reprezintă pe credinciosul înrădăcinat în Hristos, care-şi primeşte puterea de viaţă din EI. Isus, ca Om, a împlinit perfect şi punerea deoparte şi desfătarea în legea Domnului şi plinătatea în rodire, toate spre gloria lui Dumnezeu.