Versetul zilei

25 decembrie 2013

O nastere care a schimbat istoria!

„Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul"
 HRISTOS S-A NASCUT!
Plansetul care a strabatut in miez de noapte intreaga cetate, este plansetul micutului copilas care mai tarziu avea sa salveze intreaga omenire. Totul parea sa anunte o nastere obisnuita, numai ca insasi  locul umil al nasterii Sale a facut ca nasterea sa nu fie una obisnuita si neobservata. 
Maria a nascut un REGE! 
Desi este Rege, s-a nascut in staul, a fost vizitat de magi, pastori si de cei trei crai veniti din rasarit.Intresant este ca revelatia care le-a fost facuta cu privire la acest eveniment al nasterii Sale, nu a fost facuta unor oameni cu vaza cum erau fariseii si carturarii, ci unor oameni umili si saraci cum erau pastorii. Prin natura muncii pe care o faceau, pastorii erau niste oameni simpli si smeriti, iar lucrul acesta ii place lui Dumnezeu.
 Nasterea SA avea sa  schimbe cursul istoriei. 
Prin venirea LUI in lume, eu si tu, impreuna ne putem bucura astazi  de iertare si mantuire.
Sarbatoarea aceasta minunata a Nasterii Domnului Isus, as vrea sa cuprinda fiecare inima
si  bucuria magilor si a pastorilor, sa ramana mereu in inimile noastre, iar pacea care a fost adusa la Betleem prin nasterea Sa, sa ramana vesnic in casele noastre!


                        

Hrana ta zilnica!

25 Decembrie
Estera 5.1-14
Este un ceas de întuneric şi de teroare pentru poporul lui Mardoheu! Doar o mică speranţă a mai rămas: mijlocirea Esterei înaintea soţului ei, împăratul. Cu toate acestea, riscul este mare! Accesul în curtea palatului este interzis şi, pe de altă parte, cum să spere să-1 determine pe orgoliosul monarh să revină asupra unei decizii pe care chiar el a luat-o!? Totuşi, minunea se produce: Dumnezeu îi mişcă inima şi el o primeşte pe regină favorabil. Dar ce contrast este între Ahaşveroş şi Cel cu privire la care Epistola către Evrei ne asigură că are capacitatea desăvârşită de a-Şi manifesta compasiunea pentru slăbiciunile noastre, adăugând: „Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare şi să găsim har, pentru ajutor la timp potrivit"
 (Evrei 4.15, 16)!
Aşa cum întrevăzuse Mardoheu (4.14), tocmai pentru acest serviciu special providenţa divină o adusese pe Estera la tron. Oare nu are fiecare tânără creştină, în acelaşi fel, un serviciu clar de îndeplinit în locul unde Domnul a aşezat-o?
Sfârşitul capitolului ne arată că nici unul dintre onorurile acordate lui Haman n-au reuşit să-i înmoaie ura implacabilă pe care o nutrea în inimă.

24 decembrie 2013

Peisaje de iarna

Si pentru ca iubesc iarna, nu pot sa nu admir aceste peisaje frumoase.

Nu privi la probleme, priveste doar la ISUS!

Undeva in inima Africii, o misionara trebuia sa treaca un pod, numai ca din cauza unor inundatii puternice, podul se mai tinea doar in doi piloni. Insotita fiind de calauza care avea rolul sa o duca la destinatie, femeia plina de frica i-a spus:
-Nu pot trece acest pod!
-Va pot ajuta eu sa treceti fara nici un fel de probleme, trebuie doar sa va incredeti pe deplin in mine.
Bazata pe vorbele acestei calauze, cei doi au inceput sa treca podul. Au mers cu mare grija amandoi, calauza mergea cu spatele pe pod, iar in mana lui tinea ambele maini ale misionarei.Cam pe la mijlocul acestei punti misionara privi in jos.Cand a vazut apa involburata de sub picioarele ei, femeia a inceput sa tremure si nu mai vroia sa faca un pas. Teama ca s-ar putea sa cada si sa moara inecata, a facut-o sa se opreasca.
-Nu pot...nu pot sa mai fac nici macar un pas....
Calauza a strans-o puternic de maini si i-a spus:
-Uita-te la mine ! Priveste-ma in fata, numai asa TE VOI PUTEA SALVA!

In drumul catre cer Domnul Isus este calauza noastra. In toata aceasta calatorie si noi asemeni misionarei, avem parte de multe valuri involburate, multe probleme, multe incercari care adesea nu fac altceva, decat ne doboara, ne face sa tremuram inaintea lor, ne face sa privim la dimensiunea lor si nu la Hristos, Cel care are toata puterea in mana Sa.
Viata pe pamant in sine este plina de durere, numai ca daca si noi privim la probleme si nu la Hristos, pasii nostri vor inceta sa mai inainteze.
In  Evrei 12:2 scrie,
Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Numai privind la El  vom avea curajul si forta necesara de a merge inainte, pentru ca trebuie sa recunoastem ca avem nevoie de o forta extraordinara pentru a inainta.
Poate ca multi dintre dumneavoastra o sa gandeasca in sinea lor, "ce o fi asa greu sa mergi inainte, pentru ca de la sine viata merge inainte?"
De acord cu dumneavoastra, numai ca nu am fost creati sa trecem prin viata "ca gasca prin apa". E drept ca viata  trece, insa nu trebuie sa treaca oricum ci sa treaca cu folos. Suntem chemati sa facem ceva pentru Hristos.Suntem chemati sa punem si noi umarul ca Evanghelia Lui sa fie dusa si propavaduita pana la marginile pamantului, suntem chemati sa traim nu oricum, ci asa cum a trait Hristos, de-aceea este nevoie de putere si calauzire din partea Duhului Sfant.Ori daca ne lasam intimidati de probleme, niciodata nu vom avea taria si puterea necesara de a implini misiunea care ne-a fost data fiecaruia dintre noi.


Sunt convinsa ca fiecare din noi ne aflam poate in mijlocul unei probleme, poate o veste primita ne-a facut sa ne oprim  pe loc, poate o analiza de sanatate ne-a dat  viata  peste cap, etc.

Nu stiu care e problema pe care o ai tu, dragul meu cititor, insa Dumnezeu o cunoaste cu siguranta, si ce este mai interesant, este ca inainte de a afla tu de aceasta problema, El deja avea si rezolvarea ei.Nu privi la probleme, nu privi la multimea lor, ci priveste  doar la Hristos.
Daca vei inceta sa privesti la El, la sacrificiul facut, atunci vei fi coplesit de probleme.
Sunt multe, si zi  de zi nu inceteaza vestile rele sa apara, insa Dumnezeul in care ne-am pus increderea nu ne va lasa, Slava Lui!
Doresc ca Dumnezeu sa rezolve fiecare problema din viata ta si El sa iti dea puterea sa mergi mai departe, insa pentru aceasta trebuie ca privirea ta si  privirea mea sa fie atintita doar la ISUS!


Hrana ta zilnica!

24 Decembrie
Estera 4:10-17
„Iată, vrăjmaşii Tăi se agită ... urzesc cu viclenie planuri împotriva poporului Tău şi se sfătuiesc împotriva celor ascunşi ai Tăi. Ei au zis: «Veniţi şi să-i nimicim ... şi să nu mai fie amintit numele lui Israel» 
Cum putem explica ura aceasta al cărei subiect a fost, îi este şi îi va fi întotdeauna poporul Israel(mai mult decât oricând în perioada de care vorbim)?
Este rezultatul eforturilor reînnoite şi fără  precedent ale lui Satan pentru a se debarasa de Hristos, Mesia, a Cărui reîntoarcere îi va marca nimicirea definitivă. Astfel înţelegem că, dacă în spatele lui Haman se vede în final profilându-se marele Vrăjmaş, în Mardoheu avem, prin contrast, figura remarcabilă a Domnului Isus Hristos.

23 decembrie 2013

Fa-mi inima Betleem

Eu sunt pribeag, calator, nimic in lume
Vreau Doamne sa am a Ta iubire
Azi de craciun da-mi Doamne viata, din viata Ta
Vreau dragoste din belsug si bucurie
Da-mi pacea Ta si fericire
Nu ma lasa, ia-ma cu Tine, in patria Ta

Refren:
O Doamne vin' mai degrab, in al meu suflet
Condu-ma Tu in al meu umblet
Fi preamarit in vesnicie, Doamne Dumnezeu
Fa-mi inima Betleem, unde te nasti azi
Sa ma inchin cu lacrimi pe obraz
Sa ma smeresc si sa Iti dau slava,
Vesnic Domnul meu.

Alfa Omega Tu esti iubit Parinte
La vocea Ta voi lua aminte
Caci viata mea este pierduta, fara mana Ta
Tu ai venit pe pamant sarac si singur
Plin de Duh Sfant, vestind Cuvantul
Te nasti din nou, Tu esti Preasfantul, Isus Mesia


Din cerul sfant ai venit la noi in lume
Sa ne aduci doar mantuire
Sunt coplesit de a Ta iubire Isus Domnul meu
In vesnicii vom canta in cor de ingeri
Dragostea Ta ce ne cuprinde
Si ne da har si mangaiere, prin cuvantul Tau. 
                            

TU, PE CINE SARBATORESTI ?

Ca in fiecare an, si asta de doua mii de ani incoace, in preajma acestei sarbatori minunate care ne aduce aminte de Nasterea Domnului Isus, se citesc aceleasi texte din cele patru evanghelii, Matei, Marcu, Luca si Ioan. Este atat de cunoscut textul despre Nasterea Domnului, incat multi dintre noi il stim pe de rost.Cunosc toate detaliile venirii pe lume a pruncului Isus, pentru ca le-am recitit si acum, asa cum o fac de fiecare data, mai ales in aceasta perioada, insa de fiecare data Dumnezeu se descopera tot mai mult.
Daca vorbesti oamenilor despre Dumnezeu si despre Fiul Sau Isus Hristos, parerile sunt foarte impartite.Este foarte interesant ca omenirea Il accepta pe Dumnezeu, insa cand e vorba de Isus Hristos sunt foarte reticenti.
Am intalnit oameni care cred si vorbesc foarte frumos despre Dumnezeu, insa nu vor sa aiba nimic de-a face cu Isus.Daca intrebam de curiozitate, "cine este Isus?", vom vedea cate raspunsuri vom primi, si asta pentru ca parerile sunt foarte impartite. Multi zic ca Isus a fost un proroc, altii  povestesc despre El ca despre un personaj desprins dintr-o poveste, altii Il privesc ca pe un mare intemeietor de religii, de fapt prin aceste raspunsuri putem obeserva cum este perceput Isus.
Scriptura ne descrie inca de primele pagini originea lui Isus(asta daca credem ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu). In prima carte a Facerii, gasim descrisa originea Sa  care este de natura divina.
" Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră..." Gen.1:26
Isus este etern la fel ca Tatal Sau, Dumnezeu.
 Inca de la inceput au fost impreuna, Tatal, Fiul si Duhul Sfant numita TRINITATE.
Daca citim atent Rugaciunea lui Isus in Ioan 17, vom vedea in versetul 5 afirmatia Domnului Isus:

„Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea..."
Acest verset clarifica originea lui Isus.
Isus, Fiul lui Dumnezeu a participat alataturi de Tatal Sau la toata creatia intregii omeniri.
Acum daca revenim la sarbatoarea care ne sta in fata, oare realizam noi importanta ei...?
Noi nu sarbatorim un personaj, nu sarbatorim un proroc, ci Il sarbatorim pe Insusi Dumnezeu care a creat universul.

"La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El"
Ioan 1:1-3

 Bineinteles ca expresia acesta "Cuvantul", se refera la Isus Hristos.
Este greu de inteles si oricat ne-am stradui sa explicam in cuvinte este imposibil acest lucru. De fapt daca am reusi sa explicam, nu ar mai fi Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi explicat, El este o fiinta infinita, eterna care a exista dintotdeauna. In savarsirea creatiei Sale, Dumnezeu a folosit puterea Cuvantului Sau, si gasim in nenumarate randuri aceste cuvinte, "Dumnezeu a zis".Toata TRINITATEA a avut un rol important in creatie. Isus  este Cuvantul plin de putere prin care Dumnezeu a facut toate lucrurile, "toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El"
Dealtfel daca continuam si dupa vers.3 vedem cat de frumos Il descrie ap. Ioan, dar in vers 14 continua:
" Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl"
Dumnezeu a ales ca Isus, eternul Fiu al Sau, sa se intrupeze in chip de om si astfel Isus a devenit acum de natura umana, "s-a facut trup si a locuit printre noi...."

Cred ca nu exista onoare mai mare sa-L sarbatorim pe Insusi Dumnezeu in aceste zile, si bucuria cea mai mare este ca Acest Sarbatorit este un Dumnezeu atat de natura divina, cat si umana.Luand trup si traind printre noi, ne poate intelege starea fiecaruia prin ce trecem, cu ce ne confruntam si poate intelege foarte bine neputintele noastre. Isus intelege si mijloceste pentru noi la Tatal. Si-a asumat acest rol de a mijloci inaintea Tatalui.
"Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat..."
"Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi"
Ioan 17:6/a , si vers. 9 

Omenirea nu serbeaza un personaj, nu serbeaza un mit dintr-o poveste cu imparati, printi si magi, ci IL SARBATORIM PE INSUSI DUMNEZEU!

TU, PE CINE SARBATORESTI ?
Psalmii 90:2
Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea,din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!

Hrana ta zilnica!

23 Decembrie
Estera 4.1-9
În timp ce împăratul şi Haman stăteau la băut nefericiţii iudei erau cuprinşi de cea mai profundă jale.
Profetic, ne aflăm în acea perioadă viitoare numită „necazul cel mare", care va urma imediat răpirii Bisericii. Două figuri principale vor domina atunci scena: împăratul, cunoscut drept „Fiara", conducătorul imperiului roman, şi antihristul", personaj diabolic, a cărui înverşunare faţă de Israel se va sprijini pe puterea civilă a primului. Este momentul în care rămăşiţa lui Israel va putea să se adreseze Domnului conform Psalmului 83: „Iată, vrăjmaşii Tăi se agită ... urzesc cu viclenie planuri împotriva poporului Tău şi se sfătuiesc împotriva celor ascunşi ai Tăi. Ei au zis: «Veniţi şi să-i nimicim ... şi să nu mai fie amintit numele lui Israel»" (Ps. 83. 2, 3, 4).