Versetul zilei

4 noiembrie 2013

Sarbatoare la Elim - 25 de ani !

Nu peste mult timp Biserica Penticostala "ELIM" Timisoara, va avea parte de o sarbatoare deosebita.
In data de 24 noiembrie se vor implini 25 de ani de la inaugurarea acestei cladiri minunate de pe str, Virgil Madgearu, nr.39.

Saptamana din 21.11.2013 si pana in 24.11.2013, vor avea loc servicii de evanghelizare, dedicate aceste sarbatori minunate.Ne vom bucura impreuna cu  multi frati invitati, atat din tara cat si de peste ocean, fratii care au facut parte din aceasta biserica si au ajutat la punerea acestei temelii.
In acesti 25 de ani sunt convinsa ca Dumnezeu a lucrat in chip minunat, asa cum si astazi de altfel lucreaza cu putere. 
Aici oamenii L-au cunoscut pe Dumnezeu, au fost eliberati, au fost vindecati, aici au trait experiente minunate, aici Duhul Sfant a facut lucrari minunate si  puterea Lui  a fost cunoscuta pretudindeni.
 Nu stiu cati mai sunt in viata dintre aceia care au ajutat la punerea pietrei de temelie, dar cu siguranta ii voi cunoaste in aceea zi, cu ajutorul Domnului.
De-aceea,  lansez o invitatie pe-aceasta cale tuturor celor care doresc sa ia parte la acest eveniment alaturi de noi si in mod deosebit celor care sunt in afara granitelor tarii noastre, si se vor afla  in aceasta perioada in Timisoara.
Sunteti invitati si asteptati cu drag sa ne bucuram impreuna!

Hrana ta zilnica!

4 Noiembrie
2 Cronici 31.9-21
Împăratul îi întreabă pe preoţi şi pe leviţi cu privire la „grămezi". În acelaşi fel, Domnul ia notă de tot ceea ce dăm (sau nu dăm) pentru El. Vor fi totdeauna lucruri puţine: „cinci pâini de orz şi doi peştişori", dar El le poate transforma în „mare abundenţă". Şi încă va mai rămâne ceva după ce fiecare se va fi săturat (v.10; vezi Ioan 6.12 şi de asemeni Maleahi 3.10). Nimic din ceea ce ne dă Dumnezeu nu trebuie să se piardă sau să se risipească.
Sunt desemnaţi supraveghetori şi administratori. Funcţiile lor constau pentru unii în a veghea asupra proviziilor, iar pentru ceilalţi în a „împărţi cu credincioşie fraţilor lor" (v. 15). „încolo", spune apostolul, „se cere administratorilor ca fiecare să fie găsit credincios" (1 Corinteni 4.2). Pavel însuşi a dat un exemplu în acest sens, când a mers personal la Ierusalim ca să ducă darurile strânse pentru sfinţii de acolo (Romani 15.25-26; 1 Corinteni 16.3-4). Dar această credincioşie este la fel de importantă când este vorba de hrana spirituală a poporului lui Dumnezeu.
Ezechia a făcut ceea ce era bine şi drept şi adevărat. „A lucrat cu toată inima". Frumos rezumat al activităţii sale. Fie ca Domnul să poată spune acelaşi lucru despre fiecare dintre noi la sfârşitul lucrărilor noastre!

3 noiembrie 2013

Sculaţi-vă şi rugaţi-vă....!

Luca 22:4 
 „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.”
Luca 22:46
 „Pentru ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.”
 
 Cand a mers  ISUS pe muntele Maslinilor sa se roage, ucenicii L-au insotit. Inainte de a se retrage cativa pasi mai incolo pentru a sta de vorba cu Tatal Sau, Isus le-a spus ucenilor sa se roage ca nu cumva sa cada in ispita, apoi S-a retras, Si-a ridicat ochii spre cer, rugandu-l pe Tatal sa departeze durerea aceasta de la El daca este cu putinta. Sufletul Sau era cuprins de durere si vers 44 descrie ce era avea in suflet: 
"a ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge care cădeau pe pământ".
Am vazut de multe ori oameni cu sudoare pe frunte, insa niciodata nu am vazut ca sudoarea fruntii, picaturile acelea sa fie transformate in picaturi de sange....
Niciunul  dintre noi nu am simtit niciodata ceea ce a simtit ISUS, nici macar ucenicii nu au simtit desi erau alaturi de El si EL era in mijlocul lor, dovada ca au adormit.
 „Pentru ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.”
 
Iata ca rugaciunea este singura arma impotriva celui rau, cel care ne duce zi de zi in ispita. 
Sculaţi-vă şi rugaţi-vă....!
Suntem in mijlocul ispitei, daca nu ne vom trezi si nu ne vom ruga...vom cadea in ispita. 
"Tata............. şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.”
Luca 22:4 
 „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.”
.

Hrana ta zilnica!

3 Noiembrie
2 Cronici 31.1-8
Israeliţii care au răspuns chemării lui Ezechia au trăit experienţa prezenţei Domnului şi a bucuriei pe care ea o aduce. Ei pleacă acum, plini de entuziasm, pe întreg cuprinsul ţării, pentru a distruge toate urmele religiei idolatre. După ce au experimentat în mod personal valoarea adevăratei închinări din partea lui Israel, ei realizează acum cât de mult se depărtaseră de ea înainte.
Acesta este un adevăr de o importanţă vitală! Pentru a fi în stare să judeci răul, trebuie înainte de orice să-L fi întâlnit pe Domnul. Nu poţi să-i ceri cuiva să respingă lumea şi idolii ei; asta ar însemna să-ţi pierzi timpul. Mai întâi trebuie să-i conducem la Isus şi apoi să aşteptăm roadele. Iată lecţia pe care ne-o oferă aici Ezechia!
Binefacerea nu se desparte de celelalte jertfe (vezi Evrei 13.15-16). Cele dintâi roade şi zeciuielile sunt strânse în grămezi în perioada dintre cele două mari sărbători anuale care au urmat celei a Paştelui: Cincizecimea, în luna a treia, şi sărbătoarea Corturilor, în luna a şaptea (v.7). Împăratul aduce din averile lui ceea ce este necesar pentru arderile-de-tot şi poporul îl imită, cum făcuse deja când distrusese falşii dumnezei. Forţa exemplului este mai mare decât cea a cuvintelor. Să nu uităm faptul acesta şi în ceea ce ne priveşte pe noi (vezi 2 Tes. 3.7-9).

2 noiembrie 2013

Hrana ta zilnica!

2 Noiembrie
2 Cronici 30.15-27
Asemenea împăratului din parabolă, Ezechia a făcut ca invitaţia harului să fie proclamată în toată ţara: „Iată, am pregătit ospăţul meu; ... toate sunt gata. Veniţi ..." (Matei 22.4). Mulţi n-au luat-o în seamă, dar şi dintre cei care au venit, mulţi nu se sfinţiseră (v.17). Ce era de făcut? Ar fi trebuit trimişi acasă? Deloc! Întocmai cum invitaţii la marea sărbătoare primesc din partea împăratului câte o haină de nuntă, harul lui Dumnezeu se ocupă de curăţirea acestor israeliţi, ca să-i aducă într-o stare potrivită cu sfinţenia prezenţei Lui. Şi această curăţire este atinsă tocmai prin intermediul Paştelui pe care au venit să-1 celebreze. Sângele animalelor înjunghiate le asigură sfinţirea.
Gândurile ni se îndreaptă spre sângele lui Isus, Mielul sfânt al lui Dumnezeu, ce curăţă orice păcat (1 Ioan 1.7).
În ce-i priveşte pe cei slabi şi ignoranţi, Ezechia, ca simbol al lui Hristos, mediază pentru ei înaintea lui Dumnezeu care iartă. Urmează sărbătoarea Azimelor. Ea ne vorbeşte despre sfinţirea practică. O mare bucurie o însoţeşte, dovadă că punerea deoparte pentru Dumnezeu nu poate fi nicidecum sinonimă cu tristeţea. Şi rugăciunea purtătorilor de cuvânt ai poporului îşi atinge scopul: „s-a suit până la locuinţa cea sfântă a Domnului din ceruri".

1 noiembrie 2013

Hrana ta zilnica!

1 Noiembrie
2 Cronici 30.1-14
Inima înţeleaptă a lui Ezechia înţelege că Pastele trebuie să fie restabilit: acesta va avea loc în luna a doua, cum autoriza Numeri 9.11. Inima largă a lui Ezechia cuprinde întregul Israel, unde trimite soli... întocmai cum astăzi Domnul face publică, peste tot, invitaţia Lui de har. Oare vede El în noi acei servitori cărora să le poată încredinţa preţiosul mesaj? Ce conţine acest mesaj?
1) „Întoarceţi-vă la Domnul": pocăinţa.
2) „Daţi mâna Domnului": credinţa.
3) „Veniţi la sfântul Lui locaş": căutaţi locul prezenţei Sale.
4) Slujiţi Domnului".
5) În sfârşit: Să ştiţi că El este milos şi îndurător (v. 9).
Un asemenea mesaj este întâmpinat cu mult dispreţ, iar atitudinea pe care prea mulţi oameni o au faţă de chemările harului este una de neîncredere sau de indiferenţă. Totuşi atenţionarea lor a meritat, pentru că unii s-au smerit şi au venit la Ierusalim, locul unde se strângea o mare adunare. Acolo continuă curăţirea începută prin leviţi. Altarele pe care Ahaz le făcuse pentru sine însuşi „în toate colţurile Ierusalimului" (28.24) ajung din urmă necurăţiile din templu, fiind şi ele aruncate tot în adâncul pârâului Chedron (29.16).

31 octombrie 2013

"Elevii români sunt implicaţi în lumea satanismului"

Iata in sfarsit si o reactie pozitiva a unor  ONG-uri care au luat initiativa de a face ceva si de a lua o pozitie in legatura cu aceasta sarbatoare, care de la an la an capata tot mai mare importanta in tara noastra.
Am preluat un articol de pe un site cu stiri, nicidecum de pe un site crestin, spun asta pentru ca azi am intalnit cateva reactii ciudate la decizia mea de a nu lasa coplilul la asa zisa petrecere, reactii in care ma acuzau ca doar "la noi crestinii" este aceasta idee stupida de a crede ca este o sarbatoare satanica. Iata ca nu doar crestinii au aceasta convingere!


"Elevii români sunt implicaţi în lumea satanismului", declaratia unor ONG-uri !
Într-un comunicat de presă intitulat "Halloween-ul este satanism promovat de Ministerul Educaţiei Naţionale", Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, constituită din ONG-uri "ce au ca scop promovarea valorilor tradiţionale ale poporului român", transmite că "a luat act cu profundă îngrijorare de perpetuarea în sistemul educaţional românesc a unei aşa zise sărbători care exaltă frica, întunericul şi moartea".
"Şi în acest an, la fel ca în anii precedenţi, în numeroase instituţii de învăţământ, atât şcoli, cât şi grădiniţe, profesorii, învăţătorii şi educatorii au derulat şi continuă să desfăşoare activităţi prin care îşi propun să generalizeze această campanie de reeducare a elevilor români, în spirit păgân, cu accente malefice", se arată în comunicat, ONG-urile semnatare considerând că, prin manifestările de Halloween, "conştient sau nu, cu concursul cadrelor didactice, elevii români sunt implicaţi în lumea vrăjitoriei şi a satanismului".
De asemenea, reprezentanţii coaliţiei mai spun că acest fenomen a căpătat o largă răspândire în sistemul de învăţământ "cu generosul concurs al Ministerului Educaţiei Naţionale" şi "contrar prevederilor Constituţei României şi Legii Educaţiei Naţionale care statuează că printre principiile care guvernează învăţământul se numără «principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român», «principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia», «principiul fundamentării deciziilor pe dialog şi consultare» ş.a.".
Coaliţia atrage atenţia că, deşi în ultimii ani numeroase organizaţii nonguvernamentale au atras atenţia asupra acestui fenomen, trimiţând memorii Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) şi solicitând luarea unor măsuri în vederea scoaterii din sistemul de învăţământ a acestei manifestări, până în acest moment, la nivelul MEN şi al inspectoratelor şcolare judeţene, nu a fost luată nicio măsură, "ba mai mult ministerul continuă să o gireze".
ONG-urile mai semnalează că, de la an la an, exigenţele cresc, astfel că "membrii corpului didactic îi obligă pe părinţi la eforturi financiare suplimentare pentru ca Halloween-ul să fie oficiat cu succes".
Coaliţia invită "toţi părinţii responsabili din România" să boicoteze serbările organizate de instituţiile de învăţământ cu ocazia Halloween-ului şi să semnaleze organizaţiilor semnatare "eventualele consecinţe negative pe care le va atrage neparticiparea copiilor la aceste evenimente".
De asemenea, părinţilor le este recomandat să doneze banii pe care i-ar fi cheltuit pentru costumaţiile de Halloween copiilor nevoiaşi sau să îi vireze în conturile Ministerului Educaţiei "pentru ca în toate unităţile de învăţământ din România să fie introdusă apa curentă şi grupuri sanitare decente".
"Atenţionăm Ministerul Educatiei Nationale asupra faptului că, dacă nu ia măsuri pentru oprirea acestor manifestări, care lezează sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor şi tinerilor nostri şi încalcă Constituţia României şi Legea Educaţiei Naţionale, vom fi obligaţi, pe cale de consecinţă, să-l acţionăm în judecată, în scopul opririi acestor manifestări morbide în unităţile de învăţământ din România", se mai arată în comunicat.
Iniţiativa este susţinută de: Alianţa pentru Demnitate Naţională, Alianţa Familiilor din România, Asociaţia Pro Vita - filiala Bucureşti, Asociaţia "Cercul Studenţesc Floarea de foc", Asociaţia "Basarabii", Liga de Utilitate Publică, Asociaţia "Rost", Asociaţia pentru Revigorarea Tradiţiei (ART), Bucureşti, Asociaţia "Sfântul Împărat Constantin cel Mare", Asociaţia pentru Libertatea Românilor, Asociaţia Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti din judeţul Alba, Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, Iaşi, Asociaţia "Familia ortodoxă", Asociatia "Civic Media", Asociaţia "Ortodoxia Tinerilor", Fundaţia "Sfânta Irina", Asociaţia "Prietenii de Familie", Grupul "Ioan Alexandru", Asociaţia pentru Cultură şi Educaţie "Sfântul Daniil Sihastrul", Liga Distributistă Română "Ion Mihalache", Asociaţia Prologos, Asociaţia "Copil dorit", Asociaţia "Casa Gratis Pro Deo", Asociaţia "Triada", Asociaţia "Prietenii Sfântului Efrem cel Nou" şi Asociaţia "Parintele Galeriu", Bucureşti.
Sărbătoarea Halloween, răspândită în numeroase ţări, este în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie şi are ca simbol dovleacul sculptat. Conform tradiţiei, în această noapte, copiii se costumează în vrăjitori şi alte personaje şi colindă pe la case, pentru a primi dulciuri.
Articol preluat de pe :http://www.realitatea.net/

Ce face copilul tau de halloween...?

Astazi este una din asa zisele sarbatori "ziua halloween-lui", pe care multi o asteapta cu mare fast. Asteapta  sa-si vada copiii la asa zisele petreceri de halloween, in care deghizati si mascati in fel si chip, imita diferite personaje distrandu-se (pardon destrabalandu-se)
Dealtfel, sunt ingrozita ca inclusiv cei care sunt desemnati sa ne educe copiii la scoala, domnii profesori, au facut din aceasta zi o sarbatoare cu mult fast si pregatire multa. Ba mai mult daca copilul refuza sa participe la aceasta oribila petrecere, este amenintat ca va fi pus absent, va fi notat intr-un asa zis "carnetel", etc...
Multi se mira cand aud, ca  multi copii inca de mici au inclinatii oribile sau  fac tot felul de lucruri ingrozitoare, insa putini dintre acestia isi pun intrebarea de unde i-a venit in minte copilului sa faca asa ceva? Ce fel de duhuri il stapaneste..?
 Nu trebuie sa fi expert in ale computerului ca sa afli cate ceva despre aceasta macabra sarbatoare, iar daca vrei sa afli este suficient sa scri pe google  "sarbatoarea halloween" si vei vedea ce inseamna.
Nu am sa stau sa descriu ce inseamna, pentru ca din cate imi amintesc si anul trecut am scris despre acesta sarbatoare, insa ceea ce vreau sa spun este pentru noi, "cei crestini"
Multi parinti trateaza cu minim interes  acest lucru si spun aceasta in cunostinta de cauza. In clasa baietelului meu sunt 5 copii  care au alta religie decat cea ortodoxa sau catolica, sunt baptisti si penticostali. M-am uitat la ei in fiecare an, de-altfel este al cincilea an de cand sunt impreuna, cu toate ca si-au declarat religia, cand este vorba de asa zise petreceri cum ar fi banchetul de sfarsit,( care pentru fiul meu a fost anul trecut), carnavalul mastilor, sarbatoarea halloween, pentru care sunt in stare sa piarda si 2-3 zile de materie, doar sa faca pregatiri, acesti parinti( si multi ca ei), nici macar nu le pasa ca copilul lor participa la 
"o petrecere de invocare a duhurilor", ca sa fiu mai directa.
Ca parinti, stim ce fel de semnificatie are aceasta sarbatoare si totusi cand e vorba de a prticipa la aceste orori spun," E DOAR UN COPIL..."
Intr-adevar este doar un copil si el nu poate discerne ce este bine si ce este rau, insa tu ca parinte ai aceasta datorie si esti raspunzator in fata lui Dumnezeu ca l-ai lasat sa participe la aceste macabre petreceri.
Ce fel de parinte esti, ca sa nu mai zic ce fel de crestin esti, cand tu cu manuta ta mergi si ii alegi din magazin copilului tau cea mai macabra masca pe care sa o poarte in aceasta zi?
Mi s-a transmis de o  d-na profesoara aseara ca: " nu ii vine sa creada cat sunt de demodata si ce gandire am, in ritmul acesta nu duc copilul la bine.... "
Oare asa sa fie....?
Sunt demodata pentru ca nu vreau ca copilul meu sa ia parte la o sarbatoare unde satan este prezent?
Ma intreb dragi parinti care cititi aceste randuri indiferent in ce tara sunteti...
"acolo unde tu i-ai dat voie copilului tau sa mearga, este Dumnezeu prezent"
Stii tu ca parinte, ca aceasta sarbatoare este 100%  pagana?
Stii ca este o sarbatoare satanica?
Stii ca la aceasta sarbatoare in mod special  participa vrajitori, satanisti, ghicitori si tot felul de alti spiritisti si astazi in mod deosebit  aduc o slujire fata de parintele caruia ii slujesc, adica lui satan?
Copilul tau in mana cui l-ai incredintat azi de dimineata?
In mana lui Dumnezeu! Si crezi ca Dumnezeu il va insoti acolo...?
Dragi crestini, sa ne rugam ca Domnul sa ne dea o minte treaza si vegheatoare, fiindca  diavolul este atat de siret si cauta ca inca de mici sa ni rapeasca, sa rapeasca  ceea ce avem mai drag, copiii nostri.
Nu sunt o mama perfecta, insa ma straduiesc din rasputeri sa sadesc in inima copilului inca de mic,  iubirea pentru Dumnezeu si pazirea poruncilor LUI. 
Dumnezeu sa ne ajute pe fiecare sa facem la fel!