Versetul zilei

28 septembrie 2013

Elim Brass Band-Hai spune-mi cine a biruit moartea

 Hai, spune-mi cine a biruit moartea, 
Cine-a călcat peste ea ? 
Cine e Leul din Iuda, 
Scutul, tăria mea ? 

Spune-mi cine a biruit frica, 
Cine-a călcat peste ea ? 
Cine e Leul din Iuda, 
Scutul, tăria mea? 

Aleluia Aleluia Aleluia, Isus este Domn ! 
Aleluia Aleluia Aleluia, Isus este Domn! 

 Hai spune-mi cine a murit pentru mine, 
Cine-a murit pentru noi ? 
Cine-a murit pentru lume ?
Glorie doar Regelui ! 

Spune-mi cine-ntr-o zi se va-ntoarce 
În fruntea oştirii Lui ? 
El va primi închinarea, 
Pământul şi cerul e-al Lui !

Stai si asculta o clipa

Hrana ta zilnica!

28 Septembrie
2 Cronici 6.1-11
Aflat înaintea adunării întregului popor, Solomon îl laudă pe Dumnezeul lui Israel şi reaminteşte faptele Lui de har, expunând motivele pentru care fusese construit templul.
Dorinţa împăratului era să întoarcă inimile poporului la Dumnezeu. Să ne gândim la Acela care a putut să spună de pe cealaltă parte a râului morţii: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei, Te voi lăuda în mijlocul adunării" (Psalmul 22.22). Uneori ne este teamă să ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciunile noastre. Ni se pare că vom găsi mai multă înţelegere şi dragoste la Domnul Isus. Nu este aceasta o lipsă de încredere în Dumnezeul dragostei? „Căci Tatăl însuşi vă iubeşte", le spune Domnul ucenicilor Săi (Ioan 16.27). Hristos doreşte ca noi să-L cunoaştem pe Tatăl Lui aşa cum îl cunoaşte El. Crucea a făcut posibilă stabilirea acestei relaţii. Mai mult, chiar primele Lui cuvinte către ai Săi, după ce a înviat, au fost: „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru" (Ioan 20.17). 
Acum, când lucrarea de răscumpărare a fost împlinită, nu mai avem de-a face cu un Dumnezeu de care să ne fie frică sau cu un Judecător care trebuie înduplecat. Faţă de noi, Dumnezeu este acum Tată, de care ne putem apropia fără frică, în Numele Domnului Isus.

27 septembrie 2013

Iubirea se exprima...daruind !

Un crestin care nu avea un loc de munca, s-a rugat Domnului sa il ajute sa aibe si el un job.
" Doamne, daca imi vei raspunde, am sa fiu loial fata de tine dandu-mi  zeciuala si o sa ascult poruncile Tale". 
Si omul se ruga sincer si cu credinta, iar in urma rugaciunilor, Dumnezeu i-a raspuns.
Crestinul a fost chemat  la interviu si in urma lui, a negociat un salar de 250 euro.
Bucuros a venit inaintea Domnului si in fiecare zi Ii multumea, iar la fiecare salar punea deoparte zeciula pentru Domnul. Asa a trecut o buna perioada de timp si cum era un om foarte cinstit si isi facea treaba corect, Dumnezeu l-a ajutat si a fost avansat intr-o functie mai mare.Cum era normal, si salariul lui a crescut pe masura functiei ocupate.Primind o functie importanta, i s-a marit salariul la 1000 de euro.
Cuvintele nu erau indeajuns sa Ii multumeasca Domnului pentru binecuvantarea primita.Numai ca in scurta perioada de timp crestinul nostru a sesizat ceva in viata lui. Parca nu mai putea sa isi dea zeciula asa cum a promis Domnului.
Intr-una din zile la sfarsitul slujbei a cautat pastorul bisericii si a marturisit prin ce trece.
-Pastore, cat timp am avut 250 de euro mi-am dat zeciula la timp si corect, acum ca am salar 1000 de euro, nu mai pot respecta aceasta DATORIE. Nu inteleg ce se petrece, ce ma sfatuiti...?
Pastorul il privi lung dupa care i-a spus:
-Frate, vrei sa mergem in biroul meu si sa ne rugam?
-Da,  sigur !
Ajunsi in birou, pastorul a inceput sa se roage.
"Doamne, te rog sa binecuvintezi acest frate. Iti multumesc pentru el si loialitatea lui fata de Tine , insa acum Doamne te rog sa il ajuti in aceasta problema. Doresc ca in continuare sa iti ramana loial  si sa pazeasca poruncile Tale, de-aceea te rog Tata, fa-i salariul 'napoi de 250 de euro ca sa-ti poata ramane credincios...."

-Pastore, pastore...opreste-te, nu asta ti-am zis sa faci. Nu cere asa ceva....nu doresc salariul inapoi de 250..."
Pastorul s-a oprit si l-a privit lung.
Atunci  crestinul a inteles......

De-atatea ori am fost si noi in aceeasi situatie. Cand am avut bani putini, i-am dat Domnului ce era al LUI (de fapt totul este al LUI), insa cu cat venitul s-a marit, ne-a fost mult mai greu sa dam ce este a LUI.
Pe masura ce Dumnezeu ne-a binecuvantat, in loc sa ramanem si noi  consecventi in darnicia noastra, ne-a fost tot mai greu sa dam cat se cuvine.
Mai usor dam 100 de lei din 1000, decat sa dam 300 din 3000.
300....e cam mult...dar uitam ca si venitul nostru s-a triplat.
Atunci cand ai putin, mult mai usor dai Domnului, cu cat ai mai mult, cu atat e mai greu.
Din propria experienta va spun, luna cand mi-am facut datoria fata de Domnul, restul banutilor au fost binecuvantati, insa atunci cand am pus pe primul plan...facturile si alte cheltuieli, iar Domnului ce-i mai ramane...luna aceea am fost intr-un deficit total, si asta am experimentat-o pe propria-mi piele.
De multe ori in rugaciune cred ca ar trebui sa spunem si noi,
"...nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie"
Proverbe 30:8/b
In Luca cap. 6 daca citim, vedem ca sunt trei lucruri pe care trebuie sa le facem. Toate trei, darnicia, rugaciunea si postul sunt trei lucruri care merg mana in mana.
In vers.2 spune, "Tu, dar, când faci milostenie....", in vers.5 spune,"Când vă rugaţi...", iar in vers.16 spune, "Când postiţi...".
Nu scrie....cand vrei sa faci milostenie, cand vrei sa te rogi sau cand vrei sa postesti, ci spune "CAND FACI". Sunt trei lucruri care TREBUIE facute!
Actul darniciei are la baza DRAGOSTEA !
Atunci cand iubesti, nu ti-e greu sa dai, ci chiar iti face placere.
Dragostea lui Dumnezeu fata de noi s-a manifestat prin acelasi act, DARNICIA.
Ioan 3:16
"Fiindca atat de mult A IUBIT.....ca A DAT pe singurul LUI Fiu....." 
Sacrificiul a fost imens, unicul FIU !!!
Noua nu ni se cere asa ceva, si totusi ni se pare uneori ca ni se cere prea mult.....
Si mai e ceva....
Ne-am gandit ca atunci cand dam, gestul nostru face ca, Numele Domnului sa fie proslavit?
Am sa va spun o intamplare de care am avut parte.

Colegul meu de birou locuieste la casa(nu la apartament), Are in gradina plantat un mar care anul acesta a dat rod bogat, si pe langa faptul ca au fost multe au fost si foarte gustoase, un soi de mere golden, (bineinteles BIO).  Aproape zilnic sau tot la doua-trei zile venea cu plasa de mere, kg si kg intregi. Vreau sa va spun ca a fost o binecuvantare pentru noi in fiecare zi. Dar de fiecare data cand ajungeam  la servici si vedeam plasa pe birou, spuneam "ALELUIA, Slava Domnului, iar te-ai ingrijit de noi"
Colegii la inceput au privit mai lung, dar apoi s-au obisnuit si cand ajungeam,  deja stiau ce urmeaza sa zic....
Prin darnicia lui, eu am laudat pe Domnul !
Nu vi s-a intamplat  niciodata sa daruiti ceva, iar persoana aceea sa zica...."Slava Domnului", sau "Aleluia"?
Daruieste !
Vei avea ocazia prin gestul tau Numele Domnului sa fie laudat !

Ce putem darui?
TIMPUL NOSTRU, BANII NOSTRI, ROADELE NOSTRE, POATE UN ZAMBET, care oricum nu ne costa nimic, UN CUVANT DE INCURAJARE, spus la vremea potrivita, etc

FIECARE DA CE ARE, spune un proverb.
Noi ce avem in inima noastra?
In Luca 6:45 scrie,
Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura.
Din inima dam ce avem, daca-L avem pe Hristos, pe El Il dam si-L aratam si la altii.
Psalmi 119:11
Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!
Coloseni 3:16
Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.

Si in final va spun un secret:
"....oricum nu putem lua nimic cu noi de pe pamant"



Hrana ta zilnica !

27 Septembrie
2 Cronici 5.1-14
Măreţul edificiu este terminat. Totuşi, obiectul principal încă lipseşte: chivotul sfânt. Introducerea acestuia „la locul său, în partea din spate a casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor" (v. 7), ne îndreaptă privirile spre Isus în locurile cereşti, preamărit de Dumnezeu însuşi, centrul laudei universale, umplând cerurile şi pământul cu gloria Sa. Isus face obiectul admiraţiei îngerilor (heruvimii; 1 Timotei 3.16) şi al adorării poporului Său binecuvântat. „Un singur glas", dar cu diferite instrumente (v. 13). O singură cântare, cântarea cea nouă, intonată de mulţimea răscumpăraţilor, avându-şi fiecare nota sa particulară, dar într-o perfectă armonie.
Dintre cele trei obiecte pe care chivotul le conţinuse: mana, în vasul ei de aur, toiagul preotului Aaron şi tablele legământului, numai acestea două din urmă rămân (v. 10). În decursul călătoriei israeliţilor, de acum sfârşită, Dumnezeu le dăduse mana şi condusese pe popor până la Sine prin preoţi. Acum chivotul se află în Sion, în locul de odihnă al lui Dumnezeu, care Şi-a împlinit promisiunea. Şi El însuşi, în baza unui nou legământ garantat prin table, Se odihneşte în dragostea Lui în mijlocul poporului răscumpărat de El (Ţefania 3.17).

26 septembrie 2013

Ultima Batalie

Cred ca e bine de luat aminte !
Ca si crestini, vor veni zile cand vom fi si noi in asemenea situatie...
Tu ce ai sa faci?
Un fim care merita toata atentia!

Din nou pamantul e zguduit.

 
După seismul din Pakistan, de acum trei zile, care a avut magnitudinea de 7.8 grade, ieri un seism cu magnitudine de 7 a fost înregistrat în Peru, iar astazi a fost randul Mexicului sa fie zguduit. Cu cateva ore in urma , un cutremur cu magnitudinea 6.1 grade a fost in apropierea coastelor Mexicului.
Stire preluata de pe:http://www.realitatea.net/

Hrana ta zilnica !

26 Septembrie
2 Cronici 4.1-22
Complet îmbrăcat în aur, templul semnifică dreptatea desăvârşită şi curată. Mai mult, închinătorul nu se putea apropia de templu înainte să fi trecut mai întâi pe la altarul de aramă pentru jertfe. Acest altar era pătrat, iar dimensiunile lui, „lung de douăzeci de coţi şi lat de douăzeci de coţi", erau identice cu cele ale locului preasfânt. Altfel spus, gloriile acestui loc preasfânt corespund cu măreţia şi cu perfecţiunea sacrificiului reprezentat de altar.
Apoi este „marea turnată", ai cărei doisprezece boi ne amintesc de lucrarea liniştită şi perseverentă a lui Hristos potrivit cu Efeseni 5.26, ca şi de statornicia de a Se manifesta în toate direcţiile, ca să reziste influenţelor externe şi să menţină curăţia. Numai după aceea sunt enumerate celelalte obiecte: lighenele, sfeşnicele, mesele, altarul de aur şi diferitele accesorii ale preoţilor, astfel încât să ne reamintească faptul că nu putem să ne bucurăm de adevărurile reprezentate de aceste obiecte, înainte să fi fost curăţiţi din punct de vedere moral la „marea de bronz" 
(Psalmul 26.6; 2 Corinteni 7.1).
Cu excepţia paharului şi a pâinii de la momentul Cinei, închinătorul nou-testamental nu mai are înaintea lui nici obiecte vizibile, nici «tainele» bisericeşti, nici ceremonialuri. In toată simplitatea, el este invitat să participe la Masa Domnului. închinarea sa este în duh şi în adevăr (Ioan 4.24).