Hrana ta zilnica !

23 Noiembrie Deuteronom 33.13-29
Tot ceea ce este „cel mai preţios" trebuie să fie pentru Iosif, simbol al Domnului Hristos. De cinci ori vom întâlni această expresie. Totuşi nimic nu este mai de preţ pentru Domnul Isus decât dragostea Bisericii Sale, a răscumpăraţilor Săi. Cel care a fost „despărţit de fraţii Săi" (Geneza 49.26) a rămas „despărţit dintre fraţii săi" (v. 16). In virtutea suferinţelor lui din groapă şi din închisoare, apoi a gloriei sale în Egipt, Iosif ocupă pe drept această poziţie deosebită. Tot astfel este şi cu Domnul Isus. Nimeni nu L-a putut însoţi pe acel drum grozav al Calvarului. A fost singur pe cruce. De aceea Dumnezeu I-a dat pentru totdeauna un loc deosebit: El L-a înălţat foarte sus", „I-a dăruit un Nume care este mai presus de orice nume", L-a „uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Săi" (Filipeni 2.9; Psalmul 45.7).
Ca într-un minunat tablou, împărăţia de o mie de ani a Domnului Hristos este evocată prin binecuvântările seminţiilor.

Spre deosebire de ceea ce a pronunţat lacov, acestea nu cuprind nici o învinuire, nici o restricţie. Această a doua listă nu are totuşi trecută o persoană. Aţi remarcat-o?

Este vorba de Simeon, odinioară asociat cu Levi în aceeaşi condamnare (Geneza 49.5). Levi, obiect al harului, este binecuvântat din plin. Dar Simeon, unde este el?

Este o problemă serioasă! Numele vostru este el în Cartea Vieţii?

El e vinovat...!

 "Şi, pe când se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână şi le-a sfărâmat de piciorul muntelui. A luat viţelul, pe care-l făcuseră ei, şi l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenuşă, a presărat cenuşa pe faţa apei şi a dat-o copiilor lui Israel s-o bea.
Moise a zis lui Aaron: „Ce ţi-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?”
 Aaron a răspuns: „Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu singur ştii că poporul acesta este pornit la rău. Ei mi-au zis: „Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut!” Eu le-am zis: „Cine are aur, să-l scoată!” Şi mi l-au dat; l-am aruncat în foc, şi din el a ieşit viţelul acesta.”

Exod 32:19-24

Inca de la inceput, omul a avut tendinta sa nu isi asume responsabilitatea.Adam nu  si-a recunoscut vina, si a incercat sa se dezvinovateasca , acuzand-o pe Eva. In textul de mai sus, il vede pe Aron in aceeasi  postura: 

 „Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu singur ştii că poporul acesta este pornit la rău"

...nu eu....israelitii....se scuza Aron...

Atitudinea asta caracterizeaza si astazi pe oameni.Indiferent la ce nivel discutam, fie ca in politica, fie ca intre colegi la servici, fie ca acasa printre copiii nostri...nimanui nu ii place sa isi asume responsbilitatea...mai ales cand a gresit.Fiecare isi cauta in jur un "tap ispasitor"

Aron ar fi putut spune NU, atunci cand israelitii au cerut sa le faca un vitel de aur caruia sa se inchine...dar nu s-a impotrivit. Datorita faptului ca a acceptat, s-a facut vinovat si el de acelasi pacat.

Recunoasterea vinovatiei ne salveaza de la moarte. Unul care si-a recunoscut pacatul, a fost David. In psalmul 51, David isi recunoaste starea si se caieste amarnic.El nu a incercat sa se dezvinovateasca, acuzand pe altcineva pentru savarsirea pacatului sau....ci si-a asumat responsabilitatea.

Oare de cate ori nu am gresit noi...si am incercat cumva sa ne spalam pe maini...gasind un "tap ispasitor"?

Pocainta inseamna sa recunosti pacatul...dar sa-l si parasesti !

Hrana ta zilnica !

22 Noiembrie Deuteronom 33.1-12
Fiind pe punctul de a părăsi poporul, omul lui Dumnezeu lasă să vorbească afecţiunile sale. Nu mai este ceasul îndemnurilor; îşi ia rămas bun de la cei pe care îi iubeşte, ultimul său mesaj fiind o binecuvântare (compară cu Luca 24.50).

Moise este un demn reprezentant al Dumnezeului care „iubeşte popoarele" şi care îi ţine pe „toţi sfinţii Săi" în mâna Sa (v. 3). Asigurare completată cu promisiunea Domnului Isus: „Nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu"! (Ioan 10.29).
Comparând această binecuvântare a lui Moise cu cea a lui Iacov din Geneza 49, observăm câteva diferenţe pline de învăţăminte pentru noi. După mărturia tatălui său, Levi era un om violent, crud.

Dumnezeu, privind spre credincioşia fiilor săi (Ex. 32.26), a făcut din el „bărbatul evlavios" al său (v. 8) şi i-a dat în grijă sanctuarul. De partea sa, Beniamin fusese numit „un lup răpitor" (Geneza 49.27). Prin har, el devine „preaiubitul Domnului" (v. 12) şi acest „lup" va ocupa locul oii regăsite, pentru că se spune: „el va locui între umerii Săi" (v. 12; Luca 15.5). Atât de «completă» este transformarea pe care o produce Evanghelia în cel care o primeşte!

Aceasta a fost experienţa unui Saul din Tars care a făcut parte tocmai din această seminţie a lui Beniamin şi care, din prigonitor îndârjit, a devenit martor şi slujitor credincios al Domnului (1 Timotei 1.12, 13).

Israel, poporul ales de DOMNUL !

Poporul acesta este un popor rău: nu vrea să asculte cuvintele Mele, urmează pornirile inimii lui şi merge după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor; de aceea va ajunge întocmai ca brâul acesta care nu mai este bun de nimic!

Ieremia 13:10

...si daca citim cap. 13 de la inceput gasim scris si ce s-a intamplat cu acest brau.

Aşa mi-a vorbit Domnul: „Du-te de cumpără-ţi un brâu de in şi pune-l în jurul coapselor tale; dar să nu-l înmoi în apă!

.............................

După mai multe zile, Domnul mi-a zis: „Scoală-te, du-te la Eufrat şi ia de acolo brâul pe care-ţi poruncisem să-l ascunzi acolo!”
M-am dus la Eufrat, am săpat şi am luat brâul din locul în care-l ascunsesem; dar iată că brâul era stricat şi nu mai era bun de nimic"Ieremia 13:1-7

Mai mult ca oricand Israelul este in centrul atentiei.Toate ziarele ocupa prima pagina cu situatia din Israel si tot ceea ce se intampla vis-a-vis de aceasta tara.

Cunoastem istoria poporului Israel inca din vechiul Testament si stim ca acest popor are o istorie aparte. Este poporul ales de Dumnezeu si inca din vechime, Dumnezeu  ii fagaduieste lui  Avraam ca  va face din el o semintie aleasa, un neam mare si ii va da in stapanire tara in care Avraam era atunci un strain. Un popor pe care Domnul l-a scos de multe ori din necaz, si l-a binecuvantat.

Cu toate acestea in vers.10 din Ieremia gasim cum este  descris poporul Israel:

"poporul acesta este un popor rău:

nu vrea să asculte cuvintele Mele,

urmează pornirile inimii lui şi

....merge după alţi dumnezei..." 

Facand analogia dintre vers.10  si  vers. 11:

 "Căci, cum se lipeşte brâul de coapsele unui om, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să fie

poporul Meu,

numele Meu,

lauda Mea şi..

slava Mea..."

"este un popor rău ...........  poporul Meu,

nu vrea să asculte...........  numele Meu,

urmează pornirile inimii lui.........lauda Mea, 

merge după alţi dumnezei.....slava mea."

Poporul meu....inseamna apartenenta.

"Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.." 1 Petru 2

Numele meu...inseamna identitate.

"Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu..." Ioan 1:12

Lauda mea.... inseamna chemare.

"Gura mea să vestească lauda Domnului, şi orice făptură să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt, în veci de veci! Psalmii 145:21

Slava mea....inseamna  mostenire.

"Eu Îmi apropii neprihănirea: nu este departe; şi mântuirea Mea nu va zăbovi. Eu voi pune mântuirea Mea în Sion şi slava Mea peste Israel" Isaia 46:8

Dumnezeu este un Dumnezeu iubitor, ingaduitor, dar care pretinde ascultare.

Neascultarea atrage dupa sine intotdeauna consecinte grave.

Indiferent prin ce va trebui sa treaca poporul Israel, Dumnezeu isi va tine fagaduinta fata de ei, pentru ca este poporul ales de DOMNUL !

Oaspetele nepoftit !

In urma cu cativa ani Dumnezeu a ingaduit o incercare in viata mea....

De ce asa...o stie EL..!

Am primit puterea necesara sa accept, sa ma ridic...si sa imi continui drumul.

In toti acesti ani am invatat mai mult ce inseamna dependenta de Dumnezeu.

Am invatat, sa invat sa stau de vorba cu El, am invatat sa-I spun necazul meu, am invatat sa Ii impartasesc bucuria.....am invatat sa-L fac prietenul meu.

Am invatat sa ma las in totalitate abandonata, am invatat ca trebuie sa accept voia Lui in viata mea, am invatat ca "trebuie sa ma supun", chiar daca uneori nu imi face placere.

Ca sa invat toate acestea, a trebuit sa merg in atelierul Marelui Olar, nu a fost usor sa trec prin toate fazele prelucrarii, nici acum nu am iesit din Mainile LUI, si stiu ca inca mai are de facut slefuiri, dar ma rog ca indiferent de fazele prin care va mai trebui sa trec....imi doresc sa am putere si sa raman alaturi de EL.
Sa raman chiar si atunci cad oaspetele nepoftit incearca sa patrunda in interiorul familiei mele.
Cele mai mari lupte se duc astazi in familie.
Doua scopuri are diavolul cu familiile crestine, in mod special:
- sa ii dezbine
- sa ii separe de Dumnezeu
Ca sa nu-i reuseasca nici unul din cele doua planuri ale sale, cu privire la viata noastra, trebuie sa fim vegheatori in permanenta si sa nu lasam nici o portita intredeschisa.
 Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!” Marcu 13:37
VEGHERE = RUGACIUNE

Roaga-te, stăruiește asupra Cuvântului, veghează ne-ncetat,  si atunci cu siguranta oaspetele nepoftit nu va putea patrunde in viata ta, in familia ta sau in casnicia ta! 

"Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” Matei  26:41
Cine pazestete porunca, isi pazeste sufletul; cine nu vegheazã
asupra caii sale, va muri. Proverbe 19.16

O zi minunata !

Hrana ta zilnica!

21 Noiembrie Deuteronom 32.34-52

Versetele care încheie cântarea lui Moise amintesc de faptul că Dumnezeu este suveran, că este „Acelaşi" şi că, în consecinţă, ne putem aştepta ca El să aibă ultimul cuvânt. Care este acest cuvânt final? Răzbunarea pentru vrăjmaşii de mult nepedepsiţi, dar şi iertarea pentru poporul Său, împreună cu care se vor bucura naţiunile tot timpul mileniului (v. 43).

Moise încheie învăţăturile sale printr-un ultim îndemn la ascultare: „Puneţi-vă la inimă " cuvintele acestea, ale legii acesteia, „este viaţa voastră" (v. 46, 47; Isaia 55.3; Proverbe 4.13 şi 7.2). Unii tineri gândesc că, pentru „a-şi trăi viaţa", trebuie să lase deoparte orice îndrumare şi mai ales pe cea a lui Dumnezeu. Aceste versete afirmă, iar experienţa noastră confirmă, că a te pleca sub jugul binecuvântat al Domnului înseamnă de fapt „a apuca" ceea ce este „adevărata viaţă" (1 Timotei 6.19).

Instrucţiunile lui Moise au luat sfârşit. Ca un adevărat mijlocitor, el a vorbit Domnului despre popor şi poporului despre Domnul. Acum avea să părăsească poporul. Evrei 13.7 ne îndeamnă să ne amintim de conducătorii credincioşi care ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Mulţi dintre aceştia nu mai sunt printre noi. Totuşi, autorul epistolei adaugă: „Isus Hristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veci"

 (Evrei 13.8; comparaţi cu v. 39).

Hrana ta zilnica!

20 Noiembrie Deuteronom 32.15-33

Cântarea pe care au învăţat-o fiii lui Israel de la Moise nu avea, în mod trist, decât o singură strofă! Cea pe care am învăţat-o ieri împreună cu poporul, exceptând v. 5, IL preamărea pe Dumnezeu. Să privim acum latura omului.Bogăţiile date de Domnul poporului Său, enumerate în v. 14, nu au făcut în final decât ca acesta să se îngraşe (v. 15). în loc să se alipească mai puternic de „Stânca mântuirii sale", aducându-I grăsimea mieilor şi jertfe de băutură (v. 14), Israel L-a părăsit, L-a dispreţuit, L-a întărâtat şi, în final, L-a uitat (v. 15, 16, 18). Câtă nerecunoştinţa! Şi, cu toate acestea, nu ne asemănăm noi uneori cu acest popor mizerabil? Nu „ne ... îngrăşăm" noi în mod conştient cu belşugul cu care ne umple Tatăl nostru? Facem să prospere lucrurile noastre pământeşti, uitând să-I acordăm Domnului locul care îi aparţine în viaţa noastră. Celor care sunt „bogaţi în veacul de acum" li se porunceşte „să nu se încreadă în nesiguranţa bogăţiilor, ci în Dumnezeu, care ne dă toate din belşug, ca să ne bucurăm de ele" (1 Timotei 6.17). Dacă fiii lui Israel ar fi avut înţelepciune, „ar fi cugetat la sfârşitul lor de la urmă" (v. 29).

Să ne dea Domnul înţelepciunea să administrăm darurile Sale ca unii care avem să-I dăm socoteală la momentul întoarcerii Sale!

Hrana ta zilnica !

19 NoiembrieDeuteronom 31.30; 32.1-14

Aşa cum i-a poruncit Domnul, Moise îi va învăţa acum pe fiii lui Israel o cântare. Luând ca martori cerurile şi pământul, el preamăreşte Cuvântul lui Dumnezeu care se coboară „ca ploaia măruntă peste verdeaţa proaspătă (tânără) şi ca ploaia îmbelşugată peste iarba (coaptă)" (v. 2). El îi atribuie lui Dumnezeu grandoarea, celebrând ceea ce este El: credincioşie, dreptate, adevăr (v. 4). Stânca este Numele Său, asigurând alor Săi adăpost, locuinţă, umbră binefăcătoare, apă vie (Psalmul 31.2; 71.3; Isaia 32.2 şi multe alte pasaje), precum şi miere şi untdelemn (v. 13). Cântarea glorifică apoi ceea ce face Dumnezeu: o lucrare desăvărşităl (v. 4).

Întreaga desfăşurare a acestei lucrări către Israel este prezentată în v. 8-14. El 1-a ales (v. 8), 1-a găsit, 1-a îngrijit, 1-a păzit (v. 10), 1-a purtat (v. 11), 1-a condus (v. 12), iar în final 1-a suit pe înălţimi (v. 13). „Ce mai era de făcut ... şi nu i-am făcut"? va întreba DOMNUL mai târziu în legătură cu via Sa, Israel (Isaia 5.4). Copii ai lui Dumnezeu, avem toate motivele şi suntem îndreptăţiţi să strigăm odată cu cântarea: „El este Stânca, lucrarea Sa este desăvârşită!" (v. 4).

„Pentru că, pe aceia pe care i-a cunoscut dinainte, i-a şi predestinat ..., i-a şi chemat ..., i-a şi îndreptăţit ..., i-a şi glorificat" (Romani 8.29, 30).