Hrana ta zilnica!

21 MAI

Osea 4.1-19

Versetele 1 şi 2 ne amintesc de Romani 3.9-19, pasaj care-i are în vedere nu numai pe evrei, ci pe toţi oamenii. Israel însă, ca depozitar al oracolelor lui Dumnezeu, este cu atât mai responsabil, cu cât respinge cunoştinţa de bunăvoie şi uită legea (v. 6; Romani 3.2). Sau alipit de idoli, departe de Dumnezeul lor” (sf. v. 12). Creştini, nu este această ultimă expresie un avertisment solemn şi pentru noi, cei asaltaţi de o sumedenie de modalităţi şi totodată de ocazii (fiecare le poate identifica pe ale lui) de a ne sustrage din faţa autorităţii pe care Domnul trebuie s-o aibă în viaţa noastră?

Care va fi de astă dată pedeapsa nefericitului popor? 

Cea mai cutremurătoare cu putinţă: abandonarea. Starea sa este incurabilă, fără speranţă. Dumnezeu renunţă la a-1 mai tine pentru Sine şi declară: 

„Voi uita şi Eu pe fiii tăi" (v. 6);

„Nu voi pedepsi pe fiicele voastre..." (v. 14);

„Efraim s-a alipit de idoli: lăsați-l” (v. 17).

Acest înspăimântător tablou al corupţiei celor zece seminţii ar fi trebuit să fie în tot acest timp un avertisment pentru Iuda. Ghilgalul şi Betelul (casa lui Dumnezeu), sedii ale promisiunilor şi ale binecuvântărilor pe parcursul întregii istorii a lui Israel, au devenit centre ale nelegiuirii, capitale ale religiei profane. Domnul îl îndeamnă în mod solemn pe Iuda să nu se suie acolo (v. 15).

CLIMATUL VREMURILOR DIN URMA

Hrana ta zilnica!

20 MAI

Osea 2.18-23; 3.1-5

Într-un stil abrupt, specific profetului, descrierea stării tragice a lui Israel alternează cu promisiunile restaurării fără relatări intermediare (v. 18-23). Harul lui Dumnezeu va stabili noi legături cu poporul Său, care nu-I va mai fi rob, precum această femeie cumpărată (cap. 3.2), nici nu I se va mai adresa folosind apelativul „Stăpânul meu", ci: „Soțul meu" (cap. 2.16). „Te voi logodi cu Mine", repetă Domnul de trei ori, ca pentru a-Şi pecetlui angajamentul (v. 19, 20). In acelaşi fel în care o face inelul de pe degetul unei tinere logodnice, această promisiune ar fi trebuit să vorbească inimii sărmanului popor, să-1 provoace la a-şi păstra cu gelozie afecţiunile pentru Domnul (comp. cu Ieremia 2.2). 

Prin analogie, ne gândim la Biserică, care ar fi trebuit să fie în întregime pentru Hristos. „V-am logodit cu un singur bărbat", le spune Pavel corintenilor (2 Corinteni 11.2), dezvăluind, de asemeni, în Efeseni 5.25-27 ceea ce Isus a făcut, ceea ce El face şi ceea ce va face pentru Adunare.

Scurta profeţie din capitolul 3 descrie într-un mod izbitor starea actuală a copiilor lui Israel: ei nu au nici împărat, mei cultul închinării, fie că este vorba de închinarea în faţa idolilor, fie de cea înaintea Domnului (v. 4). Casa lui Israel este neocupată, măturată şi împodobită, gata pentru împlinirea cuvintelor din Matei 12.45.

 Însă după aceasta va urma pocăinţa sa şi restabilirea sa în binecuvântarea divină, prin bunătatea Domnului (v. 5).

Documentar interesant!

Tu esti fericit?

La un seminar, unul dintre profesori a aratat cu degetul catre o femeie si a intrebat-o: “Sotul tau te face fericita?” In acel moment, barbatul care era fix langa ea, a devenit relaxat, dand dovada de o senzatie de siguranta. Era mandru de el si deja stia raspunsul pe care sotia urma sa il dea. Mare i-a fost mirarea cand ea a raspuns direct, fara nicio urma de regret: “NU”.
Cand toti si-au indreptat privirea catre ea, femeia a continuat: “Nu, nu el este cel care ma face fericit.”
Dintr-o data, in intreaga sala s-a facut liniste. Sotul era pietrificat; o incruntare a aparut pe fata lui. Nu-i venea sa creada ce spune sotia lui, mai ales intr-un astfel de moment.
Femeia s-a ridicat in picioare si, pe un ton modest, a explicat:
“Nu el ma face fericita. Eu sunt fericita. Faptul ca eu sunt fericita sau nu nu depinde de el, ci de mine. Eu sunt singura persoana de care depinde fericirea mea.
Eu decid sa fiu fericita in fiecare situatie si in fiecare moment al vietii mele. Daca fericirea mea ar depinde de alte persoane, alte lucruri sau alte imprejurari de pe fata acestui pamant, atunci as avea probleme serioase.
De-a lungul vietii mele am invatat cateva lucruri: Eu decid sa fiu fericita si restul e o chestiune de experiente sau circumstante cum ar fi de ajutor, intelegere, acceptare, ascultare, consolare. Acum sunt casatorita, dar eram deja fericita cand eram singura.
Fericirea va fi intotdeauna gasita in multumire, iertare si in noi insine.
A iubi cu adevarat este extrem de dificil… 
 continuarea AICI

Fiti binecuvantati!

Daca esti ascuns cu Hristos in Dumnezeu, oricat de mare ar fi valul de probleme din viata ta, nu te va invinge, pentru ca DUMNEZEU ESTE SUVERAN!

O ZI PLINA DE HAR!

Frica de moarte!

După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.”

Ca sa ai viata,  prima data trebuie sa mori!

Dintotdeauna crestinii au fost prigoniti si-n arenele romane au murit torturati, schingiuiti, obligati  sa se lupte cu fiarele salbatice, supusi la chinuri groaznice si greu de imaginat de mintea noastra, insa nimic nu le-a clintit credinta lor in Hristos. 

Moartea nu i-a speriat, din contra ei erau fericiti ca raul pe care acestia il vor face, era de fapt cel mai mare bine, ei incepeau adevarata viata cu Hristos.

Omul este supus mortii si indiferent ca suntem crestin sau nu, intr-o zi toti trebuie sa infruntam moartea.  Unii mor prigoniti, altii mor din alte motive, boala, accidente, etc. Cei care mor prigoniti, mor  deplin constienti de acest lucru si accepta cu tarie, acestia fiind numiti eroii credintei. Cei care mor in accidente nici n-au timp sa realizeze ce se intampla, pentru ca moartea survine  fulgerator, iar pentru acestia din pacate, nu exista sansa de a-si revizui relatia lor cu Dumnezeu.

Boala in schimb da aceasta sansa a rezolvarii  relatiei dintre om si Dumnezeu. 

Ca si crestinii indiferent in ce forma ar interveni moartea in viata noastra, aceasta nu trebuie sa aduca frica.

Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava!”, adică „Tată!” 

• Insuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.
•  Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. Romani 8:15-17
• Tuturor ne place sa mostenim ceva si Dumnezeu ne da drept mostenire Imparatia Sa impreuna cu El, dar pentru aceasta trebuie sa acceptam si noi drumul suferintei.
• El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?
• Daca Isus a platit un pret, oare nu este drept si noi sa aceptam pretul, indiferent care este?

Suntem supusi mortii in fiecare zi, insa  în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.

Nu putem stii ce va fi maine, astazi poate trece cel de langa noi prin suferinta sau moarte, maine putem fi noi, insa trebuie sa stim ca prin Acela care ne-a iubit, suntem mai mult decat biruitori si acest lucru ni-l garanteaza Cuvantul Domnului.

Frica de moarte trebuie sa fie invinsa, pentru ca abia atunci incepe viata.

Hrana ta zilnica!

19 MAI

Osea 2.1-17

Cauza lui Israel nu se poate apăra (v. 2; comp. cu Isaia 1.18)! După un rechizitoriu cutremurător, Dumnezeu pronunţă pedeapsa pentru infidelitatea acestui popor: „de aceea, iată, îţi voi îngrădi calea..." (v. 6)... „de aceea îmi voi lua înapoi grâul..." (v. 9). „De aceea..." şi ne-am putea aştepta la o pedeapsă încă şi mai severă.

 Dar ce anunţă versetul 14?:

„De aceea, iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie şi voi vorbi inimii ei".

Neasemuit har al lui Dumnezeu!

 Păcatul alor Săi îi dă Domnului ocazia de a-Şi dezvălui mila infinită. In loc să alunge „soţia" nerecunoscătoare şi vinovată, El o ia de mână şi, singur cu ea, îi vorbeşte într-un fel care să-i atingă inima. Dar de ce este menţionată aici această sinistră vale a Acorului? Nu ne vorbeşte ea despre păcatul lui Acan şi despre dezastruoasele sale consecinţe? (Iosua 7.26).

 Iată însă că tocmai pe aceasta o alege Dumnezeu pentru a o face, de acum, „o uşă a speranţei" (comp. cu Isaia 65.10). Din punct de vedere moral, şi pentru noi este la fel. Valea tulburării, locul unde avem de-a face cu Dumnezeu în chestiunea greşelilor noastre din trecut, devine „o uşă a speranţei". Astfel, Dumnezeu ne arată că bucuria comuniunii cu El are obligatoriu ca punct de plecare mărturisirea păcatelor noastre.