Hrana ta zilnica!

11 DECEMBRIE

Apocalipsa 6.1-17

Dacă uneori suntem uimiţi de severitatea judecăţilor lui Dumnezeu, aceasta este pentru că nu ştim să ne suim prin credinţă în cer. Aşteptând să glorificăm sfinţenia desăvârşită a lui Dumnezeu (cap. 4.8), contemplând în Mielul înjunghiat dragostea divină şi, în acelaşi timp, dispreţul omului răzvrătit faţă de această dragoste, putem înţelege cât de dreaptă, de meritată şi de necesară este judecata. Şi putem verifica astfel că nimic nu este făcut la întâmplare.

Dumnezeu are sub control tot ceea ce se petrece pe pământ. Căile Lui în judecată sunt nu numai descrise anticipat în această carte simbolică (cap. 5.1), ci şi desfăşurate exact la momentul hotărât, când Mielul rupe pecetea. Deschiderea primelor patru peceţi este însoţită de apariţia a tot atâţia cavaleri. Ei reprezintă, respectiv, cucerirea teritorială, războiul civil, foametea şi calamităţile ucigătoare care se vor succeda pe pământ (comp. v. 8 cu Ezechiel 14.21). După ruperea celei de-a cincea peceţi apar o mulţime de martiri, care-L imploră pe Dumnezeul suveran să le facă dreptate. Iar ruperea celei de-a şasea peceţi este ca un răspuns la strigătul lor, sugerând o revoluţie cumplită; toate autorităţile sunt răsturnate.

Cât de străin sună alăturarea acestor cuvinte: „mânia Mielului” (v. 16; Psalmul 2.12)!

O noapte binecuvantata!

E-atat de multa galagie pe pamant si-n jurul nostru, incat nu mai auzim nimic din cer.

Uneori, e nevoie sa facem liniste in suflet ca sa putem auzi vocea lui Dumnezeu si care ar fi momentul cel mai potrivit, daca nu....NOAPTEA.

Va doresc o noapte binecuvantata din frumosul oras, 

TIMISOARA!

sursa:https://www.facebook.com/Timisoara-Live-

Hrana ta zilnica!

10 DECEMBRIE

Apocalipsa 5.1-14

O întrebare ţine universul în suspensie: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?" (v. 2). Altfel spus, cine va exercita judecata? Numai Unul poate s-o facă: Acela care este fără păcat (comp. cu loan 8.7), învingând prin însăşi perfecţiunea Sa pe Satan şi lumea. Hristos este „Leul din seminţia lui Iuda" (v. 5), desemnat deja în Geneza 49.9, dar imediat după aceea El este văzut ca un Miel care pare înjunghiat. Pentru a triumfa asupra lui Satan şi a umple cerul de o mulţime de făpturi fericite şi recunoscătoare, a fost nevoie de crucea lui Isus. Şi sacrificiul Său este amintit inimilor tuturor sfinţilor în modul cel mai emoţionant. În acest cer, unde totul vorbeşte despre putere şi despre măreţie, amintirea permanentă a umilinţei scumpului nostru Mântuitor este cel mai izbitor contrast.

Smerenia Lui, blândeţea Lui, dependenţa Lui, răbdarea Lui... toate aceste perfecţiuni morale pe care le-a manifestat aici Isus nu vor înceta niciodată să fie vizibile, dându-ne pentru veşnicie măsura dragostei Lui.

Atunci, cântării celei noi intonate de sfinţii glorificaţi îi va răspunde ecoul universal al tuturor sferelor creaţiei. Vrednic este Mielul să primească puterea şi bogăţii şi înţelepciune şi tărie şi onoare şi glorie şi binecuvântare!

Hrana ta zilnica!

9 DECEMBRIE

Apocalipsa 4.1-11

Aici începe cea de-a treia parte a cărţii, anunţată în capitolul 1.19. Bineînţeles, toate detaliile viziunii sunt de înţeles într-un sens simbolic. In mod sigur, în cer nu vom vedea niciun tron material; acesta este, simplu, marca guvernării imperiale. Totuşi, interpretarea acestor simboluri nu este nicidecum lăsată în seama imaginaţiei noastre; ne este dată chiar în Biblie, în alte pasaje.

Pentru a contempla aceste lucruri care „trebuie să aibă loc" curând (după ce Biserica va fi răpită), apostolul este invitat să se suie în cer. Şi creştinul trebuie întotdeauna să privească evenimentele de pe pământ dintr-o poziţie cerească, pentru a le vedea în adevărata lor perspectivă, avându-L pe Hristos în centru.

Potrivit promisiunii făcute Filadelfiei, răscumpăraţii Domnului vor fi feriţi de ceasul încercării. Atunci când încercarea vine peste lume (cap. 6), pe răscumpăraţi îi vedem deja strânşi în glorie. Ei sunt reprezentaţi prin cei douăzeci şi patru de bătrâni care se prosternează aruncându-şi cununile înaintea tronului. Ei îl celebrează pe Dumnezeul Creator, iar în capitolul 5 îl vor adora pe Dumnezeul Răscumpărător.

Hrana ta zilnica!

8 DECEMBRIE

Apocalipsa 3.14-22

Un ultim stadiu caracterizează creştinătatea. Trăsăturile sale pot fi recunoscute astăzi: mulţumirea de sine, lipsă de ardoare, indiferenţă, pretenţii religioase de a poseda tot, de a cunoaşte tot (Deuteronom 8.17; Osea 12.9). „N-am nevoie de nimic" (v. 17): este ceea ce par a spune şi creştinii care neglijează rugăciunea.

 In Laodiceea lipsesc trei lucruri esenţiale:

* aurul - dreptatea adevărată, după gândul lui Dumnezeu;

 *veşmintele albe - mărturia practică decurgând din cea dinainte; 

*„alifie pentru ochi" (v. 18) - discernământul pe care-1 dă Duhul Sfânt. 

Nu este însă prea târziu pentru cel care are urechi de auzit! Domnul dă succesiv: un sfat - ca fiecare să se grăbească să cumpere de la El tot ce-i lipseşte (comp. cu Matei 25.3); o încurajare - cei iubiţi de Hristos sunt mustraţi şi pedepsiţi; un îndemn - să fie cu râvnă, să se pocăiască; şi o promisiune de nepreţuit, cea din versetul 20. Pe aceia care II vor primi în inima lor, Isus, la rândul Lui, îi va primi în cer, pe tronul Său (v. 21).

Dragi prieteni, acesta este sfârşitul istoriei Bisericii pe pământ. Oricât de mare ar fi însă căderea, prezenţa Domnului încă mai poate fi experimentată. Ea face inima să ardă de o bucurie inexprimabilă, cum au încercat-o doi dintre ucenici într-o seară de neuitat, atunci când Isus intrase să rămână cu ei (Luca 24.29).

Hrana ta zilnica!

7 DECEMBRIE

Apocalipsa 3.1-13

Secolele au trecut. Din mijlocul Tiatirei, Dumnezeu trezeşte reforma, o puternică mişcare animată de Duhul Lui. Apoi declinul îşi face din nou lucrarea. Moartea spirituală invadează Biserica din Sardes. „Aminteşte-ţi,... pocăieşte-te!" este ea îndemnată (v. 3; comp. cu cap. 2.5,16; 3.19). Cine este aici învingătorul? Cel care nu şi-a murdărit veşmintele.

Cunoaştem noi acest fel de victorie pentru a rămâne curaţi? învingătorul din Sardes va fi îmbrăcat în veşminte albe şi, spre deosebire de biserica lui, căreia îi mergea „numele că trăieşte", numele său nu va fi niciodată şters din cartea vieţii.

Filadelfia (dragoste frăţească) este fiica „Trezirii" din secolul anterior (secolul 19). Ea este caracterizată de:

1. Puţina putere Domnul însă tine deschisă pentru ea uşa evangheliei.

2. Credinţă în Cuvântul Lui El va fi credincios promisiunii „Eu vin curând".

3. Ataşament pentru Numele Lui Numele Lui cel nou va fi partea ei.

Dispreţul lumii? El va răspunde la aceasta prin aprobarea Sa publică: „Vor cunoaşte că Eu te-am iubit" (v. 9).

Noi suntem moştenitorii responsabili de mărturia Filadelfiei. Fie ca Domnul să ne ajute să manifestăm trăsăturile ei şi să nu pierdem cununa!

 Pentru că El va dovedi mai multă bucurie să dea această recompensă, decât învingătorul să o primească.

Avem mai multi sfinti morti decat sfinti vii....

Ieri si astazi a fost o zi foarte agitata (pentru cine a fost, pentru mine nu).

Inca de ieri am vazut magazinele luate cu asalt, traficul in oras la fel si asta datorita ”sfantului” care a venit azi noapte(se spune ca doar la cei cuminti).

Sincer sunt dezgustata de toate aceste traditii si obiceiuri. Trist este ca nu doar lumea e cuprinsa de aceste sarbatori, ci asa zisi”sfinti” crestini, sfintii de duminica, care si-au curatat cizmele murdare si le-au pus langa usa sa vina mosul.

 Bine era daca si-ar fi curatat inima si sufletul de pacatele acestei lumi....

Am ajuns sa avem mai multi sfinti morti decat sfinti vii!!!

Trist, trist si dezamagitor!

Hrana ta zilnica!

6 DECEMBRIE

Apocalipsa 2.11-29

In perioada Smirna, zece mari persecuţii colective nu reuşesc să pună capăt credinţei creştine. Dimpotrivă, «sângele martirilor a devenit sămânţa Bisericii». Atunci Satan dă curs unei alte tactici - urmează Pergam (v. 13). Ceea ce n-a putut face violenţa va face favoarea autorităţilor. Sub domnia împăratului Constantin, în anul 312, adoptarea creştinismului ca religie de stat, eveniment pe care mulţi l-au considerat ca un mare succes al adevărului, a favorizat delăsarea, mondenitatea (alunecarea spre lumesc) şi introducerea învăţăturilor străine (v. 14, 15).

In Tiatira însă, biserică care ţine până la sfârşit, răul mai înaintează un pas. Sunt întunecimile evului mediu, comparat aici cu domnia sinistră a lui Ahab, pe care soţia lui,

Izabela 1-a împins să facă rău (1 împăraţi 21.25). Biserica încetase să mai fie străină pe pământ. A vrut să domnească. Şi cunoaştem rolul politic pe care a dorit mereu să-1 joace. Ei bine, dominaţia pe care această Biserică din Tiatira a căutat-o cu atâta aroganţă le este promisă acelora pe care ea i-a asuprit, i-a torturat, i-a ars pe ruguri, ... dar care sunt adevăraţii biruitori. 

Ei vor domni împreună cu Acela care vine ca Steaua de dimineaţă.